vineri, 18 aprilie 2014

Toamna patriarhului



Aruncase nǎvodul
de frunze verzi
spǎlate de ploia nobilǎ
din Macondo,
visǎtoare
și limpede precum vesnicia

și în jocul acela îl închipuia
potrivit
pe García Márquez
Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme
recompunând grǎbit
cu respiraţia înfierbântatǎ
ultima paginǎ
a Veacului de sigurǎtate

Erau rânduri întretǎiate
șir de cuvinte intraductibile
ca zbaterea unei pǎsǎri
ce simte golul din aer
la ultima
rǎsuflare

Captiv în ţinuturile Nordului
Cu urma sângelui sǎu
pe zǎpadǎ
începuse deja sǎ scrie
Cronica unei morţi anunţate
într-un alt veac
mai lung.

În Joia Mare a Paștelui Gabriel García Márquez...

joi, 17 aprilie 2014

Românica la mititica



          Am citit undeva un vers minunat al poetului Vodaian: “ Sandalele Lui mǎsoarǎ timpul”.
          În Sǎptǎmâna Luminatǎ la Românica, pe roţi, unii își potrivesc frica și-și mǎsoarǎ pasul în bolizii lor blindaţi, devenind mai buni, mai puţin hoţi, mai curaţi, parcurgând senini drumul de la trupul lor pǎcǎtos, la Învierea lui Hristos.
          E un du-te vino continuu de la partid la bisericǎ, de la guvern la buncǎr, de acasǎ la DNA, de la baroni la sǎraci, împǎrţind în draci cozonaci pentru marile poturi, la voturi…
          De când e lumea sub soare se știe, de la minciunǎ la adevǎr e mereu o trǎdare, o Iudǎ pentru fiecare.
          Circulaţi bǎieţi circulaţi pe șosea și nu uitaţi s-aveţi la voi pajama, cǎ vremea înǎuntru ca și afarǎ e udǎ.
          Cer scuze cǎ l-am citat pe poet cu ghilimele într-un pamflet.
 *
Notǎ: Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuzuri postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii diminuându-mi în acest fel traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare.
Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi!

miercuri, 16 aprilie 2014

Stea piticǎ



          Undeva departe la mii de ani luminǎ distanţǎ, într-o Galaxie pierdutǎ, a existat o stea piticǎ – piticǎ e impropriu zis, cǎci pitica galbenǎ în coordonatele cosmice, are dimensiunile soarelui. În sistemul acela solar lucrurile erau puţin schimbate. Chiar și mingea de fotbal, ceva mai micǎ de atâta șlefuire cu palmele la lucru manual, cǎpǎta  traiectorii imprevizibile cǎci era dirijatǎ în câmpul gravitaţiei de semizei.
          Am fost semizei în împǎrǎţia hambalului. Recunoscuţi, admiraţi de întreaga lume sportivǎ uimitǎ de cum ascundeau pe terenul de joc, românașii noștii fantastici ghemul acela de aur care se deșira ca o poveste cu Înșir-te Mǎrgǎrite. Fie cǎ povestitorii erau Gaţu – hâtru precum un erou al lui Creangǎ, fie un portar precum Penu – un Pǎsǎri Lǎţi-Lungilǎ care fǎrǎ îndoiala ar fi prins și fata împaratului Roș dacǎ ar fi fost nevoie, dar nu fǎrǎ un Ochilǎ oricare ar fi fost el – Oţelea, Ivǎnescu sau Voina și fǎrǎ marii tunari – Gruia, Birtalan, Guneș, Kicsid. Toţi erau semizei, dar mai mult decât orice, în jurul antrenorilor Ioan Kunst Ghermănescu, Oprea Vlase sau Niculae Nedeff – erau o echipǎ.
          S-au împlinit anul acesta 50 de ani de la cel de-al doilea titlu mondial și 40 de la ultimul din cele patru, și, semizeii sau întors acasǎ la propriu, sǎ sǎrbǎtoreascǎ. I-am vǎzut asearǎ la Realitatea în emisiunea Jocuri de putere. Inspiratǎ hotǎrârea lui Rareș Bogdan de a pǎstra subiectul în grilǎ, chiar dacǎ premierul tocmai ieri s-a mutat în buncǎr, rǎvǎșind spiritele sensibile. A simţit Rareș cǎ cel hǎituit de baroni nu mai are puterea și puterea emana de la ei.
          Mi se pare cea mai mare realizare a lui Cristian Gaţu în calitatea lui acum de ex conducǎtor al Federaţiei, sǎ-i adune pe toţi campionii mondiali ai hambalului românesc, cei încǎ trǎitori, ai acelor vremuri de glorie sportivǎ. Și au venit sǎ se bucure cu noi deschizându-și inimile amintirilor din toate cele patru zǎri ale lumii acesteia, lume care a știut sǎ-i preţuiascǎ și sǎ-i întrebuinţeze ca sǎ le creascǎ stelele lor pitice. N-am știut sǎ ne pǎstrǎm valorile, cum s-ar zice, în nici un domeniu, am votat doar cu cei care au știut sǎ tragǎ sfori. Am promovat la televizor dezmǎţ și umori scǎpând printre degete comori de preţ. Ne meritǎm soarta conduși din buncǎr, hrǎniţi cu nutreţ și umiliţi de-ntrebǎri!
          Și steaua noastrǎ piticǎ oare ce s-antâmplat cu ea? Privind meciul recent al bǎieţilor cu finlandezii am avut și rǎspunsul. Între timp a devenit o piticǎ neagrǎ și ca sǎ nu devin obositor, am sǎ dau gratuit, cum pe vremuri oamenii aceștia își dǎdeau energia pentru ţara lor, explicaţia din Wikipedia.
          O piticǎ neagrǎ e o stea care s-a rǎcit suficient astfel încât ea nu mai emite nicio lumină vizibilă.
          Am consemnat fǎrǎ nici un merit o întâmplare teribilǎ. Îmi cer scuze mai erau în platou cu Rareș Bogdan, lângǎ semizei, Horia Alexandrescu și nu se putea altfel Cristian Ţopescu.    Felicitǎri oameni buni!

Notǎ: Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuzuri postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii și îmi diminuiazǎ traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare.
Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi

marți, 15 aprilie 2014

ASTA ESTE FIREA MEA...



          Cât sǎ fii de prost ca cetǎţean votant sǎ nu te întrebi de ce s-ar piti un premier  la ministerul apǎrǎrii? De ochii și urechile serviciilor? ale președintelui? ale americanilor? ale rușilor? ale procurorilor? de ocara unchilor și mǎtușilor? de sabia baronilor? sau cea mai neagrǎ nǎpastǎ, sǎ scape de nevastǎ? (Las cǎ se duce ea la Bruxelles!...)
          Nu știe el, bietul, cǎ omul care temporar conduce acel adǎpost, naș sau fin ce-i e, în armatǎ a asigurat doar spatele, cu echipament… iar în parlament, a fost campionul trǎdǎrilor în interes naţional?
          Bǎrbat de stat pe val la televizor, mǎ tem cǎ n-a aflat cǎ nici NATO și nici comandantul suprem, încǎ nu s-au mutat din cazarmǎ. Locul e sensibil, nu poate oricine sǎ doarmǎ sau sǎ se joace cu jucǎrii chinezești.
          Cu siguranţǎ stǎm pe un butoi cu pulbere. Și au ales Sǎptǎmâna Luminatǎ, ca altǎdatǎ Crǎciunul, sǎ fim atenţi la manevrele adevǎrate. Nu staţi cu FIREA la povești.
          Așadar sǎ ne bucurǎm. Azi parlamentul a votat puteri noi premierului și nouǎ ne-a dat... Avocatul poporului.
Notǎ:
          E un pamphlet de la Gura Humorului, nu e adevǎrat…
Inca o notǎ:          
                  Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuz postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii și îmi diminuiazǎ traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare. Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi


 

duminică, 13 aprilie 2014

Duminica Stâlpǎrilor



                   O floare pentru frumoasele Flori!!!

             Sǎ ne aducem aminte cum salcia s-a plecat în faţǎ Fecioarei ca sǎ treacǎ râul, sǎ-și caute Fiul...
 *


Înflorise salcia asearǎ

la margine de drum.
Crenguţele atârnau
subţiri, împodobite
cu flori galbene și
frunzuliţe verzi,
precum cuvintele
într-un poem.

De dimineaţǎ creștinii
au trecut la bisericǎ
și mǎ tem și-au tǎiat
câte-un mǎnunchi
de stâlpǎri,
sǎ împleteascǎ
din ele coroniţele
pentru icoane

Azi aș fi vrut
sǎ-ţi împletesc coroniţǎ
dintr-un poem,
când te uiţi în oglindǎ,
dar peste umǎrul tǎu
m-am zǎrit
ca un trunchi
de salcie…
 

sâmbătă, 12 aprilie 2014

La Castelul Bran


 
         O poveste cu tradari inceputa chiar mai demult pe vremea dacilor si continuata pana azi...
Evident dezechilibrul, greutatea armurii...
Sa asteptam cu rabdare norocul vine pana la urma...

vineri, 11 aprilie 2014

Weekend la munte 2



          Aplecasem urechea în iarbǎ pe costișa muntelui și ascultând miezul pǎmântului, încercam sǎ pǎtrund în culcușul uriașilor din cerul de dedesubt. Timpul se auzea precum curentul electric scurgându-se, neîntrerupt și lin, între doi stâlpi de telegraf.
          Pǎsǎrile ciripeau întrecându-se în lire și brazii prinși în horǎ nimbau în interior, conturul în oglindǎ al crestelor înzǎpezite.
          Uriașii se dezmorţeau sub așternutul de piatrǎ. Vântul cu șuierul lui rece venea dinspre nord și harfele brazilor rǎspundeau prelung.
          În afara noastrǎ nimeni, nicǎieri. Doar furnicile impenetrabile
în hǎţișul ierbii, adulmecau urmele risipite azi noapte în rǎgetul de dragoste al cerbilor.
          Singur, vântul, stârnește continuu pacea în veșnicia locurilor.
          Ne-am împǎrţit misiunile: Ioni culege urzici într-un luminiș,
Puiu se aleargǎ cu copiii, sǎ le creascǎ pofta de mâncare, Cristina pregǎtește Nikonul sǎ facǎ faţǎ fotografiilor artistice, iar eu, notând într-o agendǎ aceste rânduri.
          Apunne soarele dupǎ culme, în timp ce lichenii aburcǎ pe trunchiul copacilor raza din umbrǎ a farurilor.



\