marți, 3 martie 2015

Amantul Colivǎresei. Invitaţie la lecturǎ

            Am terminat de citit Amantul Colivǎresei cartea apreciatului romancier Radu Aldulescu. Îmi scǎpase pânǎ acum. (I-am trimis și eu lui, Gușterele. El cu siguranţǎ nu l-a citit.)
            M-am bǎlǎcit alǎturi de Mite,  în colcǎiala unei epoci fǎrǎ orizont, ce nu-mi era strǎinǎ, dar într-o lume instinctualǎ cu care eu refuzasem sǎ mǎ amestec și sǎ caut s-o înţeleg. Tușele groase, amprenta vulgarǎ, sunt slujite cu o tehnicǎ aparte, în care gândurile sunt îmbrǎcate în limbajul frust și discontinuu ale unei forţe ieșite din comun a personajului, pe care doar prezenţa femeilor reușea sǎ-l îmblânzeascǎ. Un mod de viaţǎ cu griji și sentimente puţine și fixe, dar cu trǎiri intense în care clipa juca rol decisiv.
            Atâta timp cât munca, indiferent cât de grea, îi asigura un fel de siguranţǎ și liniște, iar banul din buzunar, normalitatea independenţei sale vis a vis de familie, Mite putea fi o individualitate mulţumitǎ de sine, pe picioarele lui, amestecându-și printre capcanele întinse de autor, zilele, cu prietenul sǎu Banjuricǎ.             Familia, una specialǎ; tatǎl funncţionar în minister, om ajuns, orgolios, superior, exponent al vremurilor. Mama fostǎ profesoarǎ de francezǎ, încercând sǎ ţinǎ cât decât unitǎ familia, dar având slabiciuni pentru Costel, unul dintre cei trei bǎieţi, anume cel silitor care nu fǎcea de râs la școalǎ funcţia importantǎ a tatǎlui. Nicușor a plecat pânǎ la urmǎ în America,  iar Mite s-a apucat de box, acolo unde nu era necesar sǎ ţinǎ în hǎţuri bestia.
            În paginile cǎrţii sunt întâmplǎri cu femei, inseminate de autor cu anume tipologii, începând cu Tudora. Un fel de mama rǎniţilor, dar într-un alt mod, cǎci ea cu coada ei de mǎturǎ fǎcea ordine bǎgatǎ în mijlocul “câinilor sovietici”, sǎ-i despartǎ din încǎierare, pe hǎndrǎlǎii ǎia de boxeri, cǎţelandrii gudurându-se în jurul ei. Memorabilǎ scena aceea!
            Apoi Bica. Într-un singur picior, adusǎ de Banjoricǎ în unitate sǎ astâmpere pe bani setea tuturor soldaţilor într-o varǎ.
            Atena. Circǎreasa care dorea sǎ-i vadǎ goi pe amândoi în camera de hotel, fǎrǎ sǎ se culce cu niciunul.
            Cele douǎ surori. Amalia și Vera care un an de zile au reușit sǎ-i ţinǎ cumnaţi, la Perţihani, cum vii în București dinspre Olteniţa. Apoi Norica, plecatǎ sǎ-și aducǎ din Moldova certificatul de naștere necesar pentru cǎsǎtorie. Nu s-a mai întors. Și Dorina cea care i-a înșirat pe toţi trei fraţii Cafanu pânǎ la urmǎ. Ultima, Fulg de Nea. Sǎlbǎticiunea aia era o lunǎ femeie, luna urmǎtoare om
            Deasupra tuturor, Colivǎreasa. Mireasa în doliu care l-a fǎcut bǎrbat la 12 ani pe Mite, printre hohotele de râs ale carnii ei ce  se dǎruise eliberatǎ unui copil. Cea care nu l-a pǎrǎsit niciodatǎ, nici când era militar, și nici când pierzându-și serviciul a ajuns la pușcǎrie și acolo tot cu Banjoricǎ a demolat acoperișul și zidurile unui spital…

            Nu vǎ spun mai mult, citiţi!...

duminică, 1 martie 2015

Joc cu mǎrţișorul

Foto C.F.

O combinaţie dualǎ de sângeriu cu alb…
Martie și-a ales  
culoarea pereche,
potrivind candoarea
lângǎ pǎcatul viu.

Când ţi-am atins din priviri
sarafanul nins
peste bluza veche,
s-au aprins înflorind dedesupt
trandafiri.

Am vrut sǎ întind mâna
cum fǎcusem planul,
sǎ prind mǎrţișorul
în doi timpi,
dar vǎlul s-a rupt

și am dat de ghimpi…

sâmbătă, 28 februarie 2015

Din arginturile mele

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- se lǎfǎie libertatea -



se lǎfaie libertatea
în microfoane
precum
peștele
rǎsturnat
pe tarabǎ

pistoalele cu aer
comprimat
împroșcǎ agresiv
mirodenii
și lemn
sfinţit

viruși hiv
se strecoarǎ
prin bandajul
cu eșarfe roșii
din noi
în afarǎ

vineri, 27 februarie 2015

Lucrând la antologia Din arginturile mele

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- la o sesiune extraordinarǎ -


la o sesiune extraordinarǎ
în galaxia noastrǎ
s-a deschis o expoziţie
universalǎ
unde fiecare naţie
s-a decis sǎ aducǎ
un exponat
care sǎ ateste
înflorirea civilizaţiilor
pe planete

enumerând diversele
papirusuri
și totemuri codificate
un hebdomadar local
a apreciat
cǎ alǎturi de potirul
Sfântul Gral
a fǎcut senzaţie un ţǎruș
cu sârmǎ ghimpatǎ

din ţaranimǎnui

joi, 26 februarie 2015

Pasarea cetii. Viral cu scriitori

            Sǎ aduci delaţiunea în balanţa justiţiei, la rang de etalon al mǎsurii și ca monedǎ de schimb pentru libertatea corupǎtorului sau celui dovedit corupt, mi se pare o josnicie mult mai mare decât nota informativǎ pe care securistul fostului regim, o plǎtea informatorului ce-și turnase nevasta, dupǎ ce aceasta obositǎ de la servici, îi destǎinuise în pat cǎ aflase de la bunici cǎ dragostea ar fi mai frumoasǎ în Germania și ar fi bine dacǎ și ei împreunǎ ar încerca…
            Laș, a doua zi bǎrbatul încodeia în faţa ofiţerului cu lux de amǎnunte, cum  o sǎrutase el pe gurǎ luându-i tot oxigenul, îi descheiase sutienul de la încheieturǎ sǎ o tragǎ mai bine de limbǎ și sǎ-i dibuie sinapsele dușmǎnoase ale gândului. Multumit de situaţie și pentru cǎ rǎmǎsese timp sǎ-și corecteze semnele de punctuaţie, a trecut pe la casierie sǎ-și încaseze recompensa.
            În oraș, în drum spre casǎ, cumpǎra o sticlǎ pintecoasǎ de vin sǎ-l bea cu nevasta și s-o mai descoasǎ puţin…
            Asta înţeleg eu din ce se întâmplǎ azi la procurori. În arest preventiv, cu sau fǎrǎ motiv, pe bandǎ rulantǎ, îi boteazǎ literar mari scriitori. Primiţi în Uniune fǎrǎ dosar.

            Mǎi oameni buni, nu cǎ n-aș vrea sǎ-i ia DNA-ul pe hoţi! Dar, sǎ nu ne trezim cu delaţiune, cǎ ne ia pe toţi!

Ultimele pagini ale Jurnalului


marți, 24 februarie 2015

Dialog cu "Albaştrii" în virtual


            – Dupǎ 44 de ani pot spune doar, bunǎ dimineaţa! Cât de bine ar fi sǎ putem reîncepe viaţa azi.
            Bună dimineaţa, drag prieten al tinereţii mele!
            – Ai reușit sǎ gǎsești cartea Dosarul Albaștrii?
            – Nu am citit cartea, dar vǎzând întâmplǎtor cuvântul “Albaștrii”, rǎtǎcind pe net, mi-am amintit de Claudia Duminicǎ, de grupul vostru la care participam și eu, mai rar… și am intrat pe blogul Pasarea ceţii. Blogul tǎu. Am citit acolo câteva fragmente, ţi-am recunoscut chipul și…
            – Mǎ miram! De gǎsit cartea mai greu! Vlasie mi-a promis cǎ vor retipǎri, dar deocamdatǎ… O poţi însǎ citi pe blogul meu, în Scribd, sau îb bibliotecile online Cititor de proza- Maia Martin. E pǎcat sǎ n-o faci, dacǎ ai fost prietenǎ cu Claudia.
            Atunci eram Florina Badea, acum sunt Domniţa Neaga. Am scos câteva cărţi de poezie, mai nou fac cronică literară la nişte prieteni din Severin, din Vâlcea. Scriu, citesc, călătoresc, dar nu am ajuns de multă vreme prin Piteşti. Nu mai sunt Argeşenii. De Claudia nu mai ştiu mare lucru, Marin Radu Ene s-a dus şi el, Tomozei nu mai este de mult... O întreagă lume pierdută definitiv. Noroc cu amintirile. Rămîne să ne vedem sau să ne auzim...
            – Spune-mi te rog numele de atunci? (Întrebarea mea s-a afișat mai târziu.)
            – Aţi vǎzut cǎ v-am ghicit gândurile? Tocmai l-am scris.
            – Pǎi da, trǎim în lumi paralele și uneori ne întâlnim. Claudia s-a cǎsǎtorit în Olanda și a venit de acolo pentru lansarea Dosarului Albaștrii. Ne-am vǎzut mai mulţi atunci, dupǎ 40 de ani. Dacǎ ai sǎ cauţi sunt fotografii pe blog.
            – Am văzut fotografia de pe copertǎ, nu am recunoscut pe nimeni, dar numele băieţilor îmi sunt cunoscute... şi cartierul Papuceşti, unde ţineam şedinţe… Cred cǎ m-ai condus într-o searǎ la cǎmin… (Un timp n-am mai scris nimic niciunul.)
            Sper să ne vedem la o viitoare lansare de carte...a mea, sau a dumneavoastră. aici la Roşiorii de Vede sau la Piteşti. Claudia era căsătorită cu un actor… Cum a ajuns în Olanda? Oricum era o tânǎrǎ atipicǎ.
            – Sǎ încerci acest link. Sunt poze, poate recunoști chipuri. http://pasareacetii.blogspot.ro/p/bijuterii-de-familie.html
            Mulţumesc, Ion Toma Ionescu, şi mă bucur că ne-am întâlnit, chiar şi virtual! Ţinem legătura! Eu stau mai mult în California, dar dacă sunt în ţară, vin la lansare, dacă văd anunţul. Dacă eu lansez o carte, te chem. Roşiorii nu sunt la capătul lumii. Să auzim numai de bine!

dacă văd anunţul. Dacă eu lansez o carte, te chem. Roşiorii nu sunt la capătul lumii. Să auzim numai de bine!

luni, 23 februarie 2015

Rezonanţa Schumann

            Anul 2012, anul Apocalipsei în care România a fost pusǎ sub semnul rezonanţei Schuman de câteva minţi înfirbântate. Anul 2012, din prima pânǎ-n ultima zi. Am trǎit scriind pe viu despre angoasele și uimirile mele în lunga varǎ fierbinte când timpul a luat-o razna…


Ion Toma Ionescu. Norduri. La Cenaclul de urgenta

duminică, 22 februarie 2015

Un filmulet de la Tonka