miercuri, 27 mai 2009

POEZIA SI POETUL - IAZUL ALBASTRU

video

Magistratura porcina sau Legea unica a pensiilor

Mare e gradina lui Dumnezeu, dar se pare nu îndeajuns de mare ca să încapă în ea şi orgoliile celor dintâi magistreţe, atinse de inamovibilul jijeu al justiţiei divine.
Căci doar jijeu poate fi, aura de putere în stat pe care şi-o arogă cele două inviolabile doamne ale justiţiei romane:Lidia Barbulescu şi Costininiu Neicanimescu.
Jijeul în copilaria mea se punea de gâtul animalelor,hulitele animale gripate azi porcin, ca să nu scape doamne fereşte din ogradă la niscaiva vecini mai simandicoşi,(europenizaţi „avant la lettre”), unde să smotocească culturili agricole,puii de curcă, sau alticele(... )
La cele doua doamne justiţiabile, jijeul pare că e purtat, tocmai a se face distincţie şi a ţine distanţă,protecţie, (un fel de gard la purtător),ca să le ferească de amestecul murdar, virusat al celorlalte biete orătănii.
„Noi suntem magistraţi, noi avem o singură carieră, noi facem afaceri periculoase cu hoţii, noi suntem mereu cu riscul corupţiei ca sabia lui Damocles deasupra capului, nu avem voie la acţiuni, la bursă, noi riscăm Gorbunovi clipă de clipă, noi suntem SPECIALI...Ce dacă un timp ne-am murdărit pe mâini la tablă cu profesorii,creta e albă.Ce dacă medicii ne-au pătat poate cu bisturiul trupul, roşu de sânge, i-am obligat să poarte mănuşi. Noi suntem sacrii. Noi suntem legea, dreaptă, dacă e strâmbă(...) Matematic nedemonstrabil, suntem postulate!...”
Asta cu „postulatele” m-a pus în fund.Abia acum înţeleg paralogica. Adicătelea, la ei, la magistraţi postu...rile, pensiile carevasăzică,trebuie să fie mai late ca para...I, LOGIC nu (?) pentru că sunt sacri...sacrificaţi.

PS:Corpul magistraţilor ar trebui să se dezică de asemenea monstre...monstrii...cum să zic.

duminică, 24 mai 2009

Ţapinarii cerului

Ca orbul cu pieptul
dezgolit în lumină
trec rătăcit
printre vorbe...
Netrebuincioase vise
scurse din somn
precum şerpi despletind
şuier de vânt

În lut cercul
mă strânge
înfrânt...
Nesfârşită
doar ploaia...
Doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie

Ca o mireasmă
de sare
apa trece
de bordul
înalt
Năpădeşte
precum iarba
asfaltul stelar

În cer zece îngeri
cară cu pluta
lemn de stejar
pentru cruci...
Singuri peştii
tăcuţii peşti
uitaţi în adânc
tresar

luni, 11 mai 2009

VICTIME COLATERALE

În general cred că am o minte încercuită.Ca un ochi de apă care se învârteşte despletindu-se învolburat,totuşi în sensul curgerii fireşti între maluri.Pot recunoaşte că punctul meu de vedere e alcătuit dintr-un cerc de puncte. Mă simt mai sigur înconjurat de cerc, şi, pot pune în valoare mişcarea implacabilă a roţii ce îsi va descoperii cu siguranţă singură o axă.
Lumina dumnezeiască e un cerc,copacul e un cerc în cerc umblător,straturi de cercuri locuiesc în piatră şi aruncarea în apă a pietrei slobozeşte noi orizonturi din adânc...
La ce slujeşte un asemenea discurs,devastator de politic,pentru că în continuare el deconspiră, copleşitor azi, un nume încercuit ca o pradă?
Punct ochit, punct lovit cu un glonţ de argint.
Nu! Sunt prea multe gloanţe, oarbe nu de argint,prea mulţi vânători şi o singură ţintă. Când vânătorii fixează acelaşi punct în cătare, gloanţele se izbesc şi ţăndările ricoşează în traiectorie.Ochiul de apă se rostogoleşte periculos, iar bărcile cu vânători pot fi prinse în vâltoare.Tot marinarul ţintă e cel care inţelege firul viclean al apei si traiectoria gloanţelor.
Şi daca bărcile nu se scufundă salvate până la urmă de marinar,oare nu eu devin singura prada cu mintea mea încercuită(...)