miercuri, 27 aprilie 2011

Pastele Bolovanilor


Am făcut sărbătorile Paştelui la Bolovani, sat binecuvântat de Dumnezeu, nu mult departe de Turnul Chindiei. Până să aflu întreaga poveste a locului, am crezut cumva că binecuvantarea  trebuie sa fi fost însoţită, de prisosul de bolovani din zonă. Constatarea ulterioară a fost că jenţile automobilelor noastre,  deviate brusc din asfaltul  şoselei la un moment dat, s-au înfundat într-o tochitură de pietriş rezonabil împrăştiată de-a lungul şi de-a latul caii de acces, către domeniile de baştină ale copilăriei lui Sergiu.
Sub bolta de frunze înverzite pe marginea drumului,  încăierate din loc în loc de  flacăra vie a florilor de cireş, se întindea liniştit, nu doar aşa un sat de oameni fără căpătâi, ci, cum am avut prilejul să constat ulterior, însăşi satul pedelizat portocaliu, intrat în memoria colectivă prin bunavoinţa şi stăruinţa aplicată a patriarhului locului, popa cu biserica portocalie.
Ca sa fiu sincer cu mine însumi şi parte din dumneavoastră  cinstiţi cetitori, trebuie să recunosc, nu se ştie atât de sigur cine va să fi fost la origini, cu binecuvântata  iniţiativă portocalie. Preoteasa, soţia popii şi primariţa comunei, ce diriguia obştea la suprafaţă, sau părintele ce-şi conducea cu fală enoriaşii, spre cele veşnice de dedesupt?!...
Drept e că amândoi sunt oameni de toată isprava, cu grijă pentru prosperitatea comunei, creştinească aplecare pedelistă şi frică de Dumnezeu.
Sergiu m-a luminat oarecum despre sat, zicându-mi că în realitatea istorică a faptelor s-a aşezat aici, unul Bolovan, colonel în armata domnească, însoţit de neamurile sale, Bolovani mai mici, atotstăpânitori în hotarele moşiei.  De la ei au devenit nu numai numele, dar şi clădirile mai răsărite în care regimurile successive şi-au tras oarece şcoli, dispensar şi alte acareturi publice.
Mărturisesc în cimitirul satului, în a doua zi de Paşti, aş fi vrut să aprind o lumânare, dar n-am reuşit să stabilesc locul a cărei cruce s-ar fi potrivit la căpătâiul Bolovanilor.
Nesincronizarea cu tradiţia locurilor, începuse încă de cu noaptea Învierii, căci se pare că ajungerea noastră nu se potrivise cu graba popii de a intra in biserică. N-am prins momentul de taină al rostirii cuvintelor magice “Hristos a înviat!” şi nici postulatul adevărului sacru, dupa care e liber la ciocnitul ouălelor roşii , dar am reuşit să iau lumină.
Două zile de pace în curtea lui Sergiu, cu gazon nivelat şi tuns ca la carte, fără îndoială mai bun decât cel de pe Ghencea.
Degeaba Becali şi-a slobozit oile, ele la rândul lor slobozind căcărezele să îngraşe terenul. Locul pare a fi blestemat de nu creşte iarbă şi nici performanţele Stelei de când a intrat în proprietatea celui mai mare fanfarun mioritic. (Vezi ultimul meci cu Dinamo)
I-am sugerat lui Sergiu  să-i vândă ciobanului pontul, reţeta proprie de îngrijire a gazonului, dar acesta nu s-a lăsat înduplecat sub nici o formă:
- Poate să-şi facă Becali autostradă personală la Muntele Atos, să planteze biserici pe marginea ei, câte goluri a marcat în cariera lui strălucită Hagi, naşul lui de cununie, nu pot să-l ajut pe papistaş să se facă baiat de oraş, Nu vreau să-şi împlinească visul de mărire.
Nu poţi să devi când doreşti
cal mustang, (nici macar)
când în înscrisuri cereşti
Esti
măgar
doar…
în rang!
Am plecat de la Bolovani marţi pe-nserate, lăsând în urmă fluturând înfrăţite, pe turla bisericii  portocalii, lânga Sfânta cruce,  drapelul tricolor şi cel al Comunităţii Europene.
Muţumim de toate domn Costică! A fost un Paşte fericit, Mai venim.

P.S. Mai pe-nserat vine si albumul!

A sosit:
video

vineri, 22 aprilie 2011

Un PAşte luminos!

        Caut lumina cuvântului de înviere, numai că bestialele flori de cireş mi-au străpuns toate simţurile. Ciuruite, organele  au căpătat simţ olfactiv. Nu mai disting literele, s-au risipit parc-ar fi nişte jerbe de fluturi.
Şi un pian dement tocmai acum şi-a găsit să-şi dezintegreze sunetul clapelor, în cerul îngerilor.  
Ma iertaţi de neputinţă.

P.S.
        Dacă pot îndrăzni, când clopotele vor nemuri domol în noaptea aceea de zi, înainte să luaţi lumină daţi un ocol şi bucuraţi-vă de cireşul înflorit din grădină.

Foto: Oana Cristiana Banuta

marți, 19 aprilie 2011

Cafeneaua la Simfonie sau Simfonia la Cafenea

Rezervele firii omeneşti deseori sunt incredibile. Nici avalanşa mulţimii în vremea Prinţului Dobrin, devălmşindu-se de la stadion către centru şi comentând încântată driblingul lui de vis, nu ar putea da măsură desfăşurării de gură-cască ce Duminica trecută a asediat oraşul.
A trecut şi Simfonia. M-am aflat acolo întâmplător, o coajă de nucă aruncată în spuma valului de tzunami,  încercând să descopăr plutind, inefabilul, în marea nebunie.
Nu spun că nu era!
Luni dimineaţă ieşit cu Virgil din redacţia Cafenelei, pritocind numarul 100, am fost surprins să constat pe Strada Mare că oraşul respiră proaspăt. Refacerea de după dezastru reuşise. Ca prin farmec mulţimea de curioşi, cojile de seminţe şi hartiile de pe jos, dispăruseră. Coborâţi de pe acoperişurile blocurilor porumbeii îşi reluaseră dansul lor obişnuit pe asfalt. Din păcate mimul acela de var, înalt, cu gesturi descompuse, largi, pe care ieri îl numisem Împarat al porumbeilor, nu mai era acolo în piaţă, în mijlocul copiilor.
În schimb lângă fântână, toată în alb, cu o căciuliţă argintie din care se despleteau ciucuri lungi, răsuciţi, o prinţesă cât o lalea, înpingându-şi spatele în poala bunicii, împărţea porumbeilor boabe de arpacaş. Era o zburătăcire în jurul ei ca o arteziană de aripi, o imagine splendidă ce merita a fi imortalizată, dar n-aveam cu noi ochiul magic.
Am continuat drumul înmuindu-ne sufletul în culorile petalelor de lalele ce izbucneau de peste tot  mangâiate de lumina soarelui. Ne-am oprit la magnolie. În faţa primăriei, aşezaţi pe o bancă şi am convenit că sigur, vom avea fonduri si anul ăsta pentru editarea Cafenelei Literare.
A consemnat Ion Toma Ionescu
Foto: Fleur.




sâmbătă, 16 aprilie 2011

MeetTheSun. AutoPArtret. Epilog

     Am văzut umbra desenată în piatră cubică. Altădată m-as fi măsurat cu ea. Coborâsem din tren cu gândul la Miha, simţeam nevoia să mă descarc. Am tăiat în noapte 500 de km, trează, tocmai din oraşul acela străin. Cât despre el, aveam în minte boabele negre de fasole făcute scrum pe care a trebuit să le îngrop. Voi freca desigur cu nisip imaginile. Din oboseală, oraşul adoptiv e mai şters şi laptopul atârnă greu. Ce n-aş da să mai fiu pe şezlong în grădina bunicii, lânga tufa de trandafiri, împletind coroniţa.

P.S.   Pentru mine, revelaţia acestui concurs a fost MeetTheSun.

Va invit sa cititi si PA-ul din Epilog pe celalalt blog: http://glontdeargint.blogspot.com/

vineri, 15 aprilie 2011

Tom prinţul


Se vor mai aşeza oare vremurile? Distanţele se vor fi irosit întratât încât să conteze doar clipele în desfăşurare, zbaterea inutilă într-un mediu mocirlos şi ostil în care poetul e luat în contumacie de mormoloci? Va mai izbândi Prinţul să-şi aşeze vorbele înmirezmate de măngăieri, pe oasele de argint filigranat ale poemelor, în auzul dedicat, atins de aer ca o livadă de cireşi înfloriţi? Sunt sigur că Tom cu vocea lui caldă învăluitoare  s-a retras un timp, discret, uşor nemulţumit să se rostească îngerilor până când noi ne vom liniştii                         
Ce bine că nu au venit televiziunile cu zgomotul de fond impardonabil! Ce bine că acest Fragmentarium ne-a strâns acolo la eveniment ca într-o capelă!
Au fost de faţă cu ocazia lansării: soţia, poeta şi redactorul cărţii, Cleopatra Lorinţiu împreună cu ceilalţi doi redactori, Ion C Hiru şi George Baciu, editorul Adrian Sămărescu, Dumitu M Ion, Virgil Diaconu, Mircea Bârsilă, Denisa Popescu, Ion Pantilie, Nicolae Petrescu, Vasile Ghiţescu, Octavian Mihail Sachelarie gazda, Directorul Bbliotecii Judeţene şi mulţi alţii.
Nedespărţiţi, nevăzuţi, Tom şi Nichita ascultau murmurul.
Mă bucur că am fost acolo şi vă pot oferii câteva respiraţii din carte:


          Gest

          Trec cu buzele
            Peste numele tău
            Ca peste şira spinării
            A unei Frunze.


            Un dialog

          Aşa vorbim noi, peste tranşee
            peste sahare
şi arizone
unul tace şi celălalt i-ascultă tăcerea
prin gâtul retezat
al sârmelor telefonice, sârme ghimpate

Cât a mai rămas

Cât a mai rămas din mine
depus pe fundul cuvintelor
tot mai crede că ar putea răsturna
un trup în iubire ca pe-un ceas cu nisip…

Fereşte-te

Fereşte-te, mâna mea decolorează
fereşte-te sunt leoarcă de muzică
fii cu grijă:
pot oxida oraşul

Foc mic

Când se aprind lămpile
în caravanseraiuri
când femeile imperiilor
scad calcinate
de nopţile dragostei
el singur
fierbe crini
la un foc mic,
de balegă uscată

Scriptorul

Sunt scrptorul
Staţi să-mi deschid lăzile.
Nu se vede nimic.
Sunt ca giamgiul
ce cară, cocoşat, cruci de sticlă,
dar privit de departe s-ar zice, ce şarlatan!
că transportă aer.

Sunt scriptorul,
îmi scot de la brâu, ca din maţe,
călimara şi pana.
nimeni nu-mi dă de lucru?
îmi scriu mie , scrisori
Pe care le trimit co poşta pneumatică.

Şi nici eu
nu-mi răspund.

Sunt scriptorul. Chiar nimeni
Nu are nevoie de mine?
S-ar zice că tot ce trebuia scris
s-a scris…

Gheorghe Tomozei

joi, 14 aprilie 2011

Coverga. Pentru etapa de concurs Casa din vis

      
        Toată vara, coverga din luncă împletită meşteşugit din crengi de alun, cu patul din scânduri bătute direct în ţăruşii infipţi în pământ, cu sarică de aşternut şi cu vălimărence roind să plivească roşii, trăgând la umbră, una câte una, precum albinele la stup,  să bea un strop de apă vie de la izvorul tainic ştiut de bunicul, coverga, era casa lui. Am avut privilegiul să mă întind în patul acela. Scândurile tari, au rămas în memoria oaselor mele crude ca şi cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş.

Puteti vota aici daca acest pa v-a placut

miercuri, 13 aprilie 2011

Votati si cu dreapta si cu stanga ca nu conteaza

        La concursul de proza arhiscurta in etapa trecuta Bolovanul a adunat 42 de voturi si s-a ales vicepresedinte de etapa. Multumesc celor care m-au votat.
Si cum la PA-uri, alegerile nu vin din patru in patru ani ca in PO-litica, ci mult mai repede, puteti schimba situatia acum si aici votand:

Martisor            si           Parte de carte.

        Nu conteaza daca votati in stanga Martisorul sau mai la dreapta Parte de carte, important e sa le votati pe amandoua. Succes in alegeri!

marți, 12 aprilie 2011

Reperele zilei la Realitatea TV

  • Ştirea nr. 1. Azi la Izvorani, Monica Columbeanu a bătut la porţile lui Irinel. Pe vremuri  şi Ştefan cel Mare bătea la porţile mumei sale şi, ea, cu poarta-ncuiată, l-a trimis înapoi la turci. Amu a ieşit  doar tatăl lui  Irinel, Ion Columbeanu, furios, şi-a trimis-o pe Monica înapoi la Crucea de piatră, să stea în genunchi, măcar până ce Irinuca se-ntremează, c-a adus-o slabă din America.

  • Ştirea nr. 2. Apa de ploaie şi laptele de oaie, au descoperit cercetătorii romani, prezintă urme radioactive de iod. Guvernanţii ne liniştesc, va urma o diminuare drastică a consumului de lapte de oaie şi ca măsură asiguratorie vor fi sacrificaţi în următoarele zile, principalii consumatori. adică mieii. Cât despre apa plată (de ploaie), recipientele de plastic vor fi reamplasate de la izvorul natural, la crama de la Dragaşani a guvernatorului...

  • Ştirea nr 3. Adrian Minune  a făcut tranzacţii bancare periculoase. E adevărat că la nunţi când intonează manelele, urcă pe bancă să-l vadă lumea, dar cei 900000 de euro şi toată averea, au fost  tranzacţionaţi prin muncă cinstită _ doar din minuni şi salariul de consilier comunal. Şi cum a picat legea cu impozitarea  vrajitoriei în parlament, e sigur _ doar vrăjeala ăstora de la ANI.

  • Ştirea nr 4. Că veni vorba, la Camera Deputaţilor, în plen, în sesiunea de dimineaţă, Aura Vasile a vorbit documentat şi în cunoştinţă de cauză, despre curve şi prostituţie, taman când Comisia de Buget Finanţe a trecut de la PSD, la independenţi

  • Ştirea nr 5. Alerta de la Fokushima s-a ridicata la etajul nouă. Or mai fi etaje în blocul ăla?...

vineri, 8 aprilie 2011

Bolovanul

          Stiu de la mama, într-o hotărâre importantă pui răul în faţă; analizezi, răsuceşti, nu te-arunci bolovan, cu capu-nainte, adică într-un fir logic, când bolovanul vine spre tine să te izbească cu probabilitatea de nouăzeci şi ceva de procente, mai întâi socoteşti ceva-ul, adică zecimala de după virgulă, nu contează impactul, ia partea bună, afli că stelele-s verzi. La-nsurătoare mândru:
          -Mamă, ea e! Te-am ascultat, am pus răul în faţă. Săracă, încăpăţânată, da ia partea bună, are şi trei surori.

Daca va place PA-ul meu din aceasta etapa va rog sa votati aici


Multumesc votantilor mei. De data asta am terminat pe locul 2. Se putea si mai bine, numai ca pare ca sa continuat votul si dupa ora 12.

Pentru etapa urmatoare va invit sa votati pe celalalt blog; http://glontdeargint.blogspot.com/

joi, 7 aprilie 2011

Protest pe Facebook

Fiica mea protestează pe Facebook. E o stare de revoltă a unui părinte care luptă lângă copilul ei Alexandru, cu toate puterile de care dispune sa-l scoată din Ţaranimănui - Autismul.
Sunt sigur că va reuşi pentru că armele ei sunt încărcate cu credinţă şi dragoste de mamă. Dar oare statul, guvernanţii, societatea, nu sunt responsabilităţi împarţite, ei sunt spectatori, ei ce împart aplauze, sunt doar arbitrii?
            Domnilor autişti, ştie cineva care sunt costurile terapiei?! Şi nu numai costurile...

Protest


"Simt atâta nedreptate fata de tinerii autişti…si nimeni nu-mi poate contesta sentimentele, pentru că le traiesc în fiecare zi. Facebook-ul e plin de like-uri şi propagandă pe teme autiste. Mai nou, in presa au început să scrie despre lumea lor. Se organizează marşuri şi discuţii în aer liber. De ce oameni buni tocmai acum? De ce?
De ce trebuie să aşteptăm să ne spună alţii ce trebuie să simţim? Cu ce suntem mai buni, în normalitatea noastră, daca nu suntem în stare să ne deschidem sufletul şi să vedem dincolo de trup, să căutăm în inima lor, în mintea lor. Ataţia adolescenţi pierduţi pentru că societatea i-a marginalizat…
Acum o săptămâna, eram în Braşov. Mă îndreptam cu Alex spre Piaţa Sfatului. Cu cât ne apropiam, cu atât creştea în volum muzica unor tineri. Mi-am amintit că era ziua conştientizării autismului. L-am lasat pe Alex lângă bunici si m-am indeptat spre colţul albastru. Doua mese cu pliante, un panou cu desene înşirate, cateva mame care stateau de vorba. Dar, între toţi, am remarcat un tânăr. Se legăna într-un ritm atât de familiar mie. Batea din palme şi încerca să păstreze ritmul. Chiar se descurca bine. Numai unii trecători, întorceau capul, murmurau ceva numai de ei ştiut si treceau mai departe.
M-am întors la Alex, îl priveam şi-mi spuneam că va fi bine. Cu coada ochiului urmăream tânărul cum işi continuă ritmul, nestingherit de privirile curioase. Alex va fi bine, el mai are timp. El ne are pe noi, mami şi tati, pe bunici, pe matuşici si unchi, pe veri. Şi NU-L vom lăsa pradă societaţii."
http://www.facebook.com/profile.php?id=100000298023528#!/profile.php?id=100000332112485

miercuri, 6 aprilie 2011

Povestea poveştilor. O întâmplare cu Amza Pelea

Pe 7 aprilie, adică azi ar fi împlinit 80 de ani. S-a născut la 07 aprilie 1931. Să fie zâmbetul luminos al Marelui Amza Pelea cel care ne-a lipsit în vremuirile din urmă de nu mai ştim bucuriile, râsul homeric, valorile, farmecul adevăratei vieţi !?...
Aseară în faţa Teatrului Al Davila din Piteşti un amic mi-a povestit o întâmplare de demult cu Amza, având privilegiul să-i fie împărtşită direct de sursă, printre rotocoale groase de fum, într-un spaţiu de hotel la Argeşelul, lângă Casa Armatei, unde-şi odihnea oasele înainte de spectacol, maestrul.
Era student Amza la I.A.T.C. venise din vacanţă cu plasele încărcate, deabi să le duci, cu cârnaţi şi slănină şi toate cele porceşti, cu zaibăr de Băileşti şi-un kil de ţuică. Stătea pe bancă în Cişmigiu, îşi pierduse(vânduse) căminul. Unde să se ducă? Şi-l zării pe Petre. Dumnezeu l-a trimis, fiul popii din Băileşti, unul cât o pălugă, slab, cu pardesiul pâna-n pământ, negru ca sutana tătâne-său fluturând, venea agale pe alee. Era şi el student, la A.S.E.
- Amzo, aş bea o bere! Hai cu mine la Cireşica!
- Stai colea pe bancă , că am zaibăr, ţuică...
- Păstrează-le, bem bere.
După beri, plecară spre locunţa lui Petre, nu departe. Dădură colţul, o casă mare, înaltă, veche.
- Intrăm prin spate!  O scară exterioară, de fier ducea într-un pod cu un perete deschis să putem numă ra stelele, cum e fânarul la ţară. Înăuntru coşuri, multe coşuri prin care se scurgea fumul înţepau  acoperişul. Era cald oarecum. Petre avea o lanternă mare şi lumânări în jur, dar nu făcea risipă că era scump.
- Ai pături şi tot ce-ţi trebuie. Pentru nevoi, valiza.(...) Şi-mi arătă ceva mai departe, un fel de cufăr destul de mare închis ermetic. N-am înţeles la-nceput.
- La o nevoie, dacă nu e treabă mare, vezi şi tu, te dai mai încolo după un stâlp.
Nu era rău la Petre, până-ntr-o seară când s-a umplut valiza. N-aveam încotro, trebuia deversată. Bine că Dâmboviţa era aproape. Am tras oţârică de valiză, deh, că mâncasem tot porcul.
Numai n-apucarăm să ne tragem sufletul pe mal şi să dăm roată cu ochiul, că şi
apăru ca din senin miliţianul călare.
            - Stai nu mişca! Haideţi la secţie! Luaţi cufărul şi mergeţi în faţa mea!
Cufărul greu. Bietul, ce-o fi crezut că furasem, era sigur c-a dat lovitura. Deja-şi benoclase suplimentul de table pe umăr.
Până să vină şeful, înauntru cald, începuse să cam miroase. Noi tremuram ca varga, ne şi vedeam la zdup. A venit şeful, i-am povestit de-a fir a păr toată tarăşenia. Răbdător ne-a ascultat până la capăt.
- Haralambie, întocmeşte formele! şi încruntat către noi:
- De acum înainte aici va fi casa voastră.
Am locuit acolo până la absolvire, eram în ultimul an. A fost bine. Am băut cu şefu, ne-am distrat. Om!
            L-am pierdut, ale vieţii. După mulţi ani la Iaşi, turnasem „Mihai Viteazul”, la masa festivă m-am auzit strigat:
            - Amza! ... În spatele meu colonelul, „şeful”. Ne-am luat în braţe. Ne-am adus aminte. Am râs homeric.
            - Eu răspund de voi...de buna organizare.
Am vrut să mă ridic să fac linişte şi să povestesc la toată masa povestea cufărului, ca pe vremuri, hâtru, Ion Creangă, o altă poveste, dar m-a oprit:
- Lasă cufărul Amzo, fuseşi Mihai Viteazu , ce dracului!

Aud ca va primi o stea, pe pamant, o are de mult in cer.
Numai de bine Maestre acolo unde eşti!

marți, 5 aprilie 2011

Weekend cu Babele in Bucegi

Oamenii de la telecabină încercaseră de mai multe ori să coboare câinele din vârful muntelui, dar nu reuşiseră. Era un ciobănesc falnic cu misiune clar înstăpânită să păzească Babele. Vântul mătura rece culmea Bucegilor si n-avea de gând încă să permită topirea zăpezii. Ici-colo, peticele grăbite de pământ negru estompau pâlpâirea curajoasă a brânduşelor.
Îi aduceau de mancare turiştii, dar se baza mai mult pe cei care funcţionau în staţie. Era ultima cursă de coborâre. Ne-a  privit în tăcere până ce ne-am urnit, suspendaţi. S-a întors agale cu vântul pieptiş urcând către Babe.