duminică, 25 noiembrie 2012

Galaxia Gutenberg la Gaudeamus



            Tonifiantă imaginea lui Pleşu prezentându-şi ultima lui carte Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Cartea Anului 2012, într-un amfitreatu ad-hoc înfrunzit pe treptele de la intrarea în pavilionul expoziţional cu lume dornică de a fi martoră unui miracol. Şi miracolul cărţii a adunat ca de fiecare dată, nu doar elitele ci şi pe cei a căror tinereţe o credeam pierdută în malaxorul indecenţei şi blazării.

          Aşadar să ne bucurăm că spaţiul acela binecuvântat e încă un ogor fertil bine lucrat, unde literele-seminţe pot germina transmiţând în mod natural mai departe poveştile lumii. Să nu ne temem de platitudini şi să fim încredinţaţi că uriaşa farfurie zburătoare, care an de an în marginea Bucureştiului aterizeaza câteva zile pentru a se încărca cu combustibil, îşi va continua zborul prin nemărginirile universului mărturisind povara vieţii fără de sfârşit a celui mai minunat blestem.

          Aşadar să ne bucurăm, oriunde ne-am repeta, pe Planeta albastră sau pe o stea, Galaxia Gutemberg va rămâne impregnată în codul nostru genetic.

Nota: M-am bucurat să descopăr la standul Editurii Paralela 45 şi una din carţile mele.

2 comentarii:

  1. Octavian Velescu11:56
    eu am mari indoieli de credinta acestor indivizi de asa zisa cultura ,cred ca se adreseaza constient la marea masa a populatiei care nu este educata dar le crede bazaconiile si le unfla conturile

    RăspundețiȘtergere
  2. Constanța Abălașei-Donosă12:39
    Cat adevar ati spus d-le Octavian !!!!

    RăspundețiȘtergere