marți, 31 decembrie 2013

20. Fragment Gușterele. Simigiul



Notă: In ultimele ore ale anului postez ultimele pagini ale Guşterelui, romanul meu terminat de curând, care pare că trăieşte frumos. Doamne ajută!

            Radiogramă Nr 33. Piteşti. 11 mai 1946, orele 12,30 / „În strada Libertăţii, nr 15, domiciliază individul Sima Gheorghe, cunoscut legionar fanatic, atât el cât şi familia sa. În prezent este înscris în PNŢ – manist, unde va duce o aprigă luptă politică pentru această grupare, fiind capabil de orice acţiuni contra actualei conduceri. Aproape săptămânal se deplasează la Bucureşti sub pretextul diferitelor comisioane.

            A luat parte la toate răspândirile de manifeste şi în vederea alegerilor va conduce o grupă de partizani ce vor activa la secţiile de votare.

            S-au luat măsuri de supraveghere ale susnumitului.”

            ...



            R.S.R. Ministerul de Interne.Inspectoratul Judeţean Argeş. Serviciul Special „F”.Nr. 022967. 21.03.1987 / „Din verificările efectuate a rezultat că numitul Sima Gheorghe, fiul lui Dumitru şi Ilinca născut la data de 30.04.1910. în comuna Merişani, judeţul Argeş, cu domiciliul în Piteşti, strada Livezilor, bloc 7, apartamentul 4, cunoscut în baza de lucru la „problema legionară” a decedat şi se află înregistrat cu actul nr 21/1986 în cadrul Consiliului Popular Municipiul Piteşti.

            Ofiţer investigaţii, Lt. Colonel Gheorghe Petre”

           

            Între aceste douǎ documente, pe file disparate suprapuse ordonat şi numerotate cu pastǎ roşie, ca nişte plǎci tectonice (pretenţios!) desenate oarecum superficial, este expusǎ viaţa lui unchiu Gogu din care iatǎ, a rǎmas doar un dosar, Dosarul „Simigiu”. Îmi pot închipui cunoscându-i temperamentul nǎvalnic, aparent de un calm imperturbabil, cum se comporta el natural, în momentul când se ciocneau în interior faliile, la trecerea periculos de apropiatǎ a unui asteroid, potenţial declanşator de cutremure. Sunt sigur cǎ nu şi-a pierdut niciodatǎ simţul umorului.



*

          Dosarul se deschide cu o fişa personală. La rubrica, Activitatea compromiţătoare, stǎ scris cu pixul, după liniuţă, îngrijit:

          – Fost membru legionar, semnalat cu carenţe şi comentarii duşmănoase la adresa politicii interne şi externe ale R.S.R. După multe alte consemnări lapidare, documentul se încheie cu semnătură Şefului Serviciului I, Maior Paraschiv Ion şi a ofiţerului, Lt. Col. Vâlcu Ghe. 29.06.1985.

            ...

           

Extras dintr-o autobiografia aflată la dosar / „Toată activitatea mea politică se rezumă la şase luni de perioadă „Cuzistă”. Ea a constat în următoarele: atunci când conducerea cuzistă pleca în propagandă pe teren, lua câte o echipă de tineri să cânte pe parcursul drumului. Printre aceştia, ca fost cântăreţ în corul bisericii Curtea de Arges, cu glas format deci, mă număram şi eu. De înscrierea mea la tineretul cuzist e vinovat un naş al meu de cununie, avocatul Gorovei care ştia cât de frumos cânt”

            ...

           

„Respectivul în perioada 39-41 a desfăşurat activitate legionară, participând la marşuri, cântând cântece legionare, răspândind manifeste etc”.

            ...

           

„În perioada 59-84 a fost informatorul organelor noastre, fiind dovedit că lucra nesincer, s-a trecut la încetarea legăturii cu el”

            ...

           

„Fiind încadrat informativ într-un mecanism reciproc de supraveghere cu alţi foşti legionari, Manolescu Mişu, Gorunescu, Grecu, Florea, rezultă că are atitudini duşmănoase faţă de R.S.R şi ascultă Europa Liberă.”



            Sunt perioade lungi neacoperite, dar descopǎr uimit cǎ prin 1963 existǎ o caracterizare a agentului „Niki Popescu”, alias Sima Gheorghe, primise botezul, deci agent, din care rezultǎ cǎ e trimis în misiune pentru a intra în vorbǎ cu alţi legionari şi a raporta despre ei, dar constatǎ, ofiţerul care a scris caracterizarea, cǎ informaţiile erau neserioase. Din câte îl ştiu, cu siguranţǎ erau savuroase. Totuşi „agent”, nu mi-aş fi putut închipuii

            Prin anii 83-84 devenise „nesincer şi avea păreri cârtitoare la adresa conducerii ţarii”, fiind supravegheat şi provocat la discuţii de alţi informatori, care adunau zeci de pagini în dosarul personal

            ...

           

Sursa Zaharia, 26.09.1980 / „Numitul Sima Ghe a deschis discuţia după evenimentele din Polonia, susţinând că muncitorii din Gdansk sunt de admirat că nu s-au lăsat călcaţi în picioare, au cerut şi au obţinut drepturile ce li se cuveneau...”

            ...



            Sursa Manolescu Mişu, 18.06.1983 /

            „– Azi avem piaţă bogată, a zis sursa.

            – Ehei! Bogată că ne vin musafiri. Ce-o fi văzut la mongolul ăsta eu nu ştiu, a zis Sima.

            – Nu e neapărată nevoie să te gândeşti la ce vezi la cineva. Trebuie să găseşti modalităţi şi posibilităţi de a oferii ce ai şi abia apoi să vezi ce-ţi poate oferii partenerul.

            – Am lucrat în probleme de aprovizionare o viaţă întreagă şi am rezolvat problemele pe acest principiu, dar întâi am zis să mă asigur eu de ce am nevoie şi după aceea să văd ce pot face să asigur şi partenerului ceva. Ce poţi lua de la „sărăntocii” ăştia care vin mai mult să le dai, decât să-ţi ofere. Ce poate să-ţi dea Republica Mongolǎ? Ce să-ţi dea toate ţările acestea din Africa, Asia, care nu au ce mânca?

            – N-am putea spune că nu au ce da. Fiecare are produsele ei. Gândiţivă la arabi care ne dau petrol. Alte popoare ne dau minereuri. Probabil că şi mongolii ne dau minereu, piei de animale.

            – Petrolul care ni-l dau ei, costă „păpica noastră”, iar la mongoli, cine dracului ajunge să le ducă produsele şi să ia minereuri. Le dǎm la toţi produse alimentare şi noi să „strângem cureaua”!

            – Ce să-i faci, când ai nevoie, dai cât ţi se cere. Aşa este comerţul, mai ales în condiţiile actuale când nevoia de valută este atât de mare.

            – Nevoia şi datoriile pe dracu! Ne trebuie, nu ne trebuie cumpǎrǎm şi plǎtim, de-aia am ajuns unde am ajuns.

            Aşa s-a terminat discuţia şi ne-am despǎrţit.



(Discuţia respectivă s-a întâmplat între doi colaboratori bǎnuiesc, măcar unul dintre ei aflându-se în control. Aş fi curios să citesc şi raportul lui Gogu. El tot dialog?... dar nu e. Probabil se aflǎ la dosarul celuilalt. Deh, nu am privilegiul securistului.)     

            ...

           

Tot Sursa Manolescu 02.09.1983. promit ultima, ca sǎ nu plictisesc. Din vorbă-n vorbă despre lucrurile zilnice, cumpărături, abundenţa pieţei, am deschis discuţia despre manifestările din Piteşti şi din ţară cu ocazia zilei de 23 August.            – Frumoase manifestări de solidaritate a poporului în jurul partidului şi a conducătorului!... a zis sursa. (ca din gura crainicului de la televizorul alb negru, am zis eu).

            – Frumoase, foarte frumoase, dar prea personale, prea închinate preşedintelui ca şi când poporul, o serie de membrii de partid n-au făcut nimic. Ca şi cum 23 August a fost doar opera conducătorului iubit.

            – Nu am remarcat acest lucru.

            – Cum domnule nu ai remarcat? Până acum coloanele de manifestanţi purtau pancarde, steaguri, panouri cu realizări şi portretele membrilor marcanţi ai partidului, ai Comitetului Central. Ai văzut dumneata acum alte portrete decât cel al tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi al tovarăşei Elena Ceauşescu? Nu! Adică cum, nimeni din cei care au făurit şi au militat pentru partid, şi-au jertfit viaţa pentru clasa muncitoare, nu mai merită nici un sentiment de recunoştinţă?

            – Este greu să judecăm considerentele pentru care s-a ajuns la acest aspect.

            (Parcǎ aud vocea clară, sonoră, de bariton, a unchiului meu însoţită de gesturile cabotine de orator şi vǎd ochii întorşi ai spectatorilor întâmplători, care, după uluiala iniţială, se retrăgeau lăsând în urmă un spaţiu gol, ce se tot mărea în jurul celor care îşi argumentau disertaţia şi se întrebau de zor de ce nu apare miliţia)

            – Ce greu domnule? Dumneata nu vezi că s-a ajuns iar la cultul persnalităţii? Nu vezi că toţi acceptă şi nimeni nu are nimic de spus? Şi când te gândeşti că după moartea lui Gheorghiu Dej, s-a făcut atâta caz de cultul personalităţii!... Sursa a cumpărat ce avea nevoie şi a plecat.

            Ofiţerul de legătura a consemnat cu pastă roşie nedumerirea sa: „Greu de dovedit care dintre cei doi este mai nesincer?”

            ...

           

Sursa Comănescu, 28.12.1984 / „Sima Gheorghe ascultă Europa Liberă, „altfel de unde să ştie că şefului statului, bolnav fiind, îi arde să cumpere o ambarcaţiune personală de la Onassis, pentru zeci de mii de dolari.”

            ...

           

Sursa Florea, 28.05.1985 / „L-am întâlnit pe Sima Ghe în faţa Complexului CEAIR. L-am întrebat ce mai face.

            – Ce să fac, aştept şi eu să se facă „pace”. Dar nu pacea pe care o vor şi o cer ăştia. O pace care să-mi aducă înapoi casa demolată şi care să-mi repare toate nedreptăţile făcute până acum.” (Mai erau doi ani de aşteptat pânǎ ce avea sǎ primeascǎ pacea şi sǎ-şi vadǎ casa.)



            Nici nu simţisem când trecuse timpul, poate cǎ era ceva obişnuit aici unde mǎ aflam. În spatele dosarului „Simigiu”,ca o anexǎ, separate printr-un carton, alte zeci de file scrise pe o hârtie mai îngǎlbenitǎ de vreme. Scrisul se înţelegea mult mai greu, dar m-am descurcat, cât de cât.

            Dosarul fusese întocmit de jandarmeria Ilfov şi cuprindea mai multe procese verbale, interogatorii, declaraţii, trimiteri în judecată, tǎieturi din ziar şi radiograme de urmărire.

            În procesul verbal de interogatoriu din 28 martie 1958 citesc unele răspunsuri interesante cu fapte total necunoscute mie ca de exemplu:

            „Am fost condamnat în anul 1935 pentru furt, o lună de zile şi am fost achitat nefiind vinovat”. Se mai face aluzie într-un alt document despre furtul unui dosar la Curtea de Casaţie, pentru care şi-a pierdut postul de grefier.

            „În anul 1938 am fost trimis în judecată pentru transport de băuturi alcolice”....



           

Nicǎieri o vorbǎ despre excapadele amoroase de care-mi povestise tanti Gica, dovadǎ cǎ organele de cercetare nu au fost vizionare, nu s-au gândit cǎ vreodatǎ cineva ar dori sǎ scrie o carte citibilǎ, cu aventuri şi suspans.



*

            ...

            Legiunea Jandarmi Ilfov. Postul de Jandarmi Ulmeni. Nota / „Cuprinzând trimiterea în judecată a numitului Sima Ghe pentru că şi-a exprimat opinia că Zelea Codreanu nu a murit, ci a fugit prin Bulgaria în Germania şi că Hitler va bate toată Europa.” Şi urmeazǎ documentul de trimitere în judecatǎ, condamnarea, dar şi amnistiere de care beneficiase.

            ...

           

Şi încǎ o Notǎ interesantǎ. O reproduc.Notă / „Individa Gica Sima (niciodatǎ n-a fost Sima; Ionescu sau, Popescu dupǎ cǎsǎtorie) originară din comuna Merişani, judeţul Argeş, fără profesie, cunoscută înfocată legionară, în prezent domiciliată în Piteşti, Strada Libertăţii, nr 15 la fratele său Gheorghe Sima, semnalat cu radiograma nr 33 din 10 mai a.c.(1946)

            Numita, cu asentimentul fratelui său, intenţionează să se înscrie în Organizaţia Partidului Naţional Popular din Piteşti, făcând totodată intervenţii pe lângă profesorul Milici, membru activ din conducere, pe care îl cunoaşte din trecut, să fie numită ca funcţionară la sediul acelei organizaţii.

            Numita şi în prezent îşi manifestă ideea legionară, căutând a se introduce în PNP, cu scop de a culege informaţii spre a fi transmise fratelui său, pentru Organizaţia Naţională Ţărănistă Maniu.

            De asrmeni tatăl său Dumitru Sima zis Tobârlan, domiciliat în comuna Merişani, Argeş, duce o ură neâmpăcată contra guvernului, căutând tot timpul să critice şi să comenteze măsurile luate de guvern.”

(Iacǎtǎ-l şi pe Tobârlan! Mǎrturisesc şi eu în faţa instanţei, cǎ aşa a fǎcut.)

*



Eram către ultimele pagini ale dosarului. Am auzit un clipocit aproape imperceptibil în apă şi pe mal a apărut guşterele. Abia acum zărisem în spatele lacului trei cufere de lemn dintre care cel din mijloc avea capacul deschis. Cu siguranţă un cufǎr din margine aparţinea tatălui meu. Aş fi putut afla în sfârşit manuscrisul lui. Pe cufǎrul din marginea cealaltǎ, un desen ca un cod de bare şi dedesupt, scris cu vopsea, Nilǎ. Cel din mijloc trebuia sǎ fie desigur al lui Nicolae. Al lui se deschidea mereu.

Coada micuţei reptile încă se extrăgea din luciul lacului. Ghearele din faţă se proptiseră în mal şi ochii mari mă fixau scăpărând un verde intens. Picioarele lungi din spate se cambraseră. Cu fiecare clipă, dilatată de atenţia cu care îl studiam ca sǎ-l pot descrie, guşterele creştea în dimensiune gata să ţâşnească să-şi apuce prada. Împrejur liniştea devenise apăsătoare. Pierise şi zumzetul fântânilor arteziene. Pielea verde a guşterului se înegrea vizibil. Frica îmi pătrundea în oase, iar gândul că nu reuşisem să stau de vorbă cu personajele...

Autopremiile anului 2013. Gala



          La sfârșit de an se poartǎ TOP-urile. Sunt mândru de mine. Mi-am premiat textele postate pe blog și le-am dat note în catalog. Apoi le-am urcat pe covorul roșu. Degeaba, cǎ n-a venit Moșu, ce sǎ fac mǎ las pe mâna Crǎciuniţelor!...  Clic pe titluri pentru lecturi plǎcute 2013 cu blondele alea...

1. La categoria Plai bǎlai, pamflete politice, pe locul 1
Ultimul pamphlet. Laudaţio: Staţi liniștiţi chiar dacǎ e recent, vǎ garantez cǎ nu e ultimul. Rǎmâne repetent…


2. La categoria Gușterele fǎrǎ cap pe locul 1
Coverga din cer. Laudaţio: Dacǎ vǎ întrebaţi de ce am tǎiat capul gușterelui? De durere. Putea, locativ vorbesc, mǎcar acolo sǎ-mi  ofere un palat ceresc…


3. La categoria Nikonul de aur pe locul 1
Vameșul și ţuica de prunǎ. Laudaţio: De la ţuica asta mi s-a tras. I-am spus unui ungur balaocheș, mǎ  nea Ion, fii mai omenos(!...) și m-a raportat Toakeș mai sus, sau mai jos, de-am rǎmas suspendat pe Google +, de Nikon…


4. La categoria Vuvuzele sportive pe locul 1
Demisia lui Piţurcǎ și Tǎbliţele de la Tǎrtǎria. Laudaţio: Chiar dacǎ ei au marcat, noi suntem cei care-am numǎrat încǎ un mister elucidat


5. La categoria Semnale de carte pe locul 1
Roua scribului. Laudaţio: Cum tragi așa ajungi!  Trage de Semnal pânǎ la un link. Mai trage o datǎ de el și abia atunci ajungi la Aurel Hiperlink. Virgula unde trebuie!


6. La categoria Picǎtura chinezeascǎ pe locul 1
Jin Ji Du Li. Medicalǎ. Laudaţio: Staţi într-un picior zi de zi precum cocostârcul copii


7. La categoria Povești nemuritoare pe locul 1
Roșia Montana și calullui Fǎt Frumos. Laudaţio: Și-am încǎlecat pe-o șa și șaua nu mai era…


8. La categoria Crochiuri pe schiuri pe locul 1
Împletituri de lânǎ. Laudaţio: Scrisurǎ cu andrelele bunicii


9. La categoria Fie pâinea cât de rea pe locul 1
Reţeta pâinii. Laudaţio: Fie pâinea cât de rea noi cu toţi mâncǎm din ea!


10. La categoria Mâini îndemânatice pe locul 1
Vîj – vîj cu praştia după îngeri. Laudaţio:Vînt din pupǎ. Vîj vîj cu praștia dupǎ…


11. La categoria Suplimentul de poezie pe locul 1
Joc cu rǎsǎritul de lunǎ. Laudaţio: Așez cu grijǎ talpa piciorului ca sǎ nu calc șarpele


Participati va rog la sondajul din dreapta pentru a vota trei din textele care v-au placut. Multumesc si An nou fericit!

luni, 30 decembrie 2013

Renul Rudolf e femelǎ. Descoperire de Craciun



Notǎ: “Oamenii de stiinta de la Universitatea din Edinburgh au descoperit care este adevarata identitate sexuala a ajutorului lui Mos Craciun. Acesta nu este mascul, fiindca masculii nu au coarne iarna.” Eu cred cǎ știrea e falsǎ.  Bine cǎ nepoţii mei Toma și Alexandru deocamdatǎ nu știu sǎ citeascǎ



Ne-am pus în brad dorinţe și iluzii
și le-am legat în ramuri cu betealǎ,
iar ca sǎ n-avem parte de confuzii
și din senin s-aparǎ vre-o greșealǎ,
i-am scris mesaj pe facebook și-n cernealǎ



Așa cǎ Moșul n-are nici o scuzǎ,
chiar dacǎ renul Rudolph, academic,
s-ar fi descoperit o ea, lehuzǎ.
Oricât ar fi momentul de pandemic
îi dǎm în plus doar sfertul academic



Într-un final împodobirǎm pomul.
Ce multe globuleţe-am prins și stele
mai multe ca pe cer. Așa e omul
pregǎtit, sǎ ţinǎ foc aprins și-n timpuri rele,
mǎcar sǎ vadǎ Moșul prin perdele.



S-a auzit un zgomot mi se pare
și Toma ca un arc sǎrii la ușǎ,
sǎ-și iasǎ din pǎreri. 
O seamǎ de cutii și cutioare
stǎteau pe prag în așteptare,
dar Moșul nicǎieri. 
Precis are pe scarǎ o mǎtușǎ,
ori Rudolph, poţi sǎ știi, e în dureri,
sau l-o fi-ncǎierat vreo cǎţelușǎ...

Împodobitul bradului

Sesiune de fotografii


Darurile


În orașul lui Moș Crǎciun


A doua sesiune de fotografii 

 

duminică, 29 decembrie 2013

19. Fragment Gușterele. Cufărul



            Am strigat, nu era nimeni acasă şi am ieşit afară în curtea în care am zărit de data asta şi lacul. M-am aşezat sub o umbrelă verde, la o măsuţă, pusǎ acolo parcă special pentru lectură. Balansoarul din lemn, cu braţele îndoite rotund, era confortabil şi prăbuşindu-mă în el am putut în sfrşit să mă afund în lecturǎ. Pe „Simigiu”, ca frate mai mare l-am pus pe masǎ şi am început cu dosarul lui Sima Nicolae.
            Nu era voluminos. Câteva note informative, referate, extrase din procese verbale de interogatoriu, note, declaraţii, o fişă biografică, o caracterizare, douã fotografii de la nuntă, de la cea de-a doua nuntă, nimic spectaculos. Spicuiesc din Situaţia personală întocmită comform datei, în 28.02.1942:

  • Sima Nicolae activează în mişcarea legionară din martie 1936.
  • Contingent 1937, cu grad de caporal, Regimentul 4 Dorobanţi.
  • Între 1939-1941 225 zile concentrare.
  • Între 22.06.1941-01.12.1941 139 zile concentrare.
  • Caracterul tare, temperament sanguin.
  • Nu are nici o autoritate în viaţa publică şi privată
...

15.11.1944. Referat / Postul de Jandarmi Merişani.

                       „Din cercetarea scriptelor postului şi din informaţiile primite cu ocazia investigaţiilor, am stabilit că susnumitul s-a înscris  în mişcarea legionară în 1936. De la înscriere şi până la rebeliunea legionră a îndeplinit funcţia de curier. N-a comis nici un fapt ostil, în schimb a fost de încredere faţă de şefii de organizaţie din Piteşti. În acest timp a luat parte la marşurile ce se făceau de la o comună la alta şi plătea lunar cotizaţie.
            În timpul rebeliunii legionare de la 21 ianuarie 1941 a luat parte la rebeliune în calitate de şef de cuib. La Piteşti când a ajuns în prima zi şi a văzut cum se prezintă situaţia s-a înapoiat acasă. Astfel că nu a fost dat în judecată şi nici condamnat.
            De la rebeliune şi până în prezent nu s-a mai dedat la nici un fel de propagandă în formarea mişcării legionare.
            În prezent este concentrat la Regimentul 4 Dorobanţi. Propuneri:
            Până în prezent nu se vede nevoia de a fi „internat”.(cu sensul clar, bănuiesc)
            Şeful Postului de Jandarmi. Plutonier SS indescifrabil.”
            ...
            Declaraţie Nae Ghinea, 56 ani, căsătorit, 6 copii. / „În perioada cât a fost legionar, Sima Nicolae s-a purtat necuviincios faţă de populaţie şi cu aere. A luat parte la toate activităţile care se făceau.
            În timpul rebeliunii a strâns mai mulţi derbedei mincinoşi din localitate şi a plecat cu ei la Piteşti să participe. A luat parte la rebeliune, dar când a văzut că este chestiunea agravată a fugit acasă. Nu a fost condamnat. După rebeliune nu s-a mai manifestat cu nimic.
            Mai ştiu că până să vină regimul legionar la putere, s-au strâns din mai multe comune apropiate şi au vrut să plece spre Deduleşti Argeş în marş, însă au fost opriţi de jandarmii din Legiunea Jandarmeriei Argeş şi s-au întors.”           

            ...
            Din Fişa biografică / „În timpul guvernării legionare a fost înaintat la gradul de şef de garnizoană dovedindu-se a fi o fire violentă şi fanatică. În timpul rebeliunii a strâns mai mulţi legionari cu care a plecat să ia parte şi el la Piteşti, însă neputând fi arestat, nu a fost înaintat judecăţii
            După 23 August 1944 nu s-a mai dovedit a mai depune activităţi în favoarea fostei mişcări legionare, înscriindu-se de formă în Frontul Plugarilor pentru a-şi camufla trecutul său dubios. În prezent numitul este mutat cu domiciliul, ca agronom, la staţia CFR Bacău, cu scopul de a-şi pierde probabil urma.
            Este un element periculos, capabil de orice când i se va cere.”
            ...
            Inf. CRIP. 19 decembrie 1949 / „Vă informez spre ştiinţă că numitul Sima Nicolae din comuna Merişani va pleca din comună pe considerentul de a nu mai fi urmărit de autorităţi. Numitul în trecut a fost şef de garnizoană şi pentru trecutul său politic dubios, vrea să dispară pentru a-şi ascunde personalitatea
            Sima N în prezent se manifestă contra Regimului Democrat şi nu vede cu ochi buni înfăptuirile făcute de partid şi clasa muncitoare. Este un element feroce şi foarte periculos de felul cum priveşte toate reformele.”
            ...
            Alte diverse Note conţin: 09.03.1951 / „Informăm spre ştiinţă că numitul legionar Sima N a plecat din comună în 1948 în fostul Judeţ Huşi.(În 1948 m-am nǎscut eu. Îmi explic de ce l-am vǎzut prima datǎ pe unchiu Nicu abia dupǎ terminarea liceului). De atunci şi până acum nu a mai apărut...”
            02.04.1951 / „Susnumitul se afla la Clucereasa, Muscel ca pomicultor...”
            09.12.1954 / „Alături vă trimitem dosarul de legionar al numitului Sima D Nicolae ce ne-a fost înaintat de MAI Direcţia IV şi care a fost identificat de noi la staţia CFR Târnavele, în funcţia de impegat de mişcare. Luaţi măsuri spre a fi  supraveghet informativ...”
            29.06.1955 / „La staţia CFR Târnavele obiectivul urmărit de către noi, numitul Sima Nicolae, născut.... fost şef de garnizoană, a funcţionat în calitate de impegat de mişcare. De aproximativ două luni susnumitul a fost mutat la Regionala CFR Bucureşti care l-a încdrat la altă staţie.” (Pe acelaşi document se scrie cu pastă roşie: Identificat CFR Chiajna).
            27.02.1957 / „Susnumitul Sima N este salariat în cadrul Sfatului Popular Raional Târgovişte în funcţie de şef secţie agricolă...”
            11.03.1957 / „Susnumitul Sima N se află cu serviciul la secţia agricolă Brăteşti, raionul Târgovişte.”
            ...


Cufărul


          Cufărul, mare, încăpător, îl avea de la Nilă. Înainte să plece în concentrare la Regiment (Regimentul 4 Dorobanţi), unul, Ştefan, bun tâmplar, dar cam beţiv, nu se ţinea de treabă şi rămăsese sărac. Avea o datorie pe ce consumase la cârciumă:
            – Mă Nilă, în contul datoriei îţi fac un cufăr.
            – Ştefane, nu pot să ţi-o şterg pe toată că e prea mare, îmi faci trei. Vorbă aruncată glumind peste tejghea, nebunul o prinse din zbor şi după două zile aduse cuferele.
            – Pentru încuietorile astea speciale, nemţeşti şi pentru vopsea, mai dai o ţuică. I-a dat, că nu era cârcotaş şi avea de unde. Nu le-a dus pe toate acasă, era şi greu cu toate trei. Unul dintre cufere i l-a dat lui Toma şi cealalt lui frate-său Nicolae.  Nicolae s-a ţinut pe front de al lui; când s-a terminat războiul a adus cufărul acasă şi l-a urcat în pod.
            Acum pare că iarăşi are nevoie de el şi la coborât de cu seară, aşezându-l în mijlocul camerei. N-a fost încântat Tobârlan, când l-a înştiinţat că vrea să plece.
            – Tăticule, nu mai pot răbda să-i văd pe ţopârlanii ăştia de comunişti că-l ameninţă pe şeful postului de jandarmi, cu reclamaţii la partid, dacă nu-mi face dosar să mă trimită în puşcărie. (Se înţelegea bine cu plutonierul, cumsecade, nu voia să-i facă rău.)
            – Şi crezi că dacă speli putina, cum ai făcut-o la rebeliune, spălătura nu pute? Nu dau ăştia de urma ta?... Nu dai înapoi când ai hotărât ceva şi nu poţi linge unde-ai scuipat, eu ştiu că aşa v-am învăţat. Plăteşti pentru faptele tale aici, pe pământ, nu-l amesteci pe Dumnezeu. Nu m-aţi ascultat nici tu, nici Nilă, nici Gogu, cine mai era ca voi? Ai grijă, grijania mătii să nu-mi laşi ascuns prin casă amărâtul tău de pistol.(În grijania aia vinul nu era tocmai aspru, dar înţepa pe limbă.)
            – L-am îngropat în pădure de mult, n-ai grijă matale.
            – Îl îngropi, când nu eşti în stare de el! (A ţinut puşca de vânătoare la vedere, la capătul patului până ce au venit de i-au luat-o.) Se grăbi să iasă din cameră. Nu l-a întrebat unde pleacă. Bine că nu l-a întrebat, n-ar fi ştiut ce să-i răspundă.
            În cufăr şi-a pus lucrurile de trebuinţă; câteva rânduri mai bune de haine şi alte câteva ponosite, de „camuflaj”; un trening, un pantalon bufant, o pălărie, o bască, un fes de lână şi două trei cămăşi. La fundul cufărului a pitit uniforma, cămaşa verde şi centura cu diagonală. Nu reuşise să scape de ele. Cum să le îngroape? Ce-ar fi zis Căpitanul?...
            A plecat de cu noapte, sărind pârleazul în gard, pe sub nuci, trecând gârla, direct prin pădure. Dincolo de peron, peste linie, erau nişte stive de buşteni retezaţi. Nu l-a văzut nimeni când a urcat de pe partea opusă a peronului. Trenul de noapte nu avea navetişti. Ajunse în Bucureşti fără să întâlnească vreun cunoscut. La informaţii, primul tren pleca în cinci minute spre Moldova de la peronul 6. Era bun. S-a predat destinului. În vagon aţipii imediat. Se trezi odihnit, nu ştia cât timp trecuse. Compartimentul plin, ţipa a sărăcie lucie. Undeva între Adjud şi Bacău se hotărâ brusc să coboare. Dădu jos cufărul din plasa de bagaje de deasupra. Era o gară nu prea mare.
            Aşezat pe o bancă se hotărâ să aştepte dimineaţa. Altfel poţi gândi la lumina zilei. După ce dădu trenului semnalul de plecare cu paleta  albǎ cu dungǎ roşie, şeful de gară se aşeză lângă el. Din vorbă-n vorbă (mǎ mir cǎ era cam mut), norocul puse ochii pe Nicolae şi se întrezării limanul. Îşi găsise de lucru. Şeful gării rămăsese singur.
            – Ultimul impiegat de mişcare –, un amărât căruia i-am întins mâna, s-a făcut activist al partidului şi m-a lăsat baltă. Dumneata ce pregătire ai la bază?            
          – Trei ani şcoala tehnică pomicolă.
          – Vedem cum facem, vorbesc unde trebuie şi aranjăm. Hai, ia-ţi cufărul; am o cameră liberă la canton cu un pat, unde a stat până acum „activistul”, să te instalezi.
            S-a rezolvat destul de repede. În trei zile a primit şi uniforma de ceferist apucându-se să facă ce ştia mai bine, în timpul liber, plantând pomi fructiferi şi viţă de vie în grădiniţa din faţă de la canton. Într-o seară, după vre-o nouă luni, când descuie uşa şi intră în casă, găsi cufărul deschis şi îl izbi în faţă cămaşă verde aşezată deasupra. Îl cuprinse îndoiala, poate că el a scos-o de la fundul cufărului şi nu-şi mai aducea aminte. L-a mai ros gândul să scape de ea. Chiar a vrut odată să o împacheteze şi să o pună într-un tren, să i se piardă urma. Dar n-o făcuse.          
            Dimineaţa, şeful gării i-a arătat o hârtie, se înţelegea bine cu şeful, de nădejde om, gospodar. Îl dibuiseră. Seara, de pe scara vagonului, cu cufărul în mână s-a uitat înapoi cu părere de rău. Oare ce va urma, care va fi să fie viaţa lui?

* 
           ...
            În anul 1960 o altă notă îl găseşte căsătorit cu Mimi, locuind cu chirie în Târgovişte pe Strada Nicolae Bǎlcescu, nr159....Nici urmă de puşcărie, cum am bănuit. Nimic spectaculos, o hăituială continuă generată nu de organe, ci de propria-i frică ce nu se mai putea lepăda de cămaşa verde, cu diagonală de piele, necroită se pare pe măsurile lui. La propriu, poate chiar scăpase de obiecte, nu ştiu amănuntul. Şi glonţul, slobozit din pistol, singurul glonţ hotărât de el, ce ar fi trebuit să pedepsească trădarea Ioanei, prima soţie, s-a dovedit un eşec. A ales să rămână în impotenţa lui, mic. Nimic nu i s-a potrivit. Mi-am adus aminte de stofa pe care mi-a făcut-o cadou, când am terminat liceul, nici pe aceea nu a ştiut să o aleagă. Omul şters, cu glas pierdut, ascuns, nu şi-a putut depăşi condiţia, nici măcar în dosar.

   Chiar şi nunta legionară, momentul lui de glorie, cănd s-a deplasat de la Piteşti conducerea legionară a judeţului, aflatǎ în centrul relatǎrilor celor interogaţi şi a informatorilor din dosarul lui, sau al lui unchiu Gogu, sau în dosarul de cadre al mǎtuşii mele Gica, acum ştiu ce spun, nicǎieri nu se comfirmǎ faptul, aflat de la ţaţa, că ar fi fost prezent la petrecere însuşi Horia Sima. În mintea mea, de data asta a scriitorului, aşteptǎrile vizând anvergura personajului m-au dezamǎgit.

*
          Curtea largă din faţa bisericii, de obicei generoasă cu umbra, coborâtă în jos pe crengi din frunjişul stejarilor înalţi şi din cetina brazilor, lipitǎ de iarbǎ şi fixatǎ de tulpinile copacilor, abia de mai fǎcea faţǎ pâlcurilor de legionari venite din satele vecine care nu mai avuseseră loc în biserică. Se înverzise parcǎ şi ea, umbra, strivitǎ între verdele de deasupra, verdele ierbii şi agitaţia celor îmbrǎcaţi in cǎmǎşile lor verzi cu diagonalǎ şi pistol la şold ce parcǎ nu mai aveau rǎbdare sǎ aştepte. Înǎuntru, în bisericǎ, aerul devenise aproape irespirabil. Slujba era pe sfârşite şi urma, partea cealaltă a spectacolului, cea care trebuia să înalţe evenimentul ca un corolar la rangul de nuntă legionară.
            Doar Tobârlan în portul lui alb de ţǎran (şi poate mireasa), fǎcea notǎ discordantǎ acolo, în faţǎ, în strana lui, prima stranǎ de lângǎ altar. Şi mireasa şi el pǎreau încruntaţi. Fiecare de grijile lui. Popa Gheorghe nu îndrǎznise sǎ-l roage sǎ lase azi strana unui invitat. Nici n-avea cum. Era socru mare. Îi citise deja sictirul în tǎişul ochilor. „Oare bǎieţii lui nǎtǎfleţi, n-or fi vǎzut? Casa asta vopsitǎ verde, cǎ e numai faţadǎ... N-are pereţi, n-are acoperiş.”
            Şefii judeţului se aflau cu toţii în biserică invitaţi de naşul de cununie Morărescu, iar şefii de garnizoane din zonă, nu voiau să se facă de râs în faţa oaspeţilor de vazǎ. Se asiguraseră că demersul acelei zile, va pune în valoare ce citiserǎ ei în Cǎrticica şefului de cuib, legăturile strânse cu creştinismul ortodox şi românitatea tradiţionalistă, ale Legiunii. Ecourile unor incidente dramatice, pogromul început, asasinatele şi răzbunările politice întâmplate mai ales în Bucureşti, ajunseserǎ pânǎ la ei, împroşcaserǎ cu ceva pete negre în „soarele sfânt de pe cer”, dar entuziasmul venirii la putere le dǎdea dreptul sǎ-şi facǎ socoteli.            După slujbă, grupurile legionare au mărşăluit aliniate pe uliţele satului, iar de la garǎ pânǎ în dreptul parcului, pe porţiunea asfaltatǎ şi-au arǎtat adevǎrata mǎsurǎ a maiestriei. Cântecele şi cuvintele înflǎcǎrate, au rǎsunat puternic din piepturile lor semeţe şi nu s-au oprit decât în curte la Morǎrescu unde tronau douǎ butoaie cu vin.



*
            Nu ştiu dacǎ cititorul acestei cǎrţi va gândi ca mine. Încerc sǎ mǎ dumiresc şi dacǎ  personajele mele schiţate, se pot aşeza comod într-un roman. Am amestecat planurile, n-am pus personajele sǎ relaţioneze destul, alteori au relaţionat nefiresc, nu le-am conturat suficient ca tipologie, ca epicǎ, psihologie etc. Recunosc uneori am amestecat stilurile, timpii istorici şi cei ai povestirii, spaţiile, am inclus şi un metaroman, nu-i prea mult? Fǎrǎ o succintǎ organizare, de parcǎ am avut numai dubii, nu şi idei.
            S-ar crede cǎ nu am depus nici un efort sǎ salvez lumea Tobârlanilor, în declin.

..............................................