vineri, 28 februarie 2014

Pepite de plumb



Aș putea sǎ retez
cu un ferǎstrǎu mecanic
lianele încolǎcite pe trunchi
și, ca un dirijabil de frunze
sǎ mǎ desprind
și sǎ mǎ risipesc
în aerul devenit
irespirabil

Păsărilor le-a
încremenit graiul.
Trupul li s-a îngreunat
ca al unor pepite de plumb.
Stau întrerupte fructele
încrețite pe crengi uscate,
așteptând să vină
ploaia și vântul.     

Drumul nu-i înapoi,
dar nu-i sigur nici înainte.
Privesc deasupra
dirijabilul imponderabil,
trenul meu amfibie,
vehiculul care
și-a pierdut ținta.

Luna ca un ban vechi
cu strălucirea scursă,
mă face să tresar.

Crengile sparg  
acoperișul de sticlă.
Am atins tavanul vinețiu.
Mai departe nu se vede nimic,
nu mai știu.

Un comentariu: