Clipe
tulburi de viațã ne aratã cȃt suntem de confuzi și de mãrunți la ȋntȃlnirea cu
tragicul destin. O scȃnteie aprinde focul ce ne poate mistui pe toți, fãrã sã
mai aleagã urȃțenia de frumusețe, adevãrul de minciunã, prostia de agerimea
minții. Te poate salva doar instinctul de animal ȋncolțit. Dar cȃnd scȃnteia
este provocatã de indolența oamenilor, cu atȃt ni se pare mai tragic momentul.
Dreapta
judecatã și sfȃnta mȃnie mai tȃrziu! Sã aprindem lumȃnãrile și sã tãcem ȋndelung.
Cei care latrã acum sunt ori cȃini, ori murdari de sȃnge pe mȃini.
Dumnezeu
sã aibã grijã ȋn neodihna Sa, sã stingã flãcãrile ce ȋncã ard și sã aline
sufletele ȋnspãimȃntate
DUMNEZEU SA AIBA GRIJA DE NOI, DE TOTI! pasii sa ne fie usori noua, pe pamant si sufletelor duse, sus, pe cer. DUMNEZEU SA-I AIBA SI SA NE AIBA IN PAZA SA!
RăspundețiȘtergereSperanţa în suferinţă
Urma de zi, de sfârşit de octombrie, a marcat cerul.
Apăsa pământul în convulsii
ca şi cum ar face masaj cardiac.
Frunzele nu mai ştiau în ce parte bate vântul.
Se ridicau,
se rupeau nervurile
în jos.
Păreau că s-ar dezbrăca de nişte haine. Ardeau
din noaptea trecută, culorile din mijlocul toamnei.
Se aşezau pe caldarâm ca pe o targă.
Priveam teama din ochi şi ştiam
că nu-şi mai are loc în suferinţă.
Aştept autorizaţia la speranţă.
Dureros de frumoase versurile tale Marius!
Ștergeremultumesc din suflet ITI, Lumina sa ne calauzeasca... pe toti
ȘtergereLUMINA sa calauzeasca pasii celor plecati la DOMNUL, azi 29, LUMINA celor ce nu mai vad cand lumina banilor altora, le-au arso, LUMINA noua tuturor sa nu JUDECAM, sa GANDIM, IUBIM, SPERAM si sa ne intareasca CREDINTA.(M.I.Z.)
RăspundețiȘtergereStrigătul (re)găsirii
Şoaptele au izbucnit, se urcau, se ridicau, se călcau în picioare,
unele peste altele, striveau cuvintele sub greutatea lor.
Voiau să îmbrăţişeze aerul
ars de praf, la pământ
şi cerul voia să le (cu)prindă.
Era ca o îmbrăţişare pe care o dai
şi o simţi de parcă tu ai primito
şi nici de privire nu mai era nevoie.
Simţeai cornea cum se Lumină în întunericul lăsat şi culori
(a)prinse de toamna din timpul ce a trecut, ca o Rugină, s-a stins.
Bezmetic alerg cu gândul, la Suflet, să mă (re)găsesc.
Muzica in "colectiv" a trezit focul SUFLETULUI cu piat(r)a strigata la cer de izbanda si dor si speranta ca totul e in mainile TALE(M.I.Z.)
RăspundețiȘtergereMuzica de dincolo
Muzica a înlănţuit focul din adânc de suflet.
Nici nu ştiau care era mai tare.
A (cu)prins pământul
de la cer şi pieptul
s-a umflat. Îşi alerga trupul pe străzi. Se demisiona
în lanţ de câteo haină încotoşmănită de ani. Pielea
roşie sau arsă îşi opera catedrala din adânc, în spitale.
Marşul tăcerii se strigă,
se urlă cu braţele spre sus,
se aprinde Lumina-n colectiv,
se roagă-n stropul,
picatura de burete încins,
căzut şi linişte. Glasul ei (răz)bate.
Priveşte grădina Ta. E o icoana vie. Se-nchină lumea, Doamne!
04.11.2015, ora 19,26’