duminică, 6 noiembrie 2016

Regal de poezie şi imagini


 





Pâlcuri, pâlcuri, oamenii se aşează pieziş
în propria umbră aşteptând…


Probabil doar dansul cuvintelor
clopot mut va rămâne în aer
stăpânul pierdut…


Nu e decât un ghem de lână care
se desfăşoară rostogolindu-se
în ghearele unei pisici
jucăuşe…
 Oficial suntem cu poezia într-o direcţie bună…
A privit împrejur cumpănind iscusitul meşter…
Lucru era bun!...
Cu grijă mare a scos o coastă din pieptul lui
şi a străpuns cu ea
bulgărele albastru…
Îi plăcea cum se împlineau în căuşul palmei
rotunjimile Despinei sale…
 Singur pe faleză, sărat de tine, te simt prin toţi porii,
pescăruş ce mă sfâşie cu sunetul acela
ciudat şi trist…
 Fericirea e animalul de pradă care pândeşte
şi nu te-atinge
să nu-i simţi ghearele…
 


cartile, inoxidabile trasoare înfipte în nima mea...
Dacă nordul ar dispărea în mare
încotro ar naviga corăbiile…
 
Clipele sparg, nimic nu mai are întinderea corectă… 
Nu ştiu dacă voi reuşi să ating apa, arcul
buzelor tale, marginea lumii de care
mi-am agăţat respiraţia…
   Pasărea din ochi 
nu se teme de glonţul
vânătorului...
Clapele pianului se scurg ca ultimele raze
ale soarelui roşu când se ating de
valuri şi intră dedesubt…


Precum fluturii 

gloanţele ard argintul
zăpezii din noi…



În fereastra deschisă cuvintele se scriu
direct în mare…


Palmele mele vraişte foşnind...

Cu mersul tău de prinţesă nordică
te-am zărit într-o carte
cu litere de iarbă…


Aşez cu grijă talpa piciorului
să nu calc şapele…
 Ochii pândesc la geam în
încercănata memorie…
 se clatină noaptea ca o leoaică rănită...
Azi aş fi vrut să-ţi împletesc coroniţă dintr-un poem,
când te uitai în oglindă, dar peste umărul tău
m-am zărit ca un trunchi de salcie…
Ne roteam alergând amândoi şi prindeam
fluturi în prinzătorul
de vise…


Nu există pericol iminent să opreşti
înainte de capătul ceţii,
metafora căii ferate fiind
permanent în construcţie…

Ţin minte, în dimineaţa copilăriei
exersam mersul pe o singură şină
şi înşiram bănuţi de argint,
căutându-i apoi turtiţi,
printre pietrele terasamentului
să împodobesc cu ei
coada cometei…
Cum cad literele
 ca nişte frunze în somn
  copleşit de toamnă, copacul singur
şi-a scuturat chipul într-un
lac de umbră…
Pe jos ruginitele semne foşnesc,
hieroglife inconsistente…
 
Scrisul nu rămâne pe frunzele moarte
Cuvintele sunt fiinţe vii, nu eu sunt
cel care a împărtăşit
această taină…




S-a ridicat umbra
de la picioarele mele ca o flacără
vie şi mi-am zis:





se poate să fii o singură dată
şi să arzi
de mai multe ori...




Urma paşilor mută zarea
pietrele în râu clatină gleznele
colină de meri înfloriţi
tinereţea îngână lumina lină...
Urletul alb al himerei
îmi dă târcoale…
 
Ora precum ghinda cade în iarbă...




boncăneşte cerbul
zeu şchiopătând...




captiv între pietre păstrăvul
subţiază…


luna de ceară taie noaptea în două…
Alergarea se desparte de trup aburind rasuflarea gazelei...


În buricele degetelor puzderie de scântei
s-au aprins...


Luna, ca un ban vechi cu strălucirea scursă, mă face să tresar... Am atins tavanul vineţiu... mai departe nu se vede
nimic, nu mai ştiu…
Daniela ştie şi-i mulţumim!


Eu nu-mi însemn cuvintele
ci doar umbra lor
în nisipul pe care scriu…

 Stol de păsări, nor de cuvinte se ţin scai după mine,
de el nu mă pot pierde, mă bântuie…
Raiul luminii, ca un capăt de linie
picură pe buzele arse
stropi de apă vie…
 Viaţa e dinaintea mea lunecând
în nisipul albastru al ierbii
om de vânt fără chip, crescut din trup…


efigie în care timpul a nivelat
reliefurile...
Am văzut o fată tânără cum se legăna
într-un scrânciob de ceară şi miere.
Stătea dreaptă şi lumina soarelui
parcă se descăierase peste tot...
  


Copacul din fereastră e acum
O arenă cu aplauze…
 



Vântul unui sentiment comun alege
unghiul cel bun...



Imi ţin strâns în pumni respiraţia,
să nu-mi scape ca pe vremuri
sfoara la zmeu…
  



Suliţi de foc lustruind rugina
spinării de bronz a bătrânului
cavaler…
- la Biblioteca "Dinicu Golescu".


Un comandou de zarzări a trecut prin oraş...



filă de carte scrisă de înger,
împingând roua în hieroglife
suspendate şi înflorind aerul
precum coarnele unui cerb…


  
 
 
 

Buzele-s arse, către iazul albastru
coapsele nopţi-n surpare…
Se crapă ziua









Dacă ai un fiu, el va ucide clipă de clipă
surpând în inima ta
însăşi viţa lui…
(Ce bine că am fete…)
 


  
 
 

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase