miercuri, 11 ianuarie 2017

Povestea lui Alexandru. Partea II-a



Ianuarie 2011. Din jurnalul lui Alexandru

11,45. Alexandru a intrat în operaţie de cinci minute. M-a sunat bunica lui şi soţia mea. Dumnezeu ştie? Se concentrează să repare ce a greşit? … Cum să fac să-i atrag cumva atenţia!? Bisturiul taie în carne vie. Inima mea e roşie. Ochii înţepeniţi îmi atârnă undeva deasupra mesei de operaţie. Urlu ca o fiară rănită pe dedesubt  şi nimeni nu-mi aude tăcerea.
E cale lungă până-n Germania. Ai grijă doctore copilul ăsta e prinţul, bulgărele nostru de aur, dar e din carne. Doamne, de ce nu  pot fi eu în locul lui? Eu aş ştii, el nici măcar nu ştie!
Mă încredinţez rugăciunii şi aştept. Timpul ăsta nu se mai urneşte.

12,30. Ce să fac acum? Cum să-i ascult respiraţia. După prima operaţie, n-am fost cu el să am grijă şi-a pierdut cuvintele, abia de începuse să le-nţeleagă rostul şi le-a pierdut; de durere, de singurătate, cine poate şti? N-a mai vorbit, se izolase cu totul în sine, dar după un timp am reluat legătura. Se uita la mine cu ochii lui mari, senini şi vorbea cu ochii. Vorbea, vorbea şi eu înţelegeam tot.
I-au rămas sunetele, doar ordinea lor s-a pierdut, sau poate şi-au găsit o altă ordine pe care noi încă nu suntem în stare s-o pătrundem. Glasul lui ca un cântec de pasăre cristalin se antrenează parcă tot timpul, rostogolind sunetele care curg, curg, precum  susurul apei printre pietrele de munte.
Nu mai pot să scriu. Mă simt aiurea. Mama lui, fiica mea probabil acolo îşi frânge mâinile în neputinţă la câţiva metrii de sala de operaţie…
Numai Dumnezeu!…  Trag nădejde că ştie, nu-l tulbur, îl las acolo să-l vegheze pe chirurg.

12,50. Eu văd acolo un pâlc de îngeri în halate albe, par mulţumiţi, concentraţi, fiecare cu treaba lui. Par să stăpânească situaţia. De la 10!…Ei ştiu ce fac…Eu nu mai ştiu.

Mă plimb prin casă de la un capăt la altul. Am deschis toate uşile aşteptând să vină Alex să le închidă în urma mea. Nu suportă uşi deschise şi lumină stinsă. Am luminile aprinse în toată casa. Pe la 10  s-a întrerupt curentul, un sfert de oră. Ce m-aş fi făcut acum fără lumină? Au venit lucrătorii jos la tablou şi-au reparat-o.
Şi Alex a intrat în operaţie la 10. A fost Cristina un minut pe net şi mi-a spus. Nu vreau să fac legături.  E deja 13,05.
13,30. Am udat florile. Ce mai pot face?... Ultima lui operaţie a durat cinci ore şi jumătate. Acum sunt mai mult de trei. Privesc fix pe Messenger. Poate mai intră Cristina.
Cum poţi atâtea ore să ari cu plugul brazdă în carne vie sub globul acela mare şi roşu ce te izbeşte în moalele capului?...

14,00. Mă plimb şi număr paşii. În panică pierd şirul, sunt la margine… Cum de mă pot plimba?  Ce lent e timpul.

14,30. Mulţumim domnule doctor Boemers!.... Şi lui Dumnezeu. Au venit veştile. Sunt bune! 

Martie 2011. Elemente de autism

Alex are doar, elemente de autism. Adică nu are toate elementele cum s-ar zice, răul întreg. Este supapa prin care noi respirăm ţinând încă steagul sus.
Sunt elemente de timp, clipe, minute întregi dacă nu-l iei în seamă când se izolează înconjurându-se cu lumea lui, dar îl tragi dintre îngeri cu glas potolit: “Alex batem Cuba?!...” Se-ntoarce şi-ţi izbeşte  palma  cu palma lui mică şi, continuă jocul cu îngeri de unde l-a oprit. Sau pe calculator, în regie proprie, jocul inventat de el cu personajele din filmele desenelor animate, descompunându-le mişcările din tastatură  în stop cadre succesive, după voinţa lui, încântat de puterea pe care o are asupra lor şi amuzându-se teribil.
Alex nu vorbeşte. Are în registru toate sunetele, lipsesc doar elementele de legătură pentru cuvânt şi mai departe legăturile în propoziţie simplă. Nu s-ar spune că nu comunică. El vorbeşte prin ochi şi-ţi transmite fluxul.  Tu, la celălalt capăt receptezi nu te poţi încurca, eşti normal. Şi dacă totuşi se-ntâmplă, te trage mustrător de mânecă şi te conduce acolo unde doreşte el. Şi dacă ce doreşte e prea mult dulce, şi-i explici cu argumente potrivite că e ora când trebuie să-şi ia pastilele, înţelege şi nu insistă, se întoarce cuminte în treburile lui.
Şi planeta albastră, omenirea întreagă are elemente de autism. Puţine semnale că înţelege ce i se întâmplă, iar supapele prin care respiră s-au îmbâcsit, s-au prăbuşit steagurile…

Notă: Dacă am convins pe cineva găseşte aici lincul pentru 2% Formularul.


FlorescuAlexandru
Cont bancar RO36BTRLRONCRT022463592A
Cui26908832
Va continua

Un comentariu:

  1. Am avut placerea, sa il cunosc pe Alex, din prima zi de scoala! Este un copil minunat, care lupta pentru ca noi sa intelegem, ca, nu el este problema, ci cei care nu percep ca, acest sufletel minunat, ne intelege si doreste sa comunice cu noi, si chiar o face, insa, cei care il inconjoara, ar trebui sa aiba putina bunavointa si intelepciune, sa incerce sa vada totul, prin ochii lui, prin sufletul lui. O imbratisare mare si un pupic pentru Alex, stiu ca si el imi intoarce imbratisarea si pupicul, pentru ca asa se intampla de fiecare data!

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase