joi, 12 ianuarie 2017

Povestea lui Alexandru. Partea III-a




Aprilie 2011.Protest




Fiica mea protestează pe Facebook. E o stare de revoltă a unui părinte care luptă lângă copilul ei Alexandru, cu toate puterile de care dispune sa-l scoată din Ţaranimănui - Autismul.
Sunt sigur că va reuşi pentru că armele ei sunt încărcate cu credinţă şi dragoste de mamă. Dar oare statul, guvernanţii, societatea? Nu sunt responsabilităţi împărţite? Ei sunt spectatori, ei ce împart aplauze? Sunt doar arbitrii?
          Domnilor autişti, ştie cineva care sunt costurile terapiei?! Şi nu numai costurile...
 

Protestul





"Simt atâta nedreptate faţă de tinerii autişti…şi nimeni nu-mi poate contesta sentimentele, pentru că le trăiesc în fiecare zi. Facebook-ul e plin de like-uri şi propagandă pe teme autiste. Mai nou, presa a început să scrie despre lumea lor. Se organizează marşuri şi discuţii în aer liber. De ce oameni buni tocmai acum? De ce?

De ce trebuie să aşteptăm să ne spună alţii ce trebuie să simţim? Cu ce suntem mai buni, în normalitatea noastră, daca nu suntem în stare să ne deschidem sufletul şi să vedem dincolo de trup, să căutăm în inima lor, în mintea lor. Atâţia adolescenţi pierduţi pentru că societatea i-a marginalizat…

Acum o săptămâna, eram în Braşov. Mă îndreptam cu Alex spre Piaţa Sfatului. Cu cât ne apropiam, cu atât creştea în volum muzica unor tineri. Mi-am amintit că era ziua conştientizării autismului. L-am lăsat pe Alex lângă bunici si m-am îndreptat spre colţul albastru. Două mese cu pliante, un panou cu desene înşirate, câteva mame care stăteau de vorba. Între toţi, am remarcat un tânăr. Se legăna într-un ritm atât de familiar mie. Bătea din palme şi încerca să păstreze ritmul. Chiar se descurca bine! Numai unii trecători întorceau capul, murmurau ceva numai de ei ştiut şi treceau mai departe.

M-am întors la Alex, îl priveam şi-mi spuneam că va fi bine. Cu coada ochiului urmăream tânărul cum îşi continuă ritmul, nestingherit de privirile curioase. Alex va fi bine, el mai are timp! El ne are pe noi, mami, tati, pe bunici, pe mătuşi, unchi, pe veri. Şi NU-L vom lăsa pradă societăţii!"



Februarie 2012



Alexandru a făcut 8 ani. Cine a mai călcat pragul  acestui blog, ştie povestea lui Alexandru. Nu vreau să vorbesc azi despre autism. Încă am convingerea că mahrama blestemului absurd, se va rupe cumva întru neclintirea de stâncă a voinţei părinţilor şi puterea fără margini a lui Dumnezeu. Altfel la ce bun credinţa ca o liană agăţătoare aruncată cerului, la ce bun ştiinţa iscodind taina miracolului? Ne-ar rămâne doar patimile, întunericul şi neputinţa. E mult mai mult în secvenţa ce ni se dă scrisă, într-o viaţă de om!

Chipul luminos al nepotului meu, glasul lui curat şi limpede, te străpunge cu nedisimulată mirare că tu nu poţi comunica simplu şi direct ca el. Ce-ţi vor fi trebuind cuvintele acelea întortocheate, lungi, când sunetele scurte dintr-o singură suflare sunt suficiente!? Când dintr-o singură străfulgerare a privirii poţi citi gândurile şi sufletul!

El ne-a primit deja în lumea lui. Greutatea e la noi să-i putem oferi cheia potrivită complicatei lumi în care trăim.



Aprilie 2012



Ultima poză este a lui Alexandru, cel cu elemente de autism. Dacă sunteţi prima oară pe blog, lecturaţi seria de articole din spatele categoriei Povestea lui Alexandru. Nu-i uşor ce vă spun eu, dar există o posibilitate demnă prin 2%, redirecţionat din salariu într-un cont deschis la Asociatia Captivi in Propria Minte, care să meargă direct pentru plata terapiei lui ALEXANDRU. El are nevoie de terapie şi costă în jur de 1400 de euro pe lună, sumă greu de acoperit doar de către părinţi. Am mai primit sprijin până acum de la oameni de bine din firma ALKA cărora le mulţumim, de la colegii de serviciu ai părinţilor. 
FlorescuAlexandru

Cont bancar RO36BTRLRONCRT022463592A
Cui26908832
Link spre formular

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase