Harry Tavitian. Noe al sunetelor.

Fotografii mişcate
 

În care autorul trădează literatura şi pictura mergând la filarmonică

*

Se întâmplă rar să te părăsească sufletul captiv şi să hoinărească fără de lanţurile zilelor obişnuite de care ţi-este legat trupul bicisnic. Excursul acela e îngăduit doar prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. E atât de aproape Crăciunul!... şi la Piteşti s-a urcat pe scena filarmonicii, Harry Tavitian.

Cât de simplu şi frumos ni l-a prezentat în câteva cuvinte aseară, în preambulul unui spectacol cameral de excepţie, Varujan Pambuccian, botezându-l pe Harry, Noe al sunetelor! Am simţit că voi fi martorul unui miracol.

Când Harry Tavitian şi-a luat în stăpânire pianul, imens cât o corabie, am ştiut că după ce s-au retras aplauzele, corabia lui a rămas proptită pe stănci undeva pe un vârf de munte. După retragerea apelor, soarele arzător a înviat vegetaţia pe grohotişuri şi a eliberat păsările şi animalele sălbatice ce şi-au învins mute spaima.

Doar atunci după ce s-a închinat, a deschis zăvorul în cala navei, unde erau încuiate sunetele.

A tras aer în piept, le-a legat la gât şiraguri de clopoţei de alamă şi tălăngi, să le audă de departe şi le-a dat drumul să se rostogolească la vale pe firul unei poteci doar de el ştiute.

Armonizând un amalgam de teme vechi armeneşti, balcanice şi româneşti, cu ingrediente negro-spirituals afro-americane, izbucnind apoi în final, dramatic, în bucuria colindelor, Harry Tavitian ne-a deschis sufletul mohorât de vremi, oferindu-ne clipe luminoase de sărbătoare şi artă.

Mulţumim Jean Dumitraşcu, director al Filarmonicii, că ne dăruieşti!

*

dans cu negresa

ritmul pune stăpânire pe braţe
pe coapsele care se unduiesc
mătasea neagră a ochilor mei
lunecă înfrigurată
descoperind sub piele luciul de abanos

sfâşietor dansul unei femei singure
clapele pianului se sparg
ca razele soarelui roşu
când se ating de valuri
şi intră dedesubt

am trecut prin viaţă
asemeni lui
fără să dansez cu negresa
în consecinţă
fără să înţeleg nimic