miercuri, 22 decembrie 2010
PAveste fara sfarsit – Medieval Story
PaVESTEA nu e o poveste a Craciunului cum s-ar putea crede. E un lant de pa-uri (proza arhiscurta) care trebuie continuat pana se va implini o poveste. Mai multe despre iniţiativă unor indragostiti de idei si cuvinte puteţi afla de aici. Linkul o să vă ducă la Regulament. Sunt zece porunci ce se impune a fi citite si respectate. Succes! Personal vreau să mulţumesc celei care m-a inclus in lista ei carmen76negoita
“Jigodia dracu’!” scrasni printre dinti ridicandu-se anevoie din omat. Se scutura de zapada cand observa privirile speriate ale celor mici.
Arkana, înghiţitoarea de foc de 16 ani care se aciuase pe lângă gaşca lor pestriţă de vreo 2 ani îl luă pe Nick în braţe pentru a-l linişti. Mucii ţâncului curgeau pe sânii generoşi ai fetei. În ciuda gerului, părea să se simtă în largul ei în rochiţa scurtă, de trapezistă. „Ciudată fată – gândi Magister. Tăcută, dar aduce o grămadă de bani, învârtind tăciunii ei aprinşi prin târguri”. Scuipă în noroi lângă stârvul pedofilului a cărui mizeră viaţă o stârpise.
Drumul se scurgea lenes si murdar, intr-o ceata mirosind a igrasie si a mort. Tacerea era intrerupta din cand in cand doar de zvcnirile micutului Nick al carui somn agitat sublinia nelinisti profunde.
Magister, sorbind-o din ochi pe Arkana, adulmecându-i privirea și urmărind modul în care fata își mușca buza inferioară aștepta, nu știa ce așteaptă, poate că aștepta să se arunce în Tamisa, sau să fluiere pe oxford street, îi plăcea starea în sine.. în orice caz, Arkana îl țintise pe Nick, copilul speriat ce-și înghițea acum lacrimile, plânsul ăla cu sughițuri o scotea din minți, oare cât va mai dura? Se întreba smulgându-și un fir roșiatic din căpșorul ei oval.
Magister plecase sa aduca apa de la izvor.
Dupa ce vazu de cai, Magister se porni catre padure. Destul de aproape de locul de popas era un izvor cu apa buna iar el isi aduse burduful cel mare. Stia deja ca ceilalti vor rade de faptul ca nu-si topea si el zapada. De fapt n-avea nimic cu omatul, doar ca parca n-avea gust. Poate i se tragea de la al’ batran care-i spunea ca zapada era buna doar la racit alambicul pentru tarie.
Când Patrick ajunsese la hanul de lângă râu, soarele coborâse deja binişor în spatele copacilor. Bătu cu forţă. Nici un răspuns. Intră cu prudenţă. După doi paşi, o mână nevăzută, mică dar viguroasă îi astupă gura iar în coaste simţi fierul rece. Instinctiv, mâna lui ţâşni către cuţite însă din întuneric o voce familiară îl opri. Femeia îşi retrase şi ea lama.
I se parea ca linistea din jur ii apasa pe ganduri de parca ar fi vrut sa-i impinga afara din minte intrebarile fara raspuns, si, tocmai cand se pregatea sa le risipeasca cu o lovitura de spada ca pe un dusman ivit pe nepusa masa, auzi dinspre padure:
Magister se întoarse către lizieră:
Într-o clipă Magister închise ochii şi privi în trecut, acum 3 ani. În poieniţa de lângă sat, stătea liniştit întins pe iarbă, cu soarele bătându-i pleoapele. Când foşnetul buruienilor îl treziseră era şi ea acolo. Blondă, voluptoasă, dornică.
Spera să găsească o pânză şi-o pensulă în oraş. Îl luă astfel pe Nick de mână şi se furişă pe lângă căruţele ce tocmai intrau.
marți, 21 decembrie 2010
Cu umor in genunchi
Parcă ne-au rămas numai sărbătorile; Crăciunul, Revelionul şi din când în când, rar ne mai bucurăm la câte-o victorie sportivă. Fie că se cheamă Ana Maria Brânză şi echipa de spadă, Fie Cristina Neagu şi echipa de hambal. În rest rămânem încercuiţi de frica ultimelor clipe, lungi, tensionate ce ne storc de vlagă. Nu se mai termină meciul Stelei cu Napoli de la Bucureşti! Nu se mai termină meciul de la Napoli! Nu se mai termină 2010! Nu se mai termină criza! Şi dacă se termină, noi tot în genunchi?
!... Foto:Medieval.jpg
!... Foto:Medieval.jpg
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Marele miting
au iesit pictorii la miting
jerpeliţi cu bărbile lor soioase
mătură caldarâmul de frunze
s-au coborât de pe ziduri
lunecând din icoane
ca nişte umbre de sfinţi
autorităţile au fost surprinse
dispăruseră din păduri (în trei zile)
toate rezervele de clorofilă
verde nicaieri e deja dezmăţ
în catedrala lunii noiembrie
a dat strechea-n culori
au ieşit pictorii la miting
în loc de lozinci purtau nuduri
cu ochii scoşi ochi de smarald
de parcă s-ar fi răsturnat
pădurile prin acele găuri
pădurile prin acele găuri
în orbitele adânci
îngeri tăcuţi gardienii
în uniformele lor albe
în uniformele lor albe
din depărtare se-apropie
marți, 14 decembrie 2010
Giony si Carlanul. Pregatiri de Ignat
I-a legat funia de picior şi-a pornit agale taman la dracu, la târg. În gândul lui porcul Giony emitea mirări:
“Ce- o fi cu Victoraş(i se spune Cârlanul) de e trist(?) că doar scapă de-o belea dacă mă vinde. De un an se chinuie bietul om să-mi reducă zilnic tainul. Mi-a tăiat pâinea, laptele, dovlecii (de la Dăbuleni?...) lăsându-mi doar verziturile şi tărâţele. Doar că tărâţele cumpărate de el erau tare sprintene şi înotau în troc mai ceva decât sportivii australieni în bazinul olimpic, până să le prinzi.
Da ce, porcii sunt toţi prostănaci?!... Îşi mai folosesc şi ei creierul lor mic, uneori. Sorbeam mai întâi lăturile, şi la sfârşit consumam delicatesele, alifia de fibre, numai bună la colonul meu iritabil”
La capătul celălalt al sforii Victoraş filozofa, mult mai complicat pentru sine, rătăcit în doctrine şi trăgând de fire să le împletească într-un hamac în care să legene proiectul statului social(...) împreună cu porcul, să dea mai bine in târg, şi să-i ia faţa lui Anton... acu de sărbători, dacă va fi posibil.
Ce-a făcut la târg Victoraş, numai dracu stie că a ieşit de-acolo tare cătrănit.
În tot acest timp Tatulici trâmbiţează pe sticla realităţii Zece pentru Romania în spiritul Crăciunului. Ce să faci numai cu zece, măi Tatuliciule! când sunt atâţia în Parlament... şi de Ignat, atâta norod necăjit…
sâmbătă, 11 decembrie 2010
SuperBlog. Premierea.
Aseara la SuperBlog s-au impartit premiile. Atmosfera in lipsa marilor combatanti, Julien, Ion a fost destinsa, iar cutitele Tomas cu care ne-a gratulat Realul au confirmat principiul ca daca vrei pace, musai trebuie sa-i inarmezi pe "adversitari". "...Tari" au fost organizatorii, nu e o greseala ca i-am legat de combatanti... Asa ca nu s-a discutat prea mult despre jurizare, punctul sensibil al editiei curente.
Deocamdata o singura poza de la premiere:
Seara a inceput cu prezentarile scurte ale fiecarui concurent in ordinea clasamentului, deci cu Manubv, Ghidusii si …Cufarul cu vise.
Lexa, Ana Vasilescu, precum si multi altii din provincie nu s-au incumetat sa infrunte amenintarea iernii.
La Julien Tanase, dupa intaia strigare, chiar daca organizatorii erau anuntati ca nu ajunge, toti din sala am asteptat surpriza. A ratat marele efect jurnalistul de investigatie.
Au urmat sponsorii, n-o sa-i enumar decat pe cei care au lipsit: TAROM-ul,Toyota si Tara Fashion (tare fascinat as fi fost sa intreb de ce m-a depunctat la "Funza de feriga"). In general discursul lor a fost OK potrivind cuvinte frumoase la adresa concurentilor clasati pe ultimele locuri, adevaratii castigatori pentru ca si-au invins tentatia de a parasi competitia. Au fost si incercari timide de justificare a subiectivismului unor notari controversate, puse pe seama numarului de postari ce trebuiau evaluate, orelor tarzii din noapte cand si cantarul poate deveni lunatec…
Misiunea cea mai simpla si-au marturisit-o partenerii. Cat despre organizatori ei si-au purtat cu decenta crucea pana la final si, m-am uitat atent erau pregatiti sa mai primeasca ceva oale sparte in cap pana la expedierea vouchere-lor
La premii clasamentul s-a rasturnat si cei din urma s-au vazut pe culmi, primii.
Diploma, pungile cu daruri, strangerea de mana, si poza pentru istoria SuperBlog ce va sa fie scrisa.
In discutiile libere, catre sfarsit s-au oferit sugestii, prajituri, cafele, sucuri si alte comestibile de larg si civilizat consum.
O socializare luminoasa in care au stralucit vedetele, blitz-urile, aparatele de filmat si a lipsit scandalul.
Nu puteam sa le avem pe toate.
Nu puteam sa le avem pe toate.
joi, 9 decembrie 2010
Coduri _ Pa SuperBlog
Un sondaj CSOP salveaza Comunismul. Repondentii in marea lor majoritate, (80%) spun ca n-au avut de suferit in comunism. Doar securitatea ramane, in procente o institutie blamata peste arcul de timp. Semnalele nu sunt dintre cele mai bune. Cod rosu de atentionare.
Viscol, ger aspru si ninsoare. Institul metereologic atentioneaza: “La noapte vine iarna!”. Oare de ce codul galben de maine nu e alb.
Pic cu pic se face lacul. Lacrimile saracilor romani baltesc in pustiu.
E ca dracul!... Cod portocaliu.
miercuri, 8 decembrie 2010
Pace la SuperBlog
Tare necajita a fost Pasarea cetii la aflarea rezultatelor in SuperBlog. Oricum de vre-o doua luni incoace, de cand a inceput concursul coborase intre noi, sub “punctul de roua” temperatura relatiilor. Nu stiu de ce ideea inscrierii in competitie nu i-a suras inca de la start, reprosandu-mi ca sunt cu capul in nori, nu le am cu tehnologia, si nici cu IT-ul, ca n-am vandut in viata mea un produs, mai bine sa stau in banca mea ca si-asa e un miracol cum de ma rabda blogosfera.
Ma tot laud ca am un scris inspirat, imaginatie si originalitate, dar si dupa nasterea ei, la botez am dovedit ca n-am o viziune deschisa, in loc sa-i fi zis Pasarea maiastra, Pasarea albastra, sau Pasarea paradisului am bagat-o in ceata de n-o mai poti scoate nici cu ordinul procuraturii
De ore bune de cand a parcurs clasamentul (cum l-o fi citit pe ceata asta groasa?...) dialogul ei cu subsemnatul a intrat in impas total, prelungit. Pana si Boc-ul mai vede din cand in cand raza de soare in dialogul cu sindicatele, mai o cafeluta, mai un moratoriu, la mine s-a taiat definitiv puntea discutiilor.
Asta e, acu n-o sa-mi pun linkul de gat pentru o pasare smintita.
Oful ei cel mai mare e ca in primele 10 etape nu am stiut sa ma leg cu linkul de unde trebuia si probabil juriul a aplicat regulamentul ulterior, penalizandu-ma pentru intarziere. Numai ca eu pe blog am facut toate postarile la timpul cuvenit ( va rog intrati pe blog la primele etape si va fac dovada). Si daca nu era Claudia – SwissPlan.biz sa ma invete unde si cum sa pun linkul ala amarat, poate eliberam si juriul de efortul sa delibereze cu riscul sa-i ramana textele mele in gat. Daca-i ramaneau mai plateam si daune.
Cu handicapul asta am plecat la drum in raspar cu Pasarea cetii. Adevarul e ca as fi putut recupera, dar am continuat sa gresesc cu slabiciunea mea pentru blonde. Dracu m-a pus sa dezbrac la TAROM stewardesa de uniforma ei albastra, iar la Tara sa fac in asa fel in cabina de proba, sa pice frunza de pe model…N-am putut rezista ispitei!
E deja tarziu, lamentarile nu-si mai au rostul. Hai pasare sa facem pace sociala si sa dam Cezarului ce e al lui strigand intr-un glas:
Bravo Manuel!
Bravo Ghidusii!
Bravo Lexa!
luni, 6 decembrie 2010
Clasicii SuperBlog. Se desfiinteaza comisiile...
E mare ingrijorare la Liga lui Mitica. De ieri dimineata Comisiile de disciplina isi sparg capetele de ziduri. Problemele nu vin nici de la Iancu, nici de la Becali, nici de la Dinu Vama, nici de la Porumboiu, vin pur si simplu de la SuperBlog.
_Pune frana maestre, nu vezi ca circuli pe rosu, oi fi eu Pasarea cetii cu capul in nori, dar tot bag seama ca intreci masura. Ce legatura are Liga lui Mitica cu Superblogul?
_ Pai are, ca-n tiganeala asta isi pierd obiectul muncii.
_ Care tiganeala maestre, trecusi la politici guvernamentale, cine-si pierde munca? la obiect, fi mai coerent ca doar nu intrasi in opozitie sa freci toata ziua …la negru
_ Vorbeam de comisii, ca n-ai ceata-n priviri… Vazusi pe PCNews, acolo injurii scatoalce vere intre concurenti, adevarati doctori in licente …de limbaj.
Bietii astia din fotbal raman fara paine. Cum sa mai judeci un fotbalist la comisie pentru un scuipat sau o banala injuratura de mama. Ce sa-i mai zici lui Gigi Becali, dupa ce l-ai cittit pe Manubu, Julien sau ion? (cu i mic respectandu-i iscalitura)
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Doua laptopuri, doi stropi de fericire
La sfarsitul concursului SuperBlog, ASUS a tinut sa adauge o fapta buna la generozitatea deja recunoscuta. Ofera doua laptopuri, ca sa aline cumva doua cazuri sociale si noi ar trebui sa facem propuneri in acest sens cu doua nume care sa imdeplineasca cerintele.
Fara sa stiu, in etapa 42 a concursului am scris un articol de premonitie in care l-am avut erou pe Alexandru Florescu, nimeni altul decat nepotul meu ce in ianuarie urmeaza sa plece in Germania pentru o operatie ( a cata?) complicata.
Nu as vrea sa-mi argumentez propunerea decat prin rugamintea de a citi postarile din spatele urmatoarelor doua linkuri.:
Decenta nu-mi da voie sa scriu mai mult.
Cititorilor mei pasageri, sau celor care obisnuiesc sa se intoarca pe blog le cer in comentarii, sustinere. Daca insa credeti ca stiti cazuri similare, puteti face si alte propuneri .
miercuri, 1 decembrie 2010
Sunt mandru de Romania mea
Larma se rostogolea de la şcoală în trei direcţii pe uliţele satului: Valea Boierească, Valea Ţigăncii şi Valea Pribei. Fiecare vale cu povestea ei. Am copilarit şi o cunoscc bine pe cea din urmă. Cea mai săracă desigur era Valea Ţigăncii.
Pe Priba, de o parte şi de alta a drumului, gospodarii îşi rânduiseră casele după rang, la intrare cei mai înstăriţi, case cu acoperişuri de ţiglă roşie şi curţi pline de animale şi orătănii, iar în fundul văii aşeazate-ntr-o rână colibele celor săraci, înconjurate de garduri de nuiele în a căror curţi urcate pe coastă, doar câinii, câte doi trei de-odată, lătrau alergând vre-o găină rătăcită.
Pânăntr-a patra, noi copii eram egali. Cu ghiozdane noi, cărţi şi caiete îmbrăcate în coală albastră şi uniforme la fel. Doar încălţările făceau diferenţa. Şi mai era un semn, cei de pe vale alergau înaintea noastră când ne-ntorceam de la şcoală, îşi aveau fiecare beţele lor ascunse, le luau în posesie şi cu ele în mâini, întărâtau câinii printre ulucile gardului. Zbârrr! şi câinii înebuniţi erau în stare să muşte lemnul.
Mi s-au derulat în minte după cincizeci de ani secvenţele respective, şi-acum a mirare ne-nţelegând pe de-a-ntregul de unde se isca satisfacţia pe feţele înbujorate ale ţâncilor cu beţele.
Azi e 1 Decembrie, ziua naţională. La defilare se dă onorul Primului Ministru şi nu lui Geoană. Zbârrr, printre ulucile gardului din nou se repetă secvenţa, şi latră câinii…
Sunt mândru de Romania mea !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)