Un test interesant

Vă propun o scurtă gimnastică a creierului.  Testul, destul de simplu şi scurt, vă evaluează la sfarşit vârsta creierului. Poţi avea trupul bătrân, dar creierul să zburde ca la tinereţe. Al meu de 33 de ani (în buletin aproape dublu), trage cu ochiul după blonde încă.

Click aici şi dă cu capu-n stâncă.

Glont de argint in Biblioteca Maia Martin

 Maia ingerilor m-a pus pe raftul ei. Multumesc Maia!

63. Ion Toma Ionescu, Glont de argint

Publish at Calaméo or browse others.

Click pe imagine pentru a putea lectura.

Coverga bunicului

Coverga bunicului

By Hopernicus Posted in Proză

 

În satul de baştină al copilăriei mele, tata-mare îşi purta doar porecla – Mitică Tobârlan – nu şi numele. Aspru, viguros, răzvrătit, falnic, cu cămaşa lungă de in, brăcinar, pantaloni albi de dimie, mustăţi şi baston. Bastonul şi-l căpătase cam pe la 75 de ani, când a căzut din tei, urcat să-i culeagă floare Dumitrei, o femeie frumoasă la viaţa ei, fără bărbat, aşezată cu casa pe Valea Pribei înainte de mama-mare Lina – neam bun de popi, bogată, bolnavă, răbdătoare, mama-mare  îl aştepta, mai spre fundul văii…

Aşa se explică, jumătatea de an în care tata-mare nu ajungea acasă decât la sărbători, să-şi schimbe straiele pentru biserică. De la răsaduri şi până la recoltă, coverga din luncă împletită meşteşugit din crengi, cu patul în ţăruşi înfipţi direct în pământ, cu sarică de aşternut, şi cu vălimărencele nu doar mână de lucru. Coverga aceea era libertatea lui.

Când uda roşiile spre seară, vorbea cu ele, le mângâia, le căina de căldura de peste zi.

O-ntâmplare mi-aduc aminte, la optzeci şi ceva de ani, într-o duminică, în biserica plină ochi cu evlavioşi încremeniţi instantaneu, bunicul, furios, l-a scos afară de barbă pe preot ameninţându-l cu bastonul, pentru că popa, grăbit, sărise parte din slujbă(…)

„Grijania lui de ţap logodit!"

Să te ferească sfântul de Cristoşi şi Dumnezei, dar mai ales de bastonul zburătăcit în câmpul cu roşii, ardei, vinete şi alte soiuri de zarzavaturi, care de care mai cărnoase, mai aromate, mai gustoase, din lunca Argeşului, când noi, nepoţii, draci de copii cu vitele la păscut prin zăvoi, dădeam atacul urlând ca indienii, din spatele covergii. Că doar nu roşiile ne interesau pe noi împieliţaţii, ci vălimărencele cu poalele-n brâu, scăpate din covergă şi alergând prin varză ca nişte canguri în călduri, să nu le desluşim chipul, să ajungă să treacă râul dincolo, în Valea Mărului.

Tata-mare, mijea pe sub mustaţă şi totdeauna ţintea cu bastonul departe de noi, să n-atingă bietele zarzavaturi(…). La vreo juma de oră ne striga şi ne punea la masă. Fiertură de varză, roşii dolofane, cărnoase şi ardei graşi cu untură întinsă pe pâine. Doamne ce gust dumnezeiesc aveau! N-am uitat nimic!

Am avut privilegiul în câteva rânduri să mă întind după festin în patul din covergă. De-a lungul vieţii, am încercat nenumărate paturi de lux, confortabile, somptuoase. Acele scânduri tari au rămas în memoria oaselor mele crude, ca şi cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş, iar bucatele… ce să mai vorbesc.

Ăi mai bătrâni din sat recunosc dacă sunt întrebati: 
      “N-am mai mâncat roşii gustoase ca la Tobârlan. Păstra din an în an sămânţă.” Poate că ei îşi amintesc şi numele lui adevărat.

Am păţit-o, spre ruşinea mea, după 89 când s-au dat pământurile, căutându-l în registrul agricol la primărie.

– Cum îl cheamă pe bunicul? m-a întrebat secretara, tânără, isteaţă:

– Mitică Tobârlan, i-am răspuns. N-a găsit Tobârlan… Uşor mustrătoare şi iscoditoare în acelaşi timp:

– Da’pe tatăl dumneavoastră?

– Toma Ionescu.

–Să-l căutăm la Ionescu atunci şi pe tata-mare! Mitică, vine de la Dumitru?…Ionescu S Dumitru. Sigur ăsta e, l-am găsit. E trecut cu pământ doar în grădina casei.

– Şi pământul din luncă, de la covergă unde planta roşii? Toată Lunca  Ţigăncii, de pe malul Argeşului până-n zăvoi, ăla unde e?...

_ L-o fi luat cu el. 

Autor: Ion Toma Ionescu

S-a prelungit sezonul de împerechere al cornutelor mari

Am citit undeva  pe net, într-un Atlas cu imagini, despre perioada de împerechere a cornutelor de rang înalt (parlamentari, deputaţi, primari, şefi de consilii judeţene). 
          Fauna politică derulează în faţa noastră, în aceste zile nesincronizate cu calendarul naturii, nu o spectaculoasă poveste de dragoste întârziată, ci o anomalie genetică agonizantă, cu puzderie de adulteruri şi trădări, prelungind cumva sezonul împerecherii, mult peste limitele normalului şi normele moralităţii..

Se cuvine, ca primă concluzie, să ne facem griji şi să  sunăm înaite de a ajunge acasă, soţiile, cu riscul asumat al telefoanelor ascultate, să n-avem surpriza să găsim în patul conjugal niscaiva cornute.

În continuare am să dau un citat din Atlasul sus amintit despre această specie:

„Masculul se numeşte cerb sau taur, femela ciută sau cerboaică, puiul sub un an

(vechime în partid), viţel sau viţea, cerbul sub doi ani, cerbulean sau coldan, iar femela de aceeaşi vârstă, junincă. Masculul este numit şi bou, iar femela vacă.

În funcţie de vârstă (în partid) şi de trofeu (sau funcţie), masculii mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de cerbi capitali, sau cerbi de selecţie, suliţari , furcari...”(Toate parantezele sunt ale autorului).

Sorin Frunzăverde desigur e cerb capital. El ani de-a rândul a încărcat frunze în căruţă, pentru iarnă, cu coarnele de la furcă, acolo la el în Severin, mereu popular, tot pe partea dreaptă. A găsit momentul acum să pună proptele, să echilibreze şi pe partea stângă. (Celălalt primar, de la Slatina, alde Vâlcu pare un cerb de selecţie, el a selectat bine şi când şi-a ales nevasta, pe frumoasa Lavinia şi de-aia n-o ţine cu el în partid). Ne-am lungii dacă am continua exemplele.

Mai bine citim din Atlas:

„Ca ordin de marime, masculii au greutatea cuprinsa intre 180 si 300 kg.”

Fără îndoială Cristian Popescu Piedone, uitaţi-vă la poză, are toate elementele boului în călduri. A încercat omul, după cum susţine pe la toate porţile şi la doamna Udrea şi la domnu Oprea:

„Sărumâna doamnă PDL! Sărumâna domnu’ UNPR!

L-au primit în curte, dar nu l-au lăsat în aşternuturi. Cum să te încumeţi cu o păpuşă gonflabilă?...

Trebuia să boncănească şi el undeva, USL-ul e mare şi cerbuleanul de Ponta l-a aşteptat cu braţele deschise, că la el în partid are juninci antrenate pentru toate calibrele.

Ca o a doua concluzie, voiam să zic, în războiul ăsta fierbinte, cu orgii, pasiuni şi trădări la mijloc, vorbind serios, nu-l văd deloc pe Preşedintele Boc. O fi plecat le Cluj?

Poftiti la Cafenea

Cafeneaua literara.3.-2012

Frunza verde din sânul opoziţiei

 

Am urmărit şi azi scena politică. Neeclatant, fără tensiunea de ieri care ne-a prins ca spectatori, de Ziua Mondială a Teatrului, în mrejele surprizei, oferindu-ne o felie de viaţă adevărată. Actorii au căzut în cabotinismul politic de trei parale, cu ochii fixaţi pe cabina sufleorului, iar acolo nu era nimeni să le susţină privirea.

Ayatolahul Frunzăverde, părea stors de nesomn la Conferinţa de presă. Ar fi vrut să sune un prieten, pe cin’ să sune, pe Crin? Copleşit de ideia că i se ascultă telefonul, nu l-a mai sunat. Nu stabiliseră codul comunicării, în mijlocul statului poliţienesc.

„Dacă băieţii înregistrează, şi-i dau banda lui Ponta, şi află ăsta că e stângaci şi de-aia vrea să construiască noua dreaptă pe eşicherul din stânga?”.

Cu Ungureanu vorbise, dar nu i-a răspuns preşedintele…

De cealaltă parte, starurile şi starletele din PDL, după îndelungi dezbateri, i-au jurat credinţă lui Boc şi voinicul, în loc de Congres, a primit pe taviţă jăratec, şi la fel ca-n poveste, şi-a provocat la duel inamicii.

Cei trei crai de la opoziţie, consumaseră la bufetul Victoriei, fără parai, peste noapte, un pătul de Frunzăverde şi dimineaţa i-a prins întăriţi.

_În coasă să ne cosim, sau în lopeţi să ne-nzăpezim!?

_În cuvinte meşteşugite, mărite!

Dregându-şi glasul, fostul premier se umflă-n plămân:

„Vântul bate, apa trece,

pietrele rămân.

Frunza verde se usucă,

las-o să se ducă!”

Braking news... Frunză verde

Evenimente paranormale intersectează azi spaţiul public, spaţiul aerian si celelalte spaţii vitale, mai mult sau mai puţin blogosferice. Spre prânz, un avion special l-a cules din mijlocul junglei africane şi l-a adus sub escortă în patria mama a tuturor fărădelegilor sale, pe marele Boldea. Mi-aduc aminte, cum în copilărie, cel mai puternic de pe maidan îşi lua numele de Titi Boldescu şi în jungla lui, punea de un Safari, “când îl durea pe el la şipcă”. Ǎsta, chiar s-a dus până-n junglă!

Cu viteza Gândului, în jurul orei 14, o alertă live sparge  toate limitele comunicării pe sticlă şi anunţă că televiziunea lui Dan Diaconescu, OTV, a primit interdicţie de la CNA de a-şi mai transmite emisiunile cianurice, începând cu 28 septembrie 2012. Măsura a fost luată ca urmare a înjumătăţirii licenţei postului, drept pedeapsă publicităţii politice ilegale, făcută pe post,  Partidului Poporului. Aspră pedeapsă. A rămas mut, preşedintele!…DD

Încă de dimineaţă, deputatul PNL Virgil Pop, este săltat din Hotelul Bucureşti Radisson Blu, punându-se în aplicare condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Este primul parlamentar condamnat cu executare, intrat în puşcărie şi implicit intrat în istorie.

A trecut la vot, către orele 15, în Parlament, Legea pentru confiscarea extinsă a averilor, e drept, doar din a doua încercare şi e încă lung drumul până la promulgarea legii.

Simt că mă paralizează entuziasmul, e ceva în aer, stricat.

Şi ultima bombă, Sorin Frunzăverde, a trecut strada periculos din PDL, către PNL.

Asta-i viaţa, e  grea dar trece!... Cum ar zice Ilie Chelaru, un amic de-al meu.

Leoaica tanară premiată, s-a dovedit leu...

Leoaica şi-a decernat premiile

Cu siguranţa despre premianţii Ediţiei a XII-a a concursului Leoaică tânără iubirea… vom mai auzii. Ne bucurăm că paşii lor au călcat cu emoţie şi pe strada noastră. I-am primit cu drag la Piteşti şi le-am ascultat freamătul primăvăratic. Poate că nu ne-am putut ridica la înălţimea momentului, să le punem cum meritau, la toţi, egal, cununa cu lauri. Poate cântarul nu a funcţionat, subiectiv şi sensibil cum e la poezie, înclinind balanţa spre unul sau spre celălalt, dar juriul alcătuit din Liliana Rus, Denisa Popescu şi Virgil Diaconu a încercat şi cred că a şi reuşit, să nu umbrească privirile lor senine.

Se întoarce acasă la Suceava cu diploma pentru Locul 3, Ana Maria Lupaşcu.(Din partea mea Marele premiu, dar acesta nu se acordă şi oricum eu nu sunt persoana oficială).

A plecat la Tărgovişte cu diploma pentru Locul 2, Delia Grosu.

A trecut din Braşov spre Bucureşti luând o Menţiune de la concursul nostru, studenta Anca Ioana Sandu.

Şi au rămas în Piteşti, de data aceasta localnicii luînd partea leoaicei, Menţiunea 1, cuvenită pe merit emotivei ziariste Ioana Mihai şi Premiul 1, profesorului de limba română Alexandru Gheţie, pe care se bateau atât de frumos la finalul sărbătorii, domnul Marin Ioniţă şi doamna Denisa Popescu, pentru primul interviu al câştigătorului la o televiziune locală.

Mai trebuie să spun cui s-a predat cu poezie cu tot, cavalerul?...

Secretul tăbliţelor. (Şarjă la o lansare)

Elena Tîrziman, Mircea Recneală, Robert Foravu, Octavian Ştireanu, Dan Iordăchescu  – am enumerat doar câteva personalităţi în domeniul public al cărţilor, veniţi de la Bucureşti cu ocazia lansării volumului, TRIUNGHIUL CUNOAŞTERII – LECTURĂ, CARTE, BIBLIOTECĂ, al domnului Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene  – gazdele, plantând-o la prezidiu doar pe Simona Bucura Oprescu, vicepreşedintele CJ Argeş, iar ca maestru de ceremonii, ne-am lăsat cu toţii învăluiţi, pentru a câta oară, de prezenţa de spirit şi de glasul cald al poetei Denisa Popescu.

N-o să cădem în greşeala de a enumera titlurile şi funcţiile invitaţilor! Ar îndoi desigur coala de hârtie pe care scriu şi s-ar auzi ecoul trozniturii până-n inima pădurii Trivale.(în textul iniţial, scrisesem inimile copacilor din pădurile transalpine, dar nu-i aşa, pierdeam contextul de mândrie al locului).

S-a strâns sub acoperişul Bibliotecii de la Piteşti, floarea aristocraţiei păstrătorilor şi cultivatorilor de carte scrisă, şi s-a adunat atâta popor în jur, de am crezut că în sfârşit se decodase limbajul tăbliţelor de la Tărtăria, urmând să se comunice rezultatul cercetărilor, iar acestea, confirmau fără urmă de îndoială că uitaţii strămoşi, tracii, trăitori pe meleagurile noastre, au fost cei dintâi care au descoperit scrierea, cu mult înaintea sumerienilor.

Unii spun, că dacă ai prieteni bibliotecari, e un semn sigur de nobleţe. Alţii şi-au imaginat paradisul sub forma unei biblioteci. Nu am pretenţia să mă număr în nici unul dintre grupuri, eu am făcut parte doar din grupul „albaştrilor” şi mărturisesc în lumea aceea cu staif în care mă rătăcisem, eram singurul în blugi şi adidaşi.

Era atâta vibraţie şi rezonanţă magnetică pe metru pătrat, încât sinapsele mele se încărcaseră cu oscilaţii de înaltă frecvenţă. Habar nu am dacă înşiruirea asta de cuvinte are vre-un sens fizic, sau metafizic, potrivit cu fenomenul rar în mijlocul căruia mă plasasem, ca să pot recepta informaţia pură, extrasă din depozitele celor care depăşiseră de mult stadiul şoaricilor de bibliotecă, dialogând savant despre programul Euronet şi competiţia sângeroasă, acerbă, între cartea scrisă şi cartea electronică, minunatul e-BOOK.

Ne-a lămurit magistral, dându-ne la toţi o ştire, despre mersul istoriei, domnul Octavian Ştireanu, printr-o reuşită metaforă, cum că, „apariţia liftului nu a dus la dispariţia scărilor!”. Câtă chintesenţă şi profunzime, mai că uitasem de secretul tăbliţele de la Tărtăria!

S-a vorbit cu îngrijorare despre tineret şi s-a invocat subliminalul, făcându-se o trimitere responsabilă către necesitatea realfabetizării năţiunii române. S-a vorbit despre tehnici specifice şi resetarea în limbaj a termenilor, carte, bibbliotecă, lectură, care să recucerească teritoriile cotropite de strigătul generaţionist şi revolut: ”Pe ei, pe ei, pe mama lor!”

„E momentul să strângem cioburile din societate şi să reconstruim cultura noastră strămoşească, să o repunem în drepturile ei!”. (Ce vă spuneam eu mai la început, despre tăbliţe!?...)

A fost o glumă. Sper să nu se supere nimeni.

Domnul Director Sachelarie merita o manifestare frumoasă, între prieteni deosebiţi şi a avut-o din plin cu prilejul lansării.

O generoasă masă, a strâns în jurul ei la sfârşit, sumedenie de scriitori locali, însetaţi şi flămânzi de cultură, mulţumiţi în fond că în cetatea Bibliotecii sunt păstrate cu grijă nederanjate şi cărţile lor. E reconfortant să gândeşti:

 „Peste sute de ani, când ne vor decoda urmaşii, chiar dacă nu vor înţelege nimic, vor fi mândri de noi şi vom fi Tărtăria de mai apoi...