Ghilimele

"Plagiatul nu-i un păcat!

În fond a plagiat,

preşedintele.

El e tartorul tuturor viciilor.

A copiat de la sursă cuvintele

şi le-a dat serviciilor.

Iar serviciile în mare viteză

le-au teleportat în teză. (!?...)

Şi ca să-mi facă belele,

n-au mai pus ghilimele.

O să mă duc la Ciutacu

la Vorbe grele

şi, dau ei de dracu!"

Ouăle lui Năstase

Lumea văzută de Ion I

Ouăle lui Năstase

S-a discutat mult în parlament şi nu numai, despre ouăle lui Năstase de la Cornu, acolo unde probabil se va retrage marele om să-şi desăvârşească opera după scurta vacanţă prin Penitenciarul Rahova pe unde ar trebui să treacă spre reculegere, majoritatea bărbaţilor politici ai acestui neam.

S-a fabulat de asemeni mult şi despre tentativa de suicid din strada Zacbaccian. Nu se va ştii niciodată ce a fost cu adevărat acolo, dar am aflat pe surse că practic fostul premier pe Rus îl chemase personal. Lui să-i încredinţeze ( cine să supravegheze mai bine decât ministrul de interne... în calitate de îndrumător!?), programul şi toată documentaţia grupei de tineri PSD ce studiau în bibliotecă pentru tezele lor de doctorat. Sub nici o formă procesul de fotosinteză şi plagiere a cunoştinţelor nu trebuia întrerupt.

Dar ardeleanul Rus – încet la minte, crezând că nu e bine să amestece prietenia şi viitorul partidului cu separaţia puterilor statului, în ochi holbaţi ai presei care nu se dezminte – a trimis un subaltern.

Iată cum păcatul etern al prostiei a mai trădat o dată!

Guru PSD, enervat la culme, taman când voia să pună în coş embrioanele aflate pe raftul de sus al bibliotecii clocind în găoace în procesul accelerat de studiu, s-a produs diluviu. Unul dintre ouăle de mare viitor al partidului, un alt „mic Titulescu”(cu ghilimele), în ebrion, s-a rostogolit şi-a scăpat pe jos.

Ofiţerul s-a aruncat vigilent să-l prindă. Năstase şi el a sărit în oglindă, s-au ciocnit, dar era prea târziu, coaja s-a spart şi-a ieşit un pui viu. Plagiat dar neterminat. Monstru ăla micu, cum a scăpat din coajă s-a repezit să muşte ofiţerul de nas. Ǎsta s-a speriat, a armat revolverul şi a tras. Năstase a rămas fără glas predispus la infarct.

Şi-am încălecat pe-o şa

şi-am chemat salvarea

care nu mai venea....

Aşa a fost, cum v-am spus!

E de vină Rus!

Post scriptum: În exclusivitate doar Revista Arges poate să publice materiale de pe Blogul meu. Cafeneaua literară nu! Aşa vreau eu.

Ion Toma Ionescu

Victoraş, ce face Ponta?

Am încercat să-mi explic misterul subit al îmblânzirii scorpiei din vocea premierului de azi de la Bruxelles. Catifelarea limbajului şi, grijulia preocupare de a asigura Curtea Constituţională şi pe preşedintele Băsescu de bunele lui intenţii, m-a îndreptăţit să cred că dimineaţa în reuniunea socialiştilor, şefii lui europeni, la micul dejun, i-au dat să sugă raţie dublă din biberonul de gris cu lapte amirosind a etnobotanice, de s-a blegit omul în aşa hal.

Pe la prânz, Victoraş a sunat preşedintele la telefon să se urce repede în avion că plăteşte kerosenul, înbunătăţeşte protocolul de la bord, şi-i dă înapoi şi ICR-ul cu Patapievici cu tot, că numai el e legitim să semneze documentele la Consiliu.

Acu şi Băsescu a fost rău! Că omul avea probleme mari, trebuia să schimbe componenţa comisiei ce-i judeca mâine plagiatul, că Pop ăsta de la minister e băiat bun da a jucat prea mult Popa Prostu  şi, o să încurce lucrurile.

Şi Băsescu încăpăţânat, n-a vrut să se deranjeze! Europa arde şi el stă la umbră la Cotroceni!

Trebuie să-l suspendăm pe marinar! 

Hai băieţi la Grifco!

Notă: E groasă rău!

Ponta la Bruxelles în tandem cu Sfintele moaşte

           Siderat de statura morală a premierului, de şmecheriile sale impardonabile şi minciunile în bulboane pe care le emite în spaţiul public, cu candoarea unei copil râzgâiat, incapabil să se maturizeze vreodată, constat că pe zi ce trece devine tot mai încântat de jucăriile pe care, aşa cum susţine, i le-a dat în stăpânire instant, poporul votant supărat pe Băsescu, la alegerile locale. (Ce minciună mare!)

          Trecând peste inadvertenţă, până la urmă poate că ne-o merităm! Doar că Ponta nu are nici reguli, nici Dumnezeu şi nu respectă locurile de parcare. El crede că ţara toată, sărac de bogată cum e, e un loc de joacă.

          Copilotul (i se spune copylotul de la copy-paste), cu Şova  pilot principal, s-a urcat în Lamborghini lui roşu de curse şi conduce România ca pe-o rulotă tractată la spate, în plin carnaval. Nicu Bănicioiu şi Robert Negoiţă experţi, au ales pe sprânceană, oiţă cu oiţă, echipa de tinere pesediste care să defileze în rulotă şi să ne reprezinte la Bruxelles ca ziariste.

Nu mai e nevoie de preşedinte!

Ponta l-a luat în excursie şi pe Crin, copreşedintele USL, să-l prezinte la Consilu ca pe Sfintele moaşte.

Biata Merkel! mă gândesc, va trebui să se împingă, să stea la coadă ca să-l atingă şi să dea mâna cu el.

Notă:
N-am găsit un Lamborghini roşu, îmi pare rău!

Pas înapoi sau poziţie de drepţi

           Nu mă bucur de această decizie a Curţii. Nu m-a surprins pentru că era singura în litera Constituţiei. Dar faptul scoate din minţi, dacă mai era nevoie, micii dictatori. Dictatorii mici sunt cei mai răi, nu au grandoare, dar au grandomanie şi sunt imprevizibili ca nişte fiare rănite. Să ne ferească Dumnezeu de ce va să se întâmple!

           Si să ne ferim a mai vorbi de democraţie. Si in general sa ne ferim a mai vorbi!

Post scriptum.
           M-a sunat fiică-mea  cerându-mi detalii. I-am explicat că Ponta nu cedează şi va merge la Bruxelles. La care ea mi-a replicat:
"Ce dracu are  şi  ăsta! Cine-i duce mâine mâncare lui Bombonel?..."

Daltonism la Curte?

          Ne despărţim în opinii, în concepţii, în valori, în opţiuni politice.

Unii suntem daltonişti, o tulburare a percepţiei cromatice care nu permite celor afectaţi să discearnă culorile, mai ales roşul şi verdele, astfel că lumea lor e plagiată, deja la modă termenul, de negru şi gri.

          Azi Curtea Constituţională judecă un caz care a tulburat aşezarea naturală a paletei culorilor în viaţa noastră socială şi politică. Premierul Ponta care vrea să-şi impună culorile, încă de dimineaţă a bătut în poarta Curţii ca să acopere cu umbra lui lumina Constituţiei.

          Va rezista Curtea asediată? Va face o judecată corectă în lumina legii fundamentale? Cine va merge la Bruxelles, preşedintele sau premierul?

          Aş putea încerca un răspuns dacă aş ştii componenţa pe sexe a celor nouă judecători. (Nu mi-ar fi greu s-o aflu, dar vreau să mă vreific la sfârşit)

Căţi dintre ei sunt femei? Pentru că doar 0,5% dintre femei, făţă de 8% dintre bărbaţi, suferă de daltonism. Dacă femeile ar deţine majoritatea în componenţa Curţii, teoretic am putea fi încredinţaţi că judecata, statistic vorbind, nu ar putea fi influienţată de daltonism.

Favorizarea infractorului si Vara m-omor

Spectacolul trepidant, dar de prost gust pe care ni-l oferă regimul USL, condus în viaţa reală de Ponta – împins de la spate să-şi rupă gâtul de Crin Antonescu, somnambulul liberal ce-şi trăieşte visul triumfal de mărire în viaţa din vis – cu Năstase la spital, se apropie de sfârşit.

Bietul Crin doarme tot mai puţin pentru că energia şi nerăbdarea lui Ponta să acceadă la întreg borcanul cu miere al puterii, îl cere treaz. E ca un perpetuum mobile ce-l lipseşte de bunurile nobile şi imobile din dulcele lui somn lipsit de haz.

Cred că până la urmă ,credulii români vor accepta că s-au lăsat seduşi de măscărici, în timp ce ţara stresată, dezbinată şi neguvernată, e lăsată să execute salturi mortale la trapez.

          S-ar părea că justiţia de trei lei cu trupul obez, s-a trezit greu ,ca un singur leu cu orgoliul rănit.

Astăzi s-au pornit comunicatele. Instituţiile şi-au declarat oficial palatele. Doctorii au dat doi paşi înapoi. Brădişteanu, cu subsemnatul la parchet. Voiculescu, cochet, a părăsit senatul. Poliţiştii au favorizat infractorului, suicid, joi. IMH-ul, anunţă timid ploi.

Avocatului poporului, CSM-ul i-a arătat o cracă. Ministrul justiţiei a invitat CSM-ul să tacă. Toni cel viteaz, e un muşuroi de greblat furnici. Parlamentul – muşuroi de suspendat gagici, căci preşedintele are Curtea Constituţională cu el.

Ponta e plagiatorul Cel mai Cel, dar e sigurul care pleacă la Bruxelles.

         Nu mă-ndoiesc cu simţul lui critic îşi va cere desigur acolo azil politic.

Ce urmeaza e demential: 

Leul în cuşcă nu muşcă

            Ce să aştept de la doctori?

În memorabila seară a suicidului, s-au strâns în Consiliu PSD_PC cu Ponta la Spitalul de la Floreasca şi au considerat că nu e cazul să intre în sala de operaţie până nu adoptă o poziţie unitară. Nu e simplu să desenezi din bisturiu linia cicatricei pe unde ar fi trebuit să atingă glonţul! Trebuia stabilit şi câte gloanţe să treacă pe ţeavă!? În ce mână să fie poziţionat pistolul!? Dacă ar da bine la opinia publică şi o oarecare luptă cu poliţiştii, poate şi o vânătaie!?

Norocul cel mare a fost că doctorul Brădişteanu vorbise pe vremuri cu Mătuşa Tamara, când nepotul Adrian acuza o stare de sănătate gata să plesnească şi era numai bun de preşedinte. Şi-a amintit doctorul că mătuşa i-ar fi spus în taină cum că Adrian ar fi avut în copilărie vărsat de vânt, tuse măgărească şi savurând bomboanele cu lapte(de aici şi porecla Bombonel), i-ar fi rămas netratat un început de diabet. Mai târziu când s-a îndrăgostit de Diana zeiţa vânătorii, a căpătat ceva palpitaţii la inimă, dar ca un vânător iscusitit nu s-a lăsat ispitit, a pus punctul pe i şi a ţintit. Astfel Diana zeiţa, a devenit Dana (Năstase) cu i-ul zdrobit şi cheiţa celor patru case.

Găsesc şi eu la fel cu doctorul Brădişteanu, oşteanul pesedist principal, nu rănile plagiate ci astea doua din urmă, sunt bolile adevărate ce-l ţin în spital.

Întrebat Ponta de un reporter dacă ajunge Năstase la puşcărie în viitorul apropiat? Ca un doctor în plăgi a clamat:

„Cu inima lui slabă şi diabetul, puţin probabil!... O să-i transferăm bugetul de la puşcărie, la spital şi, n-o să mai fie scandal!”

Memoria de week-end a unui Nikon

Strămoşi marini

Am parasit Piteştiul dimineaţă, ca să nu traversez valul de căldură pe drum şi, undeva după amiază, să pot întâmpina fericit stropii de apă sărată şi să-mi eliberez  starea, contopind-o în absolut. Realitatea e că nimic nu mă încarcă îndeajuns pozitiv, decât izbitura  în piept, frontală, a valurilor. 

Pe faţă, nu ascuns ca încrâncenările vieţii!

            Ar fi fost şi mai bine să plec înainte de ora opt, dar o notă de subsol de pe blog m-a întârziat o vreme. Se pare că elaborez mai greu răutăţile. Recunosc, am răspuns în nota vremurilor la o mizerie cu aceeaşi unitate de măsură. Mi-a părut tare rău, în fond eu am pierdut! 

Evaluând realist, se pare că am pierdut doar “părerea” unui prieten. Trebuie să mă explic, nu părerea ca opinie, ci prietenia ca o părere. Şi în fond socotesc , dacă era doar o părere, nu am pierdut prea mult.

Ştiam omul! însă îmi pare rău de poet!

Până la urmă tot el are de câştigat. Va trebui să-i cumpăr de-acum cărţile, nu mi le va mai oferii pe degeaba. Şi încă ceva. Ar trebui să-mi demonstrez, mai ales mie, că am avut dreptate, scriind o carte şi mai bună decât Bursa îngerilor.

Deocamdată tac. Paginile albe mustesc de versuri tot albe, nu îmbracă  cerneala sufletului.

La întoarcere am să umplu un pet cu apă de mare.

*

            Îmbarcaţi de-a valma în maşina Cristinei după ce trecem primul pod peste Dunăre, mă voi întrece cu Alexandru. Cam de pe-acolo el începe să freamăte ca o pădure când simte briza. Cu siguranţă  eu şi el şi,mai nou  Toma, pe linie genetică ne-am descoperit strămoşi marini.