marți, 11 noiembrie 2014

Partida gǎinilor roșii

 
        Dupǎ ce cǎ nu-mi erau boii acasǎ, așa, din senin, a început sǎ scârţâie și carul! Se ridicase pe roţile din faţǎ cu mǎgarul proptit în oiște și roţile din spate se învârteau ca douǎ plǎci de patefon, eliberând repetatat pe douǎ voci contondente melodia imnului naţional Deșteaptǎ-te române, dar nu se înţelegeau cuvintele! Doar unul singur revenea obsesiv, triumfǎtor, dupǎ fiecare rotaţie; “cu nume deTraian”… Traian… Traian. Era în van, cǎ nu-l mai puteam alege.
          Și o datǎ douǎ grupuri de animaţie, militante, se oprirǎ la gard. Ǎia de pe dreapta, cu sacoșele pline împǎrţeau pliante cu Iohannis cui trecea prin bulevard. Iar cei din stânga duceau în spate niște saci cu gǎini roșcate pesediste, triste, moarte și vii. Aveau în plan pontonacii sǎ arunce  sacii din șanţ în curte la liberali, sǎ provoace cotcodǎcitul gǎinilor ca sǎ-l acopere pe Traian care declarase cǎ îl susţine pe neamţ
          În vremea asta Meleșcanul fǎrǎ riscuri și fǎrǎ cabine adiacente își fǎcuse planul, cumpǎra diaspora.

          Oare avea pixuri suficiente?...

luni, 10 noiembrie 2014

Saci de nisip

          Încǎ un sac de nisip aruncat peste bord. Pare cǎ s-a gǎurit corabia victorioasǎ a celui care își dorește cu toatǎ fiinţa lui funcţia de marinar acoperit al naţiei. Numai cǎ la cursurile de la Cotroceni insul nu prea a fost silitor, crezând cǎ poate sǎ-și ia dinadinsul examenele doar cu glumiţele și copiuţele lui de șmecheraș.
          Viaţa pe mare însǎ, când conduci o corabie, nu e atât de sigurǎ ca la oraș cu trotuarele flancate de trupa lui Oprea, când te duci la plimbare. Vântul nǎrǎvaș nu bate numai din pupa. Mai bate și de la prora, și de la babord, și de la tribord, balasând în tangaj dinspre diaspora voturile.
          Ca sǎ nu fie prea grea corabia, cel acoperit s-a gândit sǎ mai subţieze din echipaj și unul câte unul i-a aruncat de la etaj peste bord. Șovǎel, Hrebenciuc, Corlǎţel, saci de nisip fǎrǎ chip, mǎsele stricate, pete pe faţa soarelui, ghiulele legate de picioare, detonate.

          Nu poţi conduce corabia, fǎrǎ Dumnezeu, doar cu sabia!…
Plai bǎlai - pamflete politice

duminică, 9 noiembrie 2014

Cearǎ și miere. Antologie

          În așteptarea Nordurilor, ultima carte de poezie ce trebuie sǎ iasǎ de sub tipar în câteva zile la Paralela 45, am început sǎ lucrez la o antologie cǎreaia se pare cǎ i-am gǎsit și numele Cearǎ și miere.
          Mai jos versuri din volumul Pasǎrea ceţii 1995.

Pasǎrea ceţii

se ruginiserǎ
             de ierburi
             în piept
             morile de vânt

          *

ca și cum
            aș deschide
            coaja copacului
            un veac

          *

noapte
            pești
                    încolţind
va sǎ fie liniște

          *

din marmidele
           aburind
           pe spinǎrile
           cailor
se-mparte ceaţǎ
           cu gamela

          *

stǎruitor
              aer
                    de pǎstrǎvi


          *

dincolo de geam
  noaptea
  ca o lupoaicǎ
  alǎptându-și puii

*

un singur câine
           scapǎrǎ așchii
           albind în jurul lui
           o patǎ
ca un nimb
           al singurǎtǎţii 

*

ne rotim ca niște
          mecanisme
          bizare
          piloţi
ai marii bucle mortale
          cursa continuǎ
          întotdeauna cursa
          continuǎ știm

dincolo scorpionul
ursa mare
         ne rotim
         ne rotim

printre saci de nisip
        coloraţi
        viu coloraţi
        s-a strecurat o omidǎ
clandestin ca un drog

eliberaţi pista
       eliberaţi-o vǎ rog
*

rǎsuflare de lupi
tineri
încǎlzind
zǎpada

 *

puiul de șarpe
       îmi tulburǎ
       glezna
       bezna
se-ndoaie
       în piatrǎ
       de var
       latrǎ
cum latrǎ câinele
de buzunar

*

poate lotcǎ
       de straniu
       pescar
       la drum
unde curge amurgul
       absint
       nopţii
       dintâi
pești de argint
       în ape
       de-argint
       strǎlucind

*

surdului
       i-au dat câinii
       sǎ se apere
       de lunǎ
surdu-i adunǎ
       și-i înhamǎ
       la sanie
hii caii surdului
și vine-o nebunǎ
       dangǎt
       de coapse
       tinere
hii caii surdului

*
implozie
       de alb
       prin pori

doamne câte cuvinte

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Miriapozi malefici

          Alegem pe cel cu care semǎnǎm și cu siguranţǎ semǎnǎm cu cel pe care-l alegem. Nu mai suntem o Românie normalǎ. Ne urmǎrește pas cu pas chipul hlizind al copiatorului, multiplicat în milioane de oglinzi agǎţate pe stâlpii panourilor publicitare, pe zidurile cenușii ale clǎdirilor, pe ecranele televizoarelor, ca un bâzâit de fond continuu care ne intrǎ în piele, în urechi, în vasele sanguine și ne macinǎ sufletele, miriapod malefic ce-și ascute mandibulele forfecând convingeri, valori creștine, percepte, tradiţii.
          Loialitatea, vrednicia, curǎţenia spiritualǎ, civismul, cinstea, patriotismul, virtutea, spiritul de sacrificiu, au rǎmas doar electroni tulburaţi, rǎtǎciţi, care și-au pierdut orbitele prǎbușiţi în noaptea minţii.
          Furtul. înșelǎciunea, trǎdarea, lǎcomia, minciuna sfruntatǎ sunt noile valori ale neamului, legiferate de clasa politicǎ într-un parlament al rușinii.
          Abia de îmi aduc aminte în parcursul meu de copil sǎrac crescut fǎrǎ tatǎ, singura palmǎ primitǎ pentru o nevinovatǎ minciunǎ. Ajustasem  o notǎ școlarǎ sǎ mai creascǎ și mama ca sǎ-mi stimuleze ţinerea de minte și sǎ reinstaureze adevǎrul, mi-a dovedit cǎ adevǎrul ca o palmǎ grea, nu poate avea înlocuitori.
          Și pentru cǎ am vorbit de miriapozi sǎ-mi continui disertaţia precizând cǎ aceste creaturi se reproduc la fel cum s-ar face o tranzacţie bancarǎ. Masculii poartǎ sperma în pachete de voturi care se depun în urne ca în organele genitale. Fiecare femelǎ poate depune între 10 și trei sute de ouǎ într-o singurǎ sesiune…

          Nu credeţi cǎ ar trebui sǎ ieșim la porotest și noi cei care am primit palme de la pǎrinţi? 

Plai bǎlai - pamflete politice

vineri, 7 noiembrie 2014

Alba-neagra

          Multǎ ceaţǎ în mintea românilor dacǎ nu pot desluși albul cel alb, de albul murdar de la alba-neagra! 
          Sub zǎpezi dospește bogǎţia viitoare a ogorului. Într-o paginǎ curatǎ, prin așezarea divinǎ a cuvintelor și ideilor, ai putea sǎrbǎtori o capodoperǎ literarǎ. Și exemplele ar putea continua.
          Sub iuţeala de mânǎ a șmecherașului din colţul strǎzii, simţi cǎ îţi fuge pǎmântul de sub picioare, albul devine negru, negrul devine alb și îţi zboarǎ bruma de mǎrunţiș de prin buzunare.

          Priviţi vǎ rog chipurile celor doi candidaţi, și raspundeţi-mi cinstit, pe cine vedeţi învârtind alba-neagra în colţul strǎzii?

Plai balai - pamflete politice

joi, 6 noiembrie 2014

Prinţul Tom 2.

          „Sunt scriptorul, îmi scot de la brâu cǎlimara și pana, nimeni nu-mi dǎ de lucru, îmi scriu mie scrisori pe care le trimit cu poșta...” Spunea Tom - Prinţul într-o poezie, caligrafiind cu eleganţǎ pe coala albǎ a veșniciei cuvintele de zǎpadǎ. Pe atunci toate scripturile erau cenzurate și rar scǎpau lupi singuratici în migraţie spre EUROPA LIBERǍ. Poștalionul special al lui Tom în anii 70 era însǎși Revista Argeș, un fel de corabie a nebunilor la bordul cǎreia dacǎ urcai, ţi se pǎrea cǎ ai primit libertatea zborului.
          Am vǎzut ieri un set de fotografii, postate pe facebook de Jean Dumitrașcu, cu Gheorghe Tomozei printre prieteni, în curtea de pe bulevard a redacţiei revistei Argeș. La comentarii, Claudia Duminicǎ a devoalat povestea acelor clipe imortalizate în memoria aparatului de fotografiat. O mânǎ de scriitori coborâserǎ de la bordul corabiei pe insulǎ, în curtea redacţiei, sǎ facǎ poze pentru un pariu cu destinului. Tom cu multǎ delicateţe încerca sǎ-i întârzie pe mateloţi, sǎ-i desprindǎ de chemarea valurilor și sǎ-i așeze în pozǎ pentru pariul lui.  În timp ce sus, în redacţie, o oalǎ cu sarmale aburinde și o damigeanǎ plinǎ ochi cu zaibǎr așteptau semnalul de început al festinului.
          L-am cunoscut pe Tom, fǎrǎ ca el sǎ-mi dea atenţie, în mai multe ocazii. I-am ascultat vocea învǎluitoare care parcǎ tot timpul  domnesc, într-o sǎrboare a cuvintelor, potrivea pe grumazul unei tinere femei un șirag de perle.
          L-am privit de la distanţǎ. Când îl avea în preajmǎ pe Nichita, pǎlea; se mulţumea sǎ fie doar umbrǎ a voievodului, dar când nu era lângǎ prietenul sǎu, ci singur, o luminǎ vie, blândǎ ca o aurǎ, îi lumina faţa mǎslinie de înger.
          Odatǎ, citeam, fiind programat, la Palatul culturii. În seara aia la Cenaclul Rebreanu, printre participanţi s-a numǎrat și el, Prinţul, împreunǎ cu Florin Mugur. Cezareea Budescu mǎ anunţase cǎ vor fi oaspeţi importanţi. Nu eram mulţumit. Pregǎtisem un grupaj de poeme ce încǎ își cǎutau în capul meu forma. N-a comentat nimic dupǎ lecturǎ și când ședinţa de cenaclu s-a încheiat, a intrat în biroul directorului Dorel Ștefǎnescu împreunǎ cu Cezareea și Mugur. Nu mai ţin minte dacǎ nu cumva și Claudia Duminicǎ. Ea era deja de-a lor.
          Am întârziat pe scǎrile clǎdirii, de vorbǎ nu mai știu cu cine și în ușa palatului au apǎrut și ei. Tomozei, l-am citit pe buze, l-a întrebat pe Mugur:
          – Nu e autorul?... Zi-i și tu câteva cuvinte! Mugur s-a apropiat cu mersul lui șchiop și mi-a zis de convenienţǎ o frazǎ întortochiatǎ. La sfârșit m-a invitat sǎ trec prin redacţie. N-a mai fost timp. Securitatea începuse sǎ scrie „Dosarul Albaștrii”. Totuși în anul acela mi se publicase o poezie pe care am considerat-o debutul meu scriitoricesc.
          Mult mai târziu, dupǎ tulburarea din 89, steaua lui Tomozei a pierdut pe nedrept ceva din strǎlucire și întâmplarea a fǎcut sǎ trecem din nou aproape unul de celǎlalt, fǎrǎ însǎ a ne întâlni faţǎ în faţǎ prin 95, dupǎ un sfert de secol. Aveam materialul pentru volumul meu de debut Pasǎrea ceţii și întâmplǎtor vorbind cu Claudia, ea mi-a propus: „Dacǎ vrei înainte o pǎrere avizatǎ, îi dau eu poeziile tale lui Tom!”
          A doua zi m-a sunat Claudia din București.
          – Ioane, Tom vrea sǎ stea de vorbǎ cu tine! Vino mâine searǎ la Cireșica. Te așteaptǎ la ora cinci. N-am avut curaj! Provincialul din mine, mǎ gândeam cǎ mi-ar trebui ceva bani sǎ-i ofer un whisky. Cât sǎ poatǎ costa un whiski la Cireșica? Aveam nevoie de învoire la servici. Și dacǎ îmi spune cǎ nu-i plac poeziile mele, abia mǎ hotǎrâsem sǎ public cartea. Convenisem deja cu editorul, fǎcusem rost și de sponsorizare. Fratele meu Dan, era atunci student, l-am trimis pe el la locul întâlnirii. S-a descurcat. Tom la invitat la masǎ și a vorbit cu vorba lui aleasǎ despre poezia mea.
          – Ar fi trebuit sǎ fi acolo! Un domn. Te știa. A fost plǎcut surprins de poezia ta. Venise pregǎtit. Pe o coalǎ de hârtie cu caligrafie desǎvârșitǎ a scris pentru coperta patru a cǎrţii o prezentare deosebit de mǎgulitoare.
          – Sǎ știi cǎ nu m-a lǎsat sǎ plǎtesc consumaţia. A plǎtit el pentru amândoi. A insistat sǎ vǎ întâlniţi dupǎ ce tipǎrești cartea.

          Dupǎ câteva luni, am aflat cǎ n-a mai putut sǎ aștepte și a plecat la Nichita.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Perla coroanei

          Dacǎ și Tribunul Vadim pune umǎrul în marea alianţǎ a infractorilor, lucrurile sunt clare. Lipsea perla coroanei! Cu lucrul ǎsta bine fǎcut, Pontonel și-a pus jungherul încins, deasupra ranei. Acum sunt sigur, ca în buzunar de batistǎ, cǎ lucrul Iohanis, tǎcut, nu va putea fi învins de lucrǎtura pesedistǎ.
          “Cadindatul” stângii a intrat în fibrilaţie. Și-a dus ciracii întâi sǎ se roage la Sfintele moaște sǎ iasǎ dracii din casǎ și i-a pus în grabǎ la treabǎ, în circulaţie. Și inșii s-au dus la televiziuni sǎ orǎcǎie ca niște broaște minciuni, și sǎ planteze trandafirii și macii pentru nǎtângii ǎia sǎracii, care n-au decât sǎ voteze și apoi sǎ caște gura dinainte de ţâţa vacii, unde guvernul a pregǎtit toatǎ infrastructura – și dintrodatǎ dupǎ vot, ca-n poveste, va curge lapte cald sau fierbinte, dupǎ gust, peste tot, dacǎ Pontonel va fi președinte.
          Muicǎ! se auzi unul mai trist din mulţime. Vaca aia nu poa’ sǎ dea pastramǎ și must, mai bine? Sau ţuicǎ?…
          Ţaţa Firea, subţirea, și Rovana, franciscana ce și-a înmatriculat bǎlana în Havana și Ana Birchall nǎzdrǎvana, cu gura spurcatǎ-n plǎcere ca ursul la miere, bâzâie toate trei cât e ziulica de lungǎ-n hailaif, cǎ Iohannis degeaba e mare, cǎ n-are!... dungǎ la ștaif!…

          Dumnezeule ce naţie! S-a întors lumea cu susul în jos! E clar, bun de președinte în ecuaţie e doar cel care minte frumos.

marți, 4 noiembrie 2014

Cearǎ și miere


Trunchi fǎrǎ chip
din care
s-au desprins scântei,
așchiile

Lac de frunze
rǎsfrânt în genunchi,
golit de umbre,
buimac de trǎdǎri

M-am tot gândit
sǎ renunţ la-ntrebǎri
drumul-pasǎre
în luminǎri sfinţește

Cruce cǎlǎtoare
se topește
nopţii de cearǎ

și miere

luni, 3 noiembrie 2014

Borna 66


          Se cuvine sǎ mulţumesc tuturor celor care aţi avut amabilitatea sǎ-mi dǎruiţi un gând bun pentru ziua de ieri când am depǎșit borna 66. Faceţi-mi onoarea de a servi împreunǎ cu mine și familia, o felie de tort. Pǎstrez în rezervǎ whiski-ul și șampania, sǎ nu dau prilejul guvernului democraţiei de trei parale sǎ interpreteze cǎ prin acţiunile mele am provocat un miting neautorizat și sǎ-mi ridice dreptul la vot pentru turul doi.

*
          Fǎrǎ legǎturǎ cu subiectul. Diaspora ne-a dat azi-noapte o lecţie. La Londra s-a cântat imnul. Oare acasǎ în Romania l-am uitat?
          Mi-au rǎmas în minte cuvintele ambasadorului Ion Jinga. El a încercat sǎ potoleascǎ spiritele, invitându-i pe “provocatorii securiști”(cuvintele ministrului Corlǎţean) care cântau imnul naţional, “la puţinticǎ rǎbdare”(strǎbunicul nemuritor Caragiale), dupǎ ce au stat ore în șir în ploaie și frig, sǎ revinǎ la urne peste douǎ sǎptǎmâni, mai de dimineaţǎ...
          Atunci s-a auzit ca din ceaţǎ în mijlocul mulţimii nemulţumite cǎreia i s-a luat dreptul la vot, parcǎ venind din toate capitalele lumii:

          Domnilor ambasadori dacǎ peste douǎ sǎptǎmâni vom veni de douǎ ori mai mulţi?... Vom veni ca stǎpâni, nu desculţi.

duminică, 2 noiembrie 2014

La anul plantǎm nucul

          Cu o zi înainte ca timpul sǎ se împlineascǎ rotund într-o cifrǎ, am citit undeva cǎ 66 e o cifra specialǎ, a îngerului, am plantat pomi. Un cireș, un pǎr și un mǎr ionatan. Dintotdeauna mi-am dorit sǎ am o casǎ pe pǎmânt, nu la bloc, cu grǎdinǎ și în ea obligatoriu un mǎr, un prun și un nuc. Fiecare pom cu povestea lui scrisǎ ca sǎ rǎmânǎ.
          Nu mi-am împlinit visul. Singurul nuc rǎmas în sufletul meu de copil, tǎiat și el dupǎ ce a murit tata, e cel de la fântânǎ, al lui tata-mare. Un nuc falnic crescut în fundul grǎdinii unde umbra se lǎsa grea de pe poale cu un miros plǎcut care stârnea simţurile. Trebuia sǎ mǎ caţǎr în vârf, sǎ reușesc sǎ clintesc ramurile groase, sǎ scutur din coaja lor crǎpatǎ nucile cu care-mi umpleam buzunarele.
          Ieri copiii mei m-au urcat în mașinǎ sǎ alegem împreunǎ un dar de ziua mea. La Auchan ne-am oprit unde se vindeau pomișori. N-am avut noroc, Se terminaserǎ nucii. M-am gândit cǎ cireșul dǎ pe rod mai repede și am suficient timp sǎ ajung sǎ simt gustul cireșelor. Pe autostradǎ nepotul meu Toma el tot timpul mǎ bombardeaza cu întrebǎri, era plin de mirǎri.

          Tataie de unde vine dulceaţa în fructe, de la apa de ploaie? Sau de la mierea din soare? Spune-mi tu Puiule cǎ tataie nu-mi rǎspunde!