marți, 10 martie 2015

Fantomele cetǎţii


         Proiectul Republica Artelor- Cititor de Proză își încetează activitatea după 5 ani și jumătate.

          Am primit un email cu aceastǎ știre în dimineaţa asta. Nu mai intrasem de ceva timp în cetate, dar o știam acolo așezatǎ în zidurile ei trainice. De departe mult mai mohorâtǎ știrea decât dimineaţa însǎși! Sǎ spun cǎ s-a rupt ceva în mine ar fi facil. Pulbere în vânt – sintagma mǎ urmǎrește de câteva zile. Îmi închipui cǎ încǎ o datǎ un om admirabil a fost înfrânt.
          5 ani și jumǎtate, cât o clipǎ frumoasǎ în urâţenia nemǎsuratǎ a acestei lumi tulburate, care privește cum i se dǎrâmǎ de vii statuile.
          La ce  mi-ar mai fi fost neceasarǎ demonstraţia cǎ fantomele întunericului ne dominǎ și ne cuceresc!?
          Personal rǎmân dator cetǎţii. Cu cinci cǎrţi în Biblioteca virtualǎ și Bursa îngerilor tipǎritǎ în Print, nici nu m-aș putea considera altfel. Emanuel Pope a încǎlcat o regulǎ cu mine tipǎrind în colectia Print a Cititorilor de prozǎ întâia carte de poezie, Bursa îngerilor.

          Mulţumesc prietene! Ne cunoaștem atât de bine, chiar dacǎ faţǎ în faţǎ nu ne-am vǎzut, știu cǎ vei deschide alt drum.

luni, 9 martie 2015

44


Ce și-ar dori
bǎrbatul ca destin,
imund la 44 de rǎzboaie,
scǎldat în vin?...
Rǎspund senin
ca sǎ mǎ dau rotund.

Parisul de odinioarǎ
luminat de ploaie
și paradisul
cu 44 de femei
pe searǎ.

Și beau, și beau
pânǎ la fund,
trupul de cearǎ
se îndoaie
și-n iad aș vrea sǎ mǎ ascund
ca lupul sfâșiat de oaie.

duminică, 8 martie 2015

Direcţia 9 la Club 99

          Dacǎ am fi fost soldaţi în dupǎ-amiaza de ieri la Club 99, în onoarea Mariei Gheorghiu  ca altǎdatǎ într-o altǎ viaţǎ în onoarea reginei Maria, armata românǎ – ar fi trebuit sǎ salutǎm momentul plin de har și emoţie cu puștile înfipte în pǎmânt. Nu eram decât poeţi, și, tǎcuţi, am încercat sǎ ne ridicǎm la înǎlţimea tensionatǎ a unei voci care urca muntele ca un Sisif. Nu numai de excepţie, dar mai ales de un omenesc aparte, Maria, ieri! Repet, într-o stare de graţie.
          Când i se pǎrea cǎ glasul nu atinge perfecţiunea, se oprea, nu privea în jos la prǎpastie, se sprijinea pe o piatrǎ și o lua din nou de la-nceput urcând, cu credinţa cǎ sala aceea prietenoasǎ o va susţine sǎ ajungǎ în vârf. Ne-a dǎruit ceva special din încǎperea ei de suflet, din odaia bunǎ.
          Convenisem încǎ de la început cu Adrian Suciu cǎ suntem liberi sǎ ne spunem prin poezie și muzicǎ totul despre dragoste și nimic despre moarte. N-am reușit întru totul, glasul Mariei a stârnit pulberea în vânt. Nu se putea altfel când în periplu ne-am amintit de Balcicul Reginei Maria, de Basarabia și Bucovina, de Maria Mangop și ne-a trecut prin oase un strop din cealaltǎ Marie Tǎnase.
          Și poezia a fost la înǎlţime începând cu Vali Orţan și Glonţul predestinat. El e încǎ tânǎr. I-am rǎsfoit cartea și bucuros parcǎ m-am retrǎit în alint, când scriam Glonţul meu de argint.
          Apoi, Corneliu Antoniu, Anca Mizumschi, Lucian Vasilescu și mereu Adrian Suciu. Poeţi! La sfârșit am citit și eu dintr-o margine, provincial neavenit, poemul acela uitat care seamǎnǎ cu mine ca destin. Rǎtǎcit pe undeva, nu a intrat în ultima carte, Norduri, cu toate cǎ era una dintre chei. Poemul uitat pe care l-am scris de mânǎ pe coperta trei. (M-a ajutat tirajul…)
          Am plecat mulţumit, încântat de sǎrbǎtoarea de la Poezia 9 și de întâlnirea cu Ioana Burghel cǎreia îi promisesem o carte. Aproape de ușǎ m-a oprit Orţan și mi-a dat Glonţul predestinat .
          – Știţi, eu vǎ zic chirurgul, așa v-am scris…!
          – Slavǎ Domnului cǎ nu-mi zici și tu ca Sibiceanu, Guștere!

          Afarǎ sosise deja amurgul…

Nu am avut Nikonul la mine si am furat cateva poze de la Lucia Tarase




Un psalm

 

        1. A privit împrejur, cerul cu focul luminãtorilor, apele şi pãmântul cu verdeaţã Iscusitul Meşter. Lucrul era bun.

          2. Și-a-mpreunat mâinile, şi-n rugãciune a fãcut omul din carnea pãmântului, dându-i duh. Scrie scriptura

          3. Si-a mai trecut o zi şi încã o noapte. Cum sã laşi singur omul sã pazeasca via?

          4. Cu grija mare a scos o coastã din somnul lui, şi a strãpuns cu ea un bulgǎre albastru de humǎ, storcând deasupra boabe de rodie.

          5. Apoi în potirul florilor şi-a-nmuiat degetele în rouǎ, sã-i fie gãndul înmiresmat.

          6. Ii plãcea cum se modelau în cãuşul mâinilor rotunjimile coapselor şi ascunzişurile femeii prefigurând ispitǎ.

          7. Astfel a fost searã, cerul, apele si pãmântul s-au încǎlzit împreunǎ la dogoarea lucrǎrii sale.

          8. Dimineaţǎ, în a opta zi a lui martie, venindu-Și în Fire Iscusitul Meșter I-a poruncit omului în toate zilele vieţii lui sǎ-și zideascǎ femeia în iubire!


          9. La mulţi ani Doamnelor!


sâmbătă, 7 martie 2015

Ce zice editura Inspirescu?

Ce zice editura

Important!!!
Aparitie editoriala la Grupul cultural Cervantes-Inspirescu!
Volumul din colectia Meditatii exemplare al domnului Ion Toma Ionescu intitulat JURNAL DIN ANUL APOCALIPSEI a aparut pe standul editorial.
Un volum de forta cu subiect contemporan. Il felicitam pe autor si ii dorim succes!
Autorul a beneficiat de gratuitatea noastra: grafica de coperta cu cei patru cavaleri ai Apocalipsei.
LILIANA TERZIU

vineri, 6 martie 2015

Dialog cu Pasǎrea ceţii



 Am învǎţat aseara de la maestru Cristoiu.
            “Nu scapi o stire, fie cǎ-i despre mamǎ de premier, fie cǎ-i despre tine! O dai pe post fǎrǎ teamǎ, chit cǎ știi bine cǎ se va sparge buboiu în cer!”
            – O dau, și pe cine intereseazǎ? N-are nici un rost știrea. Nu e cu Elena Udrea, nu e cu Bǎsescu, nu e cu Ponta, nu e cu Crin… nu e cu Bica! Prea Fericitul Daniel nu mi-a dat cu mir, eu nu i-am strecurat sub patrafir nimica, vre-un miel ceva, sǎ intre DNA-ul pe fir și sǎ-l facǎ viţel…. Ce sǎ spun cǎ mi-a apǎrut o carte nouǎ? Ǎsta e nebun, de cartea lui ne arde nouǎ?
            – Pǎcǎlești Ionescule, vrei sǎ pǎcǎlești naţia! Mǎi oameni buni, omul ǎsta minte de-ti asurzește respiraţia. În cartea care tocmai i-a picat din cer prin fan courier fix la 12 jumǎtate, a strâns, ca-n arestul preventiv al capitalei, de toate în bǎtaia vǎtalei. Tot ce era de plâns, personaje, ţesând cu suveica urzeala.. Și Lena Udriște, și domnul Președinte și Pontonel, și Antonel când era fierbinte, și restul de parlamentari traseiști cǎlǎtori triști cu arme și bagaje… A recurs la toţi,. promiţând cǎ din personaje, pe parcurs îi face mari scriitori.  Pentru exerciţiu, cum se cere, i-a rugat înainte de roman sǎ încerce singuri pe o bucatǎ de hârtie sǎ-și scrie declaraţia de avere.
            – Greșealǎ fatalǎ. Durere!.Tone de hârtie și hectolitrii de cernealǎ au dispǎrut de pe piaţǎ  

            M-am temut la greu cǎ Apocalipsa va rǎmâne doar în capul meu.

miercuri, 4 martie 2015

La mulţi ani Dumitru Ungureanu

          De dimineaţǎ cǎutând sǎ-mi potrivesc cuvintele pentru a felicita un prieten drag mie  mai ales pentru cronica din revista Argeș scrisǎ la apariţiia Dosarul Albaștrii, în care dincolo de poveste a descoperit și sufletul acelei cǎrţi  am intrat pe facebook în cronologia lui Dumitru Ungureanu, cel care încǎ cerceteazǎ cum se trece  pragul în 60 și cǎruia îi datorez și frumoasa copertǎ a Norduri-lor.
          Derulând înapoi cele câteva postǎri unde ni s-au apropiat numele, am avut surpriza sǎ gǎsesc un poem de-al meu din 2013. L-am recitit și am avut revelaţia cǎ nu știu prin ce împrejurǎri acesta era un poem pierdut din ultimul volum. Am rǎsfoit Norduri-le și am constatat cǎ lipsea cu adevǎrat. Trebuia sǎ fie una dintre chei …
          Nu-i nimic, mi-am zis. Am sǎ-l scriu de mânǎ pe coperta trei a fiecǎrei cǎrţi! Tirajul nu e prea mare…
          Mulţumesc Dumitru Ungureanu încǎ o datǎ   Și era sǎ uit
          LA MULTI ANI!
          Poemul uitat:


Poem uitat


Dinspre nord vin cuvintele,
soldaţi în refacere
obosiţi sub pielea lor transparentǎ.
În sângele gros, coclit,
în loc de steaguri
bandajele albe abia mai fluturǎ

Pâlcuri, pâlcuri
în propria umbrǎ
se așeazǎ pieziș,
potrivindu-și timpul
dupǎ mușchiul copacilor
și sunetul cornului, dupǎ clopotul mut.

Soarele însemnat de suliţi
se zbate la capǎtul zilei.

Doar nordul nu minte.
Literele ies în lumina lǎptoasǎ
ca râmele.
Calea Lactee e un câmp arat.
În urmǎ, pǎsǎri de noapte
rǎscolesc brazdele
cu ciocurile flǎmânde

cǎutând aurul dacilor

marți, 3 martie 2015

Amantul Colivǎresei. Invitaţie la lecturǎ

            Am terminat de citit Amantul Colivǎresei cartea apreciatului romancier Radu Aldulescu. Îmi scǎpase pânǎ acum. (I-am trimis și eu lui, Gușterele. El cu siguranţǎ nu l-a citit.)
            M-am bǎlǎcit alǎturi de Mite,  în colcǎiala unei epoci fǎrǎ orizont, ce nu-mi era strǎinǎ, dar într-o lume instinctualǎ cu care eu refuzasem sǎ mǎ amestec și sǎ caut s-o înţeleg. Tușele groase, amprenta vulgarǎ, sunt slujite cu o tehnicǎ aparte, în care gândurile sunt îmbrǎcate în limbajul frust și discontinuu ale unei forţe ieșite din comun a personajului, pe care doar prezenţa femeilor reușea sǎ-l îmblânzeascǎ. Un mod de viaţǎ cu griji și sentimente puţine și fixe, dar cu trǎiri intense în care clipa juca rol decisiv.
            Atâta timp cât munca, indiferent cât de grea, îi asigura un fel de siguranţǎ și liniște, iar banul din buzunar, normalitatea independenţei sale vis a vis de familie, Mite putea fi o individualitate mulţumitǎ de sine, pe picioarele lui, amestecându-și printre capcanele întinse de autor zilele, cu prietenul sǎu Banjuricǎ. 
            Familia, una specialǎ; tatǎl funncţionar în minister, om ajuns, orgolios, superior, exponent al vremurilor. Mama, fostǎ profesoarǎ de francezǎ, încercând sǎ ţinǎ cât decât unitǎ familia, dar având slabiciuni pentru Costel unul dintre cei trei bǎieţi, anume cel silitor care nu fǎcea de râs la școalǎ funcţia importantǎ a tatǎlui. Nicușor a plecat pânǎ la urmǎ în America,  iar Mite s-a apucat de box, acolo unde nu era necesar sǎ ţinǎ în hǎţuri bestia.
            În paginile cǎrţii sunt întâmplǎri cu femei, inseminate de autor cu anume tipologii, începând cu Tudora. Un fel de mama rǎniţilor, dar într-un alt mod, cǎci ea cu coada ei de mǎturǎ, fǎcea ordine bǎgatǎ în mijlocul “câinilor sovietici”, sǎ-i despartǎ din încǎierare pe hǎndrǎlǎii ǎia de boxeri, cǎţelandrii gudurându-se în jurul ei. Memorabilǎ scena aceea!
            Apoi Bica. Într-un singur picior, adusǎ de Banjoricǎ în unitate sǎ astâmpere pe bani setea tuturor soldaţilor într-o varǎ.
            Atena. Circǎreasa care dorea sǎ-i vadǎ goi pe amândoi în camera de hotel, fǎrǎ sǎ se culce cu niciunul.
            Cele douǎ surori. Amalia și Vera care un an de zile au reușit sǎ-i ţinǎ cumnaţi, la Perţihani, cum vii în București dinspre Olteniţa. Apoi Norica, plecatǎ sǎ-și aducǎ din Moldova certificatul de naștere necesar pentru cǎsǎtorie. Nu s-a mai întors. Și Dorina, cea care i-a înșirat pe toţi trei fraţii Cafanu pânǎ la urmǎ. Ultima, Fulg de Nea. Sǎlbǎticiunea aia era o lunǎ femeie, luna urmǎtoare om.
            Deasupra tuturor, Colivǎreasa. Mireasa în doliu care l-a fǎcut bǎrbat la 12 ani pe Mite, printre hohotele de râs ale cǎrnii ei ce  se dǎruise eliberatǎ unui copil. Cea care nu l-a pǎrǎsit niciodatǎ, nici când era militar, și nici când pierzându-și serviciul a ajuns la pușcǎrie și acolo tot cu Banjoricǎ, a demolat acoperișul și zidurile unui spital…

            Nu vǎ spun mai mult, citiţi!...

duminică, 1 martie 2015

Joc cu mǎrţișorul

Foto C.F.

O combinaţie dualǎ de sângeriu cu alb…
Martie și-a ales  
culoarea pereche,
potrivind candoarea
lângǎ pǎcatul viu.

Când ţi-am atins din priviri
sarafanul nins
peste bluza veche,
s-au aprins înflorind dedesupt
trandafiri.

Am vrut sǎ întind mâna
cum fǎcusem planul,
sǎ prind mǎrţișorul
în doi timpi,
dar vǎlul s-a rupt

și am dat de ghimpi…

sâmbătă, 28 februarie 2015

Din arginturile mele

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- se lǎfǎie libertatea -



se lǎfaie libertatea
în microfoane
precum
peștele
rǎsturnat
pe tarabǎ

pistoalele cu aer
comprimat
împroșcǎ agresiv
mirodenii
și lemn
sfinţit

viruși hiv
se strecoarǎ
prin bandajul
cu eșarfe roșii
din noi
în afarǎ