marți, 7 aprilie 2015

Serile Sinapsa cu Sorin Lucaci, Anca Mizumski, Adrian Suciu



        Spre finalul acestui film, realizat de Victor Potra la cea de-a XVI editie a Serilor Sinapsa, aduc si eu o neinsemnata contributie. Si tot in final o discutie libera, interesanta, despre onorata critica...

O întâmplare cu Amza

S-a născut la 07 aprilie 1931. Azi ar fi împlinit 84 de ani.
Să fie zâmbetul luminos al marelui Amza Pelea, cel care ne-a lipsit în vremuirile din urmă de nu mai ştim bucuriile, râsul homeric, farmecul vieţii adevărate?...
Un amic mi-a povestit nu de mult, o întâmplare cu Amza, având privilegiul s-o asculte direct de la sursă, printre rotocoale groase de fum, într-un spaţiu de hotel la Argeşelul, lângă Casa Armatei, unde-şi odihnea oasele înainte de spectacolul de la Al Davila, maestrul.
În vremea studenţiei la I.A.T.C. venise din vacanţa de sărbători cu paporniţele încărcate de-abi să le duci cu cele porceşti, cârnaţi, tobă, slănină, cu zaibăr de Băileşti şi-un kil de ţuică. Pusese bagajul pe bancă în Cişmigiu şi tropăia în jur să se-ncălzească. Îşi pierduse căminul într-un conflict deschis cu administratorul, venea târziu de la repetiţii sau de pe unde rămânea înţepenit. Unde să se ducă? Şi-l zări pe Petre. Dumnezeu l-a trimis! Nu Sfântul Petre ci fiul popii din Băileşti, unul slab, lung cât o pălugă, cu pardesiul pâna-n pământ ca sutana tătâne-său fluturând. Venea agale pe alee. Era şi el student, dar la A.S.E.
- Amzo, aş bea o bere! Hai cu mine la Cireşica!
- Stai colea pe bancă să te omenesc. Am zaibăr, ţuică...
- Păstrează-le, acu’ bem bere. Ne-ncălzim mai târziu!
După ce serviră berile, plecară spre locunţa lui Petre, nu departe, doar ce dădură colţul. O casă mare, înaltă, veche.
- Intrăm prin spate!  O scară de fier ducea într-un pod cu un perete deschis, numai bun de numărat stelele în plină iarnă, dacă eşti mai romantic. Cum e fânarul la ţară. Înăuntru coşuri, multe coşuri ce înţepau acoperişul scurgând afară fumul. Era cald oarecum. Petre avea agăţată în fundul podului, într-un loc mai ferit, o lanternă mare, dar nu făcea risipă că era scump.
- Aici sunt pături şi tot ce-ţi trebuie şi descrise cu un gest larg interiorul bine gospodărit.
- Pentru nevoi, valiza!(...) Şi-mi arătă ceva mai departe, un fel de cufăr destul de mare închis ermetic. N-am înţeles la-nceput!
- La o nevoie adică, vezi şi tu, te dai mai încolo după stâlpul ăla pe unde intraşi!... E acolo o găletuşă. După ce te descarci, o verşi în cufăr. Să fi ştiut popa! El îi dădea bani, dar ochiul dracului băgă de seamă că-i plăceau jocurile de noroc şi al lui fuse!  
Nu era rău la Petre, până-ntr-o seară când s-a umplut valiza. N-aveam încotro, trebuia deversată. Bine că Dâmboviţa era aproape! Am tras o ţârică de valiză deh, că mâncasem tot porcul!
N-apucarăm să ne tragem sufletul pe mal şi să dăm roată cu ochiul, că şi apăru ca din senin miliţianul călare.
          - Staţi nu mişcaţi! Haidaţi la secţie! Credea că prinsese infractorii.         - Luaţi amândoi cufărul şi mergeţi în faţa mea!
Cufărul greu. Bietul, ce-o fi crezut că furasem? Era sigur c-a dat lovitura! Deja-şi benoclase juma’ de tablă pe umăr.
Până să vină şeful la secţie, înauntru cald, începu să cam miroase. Noi tremuram ca varga, ne şi vedeam la zdup. A venit şeful. I-am povestit de-a fir a păr toată tarăşenia. Răbdător, ne-a ascultat serios, mustăcind, până la capăt.
          - Haralambie, întocmeşte formele! şi încruntat către noi:
          - De acum înainte aici va fi casa voastră! Şi s-a pus pe un râs!...
          Am locuit acolo în secţia de miliţie într-o cameră liberă până la absolvire. Eram în ultimul an. A fost bine. Am băut cu şefu, ne-am distrat. Om!
          L-am pierdut. Ale vieţii! După mulţi ani la Iaşi, terminasem „Mihai Viteazul”, la masa festivă m-am auzit strigat:
          - Amza! ... În spatele meu colonelul, „şeful”. Ne-am luat în braţe. Ne-am adus aminte. Am râs homeric.
          - Şi aici tot eu răspund de voi!...de buna organizare.
Am vrut să mă ridic să fac linişte şi să povestesc la toată masa povestea cufărului.

- Lasă cufărul Amzo! Fuseşi Mihai Viteazu, ce dracu’!

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE

Foto By Ciprian Barbu


TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- transmisionistul-
  

e un aer bun acesta
dar eu
cu vesta
de sânge
pǎtatǎ
și-o vâslǎ
scǎpatǎ
din mâini
lângǎ barcǎ

… cu respiraţia
mereu în urmǎ
de parcǎ
cerul de pâslǎ
coboarǎ nebun
în cǎruţe de piatrǎ
trase de câini

e un aer bun
care latrǎ
acesta

din mǎini

Din antologia Ceara si miere

Sinapse

          Intr-un spatiu discret in care pe ringul de streptease evolueaza metaforele si din rotocoalele de fum se plasmuiesc idei, intre poeti cunoscuti, o seara nu poate fi decat agreabila. 
Mai venim Alouette!

Multumesc pentru fotografii Dianei Caragiu

luni, 6 aprilie 2015

Briza de nord




Pe 4 aprilie primeam pe e-mail de la Al. Cistelecan o sintagma scurtǎ: “Mulțumiri - și felicitări! - pentru Norduri!” O sǎgetare care mi-a bucurat sufletul.
In aceeasi zi pe facebook o alta sagetare, ca o replicǎ dureroasǎ mǎ izbea în inimǎ citind o postare a lui Aurel Sibiceanu: “De douǎ ceasuri s-a stins Petre!...” Cum sǎ se stingǎ Petre?... Petre Anghel - si devin subiectiv - a scris postfaţa pentru recenta mea carte de poezie, Norduri, pe care a intitulat-o Briza de Sud, argumentând exact, parcimonios, cǎ dincolo de ceţurile nordurilor, rǎmân un “poet solar”, existând în poezia mea “un filon religios, ascuns, ca orice fibrǎ de valoare”.
Cine mai risipește azi cuvinte dezinteresate într-o literaturǎ care și ea a ajuns de consum?
Pentru facebook, s-a stins soarele ce în fiecare dimineaţǎ lumina la cafea.
Pentru oamenii de litere, istorici si sociologi, s-a stins cel care lucra la volumul al doilea al tomului Istoria Politica a Literaturii Romane Postbelice. Nu vor recunoaște niciodatǎ, unii dintre ei, cǎ au respirat liniștiţi.
Pentru mulţi poeţi si prozatori și pentru cititorii dumnealui, mai vechi sau mai noi, mirarea vieţii fǎrǎ de moarte nu se va stinge niciodatǎ!
Doar pentru familie vin ploi.

Dumnezeu sǎ-l odihneascǎ la loc potrivit! Îl va întâmpina desigur în nordul acela, negreșit prietenul lui Marin Preda.

duminică, 5 aprilie 2015

Poem de Florii



In Duminica Floriilor




            – Dacǎ iubești pe cineva, tu mi-ai zis-o, îl iubești necondiţionat nu-l presezi!... Rostea vizibil iritatǎ la telefon, cu ochii în soarele ascuns dupǎ nori, tânǎra opritǎ pe trotuar sǎ poatǎ sǎ-și transmitǎ mesajul, neîncâlcit, fǎrǎ sǎ trebuiascǎ sǎ fie atentǎ la trecǎtorii grǎbiţi sǎ intre în piaţǎ. Se oprise cu spatele la un panou publicitar, ce nu spunea mai nimic sǎ-ţi capteze privirile. Sub panou se petrecea ceva mult mai interesant, era un tablou viu. 
              Femeia aceea, o fântânǎ artezianǎ, arunca debordant cuvinte ca niște mǎrgele de apǎ ce se prelingeau transparent verzui pe trupul ei bronzat, rǎcorind-o. Ochiul meu îl dezbrǎcase deja formele perfecte, hainele i se topiserǎ în clocotul din interior și sânii i se ţuguiaserǎ înţepând aerul ce parcǎ tremura la atingeri, revǎrsând în jos pe coapse un comandou de petunii.
            – Mǎi omule de ce te-ai oprit? Mǎ scoate din visare nevasta, îngrijoratǎ cǎ puhoiul de lume va devora ca lǎcustele, toatǎ marfa de pe tarabele din piaţǎ în dimineaţa Floriilor.
            – Mǎ gândeam și eu, cǎ tot a venit primǎvara, edilii ǎștia ar trebui sǎ schimbe panourile, sǎ-l dea jos pe Ponta și în locul lui, cum ar fi sǎ ne zâmbeascǎ de-acolo de sus, Simona Halep.
            – Omule chiar cǎ ești dus!

            Tuturor Florinelor, Cameliilor, Viorelelor, Crizantemelor, Garofiţelor, Narciselor, Margaretelor pe care le-am cunoscut sau nu și celor care poartǎ alte nume de flori, mai mult sau mai puţin exotice, care ne înfrumuseţeazǎ permanent viaţa le urez
            La mulţi ani!

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Pasarea cetii. Halepeno de neoprit 2

            Am fost plecat din București și am rǎmas dator cu un comentariu asupra semifinalei dintre Halep și Williams de la Miami. Pǎstrez titlul de la ultima postare pe blog a meciului din optimi cu Sloane  Stephens considerând cǎ încǎ se potrivește.
            În noaptea semifinalei cu Serena Williams personal am avut ghinion. M-am trezit la ora trei și jumǎtate singur, cǎci vârsta mea biologicǎ nu mai are nevoie de ceas, având propria ei sonerie. Se racordase la ora de varǎ și era numai bine, având timp sǎ caut pânǎ la ora 4, cum era programul, în calculator TV Dolce live, sǎ șterg toate reclamele agasante ce te îndeamnǎ sa intri pe site-urile de pariuri, s-au sǎ urmǎrești  oferta cu substanţa care eliminǎ ridurile (!...).
            Mǎ gândesc în legǎturǎ cu discriminarea –, ǎștia care avem abonamente DiGi, cât mai stǎm fǎrǎ sǎ ne organizǎm? Aud cǎ acum și Campionatul mondial de fotbal se va transmite în exclusivitate la un singur post TV. E musai sǎ ieșim în stradǎ mânǎ-n mânǎ cu abonaţii Dolce, cǎ și ei la rândul lor pe alte competiţii sunt discriminaţi! Mǎi oameni buni, firmele alea concurente ar trebui sǎ meargǎ la pace când  e în joc înteresul naţional, cǎ odatǎ o sǎ le lǎsǎm cu figurile dezumflate și triste. Sǎ se facǎ UNPR-iste, dacǎ nu vor scandal!
            Dar sǎ continui saga nocturnǎ. Am avut surpriza sǎ constat așezându-mǎ în fotoliu la calculator cǎ nu merge internetul. Mi-a cǎzut faţa nu mai știam nici sǎ numǎr nici alfebetul. Am repornit obiectul ǎla în doliu, am tras de fire la wireless… Nici o pornire! Știam cǎ fǎrǎ susţinerea mea Simona n-avea cum sǎ câștige. Dacǎ m-aș fi uitat în oglindǎ aș fi vǎzut o stanǎ de lemn. Am fost sigur cǎ nu e cel mai bun semn!
            Dupǎ vre-o orǎ și ceva de privit lung pe fereastrǎ, ziua mijea, am simţit cǎ parcǎ mǎ furnicase ceva și wireless-ul pâlpâia. Se fǎcuse aproape șase. Am deschis gsp.ro cu poza Simonei în prim plan. Scorul era 2-6 și 3-3 în setul doi. Pânǎ sǎ intru pe Dolce sǎ încerc toate sursele, sǎ dau la o parte pariurile și cursele, am auzit comentatorii, parcǎ își declamau antimemorii din spatele reclamelor. “Simona n-a știut cǎ a câștigat setul și a rǎmas pe teren așteptând serviciul de la Serena. Lumea s-a ridicat în picioare și arbitul Kader Nouni i-a confirmat de la scaun cǎ setul s-a încheiat.” Setul se terminase 6-4 pentru Halep! Revenise ca-ntr-un miracol dupǎ tirul Serenei din primul set. Concentratǎ, în transǎ, ea nu mai jucase pentru scor. E ca la teatru când un mare actor intrǎ încet-încet în pielea personajului și nici dupǎ spectacol nu mai poate sǎ iasǎ din ea.
            Setul decisiv, cu adevǎrat dramatic, cu mingi lungi ugigașe, parcǎ se desfǎșura într-o epopee. Nu mai era arena de la Miami, iar Serena și Simona deveniserǎ Brünhilda și Crimhilda, frumoasele prinţese rǎzboinice din Cântecul Nibelungilor. Dupǎ rǎsturnǎri de situatii, de data asta a câștigat forţa și experienţa, împotriva inteligenţei, fluienţei și armoniei în joc, iar prin declaraţiile lor au câștigat amândouǎ.

            “Meciul de ieri cu Serena Williams nu a fost un meci jucat cu gândul la scor, ci unul jucat în căutarea acelui moment în care reușesc să joc cel mai bun tenis al meu. Am plecat de pe teren mulțumită că am luptat pentru fiecare punct și conștientă de faptul că acest meci m-a îmbogățit încă o dată - ca toate celelalte jucate cu Serena până acum. O respect mult încă de când eram mică - și cu atât mai mult acum, când, după atâta timp, este încă numărul 1 în lume. Le mulțumesc tuturor celor care au venit să mă susțină, tuturor celor care au făcut nopți albe să mă urmărească de acasă și tuturor celor care m-au încurajat să ajung aici.” Simona Halep.

            Jocul ei a fost extraordinar. Joacǎ atât de bine și este atât de plǎcut sǎ o vezi evoluând. Este atât de tânǎrǎ și îmi place sa o vad jucând. Sunt unul dintre fanii ei. Îmi place atitudinea ei de pe teren. Îmi place cum se motiveazǎ, îmi place cum luptǎ, îmi place cum joacǎ. Cred cǎ este frumos sǎ o vezi și e diferitǎ, este cu adevarat un tip de joc energic. Serena Wiliams


            Am ales secventa care va urma pentru cǎ ea reprezintǎ esenţa întregului meci.

sursa WTA

joi, 2 aprilie 2015

Halepeno de neoprit

            Bunǎ dimineaţa oameni buni! Simona Halep ne-a mai fǎcut azi noapte un cadou și va juca în semifinalǎ la Miami, înfruntând-o pe Serena Wiliams așa cum ne-am dorit. În primul set cu Sloane Stephens a intrat în teren de la înǎlţimea meciului cu Silvia Peneta și a zburdat aproape fǎrǎ rateuri ca o cǎprioarǎ pe versant. Un 6-1 sec în faţa unei gazele care pǎrea, cu picioarele ei lungi, cǎ nu știe sǎ se sprijine de pietrele muntelui.
            Setul urmǎtoar a început tot așa. În câteva minute se fǎcuse 3-0, cu douǎ break-uri ce pǎreau decisive. Relaxatǎ, ajunsǎ deja pe platou, începusem sǎ ne gândim cǎ alergarea ei ușoarǎ va închide prea grabnic și fǎrǎ emoţii o ascensiune ce nu va avea istoric.
            Și odatǎ parcǎ s-au reașezat plǎcile tectonice, suprafaţa de joc s-a înclinat imperceptibil și unghiurile de lovire ale rachetei s-au închis cu câteva miimi de secundǎ. Pânǎ sǎ-și refacǎ reglajul fin, o serie de trasoare au poposit în banda fileului, altele au explodat cu câţiva centimetrii dincolo de tușe. Nu s-ar putea spune cǎ Simona cedase mentalului, iar de partea cealaltǎ Sloane cǎpǎtase idei. Simona își continua tirul neîntrerupt de rafale în orb, își pierduse ţinta și parcǎ insista cu nerǎbdare sǎ-și iroseascǎ muniţia pe mâna ei. De la 3-0 s-a ajuns la 4-3 pentru americancǎ. Patru ghemuri pierdute la rând de sportiva noastrǎ.
            Aducându-și aminte cǎ a doua zi urma asaltul decisiv cu Serena și energiile trebuiau pǎstrate, s-a dat un pas înapoi, a respirat adânc, și-a luat din tribunǎ porţia de încurajǎri, și a reînceput sǎ adune punctele pe tabela de scor . 5-5. Apoi breakul, și a închis fastuos cu zâmbetul ei luminos. 6-1, 7-5.

            Cǎ o ultimǎ remarcǎ, precizez. Și la Indian Wells, și la Miami s-a vândut bine tricourile Halepeno și tricolorul românesc. Bravo SIMONA!

http://wtatenn.is/AYCr6G

miercuri, 1 aprilie 2015

UnEscupres.ro Tragediile lumii

O ceață groasă s-a ridicat încă de dimineață din măruntaiele pământului. Umbrele celor 22000 de ofițeri polonezi asasinați în pădurea morții au ieșit nerăbdătoare din gropile comune să-și îmbrățișeze urmașii. Lacrimile poporului polonez răscolesc neliniștile istoriei. Katynul afișează din nou un zâmbet hidos al hazardului. Șaptezeci de ani triști, uitați, scurși în întunericul ostil al memoriei. Clipe nesfârșite pe manșa încrâncenată a bătrânului Tupolev TU 154. Puternică emoție a vajnicului președinte polonez Kakzynski, grăbit și mândru să reconsidere adevărul poporului său.
            Vizibilitate redusă. Controlorul de trafic, încălcând standardele, vorbește neînțeles în limba lui Beria. Pilotul ratează aterizarea pe pista scurtă a aerodromului militar, o dată, de două, de trei ori. Inexplicabil, mult lateral, în condițiile în care tehnic abordarea părea corectă.
            Încercând să îndrepte avionul spre pistă, aripa morții se înclină razant, prea razant, spre aceeași pădure blestemată, sfidând destinul. Impactul e groaznic. Umbrele ceţii se contopesc cu trupurile contorsionate, într-o îmbrățișare teribilă cu metalul și flăcările.
Dincolo de flăcări, pădurea Katynului rămâne încremenită, neatinsă, vie.
Nu știu să închei. Tragedia poloneză și tragedia lumii continuă cât timp sunt condamnate pădurile să ascundă crime.
                                                 Scriam acest text în decembrie 2010

            "După 5 ani de investigații, procurorii militari polonezi au dat publicității în aceste zile rezultatele anchetei privind prăbușirea în 2010 a avionului prezidențial polonez în pădurea de lângă Smolensk, în urma căruia și-a pierdut viața Președintele Lech Kaczynski și alți 95 oficiali de vârf, inclusiv supraviețuitori ai masacrului de la Katyn din Al Doilea Război Mondial, la a cărui comemorare zbura avionul."

            Procurorul polonez Col. Ireneusz Szelag a concluzionat că doi controlori de trafic ruși de la aeroportul din Smolensk se fac vinovați de prăbușirea aeronavei. Rǎmâne singurǎ întrebarea. Au executat un ordin?