Dincolo de geamandurã

            Marea revarsã dinspre orizontul albastru muzica amplã, majestoasã, a valurilor. De dincolo de pãlãriile de trestie ce deseneazã pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbrã, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale prãvãlite peste pielea de bivol întinsã a unei tobe.

          Clapele pianului rostogolesc o linie melodicã înaltã, în consonanţã cu sunetul nefiresc, cioplit în aer printre arabescurile din zborul planat al pescãruṣilor.

          Stau pe un ṣezlong alb, desluṣind noriṣorii din vatã de zahãr ce filtreazã lumina soarelui.

  Ṣi odatã se face gol în mulţimea de pe plajã ṣi o siluetã bronzatã, blondã, cu mers elastic se îndreaptã fix cãtre mine. Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta miṣcãtoare, de parcã acolo s-ar afla capãtul nordului. Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenã sub valuri. Un cântec vrajit vine din adânc

          Braţele mele vâslesc, parcã mã simt mai puternic ṣi apa mã trage legat cu fire nevãzute. Am trecut de geamandurã. Suntem departe în larg doar noi doi. E o fericire simplã. Visez?... Înapoi!!!





  

La Popasul Pescarilor

Astãzi soarele nu a ţinut cu noi ṣi am plecat da la Dana, un hotel de patru stele bine îngrijit, în Venus -  un fel de oazã în mijlocul deṣertului, sã facem un tur al staţiunilor din zona Mangaliei. Aveam în memorie animaţia zilelor de concediu de altãdatã, când ṣase zile pe an petreceam cu un bilet de la sindicat ṣi alte rezerve bãneṣti organizate ṣi socotite da acasa pe zile  ṣi cap de locuitor în interiorul familial.

Întotdeauna spre sfârṣitul vacanţei constatam cã matematica e cumva reletivã ṣi disciplina financiarã în condiţii de distracţie, cu temperaturi ridicate ṣi necesarul de bere rece suplimentat, nu era îndeajuns de bine stãpânitã, iar libertatea de exprimare la sfârṣit te cobora dintre-un spaţiu al fãgãduinţei într-unul a neputinţei, fãcându-te sã te reacomodezi la starea normalã ṣi sã tinzi cu toatã fiinţa ta ca anul viitor, satisfacţia materialã ṣi spiritualã dupã necesitãţi, sã fie tot mai deplinã înmulţind banii de concediu.

Mãrturisesc, impactul la vederea staţiunilor, (in ultima vreme mi-am petrecut concediile la vecinii noṣtrii bulgari), mi-a creat un fel de revoltã pe capitalismul sãlbatic ṣi pe reprezentanţii lui autorizaţi de votul nostru democratic. Am avut revelaţia grelelor vorbe, dar adevãrate: Frumoasã ţarã pãcat de ea cã e locuitã! Eu aṣ face un amendament: Pãcat cã are conducãtori!

Hoteluri pãrãsite, geamuri sparte, vegetaţie nestãpânitã, plaje neîngrijite, ṣantiere începute ṣi pãrãsite ṣi doar câteva terase de unde se scurgea vocea obositã a unei cântãreţe de muzicã popularã sau a vreunui menelist cât se poate de trist. Neptunul floarea litoralului de altãdatã pãrea o corabie aruncatã de un tzzunami  pe o insulã lovitã de ciumã. Din mersul maṣinii parcã Jupiterul a pãrut mai animat.

Ne-am continuat drumul având ca ţintã Popasul Pescarilor. Nu ne-am înṣelat. Am avut acolo la pescarii ãia, câteva ore liniṣtite ṣi un prânz bogat. Deci se poate încã sã fie bine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Grupul Albaṣtrii în Mileniul 3 la Roṣiori de Vede

 

          Grupul Albaṣtrii lanseazã vineri 26 iunie la Roṣiori de Vede câteva  cãrţi proaspete. Vor fi prezenţi la întâlnirea organizatã de Asociaţia Culturalã Mileniul 3 - Nicolae Radu, Claudia Duminicã, Ion Toma Ionescu ṣi Aurel Sibiceanu.

          “Cine mai sunt ṣi Albaṣtrii ãṣtia? Ar putea însemna ei ceva, pentru roṣioreni, sau pentru literatura românã?” Greu de rãspuns. La debut, în prima tinereţe am fost înconjuraţi de interesul ṣi sprijinul profesionist al Revistei Argeṣ, în cea mai bunã perioadã a ei - perioada Tomozei - dar am avut ghinionul cã ne-au descoperit concomitent securiṣtii. Citez din dosarul nr.1594 din 04. 10. 1971 descoperit la CNSAS

          La 04.10. 1971 s-a deschis dosarul de urmãrire informativã asupra grupului Albaṣtrii, ai cãror membrii se întâlneau sub masca aṣa ziselor “ceaiuri”, comentau duṣmãnos, audiau postul de radio Europa Liberã, scriau o prozã sau o poezie pesimistã, absurdã, elogiau modul de viaţã occidental, aveau un întreg ritual de primire în grup.(Extras din Documentul Directiei I-a a Securitãţii statului semnat de General Maior Dumitru Borṣan ṣi Locotenent Colonel Wagner Ioan.

          Toate acele evenimente care ni s-au întâmplat ṣi ne-au marcat existenţa sunt descrise în cartea Dosarul Albaṣtrii. Noi suntem personajele acelei cãrţi. Ea nu a fost de la început. S-a scris paginã cu paginã ṣi are legãturã cu acel dosar, dar mai ales cu vieţile noastre. Destinul în mare parte ne-a fost scris de securiṣti, am devenit personajele scenariului, fãrã sã ne putem abate de la viziunea regizoralã.

Lucrurile sunt amestecate ca într-un malaxor, cu securiṣti, cu informatori ṣi cu noi de-a valma. Am ieṣit dintre rânduri ca ṣi cum am fi parasit un cinematograf vechi cu aparatul de proiecţie în mijlocul sãlii dupã ce s-au oprit rolele, ca sã nu stânjenim spectatorii, sau sã trebuiascã sã umblãm cu capul plecat.

Dupã zeci de ani ne retrãim tinereţea ṣi ne bucurãm în sfârṣit cã putem scrie cãrţi!

Weekend in Bucegi

La Bolboci

 Foto: Cristina Florescu

 

          Am ajuns pe coama Bucegilor la 14 grade, dupã ce traversasem sub soarele torid o zonã mai puţin bãtãtoritã în drumurile noastre de turiṣti duminicali, prin Gãieṣti ṣi Tãrgoviṣte. Din toate pãrţile urcând pe ṣoseaua strâmtã ṣi ṣerpuitoare, nori ameninţãtori se desfãṣurau larg pe un front care pãrea sã nu ne ofere nici o ṣansã.
          A fost ṣi ploaie, a bãtut ṣi piatrã, dar Claudia a promis cã va face o vrajã când vom ajunge sus, la locul nostru ṣtiut unde înfipsesem steagul pentru a doua oarã cu douã sãptãmâni înainte. Citise pe blog ṣi admirase splendoarea imortalizatã în ochiul magic al Nikonului.
          Doar nu se deplasase din Olanda fãrã sã-i poatã oferi lui Martin un colţ de rai cu fum de grãtar impletit cu susurul izvorului!

 

14 grade



Fiecare se încãlzeṣte cu ce are...

Pahare de unicã folosinţã





Un colţ de rai

Pe aici e posibil sa vina ursul

Adunare

Jarul

El sigur nu e urs

Frigiderul în prizã

Artistul

Nu e ce pare

la pãstrãvi

Spiritismi

Scamatorii

In zare crucea

Flori de munte

 Mai venim

 

 

 

 

 

 

 

 

Aur și plumb

            În timp ce pe planșele Campionatelor Europene de la Montreux fetele noastre numǎrau cu agilitate, în luptǎ cinstitǎ, tușele necesare câștigǎrii titlului european la spadǎ, spre gloria lor și a ţǎrișoarei, în parlament, un detașament al rușinii obez, corupt, amorf, cu mintea înpaienjenitǎ de marasmul corupţiei, turna la alegere în spiritul trǎdǎrii, dupǎ propria conștiinţǎ, palmat sau șmecherește, plumbul votului în urnele rușinii, pregǎtind fiertura otrǎvitǎ ce urma sǎ o administreze justiţiei sub privirea satisfǎcutǎ a premierului suspect (?!...).

            E periculos sǎ dormin în zilele astea fierbinţi, cuminţi cu capul pe pernǎ! Ar trebui  sǎ știm ca spectatori, e de presupus, cum ne dorim viitorul? Cu tricolorul sus, sau în bernǎ ?

            Premierul și-ar dori pace eternǎ!...

Plai bǎlai - pamflete politice

In revista Portile Nordului

http://centruldepromovareaculturiibaia-mare.hopernicus.falezedepiatra.net/2015/06/05/portile-nordului-nr-1-2-3-anul-ii-2015/

Îndoiala. Lumea vazuta de ITI

           Omul avea un braţ de scrumbii. Le ţinea strâns ca să nu-i alunece, traversând deşertul. Un copac desfrunzit în mers ce zgâria arşiţa cu crengile lui uscate! Îşi pierduse de mult cuvintele. Nu mai avea în ce să-şi îmbrace gândurile. Şi gândurile îi înţepeniseră flori de gheaţă în ochi. O pojghiţă subţire.

            Când şi când din crengile amorţite cădea o scrumbie ca un fruct prea copt. Se apleca s-o ridice, dar alta îi lua locul. Un timp, le-a perpelit în sarea nisipului fierbinte. Le împingea în faţă lui cu piciorul şi urmându-le, făcea din nou câţiva paşi. Îşi pierdu răbdarea curând. Obosise. Nu se mai putea apleca.

            S-a trezit, buimac, la ultima scrumbie. Sfârâia în mâna de parcă s-ar fi aflat pe jar. Şi-a şters cu dosul palmei, apăsat, gheaţa din ochi.
            – Doamne şi acum ce mă fac!?... Își regăsise cuvintele şi gândea. Dacă merg înapoi iau urma scrumbiilor. Dacă merg înainte…

Ceară şi miere

La Cheile Zǎnoagei

          În ziua de Rusalii am fost la Cheile Zǎnoagei. Undeva în dreapta, urcǎ un drum deasupra  Sinaiei cu serpentine periculoase, cu porţiuni de șosea strâmtǎ și fǎrǎ parapeţi, cu vǎi care se cascǎ neverosimil drept în faţa ta, pentru ca volanul mașinii printr-o mișcare sigurǎ a celui care conduce, sǎ le deplaseze în lateral și sǎ le lase înapoi. Dacǎ nu ţi s-a stârnit amocul aventurii, comfortul izolǎrii de lumea trepidantǎ a Bucureștiului pe care tocmai ai lǎsat-o în urmǎ, concentrat sǎ urmǎrești firul împletit al șoselei, riști sǎ pierzi peisajul sǎlbatic, te-ai putea lǎsa pradǎ gândului cǎ taman atunci ursul iritat de mormǎitul motorului mașinii tale, în liniștea aceea atotstǎpânitoare, se va proţǎpi în mijlocul drumului, cu silueta masivǎ de animal fioros și te-ar putea lǎsa pentru o clipǎ sǎ-i citești nedumerirea întrebǎtoare din ochi: “Voi de ce dracu nu aţi rǎmas acolo jos!?”  

            Parcǎ totuși nu se mai terminǎ drumul în splendida sǎlbǎticie a momentului, dar ne pǎstrǎm moralul cǎci din faţǎ, din când în când, mai apare câte o mașinǎ rǎtǎcitǎ sau vre-un motociclist în costum de piele cu casca uriașǎ care îi acoperǎ faţa. Eram a doua oarǎ în zonǎ, dar nu aveam siguranţa cǎ suntem pe drumul cel bun. Descoperisem cu mulţi ani în urmǎ o poeniţǎ superbǎ pe malul unui râuleţ între brazi, dupǎ coada lacului Bolboci, acolo voiam sǎ ajungem în raiul acela semǎnând cu visul copilǎriei. A trebuit sǎ facem o alegere, GPS nu mai avea cum sǎ ne ajute. La stânga, sau la dreapta? Încotro!? Am cotit cǎtre stânga și s-a dovedit ca în istorie, stânga o alegere greșitǎ. Aveam sǎ ne dǎm seama la întoarcere, celǎlalt drum ducând în același loc, ar fi fost mult mai scurt și aproape întreg asfaltat. Am hurducǎit preţ de încǎ o orǎ trecând prin Cheile Tǎtarului. În sfârșit am ajuns.

            Recunoscând valea aceea cu râuleţul de munte, ne-am oprit la locul nostru știut. O singurǎ altǎ mașinǎ se încumetase în zonǎ. Mai curajoși decât noi, își instalaserǎ și cortul. Bucuria cǎ am ajuns cu bine acolo unde am dorit s-a transformat într-o foame teribilǎ și constatând cǎ nu aveam cu noi cuptorul cu microunde, cu avânt prin ordin de front am pornit grǎtarul.

            Când lucrurile pǎreau sǎ se așeze, berea și sucul se rǎceau în marginea râuleţului între pietre, cârnǎciorii și micii sfârâiau de zor pe grǎtar, copiii își luaserǎ porţia de libertate alergând fǎrǎ grijǎ pe pajiște, un pârlit de nor ameninţa sǎ ne strice buna dispoziţie. Și nu i-au fost deajuns doar ameninţǎrile!

            Am strâns iute lucrurile pe care le împrǎștiasem și le-am urcat în mașinǎ trǎgând nǎdejde ca rǎpǎiala sǎ fie scurtǎ. Noi bǎrbaţii am rǎmas eroi curajoși la grǎtar sǎ apǎrǎm focul și sǎ terminǎm ce începuserǎm. Nu ne-au speriat nici mǎcar cele câteva pietricele venite de sus. Cu sacii de dormit deasupra capului și fumul în ochi am izbândit pânǎ la ultima fleicǎ.

            A stat și ploaia. Am mâncat, am bǎut berea și spre searǎ am pornit mulţumiţi cǎtre București. De data asta pe drumul cel bun.