Duelul amintirilor
M-a provocat Bebe
normatorul, prietenul meu de la Cutia de viteze. Nu vă speriaţi că în duelul
nostru sângele nu va curge pe jos, n-am fost rivali şi nici o blondă de la
brigada artistică n-a stat niciodată între noi. Am cercetat ca să nu greşesc, în
statistică. De prisos să ocolesc faza tristă că blonda ne-a trădat. Biata fată
cum era să ne urce în înaltul cerului pe amândoi pe o scară de mătase? Ce era
să facă, a trebuit să ne lase în gară! Şi ca să nu ne încurce s-a măritat cu
altul…
Dacă cineva are de spus
altceva acum, mai bine să tacă! Focul s-a stins, nu mai e fum…
Cred că v-aţi obişnuit
cu stilul meu vioi… De dragul rimei, ocolesc uneori adevărul, dar nu mă întorc
la locul crimei cu buchetul de flori, ferit-ai Cristos!... Din mărul acela şi
ce măr frumos, n-am muşcat niciunul! Am fi vrut noi!... dar ne-a intrat fumul
în ochi.
Deci: Florina, Adriana,
Gina, Daniela, Camelia, Lucica şi încă o blondă de la tratament, i-am pierdut
numele, fete frumoase să nu le fie de deochi! Dintre băiţi Cristi şi Petre la
început. Mai apoi Dan şi Bogdan. Asta era brigada.
În tinereţea mea,
momentul când mi-am pierdut tinereţea nu l-am ales singur, ci împreună cu
securitatea, ea pare să mă fi deflorat ca să zic aşa. Am povestit despre acel
moment în Dosarul albaştrii (aveţi aici si un link daca vreţi să citiţi cartea)…
După cum spuneam în tinereţe, visam să devin regizor de teatru şi urmasem nişte
cursuri de regie cu Radoslavescu şi Nae
Cosmescu (regizorii teatrului Davila) la Şcoala Populară de Artă.
Ce mi-am zis, privind
cele şapte fete tinere, frumoase cum spuneam şi pe cei doi voinici cu care porneam
la drum. Ce-ar fi să fac un spectacol cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici? Pe
fete le vedeam pitici, piticoate(toate aveau înălţimea potrivită), iar Cristi,
un electrician înalt foarte talentat, Dumnezeu să-l odihnească acolo unde cântă
la chitară şi-şi joacă rolul acum) era numai bun să fie Albă ca zăpada.
Rămânea Petre. Petre,
mai mutălău, aş vrea să nuanţez, nu în sensul rău n-aş vrea să renunţ nici la
termen!… Băiatul avea bunăvoinţă, dar în viaţa lui nu se urcase pe o scenă, nu
recitase o poezie, nu dansase cu o fată măcar, era ţeapăn, nu cântase un
cântec, poate doar în baie când se bărbierea.
Mai aveam o problemă
căci făceam repetiţiile în timpul programului şi brigadierii, artiştii mei, n-aveau
voie să fie direct productivi ca să împiedice bunul mers al producţiei. Nu prea
aveam de unde să aleg. Petre al meu lucra în producţie la operaţiile de honuire
a pinioanelor şi aranja cu meşterul, îi mai puneam şi eu o vorbă bună doar eram
la control în atelierul acela, ca să rămână să recupereze peste program. Cum să
mă descurc cu el, era totuşi o întrebare încuietoare. Mi-am zis că am să-l fac
vrăjitoare!
Zis şi făcut. N-a ieşit
chiar aşa cum am vrut! Îl uitasem pe Făt Frumos şi a trebuit să mai fac
schimbări umblând la călimări în context.
Rochia Albă de Zăpadă am dat-o jos de pe Cristi şi i-am dat-o Adrianei. Cam
mare trena, dar argint viu, Adriana umplea toată scena, talentată cum era. Frumoasă
rochie avea, dar sunt convins, Adriana mea ar fi ţinut în loc trupele NATO şi goală
dacă nu ningea. Dar a nins.
Urma spectacolul de
gala în Cântarea României. Am mai pierdut un pitic pe ultima sută, au rămas
şase gata să cad în disperare şi atunci mută Petre glumeţ nevoie mare:
Eu ca vrăjitoare am
rolul mic, pot să mai joc un pitic, da să fie mai nătăfleţ!...
Aşa a fost. De atunci
ani la rând Cutia de Viteze a avut apariţii de senzaţie pe scenele festivalurilor
de umor: Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Vaslui, Craiova, Zalău. M-am cam
plimbat cu BB normatorul pe covorul roşu prin ţară.
Fie că s-a numit Albă
ca zăpada la Cutia de Viteze, fie Scufiţa Roşie, fie Calul Colectivului,
spectacolele noastre s-au bucurat de multă simpatie mai ales prin
originalitate.
V-am spus că n-o să
iasă sânge din duelul amintirilor…
