Pe 28 februarie la Gram Bistro sub privirile
îngăduitoare ale câtorva jandarmi ce-şi făceau plimbarea duminicală în jurul
Palatului Victoria, mulţumită Danielei Toma, o doamnă sensibilă a poeziei, care
i-a oferit spaţiu de joacă la Cenaclu de urgenţă, Guşterele, romanul meu, un
fel de copil de suflet şi-a luat buletin de Bucureşti. Chiar dacă nu mai e ce a
fost odată – buletinul de Bucureşti
nemaiînsemnând azi mare lucru – evenimentul a
fost după cum au spus participanţii, o reuşită deplină.
Ca să zic aşa, de atunci, mândru de el,
Guşterele meu şi-a luat un aer parisian, i s-a urcat la cap stând în preajma
lui Ion Calotă, soţul Danielei de la Micul Paris şi ascultându-l la ureche pe Călin
Costache, alias Le Gros Călin, interpretând şansonete. O seara deosebită
recunosc.
Din acea zi nu mă mai înţeleg cu el.
Tată de Guştere să nu fii! Zor nevoie că mai vrea o lansare, s-o invităm şi noi
pe Daniela Toma la Piteşti în contrapartidă, că i-a plăcut poezia ei!
Drept e că mi-a plăcut şi mie, o ştiam
mai demult. Degeaba i-am spus că noi la Piteşti am făcut o dată lansarea La
Librărie Mon Cher şi nu ne mai putem întoarce la locul crimei. A găsit imediat soluţia:
„Mergem la Bibliotecă, sărutăm mâna Denisei şi ne organizează o lectură publică
pentru noi şi o lansare Danielei Toma, ce n-a văzut Parisul!” Guştere, Guştere,
veşnic îndrăgostit!...
Despre cartea Danielei Toma, Când vorbesc în numele meu, eu ce să vă
spun!?... Am scris un poem citind-o şi hrănindu-mă din substanţa ei. Vă invit
să-l citiţi, dar mai ales vă invit să veniţi marţi 15 martie să ascultaţi pe viu
bătăile inimii şi pulsul poeziei Danielei Toma.
Când
vorbesc în numele tău
Danielei
Toma
Văd
trupuri de femei
goale
precum lampioanele plutind legănat,
gata
să se răstoarne pe ape negre…
Râul
e pătimaş
izvorând
din o mie şi una de nopţi.
În
oglinzi interiorul devine sângeriu
răzvrătit
de flăcări
muşcând
lacom din malurile
bărbatului
pereche.
Timpul
ţipă, braţele se caută însetate
şi
viscolul îşi ascute cuţitele
căutând
urma umbrei în nisipul încins
Raiul
luminii ca un capăt de linie
picură
pe buzele arse stropi de apă vie
Ion Toma
Ionescu
