vineri, 5 august 2016

Tablete în alb şi negru. Spiritul turului doi

       
                                      „Cărtărescu este cel mai mare scriitor român contemporan!”

   N. Manolescu. Istoria literaturii române 
                                                                                                       pe înţelesul  celor care citesc                                                     






          Nu știu ce mi-a venit sǎ abordez ultra-subiectul Cărtărescu. Poate că datorită modei mult răspândite printre ultraşii celor care citesc, ai stelelor literare, de a întocmi, an de an anchete și clasamente pe baza unui singur vot. Nu ca ultraşii celor care nu citesc ai Stelei lui Becali. Ei întocmesc clasamente eminamente pe baza voturilor numărate.

          Pot fi de acord cu aserţiunea lui N. Manolescu din Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc, dar în necunoștinţă de cauză, ca un simplu votant. Sunt unul dintre cei mulţi ce la fel ca mine, n-au citit această istorie dintr-un motiv oarecare și nici pe Cărtărescu întreg, dintr-un alt motiv… Am să vă divulg motivul, pe primul, acela oarecare.

          Mi s-a întâmplat și mie la fel ca microbistului ăla belgian. Bucuros de victoria echipei favorite într-un meci important și-a uitat la plecare în tribună, fetiţa de șase ani.

Eu, după ce am cumpărat Istoria lui Manolescu la Gaudeamus, m-am așezat la coadă pentru autografe și, cam la vreo jumătate de oră când sǎ ajung în dreptul maestrului, m-am trezit că nu mai am Istoria. Pe ce să-mi dea omul autograful?

Am refăcut filmul mental. Aşadar am plătit tomul, mi-am luat restul la 100 de lei. Pe ăia îi aveam în buzunar! Probabil de emoţie, zărind cartea mea de poeme, Norduri, aşezată prin grija prietenului meu Vlasie cât se poate de periculos pe stand, lângă ditamai Istoria dumnealui marele critic, m-am temut de o coliziune. Era să pic jos! Ce mă fac dacă maestrul îşi pierdea busola în marea de lume? Va trebui, să se salveze de la un eventual naufragiu! Să ţii nordul în mulţimea de valuri nu e uşor. Ce faci te ţii de Nimicul lui Cărtărescu? Sau te luminezi cu Nordurile mele?

Probabil Istoria literaturii române, a mea nu a lui că era plătită, a rămas rătăcită pe tarabă. O şi văd cât ţigla în punga cu sigla Paralela 45, pregătită de vânzătoare. Mi-am luat doar restul, grăbit să prind iscălitura olografă  a maestrului.

          Microbistul belgian a doua zi dimineaţa a recuperat copilul de la o circă de poliţie.

Eu, biet poet neimportant ce mă aflu, neîmpărtăşind gloria, umil votant… Cum să uiţi ditamai istoria!?... Mi-a fost jenă să întreprind cercetări, recunoscând propriile inconsistenţe şi limite, am optat pentru autoflagelare spirituală și încasarea materială a pagubei în plan personal.



          Pot sǎ fiu de acord spuneam cu aserţiunea  „Cărtărescu este cel mai mare scriitor român contemporan!” Totuși, ce mă nedumerește pe mine, este insistenţa Manolescului de a-și susţine în fiecare an favoritul sǎ candideze din partea USR la Premiul Nobel pentru Literatură  cu votul lui unic, dintr-un singur tur. Asta mă dă înapoi!

          Se pare că marele critic n-a pătruns spiritul turul doi...

Din ciclul Întlniri cu scriitori. Carte in lucru


joi, 4 august 2016

Zecele Stelei



N-am mai scris pe blogul meu despre fotbal şi nu credeam că am s-o mai fac vreodată.

S-a întâmplat însă aseară să mă raliez necondiţionat în faţa televizorului valurilor mexicane declanşate în tribună de zecile de mii de spectatori. O revărsare a bucuriei, un spectacolul în stare pură minunat de sincer, pe care doar fotbalul adevărat îl poate stârni.

Mai trăisem acele clipe împreună cu Hagi, Dobrin, Ilie Dumitrescu, Dumitrache, şi mai târziu cu Adrian Ilie. Aseară am descoperit că se poate şi cu Nicuşor Stanciu. Legându-i tripticul realizat în meciul cu Sparta Praga într-o imagine de ansamblu, am realizat  că artistul şi-a depăşit condiţia de promisiune şi de acum, având toate datele, trebuie doar să-şi urmeze destinul. L-ar mai putea doborî doar femeile şi vinul. Pare că Nicuşor e un copil cuminte, dar are şi el un orgoliu al lui de număr zece, să nu i se mai spună Nicuşor ci Nicolae ca lui Dobrin. Sper din toată inima să nu se îmbete cu apă rece.

Am admirat de asemeni traiectoria balistică dusă la perfecţiune a balonului trimis de Tamaş de la 60 de metri, ţintit direct în transversală. Este parabola învăţată ducând la gură paharele cu bere. Ce fotbalist de vis putea să ajungă ! Bine că nu s-a strecurat balonul sub bară ca să fie nebunia împlinită prea lungă,  şi apoi să se lase tăcere. Aveam ce să povestim, de-acum încă cincizeci de ani! Aşa - trageam nădejde că vom mai sărbători asemenea trasoare demenţiale în vulcanul stadionului, cu focuri bengale, spre disperarea celor de la ISU, într-o horă a inimilor înfrăţite .

Dar cel mai mult mi-a plăcut echipa, spiritul ei de luptă. Sper ca resortul să nu fi fost doar milioanele din care se înfruptă Becali! Sigur, au şi banii un rost al lor, dar mi-aş dori măcar jumătate din gloria luptei să fi fost, pentru ca istoria Stelei să strălucească şi-n viitor.


marți, 2 august 2016

Serile Denisei




Cu siguranţă Denisa ca moderator cultural ar putea scoate o emisiune interesantă şi dacă ar sta în faţa unei pietre. Tot ar face-o să vorbească. Piatra i-ar mărturisi probabil ofurile sale, necazul că încă n-a descoperit-o artistul care să ştie cum s-o dezbrace mângâindu-i cu dalta liniile formelor unice, întrutotul perfecte, pe care doar aerul, apa şi privirea îndrăgostitului s-ar încumeta să lunece.

Ce te faci cu un bolovan de râu ca mine scos din albie într-o margine unde apa nu mai trece, asprit de vremuri şi ţintind singuratic în zarea albastră pe care doar un guştere se mai odihneşte la soare!...
Emisiunea va fi transmisă la televizor undeva în a doua jumătate a lunii august...

luni, 1 august 2016

Trofeul Cezarului Rogers





Ca şi cum aş scrie pe zăpadă cu fum în căldura verii. Aşa mi se pare acum să revin asupra victoriei Simonei. Cartea ei s-a scris în acele minute magice şi intense când încleştarea finală a luptei era de poveste. Să trăieşti bucuria când se întâmplă, deplină, atunci în miezul ei, este sublimul cel mai sublim pe care ţi-l poate da viaţa agăţându-ţi sub tâmplă şi în inimă, cercei de lumină.  

Soarele spulberă ceaţa, râul se prăvale de pe munte la vale şi descoperă dimineaţa liniştea şi verdeaţa unei lunci.

A fost o seară minunată chiar dacă ea s-a încheiat doar cu o victorie şi jumătate. Fetele noastre au strălucit nestemate. Bravo Simona ( Să dăm Cezarului trofeul…) şi bravo Monica! Vă mai aşteptăm!