L-am văzut de curând pe Al Cistelecan la
Gaudeamus. Se preumbla prin spaţiul de joacă al Paralelei 45 înconjurat de
tinere poetese care desenaseră în jurul lui cu creta colorată şotronul şi săreau
precum cocostârcii. Dânsul se apăra risipind zâmbete defensive, neutre ca o
Elveţie.
Pentru el venisem la târg şi eu! Voiam să-i strâng mâna şi să-i mulţumesc. Îmi
scrisese câteva rânduri, având amabilitatea să lectureze în manuscris
Argintarium-ul meu. Am prins momentul când poetesele năvăliseră peste
Ieudul fără ieşire al lui Ioan Es Pop şi profesorul rămăsese câteva clipe
singur.
„Domnule profesor eu sunt cel care a scris Guşterele, ştiu că l-aţi citit! Vreau
să vă mulţumesc pentru că l–aţi citit, pentru comentariul de pe coperta patru
a Argintarium-ului şi să vă strâng mâna!"
S-a uitat nedumerit la figura mea răvăşită de
ilustru necunoscut. Probabil păream venit de pe o altă planetă. Îmi pierdusem cuvintele. I-am mai
strâns mâna încă o dată şi am plecat.
La mulţi ani azi, domnule profesor! Cred că
ne-am cunoscut…
