duminică, 9 aprilie 2017

De Florii, peştişorul de aur…





De n-ar fi florile
rostul pământului
ar fi fără rost,
l-ar scurma ciorile…
Inima desţelenită
n-ar mai oferi
adăpost
viselor
de noapte şi zi.

Glaciaţiunile
s-ar răsuci
în miezul cuvintelor
şi cine s-ar
mai învrednici
să-şi lase-n cuibar,
poemul lui

de florar?


Stau tâmp
pe malul apei
din zori,
cu un
braţ de flori
alături,
culese
pe câmp

Rup petală cu petală
şi o pun în ace
momeală…
Mă iubeşte,
nu mă iubeşte?...
Drace, n-am prins
nici-un peşte!...
Numai numere impare!
Las’ că apare
peştişorul de aur…



Vă doresc tuturor celor care purtaţi nume de floare să staţi de vorbă azi cu peştişorul de aur!

sâmbătă, 8 aprilie 2017

De ziua Claudiei



Ies din Dosarul Albaştrii, ediţia doua la care lucrez acum şi plec la cumpărături să mă mai luminez. Suntem în 2017. Încercuiesc tot mai strâns aproape 70 de primăveri. Nu că nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână, primăvara întinereşte şi îşi trage peste tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci.

Aseară mergeam agale prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi ca o salcie plângătoare şi-mi sare-n faţă un snop de raze zglobiu, un zâmbet dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene şi încă ceva pe deasupra, zgândărindu-mi amintiri…

„Îmi daţi vă rog ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...” Roz, după albastru…

Paralizat o clipă de idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei noi. Sunt foarte mulţumit de ochelari, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două pensii fără exagerare.

Mi se mai pusese întrebarea şi altădată, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate cu scotch, care nu cadrau cu situaţia…

Vă mărturisesc, fără ajutorul lor văd doar întunericul, dar îmi funcţionează cu acuitate simţul mirosului şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului nemţesc pulverizat din flaconul ce aşeza o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa.

După ce i-a şters, mi-a întins ochelarii la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în faţa ochilor, fata înflorise zâmbind ca un cireş.

M-am grăbit să ajung acasă să o privesc şi pe nevastă-mea prin lentile, s-o văd măcar zarzăr. Nu sunt pretenţios…

Nu mi-au ajuns banii să-i cumpăr ţigări! Cu legea asta anti-fumat pe care tocmai a promulgat-o preşedintele, poate se lasă!...



Acasă, de unde zarzăr înflorit?... Nevastă-mea a luat foc precum o tufă uscată de lemn câinesc.

„Măi omule te-ai tâmpit? Du flaconul înapoi şi să nu vii fără ţigări că-ţi arunc pe fereastră laptopul cu albaştrii tăi cu tot, că doar la scris ţi-e gândul! Nu pot să te trimit undeva, că umbli cu capul în nori!”

 Avea şi ea dreptate! M-am întors la Auchan. Poate că azi e ziua mea norocoasă şi cireşul nu s-a scuturat. Da, ce zi o fi azi?...

„Sâmbătă 8 aprilie.” Îmi răspunse fata zâmbind din cireş. Ziua de naştere a Claudiei, gândesc. N-a trebuit să-i spun nimic, mă aştepta. Mi-a cerut ochelarii să-i mai şteargă o dată…



Stăteam aşezaţi la o masă în curtea Claudiei, casa cu două chepenguri la poarta de pe strada 9 Mai, tineri. Şi Ică, şi Nae, şi Ges, şi Mariana Ştefan, venise şi Vlasie să împrumute o carte, Geo cu aparatul lui de fotografiat… Eram toţi albaştrii sub cireşul înflorit.

Vavama, bunica ta, cu un borcan de sticlă în mână ne împărţea în pahare, le adusese pe o tavă, vin roşu. Te lăsai aşteptată şi ai apărut pe treptele din spatele casei, atentă, uneori  gleznele te trădau, îmbrăcată într-o ie cu flori galbene şi frunzuliţe verzi. Aveai în mână un coş plin cu cireşe şi în priviri un snop de raze. Nu, cu cireşe, nu! Aia a fost altădată, când ne-ai agăţat de urechi chite de cireşe, ca cercei. De data asta erau gogoşi făcute de mama ta. Le-ai pus pe masă şi ne-ai rupt file dintr-un carnet, să scriem fiecare o poezie într-un vers, pentru tine. Apoi le-ai citit cu voce tare pe toate amuzându-te teribil. Şi ne-ai sărutat. Aş mai fi rămas dar închidea la tutungerie…

La mulţi ani Claudia! Ţii minte ce ţi-am scris atunci?

Zbor întins şi senin zilelor tale ca un albastru de duminică!

Fragment din ediţia II-a a Dosarului Albaştrii

vineri, 7 aprilie 2017

Medicii la grila Olguţei





Un medic chirurg de renume     cu expertiză la vârf în domeniu, geniu oftalmolog   trec peste nume, nu-l scot din baltă, diminuez riscul  activat la cotă înaltă, de înec… Sau evit să rămână olog, evident fără vină, după vre-un accident de maşină. S-a uitat omul pe noile grile de salariu ale Olguţei, apoi de jur împrejur şi a pus mâna pe coada maimuţei, la telefon.
            –Alo, domnu’ premier, cifrele alea sunt in rem? Oi fi eu chirurg, nu oier, dar mă tem şi deja îmi tremură mâna! Banii curg, fără număr! Consider că-i un abuz şi refuz  să duc pe umăr un aşa câştig, bănet de bănet de la buget!… şi continuă:
–Nu vreau să instig cu nimic, nu mă ascund cucuruz în păpuşoi!...Vă dau mutarea în plic. Iubitor de ţară nu vreau s-o jupoi!...Plec afară şi nu mai vin înapoi!...
By Olguţa!

Plai balai - pamflete politice

joi, 6 aprilie 2017

fii pregătit






să tragi aer în piept
îndelung
când te urci în lacră
să-ţi fie uşor

stai adunat ca ceara
lumânării
ce se scurge din flacără
până la sfârşit

ai grijă
grijania lui de părinte
e în stare să te scurteze
de cuvinte

să ia el dulceaţa
mierii ce ţi se cuvine
la care ai trudit
mărăcine cu mărăcine
toată viaţa

tu
şi părinţii tăi înainte
ca să fie oamenii
mai buni
nu mai răi

şi fii atent la copii
ei nu scăpa nimic
din vedere
e moartea ta
nu-i lăsa
să se joace cu ea

şi nu risipi
trage tot fumul
în tăcere
din ţigara aprinsă
ca nu ştii…
cât de lung e drumul

ţine minte
ultima iubită
moartea ta
nu se dă altuia
nici măcar
dacă ţi-o
cere ea 

Din volumul in pregatire Ceară şi miere