14 iulie

Wimbledon. Ticuri şi tipicuri

Mi-am propus să revin asupra meciului dintre Konta şi Halep, cu siguranţă cea mai frumoasă şi tensionată partidă din turneul de la Wimbledon. Am văzut gestul mecanic al Kontei, cum mulge parcă în coborâre cu mâna ţâţa vacii de parcă vrea să-i maseze înainte ugerul, să-i prindă ritmul, să fie sigură că-i ia tot laptele când aruncă mingea de pământ, repetat până la enervare înainte de serviciu… Pare să culeagă uneori cu gura deschisă ţâşnitura laptelui, se întinde cu racheta şi loveşte mingea din nori!

Am văzut de atâtea ori ticul lui Nadal, ciupindu-se de nas şi urechi repetat până la obsesie, pentru a fi sigur că nu i-au scăpat de pe cal simţurile din posesie.

O ţin minte şi pe Sharapova care nu dădea drumul teleghidatelor până nu termina în gând toată rugăciunea de iertare a păcatelor, pentru că fizic stârnea dorinţi şi gemetele ei te scoteau din minţi…

M-am uitat şi la Simona elegantă, desăvârşită, corectă după tot tipicul. Ce-i lipseşe, ce-i lipseşte ?...Îi lipseşte ticul!

Domnu’ Darren fără glumă îţi zic

Găseşte-i dumneata un tic! Să se gâdile în cot, să se tragă de degetul mare, că nu mai avem răbdare…Am înnebunit dracu de tot!

Ora exactă

la input a fost cuvântul
peste care s-a cernut greu pământul
şi apoi nimic…

potrivesc literele
ca şi cum aş învârti
prelungind din rotiţă
ora exactă
ora exactă
a meridianului meu

care mă desparte
ca un bomfaier
hârjâind
într-un caier de ceaţă
între spaima de moarte
şi setea de viaţă

ştii moartea e o amantă
către care te grăbeşti
şi ea aşteaptă mereu
pe turnată
dinainte să te prăvăleşti
în linie dreaptă

potrivesc literele
ca şi cum aş fi un pic
dumnezeu

HALEP – KONTA

Nu vreau să inventez consideraţii inteligente, vis-a-vis de meciul de ieri al Simonei Halep. Simt ca nu mai e nevoie să aduc în discuţie specificitatea mioritică, lipsa de noroc, aranjamentele zeilor peste capul muritorilor, pentru simplul motiv că a fost o luptă eroică între doi titani dintre care niciunul nu ar fi meritat sa piardă. Am zis bine, meritat! pentru că spectacolul total a fost în egală măsură onorat de amândouă jucătoarele.

Aşa cum şi în viaţă nedreptăţile par să atârne mai greu, căci ce e viaţa mai mult decât un joc, poate că şi de data asta am ajunge cu discuţia într-o fundătură care nu l-ar pune într-o lumină favorabilă pe Dumnezeu. În nici un caz aşteptările noastre, ale specialiştilor, sau ale lui Halep nu au fost prea mari, atâta timp cât exigentul public londonez a aplaudat în aceeaşi măsură, schimbul de replici în care cele două parcă interpretau punând în scenă cu maximă acurateţe, o piesă dramatică a Marelui Will.

A fi sau a nu fi, întrebarea s-a jucat până în ultima clipă!

Cuvintele nu pot înlocui singurul lucru care a lipsit partidei de ieri, victoria Simonei! Nu-i nimic, mergem mai departe! Iar dacă braţul, dar mai ales sufletul Simonei rămâne întărit, vom atinge şi visul dacă ne e scris.

Felicitări Simona!şi felicitări adversarei tale de ieri! Ridică-ţi privirea, ai de ce să fi mândră!

Pragul lui Mazare

Cu focul ăsta pe noi, să nu se mai chinuie nici bietul ministru al justiţiei Tudorel al lui Toderică şi să-i lăsăm pe pesedei să guverneze liniştiţi fără frică aşa cum vor ei în scopul binelui comun, toată ţara să lucreze pentru Tel Drum (că e bogata şi merită furată, raiul milionarului de la Casa poporului!), o autostradă terminată şi cale ferată din Teleorman traversând Carpaţii – oţel asfalt şi beton – să ne unim cu fraţii noştri brazilieni de la Amazon, în anul centenarului…

De-aia zic, în beneficiu funcţionarului sau al primarului, cu focul pe noi, să folosim pragul lui Mazăre şi experienţa lui după zece ani de război cu tribunalul văzând cum merge treaba cu Baraba.

Să mă explic pe scurt.

Dacă ai comis un prejudiciu sau un furt mai mic de 114 milioane de euro, se şterge fapta!