miercuri, 19 iulie 2017

Fetivalul ARTGOTHICA




COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 21 – 23 iulie 2017, la Sibiu, se vor desfășura lucrările Festivalului Internațional de Poezie Artgothica. În cadrul Festivalului vor fi acordate Premiile Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, aflate la a VI-a ediție, de către un Juriu prezidat de criticul Mioara Bahna. Din Juriu mai fac parte scriitorii și criticii literari Ciprian Chirvasiu, Marius Dumitrescu
, Silviu Guga și Anda Ionaș.

În programul Festivalului sunt incluse două nopți de recitaluri poetice și muzică folk cu Maria Gheorghiu, Tic Petroșel,ValeryiMayn și alți invitați. Vor avea loc prezentări de carte, de publicații și proiecte culturale, dezbateri pe teme literare precum și festivitatea de premiere a câștigătorilor acestei ediții a Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu.

Nominalizările rezultate în urma voturilor membrilor Juriului sunt, în ordinea alfabetică a numelor celor nominalizați:

Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de poezie:

George G. Asztalos, mi se ulise, Editura Grinta, 2016;
Silviu Dachin, Bilet în lojă, Editura Grinta, 2016;
Virgil Diaconu, Atelierul de fluturi, Editura Tiparg, 2016;
Gela Enea, Cocoșul are dreptul la o secure ascuțită, Editura Aius, 2016.

Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de debut în poezie:

Cornelius Drăgan, Mușcătura fluturelui japonez, Editura Junimea, 2016;
Irina Lazăr, Fragment de joc, Editura Grinta, 2016;
Adi Serafim, Ce greu e și ce puțin durează, Editura Integral, 2016;
Letiția Vladislav, Viață într-un pumn de lacrimi, Editura Grinta, 2016.

Menționăm că în cadrul Premiilor Naționale Pentru Poezie Mircea Ivănescu nu s-a jurizat întreaga producție editorială a anului 2016, ci s-au jurizat doar volumele și grupajele înscrise de către autori sau editori conform Regulamentului Premiilor. 

Au confirmat participarea aproximativ 50 de poeți, critici literari, redactori șefi de publicații culturale din țară și străinătate.

Festivalul Internațional de Poezie Artgothica este organizat de către Asociația Culturală Artgothica Sibiu în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu.

Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul Festivalului. Programul complet poate fi consultat la adresa https://artgothica.wordpress.com

Colegiul Director al Asociației Culturale Artgothica Sibiu

Printre cărţile lansate în cadrul festivalului va fi şi volumul de poezie Ceară şi miere. Editura Grinta. Autor Ion Toma Ionescu


duminică, 16 iulie 2017

Mostenitorii tronului





Federer este regele, el vine pe un cal alb de pe care descalecă întotdeauna învingător. Salută publicul spectator cu eleganţă şi se întoarce către Mirka, circa trei secunde, întrebând-o din priviri unde sunt gemenii, să le dea trofeul, rachetele şi fileul să plece cu ele la joacă pe maidan şi să se întreacă între ei. Vrea să afle până la sfârşitul sezonului, cine va fi în viitor moştenitorul tronului…

Lingura de lemn





Lingura de lemn



Tocmai mă orientasem cârmind spre Venus, staţiune îmbătrânită pe ţărmul Mării Negre, oarecum mulţumit de oaza ştiută, liniştită, de patru stele din coasta DANEI… (hotelul) 

Primul set al finalei a fost strâns, dar a urmat setul doi. La război ca la război!(mi-a scăpat porumbelul) 6-0! Toată Spania însorită a plâns fericită că mai au un Nadal! Iar Garbiñe Muguruza, un Nero în extaz, a avut o singură opinie şi a spus-o triumfal pe un ton paternal, ridicând trofeul de la Wimbledon deasupra capului.

Trebuie să ai lingură, pentru o aşa farfurie mare!

Mâine de necaz, nu am stare, am un semn. Am văzut încotro a zburat buburuza. Îmi iau Alfa Romeo Stelvio şi urc la Poiana Ţapului, să găsesc lingura de lemn.

Mă tem că anul ăsta mai e doar un Grand Slam…




vineri, 14 iulie 2017

La Sighet





La Sighet cuvintele îşi pierd respiraţia.
Stau în pereţi pe coridoare lungi
literele ca niște prune uscate
întinse pe gratii, descărnate,
lipsite de lumina soarelui
şi rescriu, rescriu o tulburare a istoriei.

O pădure de nume smulsă din rădăcini
de un vânt năprasnic
pe versantul Golgotei.
Parcǎ te înjunghie încă în urechi
câte un geamăt sfârșit
ce vine din întunericul surd al Negrei.

Mișelească lucrare a diavolului  
care a crezut cǎ poate îngenunchea
spiritul unui popor!
Dumnezeu a îngăduit
doar cărnii sǎ se usuce
pe încrengătura de oase.