La
început a fost legenda(…) Nu e bine! De la capăt cu literă mare!
Înaintea legendei au fost Dacii. “Rasa lor era nobilă. Ei erau urmașii
atlanţilor, cei care au fost pe Terra la începutul facerii. Pe pământul lor s-a
născut lumea.”
Pământul dacilor era mult mai mare decât se știe azi. Parte din el s-a
scufundat. Asta se leagă cumva de Atlantida. Continentul acela s-a scufundat.
Totul se leagă în legendă. Se zice că Zamolxe ar fi fost conducătorul dacilor
liberi. Unii îl fac zeu, dar el era doar un om cu sânge nobil și pur, păstrător
al Codului Legilor undeva pe pământul Sarmisegetuzei Regia. (Regia nu Regio ca
în reclama de la televizor pe bani europeni a lui Rebengiuc…).
Codul Legilor se păstra într-un loc sfânt numit Kogaionan aflat undeva în
Bucegi, nu departe de Sfinx. Nu e voie sǎ se știe cu exactitate pentru că acolo
e un important centru energetic. Codul Legilor era o carte mare din metal unde
erau însemnate legile universului. Toate întrebările își găseau aici răspunsul.
Fiind un iniţiat, Zamolxe păstra acel cod. Mai erau iniţiaţi, dar puţini
reușiseră sǎ atingă nivelul patru, ultimul.
Locul unde tinerii daci, băieţi și fete învăţau, se afla tot în Kogaionan. În
treapta întâi învăţai ce e moartea. Vorbesc simplist și schematic, oricum
datele le-am găsit de-a gata la Aryana Havah. Mulţumesc Aryana! Ca sǎ intri în
treapta a doua se dădeau niște teste. (Nici o noutate în învăţământul românesc
chestia cu treptele!...) În treapta a doua învăţai să-ţi înţelegi viaţa
interioară. Treapta a treia, numai pentru iniţiaţi, te apropia cumva de
Dumnezeu. În treapta a patra ajungeau puţini și trebuia sǎ te străduiești toată
viaţa, devenind ca și El, dar la alt nivel, creator. Au atins această treaptă
și două femei. Una dintre ele fiind sora lui Zamolxe.
Nici măcar nu știam că Zamolxe a avut o soră, până nu m-am documentat ca sǎ scriu
această tabletă.
Cei trecuţi de a treia treaptă primeau Peceţile lui Zamolxe. Peceţile fiind
trei simboluri energetice, trei semne marcate pe frunte și la încheieturile
braţelor. Semnele le vedeau doar iniţiaţii, astfel se recunoșteau între ei.
Fizic (sau tehnic mă rog), exista o pecete de aur ca o matriţă care se aplica
pe locurile stabilite și un praf care nu se cunoaște ce însușiri avea. Cei ce
le primeau trebuiau sǎ le ţină 33 de zile. Unii spun că matriţele erau
purificate în foc. În timpul ăsta, în singurătate, meditau. Peceţile erau
scoase după perioadă, printr-un ritual. În locul lor rămânând semnele
energetice pe frunte și pe braţe, ca trei sori. Desenul reprezenta un cerc
luminos sub forma unui șarpe cu cap de lup.
În timp s-au amestecat neamurile omenești. Linia dacilor s-a dorit sǎ fie
întreruptă brusc. Unii spun că omenirea a evoluat, alţii susţin că ne învârtim
într-un cerc prăbușindu-ne, și de jos iarăși ne regenerăm. Civilizaţiile s-au
urmat, dar ceva din magia peceţile lui Zamolxe a rămas până azi.
Un rege își pune pecetea pe documentele ce-i exprimă hotărârile. E semnul puterii
lui. Un sigiliu de ceară pe un testament, împiedică deschiderea acestuia mai
devreme. E simbolul unei taine, sau a unei apartenenţe legitime. Simbolul se
prelungește azi în diferite și multiple utilizări și nuanţe.
Uitaţi-vă în jurul vostru, nu se mai poate trăi fără ștampilă. Viaţa a decis că
e singura cale oficială care dă formă finală și greutate unei apostile. Nu ne
mai descurcăm fără ea în lumea emergentă în care credem că descoperim o nouă calitate.
Impresia poate fi imprevizibilă și spontană, dacǎ nu e certificată, poate fi
fără conţinut. E nevoie sǎ citim pe un produs “Validat” sau “Expirat” ca sǎ nu
irosim timpul atât de preţios și scurt.
Când intri la medic, bolnav cu cardul de sănătate în buzunar, tremurând de
frică sub toate durerile lumii, el te privește îndelung, profesional și îţi
pune scurt parafa pe bucăţica albǎ de hârtie. “Sănătos!” Te mai văd peste 10
ani! Și ţie citind, îţi vine sǎ zburzi de fericire.
În jungla tehnologică în expansiune, e nevoie de o marcă și sunt atâtea
domenii!
Câteodată, rătăcit în mijlocul oamenilor simt nevoia unui cip implantat pe
frunte, care să recunoască și să mă avertizeze nevăzut când sunt aproape de un
plagiator, sau de un terorist, sau de un ofiţer sub acoperire, un semnal
luminos interior, care să mă avertizeze de pericol. Sau într-o galerie de artă
să văd dintr-o aruncătură de ochi marcată vizibil, capodopera.
Eu sunt scriitor. Am deja zece cărţi, chiar mai multe, dar nu sunt membru al
Uniunii Scriitorilor. Nu și-a pus nimeni ștampila pe legitimaţia mea. Poate că
nu mai au ștampilă, s-a deteriorat, au furat-o șmecherii, poate s-a terminat tușul. Domnilor acţionari de la
Colop (o firmă de ştampile), cât costă două ștampile Printer G7? Aș vrea
desenul sǎ reprezinte un guștere. Pe una sǎ scrie SCRIITOR iar pe cealaltă
RESPINS.
Una dintre ele o dau cadou celor de la Uniune, iar pe cealaltă o păstrez. O ţin
în permanenţă la mine. Când o fi la soroc, în faţa lui Dumnezeu cu sufletul
deschis, am sǎ-i dau ștampila. El în marea lui mărinimie, cu degetul arătător
va apăsa ușor resortul și ţăcănitul acela plăcut pe pielea de pe mâna stângă,
în locul unde ţineam altădată ceasul va sta scris RESPINS.
– Tu fiule mai ai de trăit, te întorci de unde ai venit!
