duminică, 3 decembrie 2017

Reglorii. Amintiri din Cutia de viteze






          Despre oameni vreau să vorbesc. Şi dacă îmi imaginez Cutia de viteze în interior ca pe o casă, cea de-a doua noastră casă, proiectul ei nu a fost întreg de la început. Cu fiecare nivel adăugat s-a ridicat şi construcţia. Am spus nivel şi nu etaj conştient, pentru că şi noi cei care lucram într-însa am crescut odată cu ea învăţând unii de la alţii. Dacă stau să mă gândesc şi încerc să fiu cât se poate de obiectiv, eu o văd ca o casă cu angrenajul interior pe roţi dinţate – din considerente seismice – iar roţile, cele care preluau şi atenuau şocurile în acord cu rotaţia generală a pământului erau reglorii.
          Găseai reglori de toate speţele. Fiecare a venit cu ce găsise pe acasă. De la roţi de căruţă, la roţi de teleguţă(roţile dinaintea plugului), sau roţi de bicicletă. Ba unul a adus în grabă o roată concretă de rabă.
A durat un timp până să ne stabilizăm mersul, să ponderăm universul să nu se dărâme, căci erau gropi în ciment pe bune. Ei duceau greul, reglorii! E convingerea mea! Făceau de toate, nu doar reglaje la utilaje. Cărau piesele la montaj cu cărucioarele, le aduceau din tratament, erau sortatori, măturători, ascuţitori de scule, lucrau pe maşini dacă lipsea un operator, trăgeau dungi şi multe altele. Dar oricâte se puneau în spate reglorilor, nu-şi pierdeau simţul umorilor.
– Mănele, schimbă şeverul de la viteza treia, n-o mai ţine încurcată pe doamna Dorcu în control final, că vine iarna şi-ţi moare porcu cu cuţitul neascuţit în beregată… şi domnul Dorcu umblă numai călare pe cal…
– Meştere, dacă nu gâdili femeia cu vorba bună, vorba ceea, rămâi cu trenul(arborele primar) blocat pe calea ferată şi te îneci ca ţiganul la mal.
– Al dracului dobitoc! N-ai tu zile să mă gâdili pe mine! Mai bine sortează trenurile la raza sub bile, că azi n-ai avut noroc!
– Nene Budoiu, o fată de pe linia matale e încălţată-n sandale, n-are baticul pe cap şi-i cade părul în supă. Sau vrei după, s-o însoţeşti la spital s-o îngrijeşti… să te culci cu ea şi să-i dai apă.
– Cu ea-n pat? Doamne feri! iar zice nevasta că miros a muieri şi crapă!
– Nea Vasile(Lăzăroiu) vezi că ai un harap, rămas de la schimbul trei în dulap, doarme în spatele broşii, visând karme. Spune-i de când au cântat cocoşii, poate e bietul om flămând.
– Băi Turigioiule e zece şi nu ai cartere la montaj! Ce faci, smântâneşti lapte sau aştepţi vreun partaj?... Să-i trimit pe-ăia din montaj acasă?...
– Şefu, alzmetall-ul neîncălzit e ca o muiere ţâfnoasă, mă uit de la şapte când la soare când la pere, că sunt mălăieţe şi-s bune coapte!... Pui în brazdă, da nu şti ce răsare!
– Mija,văd că ai ieşit la plimbare cu o oală-n spinare, ca Vodă Dabija cu vadra(el a inventat vădrăritul)… Care-i socotitul tău?
– Duc apă sfinţită de scăldătoare la naşa mare, să iasă dracii din ea! (Aici trebuie să explic cumva. Mija, Dumnezeu sa-l odihnească, era tare glumeţ. Mai ales în schimbul trei, urmărea de sus din cabinele maiştrilor, când treceau pe-acolo fetele de la calitate şi le arunca la un metru în faţă câte o oală de pământ plină cu apă să le stropească. Mai trecea timpul, dispărea şi somnul!… Vă rog să nu mă întrebaţi cine e naşa mare că nu vă spun!)
– Pistoale, la automatele tale parcă s-a spart cisterna cu ulei, cade un amărât în uleiul până la gât şi se-neacă!
– Nu Bebiţă, că le-am făcut la zmei, grătare să-i mai înalţ oleacă!
Oameni frumoşi reglorii şi de toată isprava! Buni tehnicieni, pe utilajele alea vechi zic, să faci aproape din nimic bici şi să mai şi plesnească!…

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Tabletă cu CIS




Nu l-am văzut anul acesta pe Al Cistelecan la Gaudeamus. Anul trecut da!...
Se preumbla prin spaţiul de joacă al Paralelei 45, înconjurat de tinere poetese care desenaseră în jurul lui cu creta colorată, şotronul şi săreau precum cocostârcii. Dânsul se apăra risipind zâmbete defensive, neutre ca o Elveţie.
Pentru dânsul venisem la târg! Voiam  să-i strâng mâna şi să-i mulţumesc. Îmi scrisese câteva rânduri, având amabilitatea să lectureze în  manuscris  Argintarium. Volumul l-am trimis pe internet. O încercare utopică, dat fiind că deja cartea ajunsese la tipar.
Am avut noroc!
Am prins momentul când poetesele au părăsit locul bulucindu-se către Ieudul fără ieşire al lui Ioan Es Pop, care tocmai se apropia dintre rafturile cu cărţi şi profesorul a rămas câteva clipe singur.
„Domnule profesor, eu sunt cel care  a scris Guşterele. Ştiu că l-aţi citit, mi-aţi trimis un email… Vreau să vă mulţumesc pentru că l–aţi citit, de asemeni pentru comentariul de pe coperta patru a Argintarium-ului şi să vă strâng mâna!" Am zis grăbit şi cu emoţie în glas.
S-a uitat nedumerit la figura mea răvăşită, de ilustru necunoscut. Probabil păream picat de pe o altă planetă. Nu-mi înţelesese cuvintele! Era mare gălăgia din jurul nostru. I-am mai strâns mâna încă o dată şi m-am îndepărtat. Se-ntorceau poetesele…
Îmi pare bine domnule profesor acum că ne-am cunoscut (cred!), să vă pot ura  la mulţi ani şi multă sănătate! Eu sunt…

vineri, 1 decembrie 2017

1 decembrie




                Din Argintarium-ul meu


1 decembrie

         



astăzi scriu despre patrie
cu lancea unui steag
scrijelesc
anul 2017
pe marţipanul
unui tort
ornat în trei benzi verticale
roș-galben-albastre


tricolorul este al patriei
și tortul
al fiicei mele
ce poartă numele
sfântului andrei


ea are un fiu și e
un fel de patrie a lui
îl crește singură
pentru că uneori
bărbații de stat
smintesc și cad
trădând cauza


e 1 decembrie
patria își scoate
ía subţire
din odaia bună
cu fotografii
de familie
atârnând
pereţii de cer
și o îmbracă
peste sânii goi


de azi-noapte
e ger și bântuie
strigoi...
sub pânza de in
amiroase a mere coapte
și a vin fiert
în stradă
fanfara militară
dă un concert
festiv


la colectiv au venit
cu lumânări
în mâini
taţii și fiii lor îngeri
să vadă câmpuri
de sângeri în foc
de iarnă
înfrunzind