PISI-CHER
De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere se pare, Dragobetele a
semănat în urma sa voit, ceaţă şi uitare de sine. Cum să nu-ţi placă să alergi
fetele prin pădure? ele chipurile căutând flori de primăvară să obosească
repede, să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele dornice,
întredeschise, sărutul promis al Dragobetelui care iată că în sfârşit a venit.
Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt
stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg fata
sau nevasta să fie iubită.
Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, ea de ce să nu se repete pe
furiş în 28? De dragul sfârşitului lunii şi de bucuria trezirii la viaţă a primăverii,
se poate prelungii în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, care nu-i aşa, nu-i atât de
sigur că va izbândi până în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te
dumireşti cât de mult iubeşti…
Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar
fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi
drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180
de ani. Mai curând aş miza în urmele dace. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au
rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete). Se zice că
Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai
dacilor, ce mai contează unul cu picioare iuţi care să alerge fetele să nu rămână
niciuna nesărutată!
După credinţa poporului meu în aceste zile animalele şi păsările se
împerechează şi ele. Cum nici păsări, nici animale, nici noi nu părăsim pentru
totdeauna locurile natale, se pare că iubim acelaşi zeu.
