Parnas XXI

 Multumiri domnule Maricel Chisca

Ion Toma Ionescu - Al cincilea anotimp (editura Detectiv literar, 2019):  Ion Toma Ionescu este un poet care s-a așezat de ceva timp la masa creatorilor de poezie autentică, un rafinat și un exigent domnitor al cuvântului, creator de cărți care pot surprinde prin eclectismul lor dar și prin înclinația ludică a textelor cuprinse.

(...) Volumul de față ”Al cincilea anotimp”(în opinia mea, femeia ar fi cel de-al cincilea anotimp) are o structură relativ eterogenă ca stil, adică îmbină poeme în vers clasic cu cele în vers alb sau liber, eterogen în sensul bun al cuvântului, adică nu devine linear, monoton, din contră, prezența diversității, a ironiei deduse sau induse, dezvoltă o curiozitate firească pentru descoperirea următorului poem, cu particularități probabil diferite de anteriorul. De menționat și excelenta ilustrare cu mare talent graphic datorată domnului Frederik WEERKAMP. Pot să ajung, dacă nu cu hermeneutica măcar cu intuția până la pragul a ceea ce este de neanalizat în poezia lui Ion Toma Ionescu, până la ceea ce impune o judecată implacabilă ca un destin: Ion Toma Ionescu este un poet foarte important în literatura română și această carte o demonstrează cu priosință. (extrase din prefața volumului - Despre cum iubește un poet poezia – semnată de scriitorul Eugen Pohonțu)

al cincilea anotimp,

e o fractură din marele timp

câteva secunde
fecunde
undeva departe
într-un univers
dincolo de viaţă şi moarte

întrevăd incert
trupul unei femei gravide
amforă de lut ars
sordid şi sublim
între mulţimile vide

un expresionism rece
calculat
abandonat
într-un deşert
de un violet intens

în care să mă deşert dens
ca un poem într-un vers

fată frumoasă bună dimineaţa,

aș dori în ceaţa cafelei
pe terasă un soare blond blând
cu toată dragostea dar
james bond a comandat înainte
o lună fierbinte
așteptaţi la rând


a doua zi tot flămând
m-am înfiinţat în faţa tejghelei
trezit mai devreme
bună dimineaţa fată frumoasă
am comandat de ieri şi
mă simt încă neonorat…


domnule drag nu mint
în tăceri morfeme
cuptorul s-a prăjit azi-noapte
și risc sǎ vând
plăcerile
necoapte

n-am mai intrat un timp

în prăvălia cu iluzii dar
în al cincilea anotimp
duzii din faţa casei
urcând flăcări în nori 
au înflorit în ninsori

printr-o perdea de fum
dincolo de drum
am deschis uşa
după tejghea
păpuşa blondă
vânzătoarea mea
se făcuse scrum

mi-a cerut un cearşaf şi un prosop,

şi a intrat sub duş
a ieşit înnodându-mi ochii
şoptiţi peste sâni 
prăbuşit la un capăt de pod 
n-aveam nici aripi nici mâini
nu îndrăzneam la urcuş

m-a împins domol
către sofaua roşie aprinsă
oferindu-mi singurul
punct de sprijin
şi am căzut în gol

în răstimp
m-am trezit
în al cincilea anotimp
corpu-i fără sfârşit
îmi curenta degetele

întindeam într-un firesc deplin
sub muselina uşoară
un năvod lunecos
de nămol şi ceară
iar buzele descifrau sfericul
într-un  limbaj
pe care n-aş fi crezut
că-l pot stăpâni
decopertând întunericul

ne-am căutat disperaţi
fără să ne fi întâlnit vreodată
cu puterile stoarse
ne linişteam
şi o luam de la început

degetele răsfirate
să nu pierd nimic
recompuneau totul
în suprafeţele devălmăşite
lăsate în voia
buzelor mele arse

nu bănuiam să existe
atâta delicateţe
să nu mă rănească
asumând eşecul
mi-a şoptit

ştii ne-am dorit prea mult
să rămânem vii.

mi-am schimbat medicul de familie,

e ca şi cum viaţa mea s-a schimbat şi ea
odată cu trupul
mi-am ales un drum
înapoi în viitor

nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc
de-a baba oarba cu lupul
legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir…   
măcar dansăm de un veac
în acelaşi delir

respir cu ochi de ciclop
un parfum viu intens şi miop… 
paralel un stafilococ auriu creşte rebel
în starea lui de agregare şi mă izbeşte
ca o stea căzătoare

şi nu mai ştiu dacă e un ea
sau o el
medicul de la reanimare

zile de la capătul ploilor,

zăbrele de apă

inconsistente se ţes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile

unde e doamne
al cincilea anotimp

şi timpul
un păianjen de pământ
se risipeşte în oase
ţesând
giulgiul alb de mătase şi
despărţindu-mă de umbră…


umbra care nu mai sunt
mă petrece
fluturându-mi cu mâna 
din trenul
de noapte

să rosteşti cuvântul,

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
de împărat
să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori
în călcâi 
bezna umbrei lui
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…

să-i ascunzi în nori
cu palmele 
sânii rotunzi
ai stăpânii
sau sclavei
după nevoi

să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele…

cuvântul 
e  liber
să zboare
cât mai departe
cu umbra în soare
şi viaţa
în moarte

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Ion Toma Ionescu

Blog: Pasărea ceţii - Ardem cuvinte din loc în loc cu spaima risipind ceaţa

Copyright © 2019 Ion Toma Ionescu 

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.