Ninge

     

 Se dedica poetei Florina Isache

     iar s-au jucat îngerii.

toată noaptea

s-au zbenguit,

s-au bătut cu pernele

lor moi,

un fulg n-a ramas în cer.

     ne-a acoperit zăpada.

parcă şi sângele-n mine

e alb.

îmi ţin strâns

în pumni respiraţia,

să nu-mi scape

ca pe vremuri,

sfoara

la zmeu.

Stropi de viata. (Picaturi de sange)

11,45. Alexandru a intrat în operaţie de cinci minute. M-a sunat bunica lui şi soţia mea. Dumnezeu ştie? Se concentrează să repare ce a greşit? … Cum să fac să-i atrag cumva atenţia!? Bisturiul taie în carne vie. Inima mea e roşie. Ochii înţepeniţi îmi atârnă undeva deasupra mesei de operaţie. Urlu ca o fiară rănită pe dedesupt  şi nimeni nu-mi aude tăcerea. E cale lungă pâna-n Germania. Ai grijă doctore copilul ăsta e prinţul, bulgărele nostru de aur, dar e din carne. Doamne de ce nu  pot fi eu în locul lui, eu aş ştii, el nici măcar nu ştie.

Mă îcredinţez rugăciunii şi aştept. Timpul ăsta nu se mai urneşte.

12,30. Ce să fac acum? Cum să-i ascult respiraţia. După prima operaţie, n-am fost cu el să am grijă, şi-a pierdut cuvintele, abia de incepuse să le-nţeleagă rostul şi le-a pierdut; de durere, de singurătate, cine poate şti. N-a mai vorbit, se izolase cu totul în sine, dar după un timp am reluat legătura. Se uita la mine cu ochii lui mari şi senini şi vorbea cu ei, vorbea, vorbea şi eu intelegeam tot.

I-au rămas şi sunetele, doar ordinea lor s-a pierdut, sau poate si-au găsit o altă ordine pe care noi încă nu suntem în stare s-o pătrundem. Glasul lui ca un cântec de pasăre cristalin se antrenează parcă tot timpul, rostogolind sunetele care curg precum  susurul apei printre pietrele de munte.

Nu mai pot să scriu. Mă simt aiurea. Mama lui, fiica mea probabil acolo îşi frânge mâinile în neputinţă, la câţiva metrii de sala de operaţie…

Numai Dumnezeu…  trag nădejde că ştie, nu-l tulbur, îl las acolo să-l vegheze pe chirurg.

12,50. Eu văd acolo un pâlc de îngeri în halate albe, par mulţumiţi, concentraţi fiecare cu treaba lui. Par să stăpânească situaţia. De la 10…Ei ştiu ce fac…eu nu mai ştiu

Mă plimb prin casă de la un capăt la altul. Am deschis toate uşile aşteptând să vină Alex să le închidă în urma mea. Nu suportă uşi deschise şi lumină stinsă. Am luminile aprinse în toată casa. Pe la 10  s-a intrerupt currentul, un sfert de oră. Ce m-aş fi făcut acum fără lumină. Au venit lucrătorii jos la tablou si-au reparat-o.

Şi Alex a intrat în operaţie la 10. A fost Cristina un minut pe net şi mi-a spus. Nu vreau să fac legături.  E deja 13,05.

13,30. Am udat florile. Ce mai pot face?... Ultima lui operaţie a durat cinci ore şi jumătate. Acum sunt mai mult de trei. Privesc fix pe Messenger. Poate mai intră Cristina.

Cum poţi atâtea ore să ari cu plugul brazdă în carne vie sub globul acela mare şi roşu ce te izbeşte în moalele capului...

14,00. Mă plimb şi număr paşii. În panică pierd şirul, sunt la margine… Cum de mă pot plimba.  Ce lent e timpul 

14,30. Multumim domnule doctor Boemers!.... si lui Dumnezeu. Au venit vestile; sunt bune.

Cuibul de sconcşi ai Realităţii _ pamflet

                              Sconcşii, sunt omnivori, consumând atât plante cât şi animale, în funcţie de anotimp. Se hrănesc cu insecte, larve, râme, rozătoare mici, şo-pârle, salamandre, broaşte şerpi, cârtiţe.

Mediul în care trăieşti, este dovedit ştiinţific, lasă amprente vizibile, nu numai spirituale şi de comportament,ci şi în trăsăturile fizice.

Mănâncă de asemeni şi fructe de pădure, rădăcini, ciuperci şi nuci. Nu înseamnă că se pot spăla de păcate cu intenţiile bune.

Rămân în urma lor cozile imense, stufoase ,dar şi o putoare teribilă emanată de glandele anale.

Nu ţin cu tot dinadinsul să fiu dur, dar faţa inpădurită cu ţepi a lui Striblea, cu membrele lui scurte şi muşchiuloase şi ochi de şobolan, puful de pe faţa rotundă, bucălată, insinuantă ca un funduleţ de copil al Oanei Stancu, limba ascuţită de şarpe a Andreei Creţulescu, zâmbetul nihilist de cârtiţă al Laurei Chiriac, glasul găunos al Ursului, nu puteau genera decât emisiuni lipsite de imaginaţie, semănând izbitor una cu cealaltă şi toate, cu pu-toarea unică pe care o lasă în urma lor sconcşii.

Din când în când, atunci când miroase prea tare în cuibul de sconcşi al Realităţii, sau nu miroase suficient, ca din senin se dezlănţuie Vântul, din toate foalele, şi reface climatul care-i convine.

Nu ştiu dacă politicienii sunt cel mai mare rău, cum se spune, sau sconcşii din Media.

P.S.
De o saptamana ma gandesc daca dau drumul la acest post. Ruăl meu e mult mai mic decat răul lor. Unde am ajuns...

Pasarea pe limba ei piere

Destul de greu să te rupi plăcutelor îndeletniciri ale sărbătorilor. Mai cu seamă că afară ninge, iar înăuntru prăbuşite în coşuri de nuiele, damigene obeze  păstrează încă secretul culorii rozalii şi dulceaţa boabei de strugure atinsă de brumă. Cui să-ţi laşi slobod sufletul, fulgilor de nea sau unei cuvioase împărtăşanii în căldura binecuvântată  a căminului?

Iată-mă în mare dilemă eşuat pe blog într-o conversaţie cu Pasărea ceţii, inconfortabilă şi nebună precum o ştiţi:

_ Eşti cu sorcova bietul de tine, te legi de mine ca popa de femeia văduvă.

_ Popă eu? Te-ar fi durut în aripă dacă legai pur şi simplu boala, de  om sănătos?!  Ce insinuiezi chip ceţos, de-mi răzvrăteşti toate blondele, acu la început de an să nu mai intre la mine pe blog.

_ Dacă te-ar fi interesat traficul cu adevărat ţi-ai fi pus mintea la contribuţie, ai fi inventat ceva inspirat care să ţină pagina întâia a blogosferei, fără can-can-uri şi înjurături la preşedinte că s-a săturat lumea.

_ Şti ce Pasăre, dacă am învăţat ceva bun de la Boc e că trebuie tot timpul să tai bugetarii dacă vrei să meargă treaba, eu nu te am decât pe tine, grijă mare ce clămpăni pe ciocu ăla lung, se poate scurta, şi cu el scurt faci indigestie… nu ţi-ai plătit  nici contribuţia la şomaj cu ce-ţi cumperi seminţe?...

_ Sămânţă de scandal ce esti! nu te uiţi la tine, n-ai simţul realităţii. Afară azi a fost eclipsă de soare, i s-a luat soarelui lumina! şi la Romania Mare e jale, i s-a luat sediul Vadimului, şi tot nu s-a sfârşit lumea!

Mie ce poţi să-mi  iei, caii de la bicicletă? pardon că nici trotinetă n-am avut în dotare, am zburat în ceaţă de capul meu…

_ Ba de capul meu Pasare, de-aia am ajuns…

Am ajuns de unde am plecat la marea dilemă.

Destul de greu să te rupi plăcutelor îndeletniciri ale sărbătorilor. Mai cu seamă că afară ninge, iar înăuntru prăbuşite în coşuri de nuiele, damigene obeze  păstrează încă secretul culorii rozalii şi dulceaţa boabei de strugure atinsă de brumă. Cui să-ţi laşi slobod sufletul, fulgilor de nea sau unei cuvioase împărtăşanii în căldura binecuvântată  a căminului?

Un gând de an nou

Stă să cadă cortina peste spectacolul unui an dintre cele care se joacă  la matineu, cu sala abia populată de diriginţii claselor terminale şi cei câţiva elevi de liceu ce au mai putut fi adunaţi, din căminele golite în preajma sărbătorilor. Sala trebuia salvată în ochii plictisiţi ai artiştilor, pentru a avea garanţia că anul următor prestaţiile lor, prin contract vor putea să continuie.
Bine că s-a terminat 2010, poate să înceapă 2011!

            Cine ştie care regizor îşi va pune semnătura pe afişele stagiunii ce va să înceapă.

În ce mă priveşte aştept două cărţi. Ele sunt un fel de restanţă, dar mai mult decât cărţile; aştept să vorbească nepotul meu Alexandru,(cel cu Povestea), el cu siguranţă ar avea mai multe de spus. Doamne ajută!

Omul de zapada

Omul de zăpadă s-a oprit la geam

Parc-ar fi o şoaptă dintr-o rugăciune        

L-a-mbrăcat în raze steaua de pe ram

Şi-i stârni în ochi-i jarul din tăciune

Omul de zăpadă s-a postat în ger

Să primească renii încă de cu seară

Îngerii pe schiuri colindau în cer

Şi-i urcau în suflet lumânări de ceară

Omul de zăpadă a rămas de strajă

Renii în odihnă să-şi mai vină-n fire

Moşu-mparte daruri însoţit de vrajă

Fluturi albi danseaza beţi de fericire

Omul de zăpadă mulţumit fireşte

Prezentă  onorul Mosului plecând

N-a simţit căldura cum îl năruieşte

Şi de bucurie a căzut râzând

PAveste fara sfarsit – Medieval Story

PaVESTEA nu e o poveste a Craciunului cum s-ar putea crede. E un lant de pa-uri (proza arhiscurta) care trebuie continuat pana se va implini o poveste. Mai multe despre iniţiativă unor indragostiti de idei si cuvinte puteţi afla de aici. Linkul o să vă ducă la Regulament. Sunt zece porunci ce se impune a fi citite si respectate. Succes! Personal vreau să mulţumesc celei care m-a inclus in lista ei carmen76negoita

Călătoria (de Bogdan Onin)

“Jigodia dracu’!” scrasni printre dinti ridicandu-se anevoie din omat. Se scutura de zapada cand observa privirile speriate ale celor mici.
“Nu-i nimic. Sunt bine, iar asta nu va va mai face nici un rau!” Scarbit, privi trupul rotund al batranului si se gandi ca starpise o creatura a Satanei. Cu cateva momente inainte il gasise in caruta cu coviltir in care transportau copiii. Parea posedat in timp ce incerca sa-l dezbrace pe unul dintre cei mici. Numai Dumnezeu stie cum de s-a trezit chiar la vremea potrivita sa-l opreasca.

Spaima (de Carmen Negoiţă)

Nick, puştiul care ieri împlinise 4 ani, nu înţelesese nimic din toată tevatura asta. De ce bătrânul acela gras, ce duhnea greţos a alcool, a dorit să-l dezbrace? Îi spusese clar că-i este frig, dar nu a vrut să înţeleagă şi a continuat să tragă de pantalonaşii lui mari şi peticiţi. Îi ţinea strânşi cu o mână, iar cu cealaltă trăgea de palma ce-i acoperea gura. S-a speriat şi a început să plângă. Tom, prietenul său, i-a sărit în ajutor. Nu pentru mult timp. O palmă grea l-a trimis în celălalt capăt al căruţei. Oare îl omorâse? Dacă urma şi el?

Călătoria trebuie să continue (de Victor Bucur)

Arkana, înghiţitoarea de foc de 16 ani care se aciuase pe lângă gaşca lor pestriţă de vreo 2 ani îl luă pe Nick în braţe pentru a-l linişti. Mucii ţâncului curgeau pe sânii generoşi ai fetei. În ciuda gerului, părea să se simtă în largul ei în rochiţa scurtă, de trapezistă. „Ciudată fată – gândi Magister. Tăcută, dar aduce o grămadă de bani, învârtind tăciunii ei aprinşi prin târguri”. Scuipă în noroi lângă stârvul pedofilului a cărui mizeră viaţă o stârpise.
„Scăpaţi de leş şi urcaţi în căruţe” spuse. „Până în zori trebuie să ajungem la Londra.”

Realism amar (de Laura Driha)

Drumul se scurgea lenes si murdar, intr-o ceata mirosind a igrasie si a mort. Tacerea era intrerupta din cand in cand doar de zvcnirile micutului Nick al carui somn agitat sublinia nelinisti profunde.
“Crezi c-o sa uite?” intreba Magister, cautand in ochii Arkanei o ramasita de speranta.
“N-o sa uite. E prea mic sa inteleaga sau sa nu-i capteze atentia orice alta nastrusnicie a copilariei insa raspunsul intrebarilor sale o sa-i acreasca buzele curand!”
Rumegandu-i realismul amar, batranul se minuna de maturitatea fetei cu ochi de cafea.

Vraja (de Ion Toma Ionescu)

Cei trei atleţi se legaseră strâns între ei, după ce îl mătrăşiseră pe cavaler dezertând apoi din armata cruciaţilor. A fost un miracol drumul fugii din tabără. S-au aşezat la o mânăstire, continuându-şi antrenamentele zilnic, pe un deal departe de ochii călugărilor. Aici braţul legii nu-i mai putea ajunge. Când i-a abordat Magister, ciudat pericolele dispuseră. I-a înfăşurat în vorbe şi-au coborat împreună la căruţe. Aveau o vreme timpul ca un ghem la picioarele lor. După trei luni, în zăpadă, vraja se năruise lângă un nou cadavru.

Spre un nou început (de Bianca Dobrescu)

Magister, sorbind-o din ochi pe Arkana, adulmecându-i privirea și urmărind modul în care fata își mușca buza inferioară aștepta, nu știa ce așteaptă, poate că aștepta să se arunce în Tamisa, sau să fluiere pe oxford street, îi plăcea starea în sine.. în orice caz, Arkana îl țintise pe Nick, copilul speriat ce-și înghițea acum lacrimile, plânsul ăla cu sughițuri o scotea din minți, oare cât va mai dura? Se întreba smulgându-și un fir roșiatic din căpșorul ei oval.
- Cum crezi că ? înghiți în sec

O familie a celor singuri (de Esqvilyn)

Magister plecase sa aduca apa de la izvor.
“Ce vrei sa te faci atunci cand vei fi mare ?”, intreba monoton Nick, pierdut parca in cercurile pe care le contura pe pamantul negru.
Era o intrebare ciudata pentru Arkana. Ea era mare de mult. Nu se gandise niciodata c-ar putea trai in afara circului. Gandul ii sari la cartea pe care o recitise de 12 ori, singura pe care o avea.
“Voi desena cercuri precum ale tale … si poate le voi alatura cuvinte”, spuse fata zambind usor si se indeparta cativa pasi de baiat, sa vada daca se intrezareste Magister.

Cât şi-ar fi dorit… (de Carmen Negoiţă)

Patrick observase temerile Arkanei. „Oare de ce întârzie atât Magister?” gândi fata, în timp ce se îndrepta cu Nick spre căruţe. „Plec în căutarea lui. Ai grijă de ceilalţi copii.” Şi fără să mai stea pe gânduri, Patrick luă setul de cuţite cu care se antrena pentru spectacol. „Merg şi eu”, strigă Nick şi se smuci din braţele Arkanei. „Nu. Stai aici şi ai grijă de Arkana până mă voi întoarce.” O iubea, deşi ea părea să nu-i împărtăşească sentimentele. Cât şi-ar fi dorit să-i alunge îngrijorarea din privirea ce altădată arunca scântei de fericire.

Hanul cel nou (de Bogdan Onin)

Dupa ce vazu de cai, Magister se porni catre padure. Destul de aproape de locul de popas era un izvor cu apa buna iar el isi aduse burduful cel mare. Stia deja ca ceilalti vor rade de faptul ca nu-si topea si el zapada. De fapt n-avea nimic cu omatul, doar ca parca n-avea gust. Poate i se tragea de la al’ batran care-i spunea ca zapada era buna doar la racit alambicul pentru tarie.
Ajuns la parau, se opri cu mirare. Pe malul celalalt se vedea acoperisul unui han. Si trebuia sa fie nou-nout, de vreme ce in vara nu fusese acolo.

Fata din han (de Injineru)

În timp ce-şi umplea burduful cu apă, Magister îşi încordă privirea spre una dintre ferestrele hanului. În spatele perdelei se proiecta o siluetă de domniţă. Nici nu-şi dădu seama când burduful, plin fiind, dădea pe afară. Se ridică şi porni spre han sperând să primească ceva de mâncare şi un pic de dragoste de la silueta din geam. Ajunse din câţiva paşi sub fereastra cu pricina şi îşi lipi fruntea de un ochi de geam. Nu mai era nimeni, doar silueta şi mesele vechi cioplite în stejar. Trase aer în piept şi bătu cu tărie în uşă…

Spioanca (de Victor Bucur)

Când Patrick ajunsese la hanul de lângă râu, soarele coborâse deja binişor în spatele copacilor. Bătu cu forţă. Nici un răspuns. Intră cu prudenţă. După doi paşi, o mână nevăzută, mică dar viguroasă îi astupă gura iar în coaste simţi fierul rece. Instinctiv, mâna lui ţâşni către cuţite însă din întuneric o voce familiară îl opri. Femeia îşi retrase şi ea lama.
În următorul sfert de ceas Magister îl puse la curent cu tot ceea ce aflase de la hangiţă.
“Sir Edward” i se adresă spioanca cu adevăratul nume, “trebuie să vă grăbiţi. Agenţii Vaticanului sunt aproape.”

Plecarea (de Carmen Negoiţă)

Arkana se plimba de la o căruţă la alta. Întârzierea celor doi îi accentuau temerile. Cu cât soarele se ascundea dincolo de linia orizontului, cu atât frigul punea stăpânire pe acel tărâm al nimănui. Trecu pe la fiecare căruţă şi verifică dacă toţi copiii sunt bine. Dincolo de umbrele ce se întindeau tot mai misterioase, se auzi urletul unui lup. „Arkana, plecăm. Agenţii Vaticanului sunt aproape. Fiecare să treacă la câte o căruţă”, se auzi din noapte glasul lui Magister. Era fericită să-i revadă, însă prezenţa femeii o înfurie de-a binelea.

Scutierul (de Bogdan Onin)

Era cea de-a treia iarnă de când Patrick – în realitate scutierul lui Sir Edward – acceptase să se alăture misiunii secrete a lordului său. Știa că protejarea tânărului prinț era o sarcină extrem de importantă de vreme ce le fusese încredințată chiar de Rege. Lordul nu mai fusese așa de furios de multă vreme și nici nu era de mirare, după ce auzise că agenții papistași erau pe urmele lor. Cineva trădase! Dar cine, de vreme ce erau atât de puțini cei ce știau adevărul. Nici măcar copilul nu știa de fapt cât de important era pentru Regat!

Noapte de nepătruns (de LePetitPrince)

I se parea ca linistea din jur ii apasa pe ganduri de parca ar fi vrut sa-i impinga afara din minte intrebarile fara raspuns, si, tocmai cand se pregatea sa le risipeasca cu o lovitura de spada ca pe un dusman ivit pe nepusa masa, auzi dinspre padure:
- Credeam ca ai un lup dar tu ai o haita intreaga! Vorbele tale mi-au sfasiat pielea si mi-au scormonit maruntaiele…
Cine rostise aceste vorbe era imposibil de deslusit prin panza neagra si deasa a noptii dinafara si dinauntrul sau.

Legături de sânge (de Victor Bucur)

Magister se întoarse către lizieră:
- Poate că vorbele mele te-au rănit, dar au trecut trei ani de-atunci. Dă-ţi puţină pace.
- Pace? O voi avea atunci când mucosul nu va mai avea suflare, răspunse vocea din beznă.
- Atunci nu o vei avea cât voi trăi eu. Tu vei continua să-ţi trimiţi asasinii incompetenţi, cu pofte necurate, robe şi mătănii iar eu voi continua să-i ucid. Şi nu uita, dragă vere, că binecuvântarea şi aurul papei nu vor mai cumpăra răbdarea poporului pentru mult timp. Zilele pe tron îţi sunt numărate. Curând Anglia îşi va cunoaşte suveranul.

Amintiri (de Injineru)

Într-o clipă Magister închise ochii şi privi în trecut, acum 3 ani. În poieniţa de lângă sat, stătea liniştit întins pe iarbă, cu soarele bătându-i pleoapele. Când foşnetul buruienilor îl treziseră era şi ea acolo. Blondă, voluptoasă, dornică.
- Este al tău, nu te bucuri?
- Nu pot să recunosc nimic, am soţie. Asta mi-ar aduce moartea.
- Atunci du-te dar să ştii că într-o zi tot ne vom întâlni. Du-te şi… păzeşte-ţi spatele!
Vocea de după vălul negru vibra ca atunci.
- O fi ea? Şi dacă da, cum voi putea afla?

Misterul din noapte (de Carmen Negoiţă)

Putea să jure că vocea e a ei, dar silueta nu dezvăluia nimic din feminitatea celei care-l făcură să-şi piardă multe nopţi în căsuţa din poiană. “Ochii i-aş fi recunoscut imediat, dacă n-ar fi purtat blestema aia de pălărie ce-i ascunde jumătate din faţă.” Amintirile îi răvăşeau mintea şi sufletul, pe când misterul vocii rămânea încă de nepătruns. Ivirea lunii de după nori, îl făcu pe tânăr să tragă de hăţuri şi să se piardă în noapte. Doar mănuşa cu semnul casei nobiliare mai putea fi un răspuns. Magister o luă fără ca ceilalţi să observe.

Plămada regală iese în mocirlă (de Bogdan Onin)

Deasupra zidurilor Londrei, soarele se-nălța încet. La fel și zarva străzilor murdare și pline de gunoi. Ca-n fiecare dimineață, șobolanii începuseră deja să se rărească, căutând să se ascundă și să fugă din fața trupelor de copii flămânzi, care-i vânau pentru carne. Chiar dacă nu mai călcase acolo de câțiva ani, Sir Edward știa mersul orașului. În așteptarea semnalului, își oprise coloana de căruțe la doar câteva sute de pași de Poarta Mare. Avea un singur gând: ”Oare protejase un diamant pe care viața urma să-l arunce în mocirlă?”

Pictorul (de LeeDee)

Ascuns după coviltirul ponosit al căruței, Tom aștepta intrarea în marele oraș și admira jocul de lumini și umbre și pata de culoare, pe care soarele, urcând spre zenit, o topea peste drumul prăfuit și peste copacii de pe margine. Ce-ar mai fi dorit să aibă cu el, pensula și penelul! Petrecuse mult timp pe lângă bunicul său, pictor la curtea regelui, dar când i s-a cerut să-și însoțească micul prieten, pe Nick, în exil, a considerat-o ca pe o datorie de onoare și s-a supus. Dar tare îi era dor…

Răpirea (de Injineru)

Spera să găsească o pânză şi-o pensulă în oraş. Îl luă astfel pe Nick de mână şi se furişă pe lângă căruţele ce tocmai intrau.
-Trebuie să găsesc ceva instrumente pentru desen, Nick.
-Vino după cu mine.
După câteva minute de acrobaţii printre picioarele cailor intrară pe o străduţă lăturalnică. Dintr-o dată simţi o durere-n ceafă şi apoi linişte. S-a trezit singur într-o pivniţă întunecoasă care avea totuşi un iz aparte, de femeie. Îşi încordă privirea şi văzu silueta din faţa lui.
- Tom, nu-ţi fie frică îţi vreau binele.

Cu umor in genunchi

Parcă ne-au rămas numai sărbătorile; Crăciunul, Revelionul şi din când în când, rar ne mai bucurăm la câte-o victorie sportivă. Fie că se cheamă Ana Maria Brânză şi echipa de spadă, Fie Cristina Neagu şi echipa de hambal. În rest rămânem încercuiţi de frica ultimelor clipe, lungi, tensionate ce ne storc de vlagă. Nu se mai termină meciul Stelei cu Napoli de la Bucureşti! Nu se mai termină meciul de la Napoli! Nu se mai termină 2010! Nu se mai termină criza! Şi dacă se termină, noi tot în genunchi?
!...           Foto:Medieval.jpg

Marele miting

au iesit pictorii la miting
jerpeliţi cu bărbile lor soioase
mătură caldarâmul de frunze


s-au coborât de pe ziduri
lunecând din icoane
ca nişte umbre de sfinţi

autorităţile au fost surprinse

dispăruseră din păduri (în trei zile)

toate rezervele de clorofilă

verde nicaieri e deja dezmăţ

în catedrala lunii noiembrie

a dat strechea-n  culori

au ieşit pictorii la miting

în loc de lozinci purtau nuduri

cu ochii scoşi ochi de smarald

de parcă s-ar fi răsturnat
pădurile prin acele găuri

în orbitele adânci

îngeri tăcuţi gardienii
în uniformele lor albe

din depărtare se-apropie

Giony si Carlanul. Pregatiri de Ignat

I-a legat funia de picior şi-a pornit agale taman la dracu, la târg. În gândul lui porcul Giony emitea mirări:

“Ce- o fi cu Victoraş(i se spune Cârlanul) de e trist(?) că doar scapă de-o belea dacă mă vinde. De un an se chinuie bietul om să-mi reducă zilnic tainul. Mi-a tăiat pâinea, laptele, dovlecii (de la Dăbuleni?...) lăsându-mi doar verziturile şi tărâţele. Doar că tărâţele cumpărate de el erau tare sprintene  şi înotau în troc mai ceva decât sportivii australieni în bazinul olimpic, până să le prinzi.

Da ce, porcii sunt toţi prostănaci?!... Îşi mai folosesc şi ei creierul lor mic, uneori. Sorbeam mai întâi lăturile, şi la sfârşit consumam delicatesele, alifia de fibre, numai bună la colonul meu iritabil”

La capătul celălalt al sforii Victoraş filozofa, mult mai complicat pentru sine, rătăcit în doctrine şi trăgând de fire să le împletească într-un hamac în care să legene proiectul statului social(...) împreună cu porcul, să dea mai bine in târg, şi să-i ia faţa lui Anton... acu de sărbători, dacă va fi posibil.

Ce-a făcut la târg Victoraş, numai dracu stie că a ieşit de-acolo tare cătrănit.

În tot acest timp Tatulici trâmbiţează pe sticla realităţii Zece pentru Romania în spiritul Crăciunului. Ce să faci numai cu zece, măi Tatuliciule! când sunt atâţia în Parlament... şi de Ignat, atâta norod necăjit…

SuperBlog. Premierea.

Aseara la SuperBlog s-au impartit premiile. Atmosfera in lipsa marilor combatanti, Julien, Ion a fost destinsa, iar cutitele Tomas cu care ne-a gratulat Realul au confirmat principiul ca daca vrei pace, musai trebuie sa-i inarmezi pe "adversitari". "...Tari" au fost organizatorii, nu e o greseala ca i-am legat de combatanti... Asa ca nu s-a discutat prea mult despre jurizare, punctul sensibil al editiei curente.

Deocamdata o singura poza de la premiere:

Seara a inceput cu prezentarile scurte ale fiecarui concurent  in ordinea clasamentului, deci cu Manubv, Ghidusii si …Cufarul cu vise.

Lexa,  Ana Vasilescu, precum si multi altii din provincie nu s-au incumetat sa infrunte amenintarea iernii.

La Julien Tanase, dupa intaia strigare, chiar daca organizatorii erau anuntati ca nu ajunge, toti din sala am asteptat surpriza. A ratat marele efect jurnalistul de investigatie.

Au urmat sponsorii, n-o sa-i enumar decat pe cei care au lipsit: TAROM-ul,Toyota si Tara Fashion (tare fascinat as fi fost sa intreb de ce m-a depunctat la "Funza de feriga"). In general discursul lor a fost OK potrivind cuvinte frumoase la adresa concurentilor clasati pe ultimele locuri, adevaratii castigatori pentru ca si-au invins tentatia de a parasi competitia. Au fost si incercari timide de justificare a subiectivismului unor notari controversate, puse pe seama numarului de postari  ce trebuiau evaluate, orelor tarzii din noapte cand si cantarul poate deveni lunatec…

Misiunea cea mai simpla si-au marturisit-o partenerii. Cat despre organizatori ei si-au purtat cu decenta crucea pana la final si, m-am uitat atent erau pregatiti sa mai primeasca ceva oale sparte in cap pana la expedierea vouchere-lor

La premii clasamentul s-a rasturnat si cei din urma s-au vazut pe culmi, primii.

Diploma, pungile cu daruri, strangerea de mana, si poza pentru istoria SuperBlog ce va sa fie scrisa.

In discutiile libere, catre sfarsit s-au oferit sugestii, prajituri, cafele, sucuri si alte comestibile de larg si civilizat consum.

O socializare luminoasa in care au stralucit vedetele, blitz-urile, aparatele de filmat si a lipsit scandalul.
Nu puteam sa le avem pe toate.

Coduri _ Pa SuperBlog

Un sondaj CSOP salveaza Comunismul. Repondentii in marea lor majoritate, (80%)  spun ca n-au avut de suferit in comunism. Doar securitatea ramane, in procente o institutie blamata peste arcul de timp. Semnalele nu sunt dintre cele mai bune. Cod rosu de atentionare.

Viscol, ger aspru si ninsoare. Institul metereologic atentioneaza: “La noapte vine iarna!”. Oare de ce codul galben de maine nu e alb.

Pic cu pic se face lacul. Lacrimile saracilor romani baltesc in pustiu.

E ca dracul!... Cod portocaliu.

Pace la SuperBlog

Tare necajita a fost Pasarea cetii la aflarea rezultatelor in SuperBlog. Oricum de vre-o doua luni incoace, de cand a inceput concursul coborase intre noi, sub “punctul de roua” temperatura relatiilor. Nu stiu de ce ideea inscrierii in competitie nu i-a suras inca de la start, reprosandu-mi ca sunt cu capul in nori, nu le am cu tehnologia, si nici cu IT-ul, ca n-am vandut in viata mea un produs, mai bine sa stau in banca mea ca si-asa e un miracol cum de ma rabda blogosfera.

Ma tot laud ca am un scris inspirat, imaginatie si originalitate, dar si dupa nasterea ei, la botez am dovedit ca n-am o viziune deschisa, in loc sa-i fi zis Pasarea maiastra, Pasarea albastra, sau Pasarea paradisului am bagat-o in ceata de n-o mai poti scoate nici cu ordinul procuraturii

De ore bune de cand a parcurs clasamentul (cum l-o fi citit pe ceata asta groasa?...) dialogul ei cu subsemnatul a intrat in impas total, prelungit. Pana si Boc-ul mai vede din cand in cand raza de soare in dialogul cu sindicatele, mai o cafeluta, mai un moratoriu, la mine s-a taiat definitiv puntea discutiilor.

Asta e, acu n-o sa-mi pun linkul de gat pentru o pasare smintita.

Oful ei cel mai mare e ca in primele 10 etape nu am stiut sa ma leg cu linkul de unde trebuia si probabil juriul a aplicat regulamentul ulterior, penalizandu-ma pentru intarziere. Numai ca eu pe blog am facut toate postarile la timpul cuvenit ( va rog intrati pe blog la primele etape si va fac dovada). Si daca nu era Claudia – SwissPlan.biz  sa ma invete unde si cum sa pun linkul ala amarat, poate eliberam si juriul de efortul sa delibereze cu riscul sa-i ramana textele mele in gat. Daca-i ramaneau mai plateam si daune.

Cu handicapul asta am plecat la drum in raspar cu Pasarea cetii. Adevarul e ca as fi putut recupera, dar am continuat sa gresesc cu slabiciunea mea pentru blonde. Dracu m-a pus sa dezbrac la TAROM stewardesa de uniforma ei albastra, iar la Tara sa fac in asa fel in cabina de proba, sa pice frunza de pe model…N-am putut rezista ispitei!

E deja tarziu, lamentarile nu-si mai au rostul. Hai pasare sa facem pace sociala si sa dam Cezarului ce e al lui strigand intr-un glas:

Bravo Manuel!

Bravo Ghidusii!

Bravo Lexa!

Clasicii SuperBlog. Se desfiinteaza comisiile...

E mare ingrijorare la Liga lui Mitica. De ieri dimineata  Comisiile de disciplina isi sparg capetele de ziduri. Problemele nu vin nici de la Iancu, nici de la Becali, nici de la Dinu Vama, nici de la Porumboiu, vin pur si simplu de la SuperBlog.

_Pune frana maestre, nu vezi ca circuli pe rosu, oi fi eu Pasarea cetii cu capul in nori, dar tot bag seama ca intreci masura. Ce legatura are Liga lui Mitica cu  Superblogul?

_ Pai are, ca-n tiganeala asta isi pierd obiectul muncii.

_ Care tiganeala maestre, trecusi la politici guvernamentale, cine-si pierde munca? la obiect,  fi mai coerent ca doar nu intrasi in opozitie sa freci toata ziua …la negru

_ Vorbeam de comisii, ca n-ai ceata-n priviri… Vazusi pe PCNews, acolo injurii scatoalce vere intre concurenti, adevarati doctori in licente …de limbaj.

Bietii astia din fotbal raman fara paine. Cum sa mai judeci un fotbalist la comisie  pentru un scuipat sau o banala injuratura de mama. Ce sa-i mai zici lui Gigi Becali, dupa ce l-ai cittit pe Manubu, Julien sau ion? (cu i mic respectandu-i iscalitura)

Doua laptopuri, doi stropi de fericire

La sfarsitul concursului SuperBlog, ASUS a tinut sa adauge o fapta buna la generozitatea deja recunoscuta. Ofera doua laptopuri, ca sa aline cumva doua cazuri sociale si noi ar trebui sa facem propuneri in acest sens cu doua nume care sa imdeplineasca cerintele.

Fara sa stiu, in etapa 42 a concursului am scris un articol de premonitie in care l-am avut erou pe Alexandru Florescu, nimeni altul decat nepotul meu ce in ianuarie urmeaza sa plece in Germania pentru o operatie ( a cata?) complicata.

Nu as vrea sa-mi argumentez  propunerea decat prin rugamintea de a citi  postarile din spatele urmatoarelor doua linkuri.:

http://pasareacetii.blogspot.com/2010/11/superblog-etapa-xlii-un-asus-pentru.html#links

http://pasareacetii.blogspot.com/2010/04/povestea-lui-alexandru.html#links

Decenta nu-mi da voie sa scriu mai mult.

Cititorilor mei pasageri, sau celor care obisnuiesc sa se intoarca pe blog le cer in comentarii, sustinere. Daca insa credeti ca stiti cazuri similare, puteti face si alte propuneri .

Sunt mandru de Romania mea

Larma se rostogolea de la şcoală în trei direcţii pe uliţele satului: Valea Boierească, Valea Ţigăncii şi Valea Pribei. Fiecare vale cu povestea ei. Am copilarit şi o cunoscc bine pe cea din urmă. Cea mai săracă desigur era Valea Ţigăncii.

Pe Priba, de o parte şi de alta a drumului, gospodarii îşi rânduiseră  casele după rang, la intrare cei mai înstăriţi, case cu acoperişuri de ţiglă roşie şi curţi pline de animale şi orătănii, iar în fundul văii aşeazate-ntr-o rână colibele celor săraci, înconjurate de garduri de nuiele în a căror curţi urcate pe coastă, doar câinii, câte doi trei de-odată, lătrau alergând vre-o găină rătăcită.

Pânăntr-a patra, noi copii eram egali. Cu ghiozdane noi, cărţi şi caiete îmbrăcate în coală albastră şi uniforme la fel. Doar încălţările făceau diferenţa. Şi mai era un semn, cei de pe vale alergau înaintea noastră când ne-ntorceam de la şcoală, îşi aveau fiecare beţele lor ascunse, le luau în posesie şi cu ele în mâini, întărâtau câinii printre ulucile gardului. Zbârrr! şi câinii înebuniţi erau în stare să muşte lemnul.

Mi s-au derulat în minte după cincizeci de ani secvenţele respective, şi-acum a mirare ne-nţelegând pe de-a-ntregul de unde se isca satisfacţia pe feţele înbujorate ale ţâncilor cu beţele.

Azi e 1 Decembrie, ziua naţională. La defilare se dă onorul Primului Ministru şi nu lui Geoană. Zbârrr, printre ulucile gardului din nou se repetă secvenţa, şi latră câinii…

Sunt mândru de Romania mea !

Cavalerii blogosferei. SuperBlog la final

Călărind, călărind, călărind, prin zi , prin noapte, prin zi.

Călărind, călărind, călărind.

Şi curajul a obosit atâta şi dorul s-a făcut atât de mare. Nu mai sunt munţi deloc, de-abia câte un pom. Nimic nu cutează să se ridice. Colibe străine se ghemuiesc însetate lângă fantâni prăbuşite. Nicăieri vreun turn. Şi mereu aceeaşi privelişte. Doi ochi sunt prea mulţi. (Rilke)…şi micul francez, şi marchizul şi Spork şi contele, generalul…

*

Cel din Langenau se întoarce în şa şi zice:

_ Julien – Tănase, tu vezi turnul?... De ce tocmai el? probabil singurul jurnalist de investigaţie în cursă, şi tocmai lui, în etapa de la Tarom  i s-a furat calul.

Nu-i va răspunde. Va rămâne în turnul lui…( apropos să ştii ca mie mi-a plăcut călătoria ta cu avionul.)

Oare Manubu? el să câştige? pe Cheţa ăsta, bun călăreţ l-am citit de multe ori, are tehnologie are şi calul, “pur sânge”, englezesc desigur, ce să faci cu Lipitanii noştrii!... ar merita să-l urcăm pe soclu. O singură dată la BlogMoney  s-a speriat animalul(de informaţia bombă) şi l-a trântit în iarbă .

Apoi amazoanele: Lexa , Ghiduşii, Ana Vasilescu, Raluca, Langrimme cu genunchii flexaţi, spatele drept şi bazinul  uşor spre înainte, piptul scos şi privirea în zare, elegante, suple călărind armăsari albi. Cum să reziste şi juriul, oameni şi ei!

*

Cel din Langenau scrie o scrisoare cufundat în gânduri. Lin zugrăveşte cu slove mari, grave, drepte:

“Buna mea mamă,

fii mândră: eu port steagul

fii fără grijă: eu port steagul,

iubeşte-mă: eu port steagul”

*

Ce mi-a plăcut la SuperBlog 2010 ?

Ideea de competiţie, cu tine însuţi în primul rând. Libertatea în abordare, cel puţin în aparenţă s-a făcut apel la originalitate, chiar dacă s-a dovedit la jurizare că era mai mult un slogan. Nu vreau să particularizez. Nivelul cred eu a fost destul de bun. Experienţa, şi de asemeni informaţia te înbogăţesc cumva, după ce le treci prin filtrul personal.

            Ce m-a facut sa particip pana la final?

            Când părăseşti o competiţie de orice fel trădezi spiritul olimpic. Îmi place să cred despre mine că am înţeles conceptul în filonul lui valoros. Se pot găsi motivaţii ca să ieşi din luptă, poţi fi învins, dar cu fruntea sus. N-am vrut să dau cuvintelor această notă gravă care a ieşit. Nu le mai schimb. În general textele mele sunt mult mai relaxate. Vă invit să reveniţi pe blog mai târziu.  http://pasareacetii.blogspot.com

            Ce as vrea sa se imbunatateasca in regulamentul si modul de desfasurare Superblog 2011

            Personal mă voi gândi dacă mai particip. Ce era de demonstrat… Dar pot exprima nişte opinii.

·         Lungimea nu e cea optimă, înţeleg că este vorba de un maraton însă  alegerea temelor ar trebui mai bine diversificată, fără repetiţii tematice.

·         Dintru început regulamentul ar fi bine să limiteze folosirea caracteristicilor tehnice ale produselor în textele din concurs, pentru asta pot exista linkuri.

·         Forma si prezentarea articolelor nu trebuie sa fie ca a profesioniştilor în domeniu, o fac ei mai bine decât noi. Spontaneitatea, originalitatea de care vorbeam, imaginaţia, umorul ar trebui să ne despartă de ei, altfel unde este câştigul

·         Juriul să fie mai prompt cu notele şi să-şi argumenteze punctajul nu pâna la  detaliu, nu trebuie să fim absurzi, după ce că dau şi banii…

·         Organizatorul PC NEWS  ar fi correct să nu se sustragă de la notare ba dinpotrivă.

             În final tuturor celor care au contribuit cu ceva la desfăşurarea acestui concurs Super una peste alta şi nu în ultimimul rând cititorilor noştrii mulţumiri. Şi sus steagul !

SuperBlog _ Etapa XLIII-a. Soldatul de la Marathon

Nenikikamen (am învins!) a strigat Pheidippides, mesagerul atenian după ce a alergat distanţa de 42 de kilometrii de pe câmpul de luptă de la Marathon pâna la Atena, pentru a anunţa victoria asupra perşilor. S-a prăbuşit, şi a murit.

Firesc tot 42 de etape a avut şi maratonul nostru de la SuperBlog.

Similitudinea se opreşte aici. Chiar dacă noi concurenţii am fi greci, perşii cine să fie? că doar nu cititorii, nu cu ei ne luptarăm. Eventual cu juriu, dar perşii copleşeau pe greci ca efective de trupe, juriul ne copleşeşte doar cu notele. Oricum ar fi, cum ne-ar sta nouă oameni serioşi să-i alergăm pe juraţi de la spate până pe ţărmul Mării Egee, că tot nu-i mai spală nici apele mării.

În plus, noi am avut sponsori, drept e c-aveau şi ei niscaiva zei…

            Cu partenerii media ai evenimentului le-am pus capacul. Pe vremea aia chiar că  n-aveau cum să existe.

Noi la SuperBlog am avut nene parteneri serioşi:

TVR – Zona IT, emisiune difuzată saptămânal vinerea la ora 18 pe TVR2 cu un program dedicat fenomenului informaţional

Connect,  revistă de telecomunicaţii cea mai mare din Europa

PhotoMagazine, revistă de tehnică şi artă fotografică

Radio Lynx.ro, păreri, muzică, interactive, concerte de club live, evenimente de business, etc

http://www.121.ro/index.php, comunitatea femeilor senzaţionale, horoscop, modă, relaţii, carieră şi multe altele, un site pe care nu te plictiseşti

http://www.arenait.net/, siteul câştigător anul trecut, hardware, software, evenimente IT

http://www.moneywatch.ro/, analiză bussiness, socială, investiţii, câstigător de asemenea anul trecut.

Se pare că până la urmă l-au avut şi ei partener media pe Herodot…

Se poate, nu mai zic nimic, doar că oricum nu eu voi fi soldatul cu Victoria! Să râmână el cine va fi… cu GLORIA.

A servit cu demnitate istoria…

SuperBlog _ Etapa XLII-a. Un ASUS pentru Alexandru

ne fulgeră pe şiră cu colinde

se hârjonesc în suflet lupii tineri\

în cer un înger candela-şi aprinde

şi clopotele ard la Sfânta Vineri

ce veşnic ninge cearcănele serii

pudrate-s cu mireasmă de răşină

şi parcă înfloresc în glasuri merii

…în ieslea lumii pâlpâie lumină

*

Am prefaţat această ultimă temă jurizată din concurs cu un colind luat din volumul meu de versuri Glonţ de argint. Am o stare melancolică la finalul acestor zile devenite istovitoare pe parcurs, şi în orice caz neobişnuite pentru mine, în care am vrut să picur puţină originalitate, un strop de umor, şi adevăr cât poate să ducă firavele mele cunoştinţe de specialitate (ce lipsesc cu desăvârşire, la propriu) împrumutate de pe Google.

Rezultatul, privind în clasamentul provizoriu, pare să nu fi plăcut juriului. Mie însă da, (sper nu numai mie!) şi consider că m-am înbogăţit cu încă o experienţă. Las premiile celor care scriu în tipare recunoscute, ce nu-ţi forţează neuronii, pe care niciodată nu trebuie să le parcurgi până la capăt. Consideraţiile inconfortabile şi divagaţiile nu au căutare acum, şi aşa timpurile sunt zbuciumate.

Se pare că nu pot depăşi o uşoară nemulţumire.

Ultima temă, generos a fost ASUS-ul de această dată, îmi prilejuieşte să fiu relaxat. Vin sărbătorile, în cer se purifică la greu zapada şi îngerii repetă cu copii în cor colindele.

Şi pentru că trebuie să fac o comunicare importantă, acest concurs mi-a invadat blogul de două luni, intrând cu totul în viaţa mea privată, mă va suporta sper, în particular, preţ de câteva rânduri. Se va dovedi că există o legătură.

V-aduceţi aminte de povestea lui Alexandru? E încă postată pe blog. Dar de campania făcută pentru susţinerea lui prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe salariu, (o lege bună), către fundatia SERA?  Ei bine, am o veste extraordinară. Campania de susţinere din primavară a avut succes.

S-au strans aproximativ 500 de declaraţii, iar în urma acestora Alexandru a primit o parte din banii necesari deplasării din luna ianuarie 2011, în Germania , pentru operaţie.

În numele lui Alexandru, eu şi Cristina, mama lui, mulţumim din suflet celor care ne-au fost aproape!

Şi acum legătura cu laptopul ASUS, cadou de Crăciun.

Poate să pară un pic forţată, dar nu e. Alexandru va face în curând 7 ani. V-am mai povestit, el e cel care a testat laptopului meu Acer Extensa rezistenţa la apă, n-a rezistat, dar funcţionează cumva.

Departe de mine gândul de a argumenta exagerat şi plictisitor, dar la prima operaţie la 3 ani, o operaţie grea, prilej cu care nepotul meu şi-a pierdut darul vorbirii, după o lună de imobilizare pe spate şi întristare profundă, primul zâmbet care i-a apărut pe chip a fost datorat unui laptop pe care i-am pus un desen animat. Atunci s-a întors cu faţa către noi soarele.

N-aş vrea să devin melodramatic, dar el e familiarizat cu laptopul, vă asigur nu e prea mult. Îşi deschide singur jocurile, deseneaza, îşi caută şi porneşte singur desenele animate.

Dacă totul va merge bine în curând vom învăţa să recunoaştem literele şi idealul ar fi să învăţăm să scriem şi să comunicăm, cu ajutorul laptopului poţi face o serie de aplicaţii cu programe simple, dar eficiente.

Pentru el mi-aş dori de Crăciun un ASUS Eee PC 1001 PX, fără costuri prea mari, să-l aivă cu el în Germania, să-l pot vedea, şi să-mi facă semne cu mâna pe camera WEB

Pentru aceasta postare juriul a acordat 95 puncte

Constelatii paralele

Numele galaxy(e) provine din greacă şi înseamnă lăptos, desigur pe filiera Căii Lactee. E un sistem cu masă, alcătuit dintr- o aglomeraţie de stele. Într-o galaxie numărul stelelor începe de la 10 milioane, ajungând la un bilion în galaxiile mari, toate orbitând în jurul unui centru de gravitaţie.

Tot 10 milioane, dar de data asta de produse din gama IT&C are la această oră şi magazinul online IT GALAXY, descoperit fără vre-un telescop spaţial Hubble, (plasat pe orbită undeva dincolo de atmosferă, pentru ca imaginile sa nu fie perturbate de turbulenţe terestre), ci mult mai simplu în blogosferă folosind instrumentele unchiului Google

Serch www.itgalaxi, si ţi se descoperă o minunăţie de magazin online ce-ţi oferă o parte însemnată a civilizaţiei si înaltei tehnologii terestre pe care o poţi atinge, te poţi bucura de ea la tine acasa după ce o cumperi, spre  deosebire  de civilizaţia astrală la care poţi privii lung prin telescoapele ultra sensibile, o poţi imagina, dar nu dispui de anii lumină necesari ca să o poti compatibiliza nevolnicelor noastre simţuri.

Să rămânem deci la it galaxy-ul deţinut de SC COBRA MEDIA SRL ce  ne poate implini maruntele noastre aspiraţii şi să lăsăm în plata Domnului astrala Fată Morgană, care ce e drept ne-a inspirit în demersul introductiv ce tocmai am isprăvit să-l săvârşim.

Şi ca sa intrăm cu deplinătate în miezul lucrurilor, să spunem încă de la început că trebuie sa fim pregatiţi să găsim aici asigurate servicii şi produse la cele mai înalte standarde şi cele mai mici preţuri din piaţă. Sa continuam cu AVANTAJ-ele, adica ai posibilitatea sa folosesti cardul Avantaj, cumpând acum şi plătind după treizeci de zile. Din 1 octombrie se poate plătii şi în rate.

Despre produse

Desktopuri Servere Laptop-uri Smartphones Detectoare radar Statii Radio CB Procesoare Placi de baza Memorii Placi video Monitoare Monitoare LCD LCD-TV Imprimante Mouse Tastaturi Multimedia Camere foto digitale Camere video Camere web Carduri memorie Rame foto digitale Telefoane mobile Faxuri Telefoane fixe Gaming Console Jocuri Networking Software Accesorii

O constelaţie întreagă de produse din generaţia tânără în plină formă şi vreau să fac precizarea, n-am zărit în jur nici o gaură negră care să pună în pericol major buzunarul clientului. Nu-i mai puţin adevărat că forţele de atracţie magnetică o dată intrat în sistmem, acţionează cu certitudine, miraculos din toate părţile,  dar rămâne libertatea deplină a alegerii individuale garantată de constituţie, şi aici intervine din când în când fluierul arbitrului, cavalerul în negru care e direct pe mână cu guvernatorul Băncii Naţionale şi te avertizează când simte că faultul asupra bugetului periclitează echilibrul. 

Vizitaţi site-ul cu incredere şi nu încercaţi să mituiţi arbitrul. Cu Isărescu nu ţine!

SuperBlog _ Etapa XLI-a. O gură de nisip

Mă simt ca un călător istovit când ştie că mai are două zile de parcurs şi poate atinge umbra. Ce binecuvântare şi răsfăţ, oaza aceea verde lângă lacul albastru, după nesfârşita întindere a deşertului!

Cât mai iau o gură de nisip, am timp să studiez în amănunt imaginile mult dorite. De la razele fierbinţi ale soarelui am în cap două televizoare. Pe partea dreaptă un televizor LCD, iar pe stânga un televizor LED de ultimă generaţie. Care e diferenţa între un televizor LED şi un televizor LCD, ambele folosind acelaşi ecran LCD cu cristale lichide la afişaj?

Diferit, doar modul în care este  utilizată lumina pentru a genera imaginea în spatele ecranului. La LCD classic, lămpile fluorescente cu catod rece răspândesc o lumină albă în partea din spate a ecranului, pe când la LED, diodele organice emiţătoare de lumină (LED-uri) emit o lumină colorată utilizând mai puţină energie şi mai puţin spaţiu decât becurile tradiţionale. Nu ne mai complicăm amănunţind că la rândul ei noua tehnologie poate avea iluminare din spate, cu LED-uri sau Edge LED-uri. Oricum dezvoltarea e la început, orizontul abia deschis, şi trendul vânzărilor deja înclină balanţa.

Ar trebui totuşi să fac un efort de concentrare să văd cum stau cu imaginile.

Pe dreapta la LCD,  pare să am un raport mai scăzut de contrast, un unghi de vizualizare mai mic (un privitor ce se afla la un unghi mare faţă de televizor nu vede imaginea cu aceeaşi claritate ca unul ce priveşte din faţa ecranului), şi lumina de fundal poate crea distorsiuni de luminozitate.

În schimb, pe partea stângă am un contrast foarte bun: 3000000:1 (cu mult peste LCD), culori vii şi naturale, ultrasubţire ca dimensiune, îl poţi pune ca pe un tablou direct pe perete.

Poluarea şi consumul de curent sunt foarte mici la amândouă.

La dezavantaje deocamdată plusează televizoarele de tip LED, mai scumpe aproximativ de cinci ori decât celelalte.

In concluzie, pe  dreapta cutiei mele craniene bătute de soare am un televizor LCD destul de bun ca raport calitate/preţ, iar pe stânga am unul mai performant dar şi mult mai piperat la preţ.

N-am să mă hotărăsc acum în prăpădul de arşiţă ce mă plezneşte în moalele capului, de parcă îmi filează o lampă ca la Diamantul bunicii.

           Am să opresc temporar transmisiunea paralelă, şi o să număr consecvent în continuare paşii, până ajung în mijlocul vegetaţiei luxuriante a oazei de la capătul drumului. Nu se poate, sub arcadele vegetaţiei luxuriante să nu găsesc o bere rece Timişoreana, si abia atunci voi recăpăta discernământul întreg, să optez.      

          Cu temele făcute, a doua zi, din aeroport mă voi prezenta fără escală direct la Azerty.

SuperBlog _ Etapa XL-a Ceaţă pe fluviu

Dialogurile cu Pasărea ceţii nu sunt o noutate pe blogul meu. De un timp însă pasărea a intrat în grevă. Nu mai ciripeşte nimic. Oftează şi mănâncă seminţe. Bine măcar că nu i-a dat prin minte să intre în greva foamei, ce m-aş fi făcut, aş fi fost nevoit să mă expun răstignit pe sticlă, întrebărilor Marii Preotese de la Realitatea TV, în Ora de foc. Atât ar fi bătut câmpii Oana, de-aş fi fost obligat să-i retez scurt macaroana.  Ţi se face lehamite cât o răsuceşte cu limbuţa ei despicată până reuşeşte să facă legătura cu preşedintele…

Am bănuit mai apoi că s-a pus pe bune cu sindicaliştii, că deh şi-acolo e multă ceaţă… cu fondurile, cu patrimoniu, şi aud că se doreşte să se facă lumină. Pasărea mea, precum şi liderii sindicatelor, la lumină nu pot avea libertate de mişcare deplină.

Dar n-am zărit-o manifestând, nici măcar la mitingul poliţiştilor, şi mai mare ceaţă ca acolo, rar…

Nu s-a înscris din câte ştiu nici în partid. L-a tot urmărit în zborul ei dezordonat pe Ponta; cine-l obligă frate la înălţimea şi greutatea lui să facă piruiete ca un balerin!...

Despre Crin,

numai de bine!...

Dar e prea senin

în nor

când susţine

că doar nevasta

din coasta lui

e în serviciu

Patriciu-lui

            în offshore…

Nici de zburat, nu mai zbura, pasărea!...

Până-ntr-o zi când de pe patul ei de suferinţă, în grai pierit mi-a zis:

_Am înţeles că vrei să faci business pe blog!…Aveam deja mustrări de conştiinţă. Îi ajunsese fierea la bojog!

Asta era!

Protestul ei din business izvora.

Va trebui cu mintea în derută, şi cu experienţa mea de viaţă

s-aleg:

ori ceaţă,

ori valută!

ÎNCERCAM S-O CONVING:

            _ Dacă e ceaţă, e umezeală şi frig.

            Ceaţa e, gaura de la covrig…

            _ E poezie…e metaforă…

            _ Da ştiu, bei apă şi mănânci anaforă.

_ Ceaţa e starea de graţie primordială.

Banul e doar momeală,

E ochiul dracului…într-un cuvânt

_ Dar dacă-l ai, şi dracu e sfânt.

Ne-am ciondănit o vreme. N-am ajuns la concluzii. În mintea ei, sau a mea erau zeci de confuzii. Arta compromisului ar trebui să ne împace. Aştept Pasărea ceţii, deocamdată tace…

Cerintă specială la temă: coerenţa

Si care-i dilema?

Coerenţă? Câtă apă-n Danubiu!

O s-o vadă şi juriul n-am nici un dubiu!

Dacă e

ceaţă pe fluviu