MARATONUL TEATRULUI INDEPENDENT

          Târziu am aflat de Maraton. Oricum, nu mai puteam fi soldatul. Si ce "victorie" să anunţ? Am ratat până şi "victoria" Stelei  la Urziceni. Săracu Gigi, cum fu el trădat iar de
războinici!…
          Am ratat şi "victoria" Principal, în rolul Elodiei cand se săruta cu Dan Diaconescu _ El Presidente!...
          Vă spun, sentimentul mersului pe bicicletă  în siajul maratoniştilor,  e ca unul penal, ca libertatea lui Vântu făcandu- şi gargara la Realitatea cu ţara…
          Nici nu stiu când am spulberat autostrada, de la Pitesti. Când să dau colţul Cotrocenilor i-am prins pe maratonişti. Am aruncat pur şi simplu bicicleta în braţele unui SPP-ist, mi-am tras peste umeri un tricou portocaliu şi le-am luat faţa. Am ajuns primul la Sala Dalles, în ropotul de aplauze al mulţimilor. Covorul roşu, parcă m-aştepta. Ce primire!...
          Ce să vezi ? La Dalles, n-am mai fost de mult, se luminaseră toti pereţii, nu mai erau tablourile. S-au cultivat hoţii!… Câteva afişe: “FLORI, FILME,FETE SI BAIETI”/ “W+J = LOVE”/ “CINCI RANDEZ-VOUS-URI MORTALE”/ IMPROVIZATII SI DIN ALEA..../  BUZUNARUL CU PAINE/  EFECTUL RAZELOR GAMA _ azi si mâine, teatru non verbal. 
          MARATONUL TEATRULUI INDEPENDENT, trident in inima mea, ce moment!
          Carevasăzică s-o lăsăm dracu de politichie şi să ne punem tichie de mărgăritar…
          Seara se lasă grea, adică gravidă, iar mulţimea guvidă se repede hulpav la ea.
M-am strecurat, viril şi  viu, şi-am văzut cinci spectacole despre care stau gata sa scriu.


*
1. C.E.O.
Autor: Stieg Larsson
Regie: Andreea Vulpe, Adelaida Zamfira
Distributie: Sorina Stefănescu/Andreea Vasile, Alexandru Zob, George Albert Costea, Andrei Rosu, Cristina Cristian.
Producător: UNATC “I.L. Carageale” Bucuresti


          Chief Executive Officer (CEO) sau șeful executiv este șeful cu gradul cel mai mare într-o companie, corporație sau agenție, echivalent cu Director General ... (Serch Google).
Numai că directorul ăsta executiv, e special, vrea să simtă pulsul salariaţilor, viaţa lor de familie, greutăţile şi bucuriile lor, contribuind la împlinirea idealurilor acestora, vizitându-i acasă şi copleşindu-i cu atenţiile, vizionarismul, şi calităţile lui de dansator şi psihanalist.
          Totdeauna în urma lui lăsa un prunc şi o familie fericită.


          Vedem uimiţi soţia curioasă-încântată, cum se lasă cucerită-admirată, atinsă gradual, pe bucătele; gambele, coapsele, sânii, sub privirile tâmpe ale soţului-salariat a cărui turbare-tulburare, era imblânzită-paralizată, de dogoarea bacnotei de 500 dolari, ce-i frigea mâinile, ce le frigea pe rând mâinile
          Si tocmai când lucrurile se mişcau spre invariabilul final fericit în triunghiul descris, apăru să tulbure scena, din senin, un nou cuplu, fratele salariatului cu soţia; beţivi, drogaţi, violenţi, un caz social permanent, din multiplele care colcăie-n stradă.


          Toată construcţia se dărâmă. Incercările directorului de a transcede experimentul, se izbesc de zona interzisă. Fratele damnat se enervează şi scoate şişul, ameninţând că numai acolo, doar acolo, poate sa se întâmple o crimă.
          Sunt până la urmă, cei doi intruşi, cu greu daţi afară de către soţul-salariat.


          Micul director îşi revine şi reia jocul de la fluierul arbitrului, sau arbitrariului, nu s-a precizat. Atmosfera se incinge din nou, se mai scoate o bacnotă, se scot si dresurile, se destind gambele, pulpele goale, fine, lungi. Salariatul-soţ nu poate accepta să vadă deasupra soţiei sale ceva ca o umbră, o mogâldeaţă ce pare să desgheţe corpul soţiei sale frigide.
          Lovitura e scurtă,  paralizând şeful executivului într-o poziţie total nefirească. Soţia cu ajutorul soţului se retrage îngrozită de sub greutatea flască a potenţialului cadavru. Paroxismul creşte . Sună telefonul, soţia directorului intreabă dacă C.E.O. a plecat? “A plecat de cateva minute…” La usă se bate insistent, s-a reintors cumnata. Vede cadavrul, isteria e-n floare, fuge afară pe scări ţipând.


          “La poliţie nu se poate suna!”. Agitaţie-revelatie: “Dacă a făcut un infarct, scăpăm!...” Soţia, asistentă medicală în viaţa civilă, se aruncă la prohab. “Când faci infarct te scapi fiziologic…”se explică ea către soţ.


          Ascund corpul în baie, tras de picioare, de mâini, e tot mai greu, şi aleargă apoi pe scări după Lena. Lena trebuie să tacă. Si nimic. Adică linişte, dintr-o dată.
          Miraculos, C.E.O. învie în baie, apoi se întoarce în scenă. Se întorc si catetele triunghiului descumpanite. Tipete de groază-bucurie… “Trăieşte ipotenuza !”


          Hotărarea ei, e dintr-o dată. N-o mai reţine nimic, îl doreşte cu tot dinadinsul. “Dacă murea ?!... Eu o fac!” N-am văzut dacă salariatul a mai primit o bacnotă. (Era unul cu capul mare în faţa mea, se mişca-ntruna).


          S-a retras cu directoru-n baie la locul faptei, însirându-şi pe drum dedesubturile lenjeriei. El, salariatul-soţ, a rămas să le strângă, cu capu-ntre mâini. A văzut telecomanda întâi, şi apoi plasma. Fantastic! Manchester United, nebunie-n tribună, se cântă imnul. Cântă şi el odată cu galeria, zbiară ca un animal hăituit GLORY GLORY MAN UNITED….


          Gata, nu mai povestesc nimic. Duceţi-vă la spectacol , căutaţi spectacolul să vedeţi sfârsitul. Merită toţi banii, şi copii ăia frumoşi au jucat dumnezeieşte !!!

Nimic despre Vantu

              N-am sa vorbesc nimic despre Vantu. Si nici despre caine, saracu de el. Cum fu el ajuns de mana aia lunga a presedintelui!..

              Acu cine strica. M-am uitat atent la caine . E tot ala. Tine-ti minte faza cu:

“Ia de la tata, si de la mama… Si de la Base… de ce n-a luat?... Sa stea, poftim, cu laba bandajata.

               Cine l-o fi-nvatat?!... ca stapan-su a luat de la toti, si noi dormeam linistiti

               Bunul Dumnezeu, cum le aseaza el pe toatre in masura adevarata!

S-a gandit mult. Sunt foarte sigur ca a discutat si cu Popa, ala  ratacitu la musulmani, prin Indonezia de 9 ani. Si-a calcat pe inima LUI crestin ortodoxa…

                Era gata-gata sa faca si El greseli,  e om cat ai zice... Dar s-a prealuminat pana la urma. Cum sa se iroseasca in Gradina Maicii Domnului asa un mare talent. (Sa fim corecti, eu cred ca daca nu era Dinescu si Adrian Paunescu chiar uitase de poetul Vantu ,cu atatea griji.}

                Iacata azi, din inaltimea lui necuprinsa, priveste bland si multumit cum marele poet isi desavarseste opera la beci, departe de mizeriile lumii salbaticita de criza.

                Curand asteptam un loc printre NOBELI, la poezie.  Apropos, cu un I, sau cu doi I ?...

                (Ca sa ma comport in gramatica timpului.)

Sa ma scuzati de diacritice...

Super Blog 2010 _ Gata de concurs

           http://pcnews.ro/

          Am vrut să fac o coţofană rozalie şi să postez pe blog zece cântece funerare de chindie, o dată cu remanierea de la Palat-ul Victoria nul-ă în Belarus, dar m-a chemat Gloria prin email garantat şi mi-a spus că Super Blog 2010 e o nouă sculă de basculă în moartea culă a crizei profunde în stat. Vânt rece din pupă pentru marinarul ce nu-s nici măcar mus când navighez!


Unde,      după,      plasez      banii?...câştigul

Temă de epilog, adâncă…
E o dilemă de te-apucă frigul!
Când, analog
Golanii
de blogeri
Bântuie ca un zmog
Încă
De ieri

Protest deschis 3 _ Sus steagul _ Şerban FOARTZĂ

Nota:  Prin bunavointa unui prieten am mai intrat in posesia unei opinii
          Ma bucur mult ca domnul Virgil Diaconu nu va fi "ramas pe drumuri".
Consider, însă, ca expresia, mai compatibilă cu, de pildă, un boschetar in spe (o spun fara vreo urma de dispretz), nu este astfel, compatibila adica, si cu fostul/viitorul (?!) director al "Cafenelei literare".
          Asta, pentru ca, in primul rand, Virgil Diaconu este un domn.
         Dovada, intre altele, tzinuta revistei conduse de Domnia Sa.
         De la format la pagina dintai, ce reproduce,-n excelente conditziuni, lucrarea unui artist plastic (urmand a fi, acesta, ilustrat, in mijlocul revistei, in extenso), de la textele de buna calitate la comentariul critic valoros, "Cafeneaua literara", dupa mine, denota gustul rafinat al unui om ce onoreaza breasla noastra, - care, bogata in talente, nu prea e, vai, si in bun-gust!
          In ciuda diferentzei de hartie (ca si a celei de format), revista "Cafeneaua literara" imi aminteshte de "Gandirea" de pe vremuri.
          In fine, daca nu am scos nici un cuvant despre poetul omonim, ci doar despre directorul revistei, e pentru ca intaiul nu poate fi "restructurat" de nimeni (nici chiar de dna Carmen Dumitrache).
          Domnule Virgil Diaconu, sus steagul!

Orgasmul amazoanelor

          Agăţat în televizor, subjugat pur şi simplu de imaginea hiperbolizantă a amazoanelor realitatii şi antenelor de-a-ncălare pe remaniere, cravaşând armăsarii portocalii, aduşi din dârlogi la stadiu de gloabe, am pierdut vremea schimbării la faţă şi intrării în miracol a toamnei, la început de septembrie. Ne-am trezit într-o dimineaţă pe jos cu frunze ruginii şi pe pielea bronzată cu înţepăturile vântului scăpat bezmetic din hergheliile nordului depărtat şi rece.

          Dinspre Cotroceni în PDL a şuierat de-adevăratelea Crivăţul, gata-gata să-l ia pe sus pe puţinul la trup premier cu guvern cu tot, în spaima îţepenită mut a opoziţiei.

          Singur Mazăre întrezărea ceva soluţii pregatind la şcoala de vară a TSD cateva brazilience şnur, care alături de taylandeza lui Ponta să atragă investitorii străini la SPA-urile lui Vântu, şi relaxaţi, aceştia să-şi dezlege baierele pungii în buzunarele rupte ale romanilor. După mine, dacă Ponta-l ascultă pe pontosul de Mazăre, face o mare greşeală prin omisie, eliminând din competiţie resursele naţionale de frumuseţe de pe centură şi stimulând în continuare munca la negru.

          Cât dinspre Crin, ăsta şi-a adus aminte ca de-un parfum de femeie tot de Klaus Iohannis.

          S-a făcut remanierea. Şi cine-a pierdut?...După mine au pierdut amazoanele! Altu era orgasmul să strângi între pulpe şi să-i pui zăbala unui armăsar precum Videanu…