Există un singur moment în care
decizia îţi aparţine pe deplin, eşti conştient şi perfect implicat cu
sinceritatea şi bucuria încrezătorului în taina căsătoriei.
Şi pentru că ţi-ai făcut-o cu mâinile
tale, ţi-ai ales mirele sau mireasa după imaginea ce ţi-a contopit visele, ai
putut cântării gradul de confort şi libertate pe care ţi le-ai dorit, desigur, clipele
de fericire unică nu ar trebui tulburate de nimic.
Totuşi, ca mireasă, te mai strânge pantoful.
Ca mire, te bântuie oful că nu au ajuns florile de pus în piept şi canicula peste
toate se scurge din cer ca dintr-un cazan clocotit, topind culorile într-un nou
concept. Iar în biserică părintele cu coroniţa ţi-a turtit puţin coafura şi voalul,
te-a păcălit cu vin aplecând prea mult pocalul şi în general slujba s-a prelungit
de parcă şi-a pierdut măsura, sărind calul.
În sâmbăta asta finul Răducu de la
Curtea de Argeş s-a căsătorit cu Andra şi firesc am fost acolo cu toţi. În
conclavul familiei am hotărât ca cel mai important rol să-l dăm celui mai mic
dintre noi. Astfel că Naşul mare, nepotul meu Toma şi-a luat rolul în serios.(De Sântămărie a împlinit 7 ani)
Pe la unu noaptea când a plecat la
culcare, întrebat de un reporter de la Can Can şi-a mărturisit câteva impresii:
„A fost foarte amuzant când finul Răducu
mi-a pupat mâna, iar părintele l-a sfătuit, când va fii la ananghie sau într-o grea
încercare, nu va mai zării oraşul în întuneric spre exemplu fără faruri de ceaţă,
să apeleze negreşit unu unu doi, codul numeric la naşul, care, cu experienţa lui
mare de viaţă, importantă şi onestă...
A fost tare! M-am simţit ca o vestă
reflectorizantă în mişcare!”
Frumoasă nuntă ce să zic.
Casă de piatră tinerilor!
