Cǎtușe jucǎușe

           Sunt unele teorii știinţifice care confirmǎ ce ni se pare cǎ simţim și noi cu acuitate, cǎ timpul, scǎpat din control, se grǎbește. Am avut parte în ultimii 3o de ani de o comprimare nebunǎ și o ardere acceleratǎ a etapelor, de parcǎ cineva în reactoare atomice experimenteazǎ noul curs al istoriei.

Anomalii climatice, tulburǎri profunde în scoarţa planetei și în pǎtura de ozon, au mișcat în noi cǎrǎmizile originale și zidul de apǎrare pare sǎ fi fost atins de un virus.

          Senzaţia indusǎ este cǎ în straturile sociale s-au produs grave alunecǎri de teren, mai ales datoritǎ defrișarii descreierate a pǎdurilor seculare. Sute de mii de hectare au fost rase de pe suprafeţele versanţilor și animale sǎlbatice înfometate, preistorice, au ieșit la drumul mare cu chipurile lor scabroase, intrând în pielea unor bipede mutante. Numai cǎ bipedele cele mai importante și-au fǎcut imperii media care sǎ lucreze zi-noapte la umanizarea și lustruirea trǎsǎturilor lor varanice, savante.
          Așa am ajuns la Varanul zilei, civilizat Intact întratât, încât ajunsese noapte de noapte pastorul Gâdea, gâdilându-l pe rât, sǎ-l spele pe dinţi într-un ocean de lapte și miere, dupǎ ce ziua întreagǎ uselise la Grifco partidele, când nu avea vise erotice cu președinţi suspendaţi, sau se hârjonise, ca Ulise, cu silfidele fierbinţi și exotice din justiţie.
          Mai bine joi searǎ suferea de inaniţie, decât sǎ cearǎ nevestei varzǎ cu cârnaţi! Sau, o fi de la vin?... O fi fost stricat.

          Ciudat, cum e viaţa! 
          Bun creștin s-a culcat cu nevasta și dimineaţa s-a trezit în cǎtușe cu ICA în pat. 

Notǎ:
          Jos pǎlǎria pentru domnișoara justiţie!
          Se zice cǎ nu e frumos sǎ te bucuri de necazul omului, dar el prea și-a fǎcut mendrele pe tulpina pomului...

Un pamflet. 

            

Porţi

Sǎ-ngenunchi

falnicul trunchi

de stejar

și sǎ-l dobori

sub clar de lunǎ plinǎ.

În luminișul pǎdurii.

sar așchii,

potolite scântei,

spiritele rele lovite

de gura securii

Sǎ-l cobori

în spate,

joi sau marţi,

nu în zi de post.

Stejarul e greu,

n-are rost

când împarţi

tainul, jumǎtate

cu Dumnezeu

Iar festinul apoi,

pe ștergar întins

în iarba cositǎ,

cu caș de oi nins, pitǎ

și slanǎ afumatǎ

stropitǎ din plin

cu horincǎ

și la sfârșit,

o junincǎ

prǎbușitǎ în jar

îmbǎtatǎ cu vin, sfânt, sec,

lângǎ un berbec.

Cǎ nu-i pomanǎ

și nici copârșeu

de vâslit

peste apa morţilor...

Eu, doar petrec

îngropând

în cuvânt

stâlpii porţilor

Cioplesc semnele mute.

Leg cu migalǎ

noduri la sfoarǎ,

în pomul vieţii

urc șarpele

înfǎșurat în spiralǎ.

Vǎd pǎsǎrile cerului

scǎldate în soarele

dimineţii de varǎ,

dintele lupului,

colacul, rozeta, crucea...

Aplecat asupra

trupului meu trec,

pe sub hǎizașul porţii,

toate

cuvintele

Oamani care slujesc liber. Recenzii - iulie 2014

Gǎinaţul de pasǎre.

          "La ora zece vom transmite în direct imagini de la sosirea Domniei Sale Dan Voiculescu la Tribunalul București". Mǎ pleznește peste faţǎ vocea plinǎ de respect a crainicei de la Realitatea. Mǎi oameni buni, omul ǎla vine acolo ca sǎ plece unde-i e locul, la pușcǎrie(treaba lui dacǎ înǎuntru va fi înscǎunat președintele de onoare al borfașilor!).
          Va fi îmbarcat într-o dubǎ, nu într-o navetǎ spaţialǎ, sǎ negocieze cu extratereștrii salvarea planetei!
          Nici într-un submarin atomic rusesec, invitat de Putin sǎ semneze actul de retrocedare a tezaurului, dupǎ ce ǎstuia i-a cǎzut din cer gǎinaţul de pasǎre, intrǎnd bietul om în fibrilaţie. Semnul ceresc șoptindu-i cǎ ar fi timpul sǎ-și plǎteascǎ toate datoriile. Nu era sǎ-l cheme pe marinar și sǎ-i facǎ propunerea. Avea omul lui, de la Dunǎrea!...

          Sus, pe culoarele raiului, la umbra unui palmier, un ziarist curajos, Brunea Fox, la întrebat pe președintele rus:
          – De ce nu l-aţi pus pe premier paznic la comoarǎ? E viitor președinte.
          – Nu pot! E, și ortodox, și fecioarǎ. Minte și vinde tot! Aflǎ Kabaieva și se aprinde...
          S-a fǎcut ora 13 în sala de judecatǎ la Tribunal. Domnia Sa Dan Voiculescu așteaptǎ în costum elegant
          Se spune cǎ în spatele unui bǎrbat important, stǎ o femeie puternicǎ. Nu știu cum e Alina Kabieva, dar ICA asta, e o nemernicǎ!

Plai balai. Pamflet

Porţi românești

          Sǎ fi campion mondial, mai ales la un joc de echipe, este un lucru formidabil. Din nou fetele au urcat pe acoperișul lumii și au pus acolo sus tricolorul. Bucuria e mult mai mare dacǎ te gândești cǎ superbul rezultat a fost obţinut de hambalistele noastre junioare. Înseamnǎ cǎ în ciuda „eforturilor”, avem viitor. O livadǎ tânǎrǎ abia datǎ pe rod a ţinut sǎ rǎsplǎteascǎ grǎdinarul, punându-i pe masǎ fructe de aur. A auzit cineva de Aurelian Roșca? Numele lui, poartǎ aur de la Roșia. 
           E recomfortant sǎ vezi cǎ au mai rǎmas oameni care își vǎd de treabǎ din pasiune și talent pe salarii de mizerie, departe de colcǎiala corupţilor, traficul deșǎnţat al politicienilor, bǎtǎliile mizerabile ale partidelor, ale cǎror strategii gândite la Grifco sau în Bârlogul lupilor, sunt apoi expuse lasciv pânǎ la saturaţie pe ecranele bolnave ale televiziunilor, cu singurul scop, acela de a ne învrajbi și a ne destructura ca fiinţǎ naţionalǎ și ca popor.

          M-am întors de câteva zile din Bucovina și Maramureș. Zece zile în care m-am reîncǎrcat de românism și aer curat. Chiar dacǎ pe versanţii munţilor e vizibil, criminalii pǎdurilor nici mǎcar n-au gǎsit cu cale sǎ mai ștergǎ urmele jafului lor abominabil, încǎ mai sunt pǎduri în picioare. Am vǎzut la Mânastirea Sǎpânţa Peri, lângǎ cea mai înaltǎ bisericǎ de lemn din lume un om cioplind lemnul. Lemnul gros ca trupul unui om voinic.

Am intrat în vorbǎ. Fǎcea o poartǎ. Una din vestitele porţi maramureșene. Nu se grǎbea, cu migalǎ aplecat asupra lucrului sǎu, își încrusta semnele pe care cu vorbǎ așezatǎ încerca sǎ mi le explice. Roata soarelui, sfoara, nodurile, șarpele casei, pomul vieţii, pasarile cerului și colţul de lup. Fiecare semn cu rostul lui.

          Poarta e pentru fiul meu. Îngropǎm întâi cei trei stâlpi în locul ales punem hǎizașul(acoperișul), dupǎ care ne apucǎm sǎ înǎlţǎm casa. Cum, întâi poarta și dupǎ aceea locuinţa? întreb eu. Casa nu-i trainicǎ și gospodǎria și familia ocrotitǎ, daca nu trecem toate materialele de construcţie pe sub poartǎ, iar apoi când totul e gǎtat, mireasa. Lemnul din pǎdure pentru porţi îl tǎiem pe lunǎ plinǎ și îl cǎrǎm în vale doar marţea și joia, sau sâmbǎta daca suntem înghesuiţi, în zi de dulce. Te vǎd nedumerit, n-are nici un rost. Cum poţi cinsti oleacǎ de horincǎ fǎrǎ ceapǎ, pitǎ, slanǎ afumatǎ și o bucatǎ de telemea de oaie, în zi de post!?

          Mǎ gândeam, fetele noastre ca florile, prinse în hora bucuriei lor dupǎ victoria categoricǎ din finalǎ împotriva nemţoaicelor, le va duce cineva sǎ le treacǎ pe sub poartǎ, sǎ le fereascǎ de rele, înainte sǎ apuce primul ortodox, sǎ le binecuvânteze la Palatul Victoria?