XVI. Frica de „Albaştrii". Pagini din carte

XVI. Frica de „Albaştrii" 

Azi am încheiat prima versiune a „Albaştrilor". E ca şi cum m-aş fi curăţat de straturile de zgură, ajungând în miezul memo­riei. Subiectul şi excursul lui n-au fost simple, ţinând seama că viaţa mea în raport cu dosarul propus a fost încercuită de scena­rişti. Filele dosarului, cele o sută nouăzeci, s-au dovedit nişte frunze devălmăşite de clorofilă. Presate între coperte de carton şi păstrate într-o arhivă sub umbra zidului, au strâmbat în consecinţă trun­chiurile firave. Nimeni dintre noi n-a ajuns cu crengile în albastrul cerului.

*

Există microfilm! Iarăşi am urcat scările CNSAS. O doamnă amabilă de la Direcţia comunicare mi-a dat această veste şi m-a programat pentru luni, 7 februarie. Oare găsesc ceva în plus, măcar paginile lipsă din dosar.

Să am răbdare că nu mai e mult.

                                                                                                 *

E deja luni. M-am înscris în registru la intrare şi aştept în faţa unui „Canon Micro-film Scanner 800" să mi se aducă microfilmul. In sala de lectură e un aflux mai mare ca de obicei. Treizeci-patru-zeci de persoane, majoritatea în vârstă. Sunt şi câţiva cercetători acreditaţi, tineri. Odată cu mine a intrat o faţă bisericească, un

zdrahon de doi metri, vânjos, a cărui barbă falnică nu reuşea să ascundă pomeţii obrajilor rumeni, plesnind de trai sănătos binecu­vântat de Dumnezeu. Condus cu politeţe, i s-a pus un scaun solid lângă fratele lui Antonie Plămădeală, mitropolitul ortodox al Ardealului, decedat în 2005, un domn fără haină monahală aşezat în faţa vrafului de dosare încă de la primele ore ale dimineţii. Au schimbat doar câteva vorbe, civilul interesându-se de convenienţă unde avea parohia prelatul. Undeva în Ardeal, nu am înţeles prea bine, după care cu pixul în mână şi-a continuat cercetarea, capti­vantă desigur, cunoscusem starea.

Marele preot, la propriu, şi-a mai fluturat un timp sutana prin sală, slobozindu-şi vocea limpede peste capetele cufundate în apele tulburi ale enoriaşilor de conjunctură. Fiecare cu viaţa şi dosarul lui. Nu prea l-au luat în seamă. L-am pierdut şi eu. Venise cel care mă preluase de la bun început cu o cutie de carton în mână, cât o carte ceva mai mică, neagră. Iacătă că se înnegrise acea parte albastră a vieţii mele! Am reuşit să citesc după ce a deschis-o, pe etichetă: AgFI 563

în timp ce scotea din cutie rola pe care era înfăşurat micro­filmul, mi-a spus ceva, izbindu-mă neplăcut cu o voce mărunţită, pe care iniţial mi s-a părut că n-o înţeleg prea bine.

—   Ştiţi, am derulat-o mai devreme şi nu am găsit dosarul dum­neavoastră. Să mai încercăm, poate nu m-am uitat bine. De unde cu puţine minute în urmă, aşezat pe scaun, gândeam admirând cumva cât de bine se organizase Securitatea, precum şi profesionalismul cu care aceasta a avut grijă de documente, fie ele şi fabricate, am constatat uitându-mă pe ecran calitatea îndoielnică a imaginilor. Punând la socoteală derularea foarte rapidă imprimată de cel care voia să mă convingă de buna lui intenţie — mărturisesc, în câteva zeci de secunde am fost stăpânit de dubiu. încercam să găsesc un unghi favorabil privind la ecran, dar era imposibil să mă descurc.

—   în fond, căutaţi numele dosarului? Un număr, după ce vă uitaţi?. Dosarul se numeşte „Albaştrii" şi ca titular e trecut Nicolae Radu.

—   Eu caut o cotă a deţinătorului, SRI, judeţ Argeş, cota 85085. Nu are legătură cu cota CNSAS sau numărul dosarului. în mod normal, microfilmele sunt aşezate în ordine, dar în această rolă nu se întâmplă aşa, poate nu e microfilmat dosarul dumneavoastră

—  Dar în banca de date există!... Cel puţin aşa mi s-a spus vinerea trecută. Şi în plus este scris şi pe dosar, am citit cu ochii mei: „Se microfilmează!"

S-a terminat derularea.

—  Am să aduc şi rola cealaltă, 562. Nu-mi convine. Deja fabric la rândul meu scenarii. Am rămas, după nefericitele mele expe­rienţe, cu neîncrederea în sânge. Dacă au şters atunci microfilmul, de ce n-au dispărut şi filele scrise? Multe. 190. E drept că s-au mai şi pierdut. Dacă l-au şters acum? După. Sau, pur şi simplu, cineva i-a sugerat funcţionarului CNSAS să facă într-un fel să nu ajungă mi­crofilmul la mine. Exclus, e prea mare riscul!

Ar trebui să constat o oarecare agitaţie în jurul meu; a venit şi cea care mi-a oferit vineri informaţia şi m-a programat pentru azi, a venit şi supraveghetorul, cel care mă cunoştea destul de bine din vizitele anterioare, acesta ştia că doresc să scot o carte pornind de la dosar, m-a sfătuit să mai las o cerere în baza căreia să poată soli­cita SRI Argeş precizările necesare... Nici în a doua rolă nu a găsit nimic.

—  Sincer îmi pare rău! N-am întâlnit până acum o situaţie similară.

_*

Nu mai am răbdare să aştept. Au rămas o mulţime de cuiburi în ţesătură, fire rupte în urzeală, unele dintre ele, altele grosolan înnodate, urme de scame, defecte de imprimare, astfel că întregul poate nu s-a alcătuit conform proiectului. Nici cu patruzeci de ani în urmă şi nici acum n-am reuşit să umplu burta şi braţele caraca­tiţei, să isprăvesc colajul. Se pare că simbolurile la care ne-am oprit atunci nu s-au întâlnit sub o zodie bună. Poate că sistemul cu ten­taculele lui lungi s-a recunoscut în braţele caracatiţei desenate pe peretele meu. Poate noi înşine ne-am speriat şi n-am insistat să găsim atunci sârma ghimpată, fără de care nu ne puteam isprăvi lucrarea.

Frica de albastru, atavică, i-a făcut să împroaşte, precum diha-nia adevărată de pe fundul mării, cu o pată de cerneală neagră, acoperindu-ne orizontul în care abia de întrezăream un firav petic de cer.

Şi aici, acum, în carte, am amestecat simbolurile: albastrul, sârma ghimpată, caracatiţa, într-un malaxor al memoriei cu securişti, in­formatori şi cu noi de-a valma. Ce relevanţă mai au numele infor­matorilor în pasta cenuşie care se scurge îmbibând dedesubtul pa­ginii?... M-am hotărât. Până la urmă n-am să transcriu niciun nume. Dacă cititorul nu vrea să rămână cu mine, poate decide singur cău­tând în documentele facsimil de la sfârşit sau direct în arhivă. Cartea mea se opreşte aici. Sunt de acord, ar putea continua.

Aşa cum spuneau şi primele două cititoare ale manuscrisului meu, Ana şi Fleur, personajele încă nu sunt îndeajuns conturate. Sub pielea lor transparentă, carnea nu e îndeajuns de albastră, oricum e puţină, rar se văd visele şi uneori lipseşte coloana vertebrală sau doar o coastă. Se mişcă în pagini ca nişte umbre. Nu doresc mai mult.

Voi deschide la sfârşit, aşa cum am promis, „Celălalt dosar al albaştrilor". Orice personaj implicat poate să contribuie pe măsura lui cu un text scris, se poate împlini după cum doreşte. De astăzi, 4 martie 2011, l-am deschis. Invitaţiile au fost lansate mai demult şi aştept să numerotez filele.

Vis împlinit. Melbourne 2015

          Sar peste întâmplǎrile urâte care ne descumpǎnesc, venind cǎtre noi ca o apǎ murdarǎ și aleg sǎ scriu azi din mai multe motive, despre finala primului turneu de Grand Slam din acest an, adevǎratǎ sǎrbǎtoare a sportului nu doar a sportului alb.

          Asemeni sutelor de milioane de locuitori ai planetei, mǎ așez confortabil în faţa televizorului LED, pregǎtit sǎ urmǎresc spectacolul confruntǎrii dintre cei doi coloși. Nu am cum s-o denumesc, confruntarea amazoanelor, chiar dacǎ e o finalǎ femininǎ și fiecare dintre cele doua are fǎrǎ îndoialǎ frumuseţea ei personalǎ. Desigur îmi pare rǎu pentru Simona Halep cǎ nu a reușit sǎ strice finala așteptatǎ de toatǎ lumea. Dar în același timp premizele echilibrului, generator de tensiuni și emoţie, sunt asigurate când disputa este între locurile 1 și 2 din clasamentul ATP al momentului.

          Cu piesele albe, rusoaica Maria Sarapova îmbrǎcatǎ în roșu. Cu negrele, Serena lui Williams în echipament galben. A pornit ceasul. Dinspre turnuri, trasoarele Serenei se dezlǎnţuie. Liniile terenului se prelungesc în extensie dornice sǎ atingǎ traiectoriile ţintite ale mingiilor. Sharapova rǎspunde cu nebunul (ofiţerul sub acoperire) și reușește câteva scurte mângâind cu biciușca crupa calului.

          La 3-2 pentru Williams se pornește ploaia. Acoperișul arenei se trage în câteva minute, iar copiii de mingii în douǎ șiruri paralele, din spate cǎtre fileu cu prosoapele în mâini, șterg bine antrenaţi picǎturile de ploaie pe suprafaţa albastrǎ a terenului de joc.

          Se reia cursul primului set. Economicos, în mișcǎri puţine, rǎsuflând greu, Williams înainteazǎ ca un tanc american Abrams pe câmpul de luptǎ. 4-2, 5-2, 5-3, 6-3. Știu de pe surse, nu s-a vǎzut la televizor cǎ în pauzǎ, pe Maria Sharapova a sunt-o Putin. Probabil cǎ a ameninţat-o cǎ el cu mâna lui o deconspirǎ dacǎ dǎ atât de ușor satisfacţie inamicului.

          Începe setul al doilea. Meciul se aprinde. Ţipǎtul Sharapovei slobozește toţi decibelii înalţimii ei de regina slavǎ, dar nici Serena nu-i mai puţin grozavǎ ca panterǎ. Se merge cap la cap. 1-1, 2-2, 3-3, 4-4, 5-5, 6-6. În tie-break 7-5 pentru Serena Williams. Pe o pajiște albastrǎ o gazelǎ negrǎ ţopǎie fericitǎ.

          La premiere:

          “Felicitǎri MARIA, mai ai timp sǎ recâștigi aici!”

          “Felicitari SERENA pentru cel de-al 19-lea titlu de Grand Slem!” Mi-a plǎcut amintirea spontanǎ a micuţei Serena: 

          “Eram pe teren, cu o rachetǎ, o minge și un vis…”

Sânge albastru

Fumul intrǎ în imagine strecurându-se

în rotocoale vineţii.

Calculatorul toarce impersonal

Ceaţa acoperǎ golul dintre cuvinte

Abia de simt între degete sârma ghimpatǎ

pe care calc într-un echilibru precar

Lupi albi înfometaţi adulmecǎ în aer

lacrima inconsistentǎ a sângelui.

Roua cade în iarbǎ,

stropi de sânge albastru

înfloresc flori de gheaţǎ

pe fereastra din cer.

DNA-ul Lenei Udriște

                De dimineaţǎ, reciteam manuscrisul Jurnal din anul Apocalipsei. Învechit și impropriu sǎ-i zic manuscris, textului scos pentru asezonǎri din burta calculatorului. Învechit și Jurnalul Apocalipsei, carte pe care n-am avut curajul s-au n-am apucat s-o public în timp util, înainte ca personajele politice vii rǎtǎcite în ceaţǎ sǎ ajungǎ la DNA pentru schimbarea la faţǎ.

            Consider cǎ paranormalul e în floare la mine acasǎ, cǎci, atunci când am deschis fișierul a apǎrut ca o cicoare pe ecran Umbrela portocalie. Mǎi sǎ fie! Taman atunci cerul s-a încruntat și a cǎzut o stea pe televizor.

            “Elena Udrea a ajuns la DNA cu mandat la purtǎtor”

            Citiţi și dumneavoastrǎ textul sǎ vedeţi drǎcie:

Umbrela portocalie

            Acţiunea se petrece undeva în 2012

*

            Ieri am aruncat pe fereastră televizorul mogulilor. Mi-am pus ochelari stereoscopici activi 3D și i-am făcut vânt de la etajul zece. Doamne, s-o fi văzut pe Oana Sultana pe sticlǎ, înger!...Parcă era o crisalidă buimacă, bulimacă… mă rog. M-a privit lung, șăgalnic, cu privirea ei optimistă asupra crizei și m-a rugat să-i transmit pupici dulci blondei cu frunza de la turism și dezvoltare regională. Se pare că de ea a avut noroc să-i salveze cariera și destinul până la urmă, nu opoziția lui Pontonel și Antonel, și nici „mogulul”!. Lena Udrişte își uitase geanta de fițe la Ora de foc, în emisiune și, când am ridicat televizorul să-l zvârlu, Oana Sultana s-a agățat de geanta aia mare a Lenei cu mânuțele ei agere și grăsulii. Geanta s-a deschis și-a apucat să tragă din ea un obiect. Era ceva între parapantă și parașută – o ditamai umbrelă portocalie.

            Cât să plutești așa cu umbrela, fie și portocalie!... Tot țăndări te faci până jos!

            Norocul ei că tocmai trecea Președintele cu Loganul. Ieșise de la Cotroceni și mergea, mers de croazieră către Vila Lac 3. Şi când a văzut în fața lui portocaliul în pericol, a sărit de la volan și a prins-o pe Oana Sultana în brațele lui vânjoase de marinar.

            Fericită, dar și temătoare și-a ridicat încet pleoapele înțepenite să se dumirească unde a ajuns, în Rai, sau în Iad? N-a mai știut cum să-și facă o cruce mare când și-a văzut Președintele!(…)

            Îmi scot ochelarii stereoscopici activi 3D, îi pun pe birou și-mi frec mâinile mulțumit.

            De când nu mai am televizorul, am trecut la independenți.

*

            N-am putut sǎ stau fǎrǎ tele la nesfârșit. Am cumpǎrat un Samsung, dar pare cǎ l-am nimerit doar cu știri rele. Stea dupǎ stea au început sǎ cadǎ în ogradǎ la DNA, dând cu subsemnatul, toate personajele mele. Cine sǎ mai șofeze alene spre Vila Lac 3 cu loganul sǎ salveze onoarea dumneaei și colanul, cǎ omul ǎla blând și-a terminat mandatul!?

Iar Marele urs, pas cu pas, mai e pânǎ-n primǎvarǎ, scrie foaia de parcurs pentru ţarǎ…

            Lena Udriște - blestemul cardinal și ADN-ul acestei naţii, urmǎritǎ penal!

            Râd femeile și plâng bǎrbaţii. Dacǎ mǎ uit la balena de Oprișan (m-am uitat asearǎ), eu ţin cu Lena. 

Plai balai - pamflete politice

Un capitol esenţial din Dosarul Albaştrii

III. 9 octombrie 1971

Ff. 151-152 / Consiliul Securităţii Statului. Strict secret/ Inspectoratul Judeţean de Securitate Argeş / Se aprobă / Inspector-Şef Lt. Colonel Mincu Gheorghe / 9 octombrie 1971 / ss indesci­frabil / Plan de operaţii / în acţiunea „Albatroşii". (De fapt, „Albaştrii", e o greşeală de dactilografiere.)

Cu acordul tovarăşului Prim-Secretar al Comitetului Judeţean Argeş al PCR şi conform aprobării date de conducerea Direcţiei I-a din CSS în seara zilei de 9 octombrie 1971 se va trece la finalizarea cazului „Albatroşii" prin realizarea prinderii în flagrant. / Situaţia operativă.

Se deţin date pe trei linii informative din care rezultă că în oraşul Piteşti, mai mulţi tineri, în majoritate cunoscuţi ca elemente descompuse moral şi care duc o viaţă parazitară, s-au constituit într-o grupare cu caracter duşmănos, pe care au intitulat-o „Albaştrii". (Acum e corect! dar „descompuse moral?...) Gruparea respectivă şi-a sta­bilit un program de activităţi pe baza unui „statut", care este ostil regimului socialist din ţara noastră.

La intrarea în grupare, fiecare nou recrutat depune un jură­mânt de credinţă după un anumit ritual stabilit de conducătorul grupării.(In după-amiezile plicticoase probabil organul citea literatură de specialitate.) In cadrul adunărilor, membri grupării sus-menţionate audiază emisiunile transmise în limba română de postul de radio „Europa Liberă" pe care le comentează şi le interpretează conform poziţiei lor ostile; fac comentarii duşmănoase privind politica internă şi externă a statului nostru, recită şi citesc creaţii literare proprii cu conţinut decadent.

Din datele pe care le deţinem, rezultă că această grupare a intrat în relaţii cu un cetăţean străin prin intermediul căruia au trimis unele materiale, al căror conţinut nu se cunoaşte, postului de radio „Europa Liberă".

Informativ şi prin TO, s-a stabilit că în seara zilei de 9 octom­brie 1971, elementele din gruparea respectivă se vor întâlni în locuinţa numitului Radu Nicolae din Piteşti, Şoseaua Giurgiului nr. 122, unde ar urma să vină şi alte persoane din Bucureşti şi Arad, membri ai altor grupări similare din aceste localităţi.

Din datele prezentate mai sus rezultă clar pericolul pe care îl prezintă activitatea desfăşurată de membrii acestei grupări, capabili chiar de acţiuni violente, fapt pentru care, la realizarea prinderii în flagrant, trebuie acţionat cu curaj şi rapiditate folosindu-se elemen­tul surpriză şi forţa fizică. (Rugămintea autorului este să mai priviţi o dată fotografia de pe copertă, fotografia originală a „Albaştrilor" pentru a descoperi câtă forţă, violenţă şi ameninţare degajă chipurile celor din imagine. Măsurile extreme preconizate, aveau desigur o deplină justificare...)

Pentru realizarea misiunii, se constituie două grupe operative după cum urmează:

I. Lt. Col. Dima Vasile; Cpt. Balea Gheorghe; Cpt. Dumitrache Ion; Lt. maj. Bîlă Eugen; Lt. Berechet Nicolae; Lt. maj. Mincu Emil şi Lt. Bucurel Ilie.

Această grupare va realiza încercuirea casei şi va avea misiu­nea să reţină pe cei care ar încerca să fugă din casă, iar la nevoie să sprijine pe cei care realizează pătrunderea.

II. Lt. Col. Ploscaru Emil; Lt. Col. Micutelu Constantin; Maior Stancu Ion; Cpt. Stoica Ion; Maior Cotenescu Ion şi Plt. adj. Păvălache Victor.

Această grupă va realiza pătrunderea în obiectiv, reţinerea persoanelor găsite, întocmirea documentelor legale de prindere în flagrant şi percheziţie, aducerea la unitate în vederea anchetării.

Ancheta cu cei în cauză se va face sub conducerea Lt. Col. Ştefan Traian şi Maior Lazăr Marin. Deplasarea la obiectiv se va realiza cu maşinile unităţii. / Adjunct Inspector Şef / Lt. Col. Ştefan Traian.

(Planul de operaţii a fost pus în aplicare cu multă rigoare. „Pătrunderea în obiectiv" cu pistoalele în mâini s-a executat cu „forţă fizică", prin smulgerea uşii din balamale. Nu pricep nici acum de ce au smuls uşa când puteau s-o deschidă pur şi simplu. Iniţial am crezut că a fost ivărul tras, dar Nae, gazda, susţine că nu. După uluiala indusă, a urmat tentativa de a regiza cadrul des­făşurării în interior a unui joc de poker, pe mulţi bani, scoşi cu grijă dintr-o servietă oficială, aruncaţi apoi pe jos lângă inofensivele noastre beţe de chibrit. Noi chiar jucam poker. „Beţele de chibrit", corpul delict, arsenalul forte! Nu s-au gândit, putea fi miza adevărată cu care noi „„albaştrii" ne antrenam să dăm foc sistemului.

Ceva le-a înmuiat braţul înarmat la propriu când, după percheziţie, au descoperit în toate buzunarele „duşmanilor poporului", inestimabila sumă de 5 lei şi 35 de bani, în monezi de metal, sumă menţionată surprinzător cu maximă acurateţe de procesul verbal. Ulterior, cineva care cunoştea sistemul din interior mi-a spus că aceia care au întocmit procesul verbal erau miliţieni nu securişti, mult mai fricoşi, mai riguroşi, mai legişti în consecinţă...

Un reproş am de făcut aici CNSAS-ului, sau un imbold spre cercetare mai amănunţită. Au fost realizate atunci multe fotografii, blitzul aparatului profesional dându-ne oarece frisoane, noi neştiind bine cum sună percutoarele unor pistoale adevărate. (...) Nu apar în dosar acele poze, ele ar fi scos în evi­denţă forţa disproporţionată dintre un grup de copii care sigur nu se jucau de­a hoţii şi vardiştii, dar „scriau literatură cu caracter decadent", şi nişte securişti maturi... ce s-au jucat de-adevăratelea cu puşcoacele şi destinele noastre.)

N-aş vrea să plictisesc, dar înaintea acestui „Ordin de front" deja parcurs, a mai existat un Plan de măsuri aprobat în 4 octom­brie 1971. Cititorului căruia nu-i plac repetiţiile îi recomand să treacă peste descrierea motivaţiei (cadrul general) şi să lectureze doar măsu­rile concrete. Dar, ca la şcoală, sfatul meu este: nu ocoliţi lecturile suplimentare. Promit pe mai departe că n-o să abuzez de îngăduinţă.

Ff. 153-157 / Plan de măsuri în dosarul de urmărire informa­tivă „Albaştrii"

Informatorul Giony, pe data de 14 septembrie 1971, ne sem­nalează că a participat la un ceai organizat de numitul Jugănaru Ghe. zis Geo într-un apartament cu două camere pus la dispoziţia acestuia în cartierul Trivale de către tatăl său care este director al Intreprinderii de Construcţii Montaj Piteşti (Eroare! Apartamentul era al meu, iar Geo locuia acolo pentru că îi oferisem temporar această posibilitate, iar tatăl său mecanic decedase de mult) Informatorul Giony ne mai sem­nalează că din discuţiile purtate cu numitul Geo Jugănaru, acesta i-a confirmat că în conversaţiile anterioare care aveau loc în astfel de întâlniri s-au abordat subiecte de filozofie, artă şi literatură. Trecându-se la verificarea acestei informaţii, a fost recrutată infor­matoarea Penescu Veronica care încă în procesul recrutării, la data de 24 septembrie 1971, ne-a furnizat o notă informativă din care rezultă că în oraşul Piteşti există constituit încă din anul 1968, un grup de tineri cu înclinaţii spre literatură care, sub masca unor ceaiuri sau onomastici, organizează diferite întâlniri în care se recită versuri sau se citesc lucrări literare, creaţii proprii, audiază în colectiv emi­siunile transmise în limba română de postul de radio „Europa Liberă", fac comentarii duşmănoase referitoare la măsurile privind educaţia ideologică a tineretului, elogiază modul de viaţă occiden­tal, fac discuţii tendenţioase la adresa conducerii de partid şi de stat, şi caută să intre în contact cu specialişti străini de pe raza munici­piului Piteşti, pentru ca prin intermediul acestora să expedieze în mod clandestin fugarului Cornel Chiriac, comentator al postului de radio „Europa Liberă", originar din oraşul Piteşti, scrisori.

Informatoarea ne relatează că acest grup a luat fiinţă la iniţia­tiva numitului Iordache Vasile zis Teo (greşit) cu domiciliul stabil în Piteşti, strada Negru Vodă, bl. E7, sc. B, ap. 2, parter, în prezent student în anul I la IATC, secţia regie film, şi din acest grup mai fac parte Radu Nicolae, funcţionar la I.T.A. Piteşti, domiciliul Piteşti, strada Şoseaua Giurgiului, nr. 220, Voicu Aglaia, fostă elevă la Liceul nr. 2 Piteşti, Duminică Claudia, fostă elevă la liceu, cu domiciliul stabil în Piteşti, strada 9 Mai, nr. 17, în prezent fugită de acasă în Bucureşti, strada Berzei, nr. 12, Pletosu Viorica, elevă la Liceul eco­nomic Piteşti anul II cu domiciliul stabil în Piteşti strada Bănănăi nr. 99 (sic!), Jugănaru Gheorghe, tânăr cu vârsta 20-22, fără ocupaţie, domiciliul Piteşti.

Informatoarea ne mai precizează că toate aceste elemente (descompuse deja) au frecventat, o scurtă durată de timp, şedinţele cenaclului „Liviu Rebreanu" de unde căutau să atragă noi membri prin invitaţii făcute acestora la diverse ceaiuri unde li se prezentau lucrări literare per­sonale şi urmăreau să-i influenţeze, să creeze la rândul lor lucrări în versuri sau proză care să aibă caracter pesimist, să abordeze pro

bleme legate de modul de viaţă al tinerilor, printr-o tratare în paralel a tineretului din societatea socialistă şi cea capitalistă, să condamne ideile comuniste ale tinerilor din ţara noastră, promovând conco­mitent ideile decadente ale societăţii capitaliste de genul hippy.

Aceeaşi sursă ne informează că grupul respectiv şi-a luat denu­mirea de „Albaştrii" sau „Zgomotoşii" şi că în cursul anului 1970, fiind invitată să participe la o astfel de şedinţă i s-a pretins să depună jurământ.

Aceeaşi informatoare, la data de 7 octombrie (se pune întrebarea logică atunci, cum de acest plan a fost aprobat în data de 04 octombrie!?...) ne furnizează o notă din care rezultă că în seara de 4 octombrie a fost invitată de către numitul Badea Gheorghe să participe la o întâlnire a grupului ce a avut loc la locuinţa numitului Radu Nicolae din Şoseaua Giurgiului, unde au mai fost în afară de cei doi, Voicu Aglaia şi Herţoiu Doru, student la Facultatea de Drept din Bucureşti. La această întâlnire s-a audiat muzică, s-a jucat poker, s-a ascultat emisiunea în limba română a postului de radio „Europa Liberă" şi au fixat o nouă întâlnire pentru seara zilei de 9 octombrie, când sunt aşteptaţi să sosească „prietenii din Bucureşti" şi cu încă doi tineri dintr-o grupare care există în oraşul Arad. De asemenea s-a stabilit ca membrii grupului din Piteşti să-l caute prin baruri pe un specialist vest-german pe care să-l invite la această întâlnire. S-a mai stabilit cu prilejul viitoarei întâlniri să se schimbe denumirea grupului şi o parte din membrii lui să aducă pentru sâmbătă alimente şi băutură. (Cine o fi sabotat, mă gândesc acum, organizarea evenimentului astfel că la flagrant n-a mai ajuns nici neamţul, nici bucureştenii şi nici cei din Arad? Ce să zic despre mâncare şi băutură, nu s-or fi aprobat fondurile, ba dacă stau şi analizez, fonduri erau în geanta adusă de securişti, dar poate n-au avut timp, sau n-a venit informatoarea, era treaba ei să cumpere. Cititorul trebuie să înţeleagă că în paranteze sunt gândurile mele, restul îl va înţelege mai târziu.)

Faţă de situaţia operativă existentă şi în scopul verificării infor­maţiilor furnizate de informatoarea Penescu Veronica, se impun a fi luate următoarele măsuri:

1.  Identificarea şi verificarea tuturor membrilor grupului.

Termen 09.10.71 ora 12

Răspunde: Lt. col. Dima Vasile

Lt. maj. Mincu Emil

2.  Studierea posibilităţilor de încadrare informativă a tuturor membrilor grupului, după împrejurări, la domiciliu sau la locul de muncă, folosindu-se şi reţeaua Secţiei a XII-a.

Termen 09.10.71 ora 13 Răspunde: Lt. col. Dima Vasile Lt.col. Ploscaru Emil

3.  Efectuarea unei întâlniri pentru instruirea informatoarei Penescu Veronica în vederea participării acesteia la întâlnirea din seara zilei de sâmbătă 09.10.71.

Termen 09.10.71 ora 12. Răspunde: Lt. col. Ştefan Traian Lt.Bucurel Ilie

4.  Punerea în filaj a informatoarei Penescu Veronica în ziua de 9 octombrie din momentul în care a terminat întâlnirea până la ora la care se va stabili în mod cert că informatoarea s-a culcat.

Termen 09.10.71.

Răspunde: Lt. col. Ştefan Traian Cpt. Barbu Nicolae

5.  Studierea posibilităţii de verificare prin mijloace speciale a informatoarei Penescu Veronica.

Termen 09.10.71.

Răspunde: Lt. col. ŞtefanTraian Mai. Kaitar Iosif

6.  Identificarea şi verificarea imobilelor din adresele Şoseaua Giurgiului nr. 220 şi apartamentul din Cartierul Trivale în vederea studierii pătrunderii cu mijloace speciale.

Termen 09.10.71. ora 10

Răspunde: Lt. col. Ploscaru Emil Lt. maj. Mincu Emil

7.  Punerea în filaj pe termen de două sau trei zile, după împrejurări (dacă întâlnirea are sau nu loc sâmbătă), a numitului Radu Nicolae.

Termen 08.10.71.

Răspunde: Lt. col. Dima Vasile Lt. Bucurel Ilie

8.  Identificarea specialistului vest-german care apare ca legătură a grupului urmărit şi punerea lui în filaj.

Termen 09.10.71. ora 13 Răspunde: Lt. col. Ştefan Traian Ofiţerii serviciului III.

9.  Cenzura corespondenţei tuturor elementelor componente ale grupului.

Termen 08.10.71. ora 16 Răspunde: Cpt. Barbu Nicolae

In funcţie de rezultatele obţinute se vor stabili măsuri.

Şef Birou / Lt. Col. Ploscaru Emil /

De acord / Şef Serviciu / Maior Stancu Ion.