marți, 16 iunie 2015

Weekend in Bucegi

La Bolboci
 Foto: Cristina Florescu
 
          Am ajuns pe coama Bucegilor la 14 grade, dupã ce traversasem sub soarele torid o zonã mai puţin bãtãtoritã în drumurile noastre de turiṣti duminicali, prin Gãieṣti ṣi Tãrgoviṣte. Din toate pãrţile urcând pe ṣoseaua strâmtã ṣi ṣerpuitoare, nori ameninţãtori se desfãṣurau larg pe un front care pãrea sã nu ne ofere nici o ṣansã.
          A fost ṣi ploaie, a bãtut ṣi piatrã, dar Claudia a promis cã va face o vrajã când vom ajunge sus, la locul nostru ṣtiut unde înfipsesem steagul pentru a doua oarã cu douã sãptãmâni înainte. Citise pe blog ṣi admirase splendoarea imortalizatã în ochiul magic al Nikonului.
          Doar nu se deplasase din Olanda fãrã sã-i poatã oferi lui Martin un colţ de rai cu fum de grãtar impletit cu susurul izvorului!
 
14 grade

Fiecare se încãlzeṣte cu ce are...
Pahare de unicã folosinţã


Un colţ de rai
Pe aici e posibil sa vina ursul
Adunare
Jarul
El sigur nu e urs
Frigiderul în prizã
Artistul
Nu e ce pare
la pãstrãvi
Spiritismi
Scamatorii
In zare crucea
Flori de munte
 Mai venim
 
 
 
 
 
 
 
 

miercuri, 10 iunie 2015

Aur și plumb


            În timp ce pe planșele Campionatelor Europene de la Montreux fetele noastre numǎrau cu agilitate, în luptǎ cinstitǎ, tușele necesare câștigǎrii titlului european la spadǎ, spre gloria lor și a ţǎrișoarei, în parlament, un detașament al rușinii obez, corupt, amorf, cu mintea înpaienjenitǎ de marasmul corupţiei, turna la alegere în spiritul trǎdǎrii, dupǎ propria conștiinţǎ, palmat sau șmecherește, plumbul votului în urnele rușinii, pregǎtind fiertura otrǎvitǎ ce urma sǎ o administreze justiţiei sub privirea satisfǎcutǎ a premierului suspect (?!...).
            E periculos sǎ dormin în zilele astea fierbinţi, cuminţi cu capul pe pernǎ! Ar trebui  sǎ știm ca spectatori, e de presupus, cum ne dorim viitorul? Cu tricolorul sus, sau în bernǎ ?

            Premierul și-ar dori pace eternǎ!...

Plai bǎlai - pamflete politice

joi, 4 iunie 2015

Îndoiala. Lumea vazuta de ITI



           Omul avea un braţ de scrumbii. Le ţinea strâns ca să nu-i alunece, traversând deşertul. Un copac desfrunzit în mers ce zgâria arşiţa cu crengile lui uscate! Îşi pierduse de mult cuvintele. Nu mai avea în ce să-şi îmbrace gândurile. Şi gândurile îi înţepeniseră flori de gheaţă în ochi. O pojghiţă subţire.
            Când şi când din crengile amorţite cădea o scrumbie ca un fruct prea copt. Se apleca s-o ridice, dar alta îi lua locul. Un timp, le-a perpelit în sarea nisipului fierbinte. Le împingea în faţă lui cu piciorul şi urmându-le, făcea din nou câţiva paşi. Îşi pierdu răbdarea curând. Obosise. Nu se mai putea apleca.

            S-a trezit, buimac, la ultima scrumbie. Sfârâia în mâna de parcă s-ar fi aflat pe jar. Şi-a şters cu dosul palmei, apăsat, gheaţa din ochi.
            – Doamne şi acum ce mă fac!?... Își regăsise cuvintele şi gândea. Dacă merg înapoi iau urma scrumbiilor. Dacă merg înainte…

Ceară şi miere

luni, 1 iunie 2015

La Cheile Zǎnoagei



          În ziua de Rusalii am fost la Cheile Zǎnoagei. Undeva în dreapta, urcǎ un drum deasupra  Sinaiei cu serpentine periculoase, cu porţiuni de șosea strâmtǎ și fǎrǎ parapeţi, cu vǎi care se cascǎ neverosimil drept în faţa ta, pentru ca volanul mașinii printr-o mișcare sigurǎ a celui care conduce, sǎ le deplaseze în lateral și sǎ le lase înapoi. Dacǎ nu ţi s-a stârnit amocul aventurii, comfortul izolǎrii de lumea trepidantǎ a Bucureștiului pe care tocmai ai lǎsat-o în urmǎ, concentrat sǎ urmǎrești firul împletit al șoselei, riști sǎ pierzi peisajul sǎlbatic, te-ai putea lǎsa pradǎ gândului cǎ taman atunci ursul iritat de mormǎitul motorului mașinii tale, în liniștea aceea atotstǎpânitoare, se va proţǎpi în mijlocul drumului, cu silueta masivǎ de animal fioros și te-ar putea lǎsa pentru o clipǎ sǎ-i citești nedumerirea întrebǎtoare din ochi: “Voi de ce dracu nu aţi rǎmas acolo jos!?”  

            Parcǎ totuși nu se mai terminǎ drumul în splendida sǎlbǎticie a momentului, dar ne pǎstrǎm moralul cǎci din faţǎ, din când în când, mai apare câte o mașinǎ rǎtǎcitǎ sau vre-un motociclist în costum de piele cu casca uriașǎ care îi acoperǎ faţa. Eram a doua oarǎ în zonǎ, dar nu aveam siguranţa cǎ suntem pe drumul cel bun. Descoperisem cu mulţi ani în urmǎ o poeniţǎ superbǎ pe malul unui râuleţ între brazi, dupǎ coada lacului Bolboci, acolo voiam sǎ ajungem în raiul acela semǎnând cu visul copilǎriei. A trebuit sǎ facem o alegere, GPS nu mai avea cum sǎ ne ajute. La stânga, sau la dreapta? Încotro!? Am cotit cǎtre stânga și s-a dovedit ca în istorie, stânga o alegere greșitǎ. Aveam sǎ ne dǎm seama la întoarcere, celǎlalt drum ducând în același loc, ar fi fost mult mai scurt și aproape întreg asfaltat. Am hurducǎit preţ de încǎ o orǎ trecând prin Cheile Tǎtarului. În sfârșit am ajuns.
            Recunoscând valea aceea cu râuleţul de munte, ne-am oprit la locul nostru știut. O singurǎ altǎ mașinǎ se încumetase în zonǎ. Mai curajoși decât noi, își instalaserǎ și cortul. Bucuria cǎ am ajuns cu bine acolo unde am dorit s-a transformat într-o foame teribilǎ și constatând cǎ nu aveam cu noi cuptorul cu microunde, cu avânt prin ordin de front am pornit grǎtarul.
            Când lucrurile pǎreau sǎ se așeze, berea și sucul se rǎceau în marginea râuleţului între pietre, cârnǎciorii și micii sfârâiau de zor pe grǎtar, copiii își luaserǎ porţia de libertate alergând fǎrǎ grijǎ pe pajiște, un pârlit de nor ameninţa sǎ ne strice buna dispoziţie. Și nu i-au fost deajuns doar ameninţǎrile!
            Am strâns iute lucrurile pe care le împrǎștiasem și le-am urcat în mașinǎ trǎgând nǎdejde ca rǎpǎiala sǎ fie scurtǎ. Noi bǎrbaţii am rǎmas eroi curajoși la grǎtar sǎ apǎrǎm focul și sǎ terminǎm ce începuserǎm. Nu ne-au speriat nici mǎcar cele câteva pietricele venite de sus. Cu sacii de dormit deasupra capului și fumul în ochi am izbândit pânǎ la ultima fleicǎ.

            A stat și ploaia. Am mâncat, am bǎut berea și spre searǎ am pornit mulţumiţi cǎtre București. De data asta pe drumul cel bun.