Soartã fotograficã. Povești din Cutia de viteze

Pãrãsisem autostrada. Bãiatul ãla serios cu cravatã e BB, cu brigada ȋn jurul lui, dedulcit la dulceațã de gutui. Ce sã mai ceri de la viațã?... Poza pare mișcatã, dar nu e adevãrat! E doar invidia omului de la aparat!... Insul n-avea stare, parcã-l lovise nãpasta și plin de mirãri ȋși punea  ȋn gȃnd, repetat, o singurã ȋntrebare:

“De ce nu și-a lãsat acasã nevasta?...” Ar fi fost el ȋn primul rȃnd!

Foto Ion Toma Ionescu

Lecția francezã. Povești din Cutia de viteze

Cȃnd ne-au preluat francezii, n-au venit cu utilaje moderne și nici n-au ȋntãrit controlul de calitate, cum credeam noi cã vor face. Cea mai importantã schimbare ȋn primele sãptãmȃni a fost schimbarea la fațã a WC-urilor. S-au pus uși de termopan, faianțã, oglinzi, chiuvete și tot ce era necesar. Ce ne-a dat ȋnsã cu adevãrat pe spate dintre toate, era hȃrtia igienicã și sãpunul lichid. Ȋn sinea mea gȃndeam cã orice minune ține ca la la partid, sau la bisericã, trei zile cu rugãciune, dar am constatat dupã douã sãptãmȃni (ce minune!)cã hȃrtia nu s-a terminat.

La ȋnceput femeile mai ieșeau cu cȃte un sul pe sub halat, ca sã fie sigure cã au destul și a doua zi ȋn buzunar, dar au ȋnțeles repede cã nu era necesar.

Apoi i-au ȋmbrãcat pe muncitori cu șalopete noi și halate  de diferite culori, pentru tesa, dotȃndu-ne pe toți cu mãnuși de bumbac, (sau cauciucate pe fațã și dos) specifice locului de muncã. (Sincer ȋi credeam idioți!)

Mai aruncã dacã-ți vine cu pinionul pe jos!

Nu aveai voie sã atingi piesa fãrã mãnuși cã te bãtea ghinionul și intrai la frecuși.  Și dacã tot umblai cu piesele ca cu oul, le așezai frumos ȋn cutie sau ȋn coș de plastic, neuronul tãu devenea mai gimnastic, aveai grijã de marfa ta.

Nu mai era mult și ne-am fi crezut farmaciști de meserie.

Așa a venit noul la Cutie, nu pe cai tehnici mari, din afarã, ci cu țintã clarã pe mãgari… (Scuzați expresia, cam tare… nu e chiar o crimã, mi-a trebuit o rimã!… )

Credeți cã era ȋntȃmplator? Studiaserã ponderea tipurilor de defecte, tot din statisticile noastre și pe primul loc, de la distanțã la bancul de probã de la montaj, erau zgomotele și loviturile pe danturi.

Dupã cȃteva luni auzind ca vor sã scoatã din fluxul operațional testul de zgomot și ȋnlãturarea loviturilor, sincer, am crezut cã sunt nebuni de dus la spital.

Cabinele de zgomot erau locul ȋngust! Se polizau loviturile și se bea must! Noi speram sã fie cumpãrate mai multe utilaje sã putem face fațã. Ne-au lãsat cu arme și bagaje ȋntre etaje .

Am constatat dupã o vreme cã ei au avut dreptate.

La supãrare

Am ȋnchis televizorul la 4-1 pentru Radwanska.

Simona Halep ȋnapoi ȋn pluton!...Din pãcate!

Parcã i s-a luat orizontul și s-a trezit trȃntitã pe spate pe fundul unui canion, sprijinitã de un bolovan ce-i fugea de sub picioare, așteptȃnd – fãrã sã-și iroseascã forțele – noaptea minții.

Dupã ce vom traversa Marea dezamãgire, cȃntãrind ce-a avut și c-ea pierdut( o tanagrã ȋntr-o gaurã neagrã) vom constata cã i-a scãzut puțin din strãlucire, dar a rãmas tot o stea.

O stea piticã ceva mai mare decȃt soarele. Așa au vrut planul ursitoarele.

Ce-o mai fi la anul? Vom vedea!

Constantin Ivan și vizita lui Ceaușescu. Povești din Cutia de viteze

Se terminase de clãdit hala nouã lipitã de cea veche a Cutiei de viteze, ȋn partea dreaptã, spre turnãtoria de fontã care urma sã fie rasã de pe fața pãmȃntului, curãțit locul, nivelat, și fãcut acolo o rampã pentru automobile. (Clãdirea  turnãtoriei ca o corabie scãpatã dint-o furtunã devastatoare, eșuatã ȋn mal dupã refluxul timpului, era una dintre halele vechi primite moștenire din vremea cȃnd intreprinderea se numea Vasile Tudose și nimeni ȋncã nu visa cã se vor construi acolo Dacii.)

Cȃnd au venit francezii sã fabicãm ȋmpreunã cutiile de viteze Estafette, nu le-a convenit nici una dintre cele cinci hale pe care le-a vizitat și a hotãrȃt construcția uneia noi, dupã model francez. Pȃnã ce aceasta a fost ridicatã din temelii, s-au ocupat de pregãtirea personalului și au trimis ȋn Franța la specializare salariați din toate domeniile. Astfel cã  odatã cu documentația tehnicã și utilajele cumpãrate din Franța, s-au ȋntors și muncitorii, reglorii, maiștrii și tehnologii familiarizați cu modul de lucru riguros și exigent al marii industrii.

Ȋn istoria nescrisã a Cutiilor de viteze, colectivul disciplinat format la Cleon a constituit ȋn timp rezerva de cadre pentru toate extinderile și dezvoltãrile de fabricație ulterioare, de la motoare și pȃnã la montajul pe bandã al automobilelor. 
A fost foarte greu sã se spargã blocada lui “merge și-așa”. O sã par incoerent dar vã dau un exemplu. Cine nu a auzit dintre cei bãtrȃni de Marele Chiru, omul decorat cu toate medaliile, eroul muncii socialiste, reprezentant de frunte al clasei muncitoare? Ȋntr-un moment mai greu, cȃnd Cutia de viteze se afla ȋntr-un impas, nu fãcea fațã ritmului benzii de montaj și cerințelor de pe piațã, a venit la cutie cu activismul sãu sã deblocheze situatia. N-a fãcut purici, “merge și-așa”. N-avea cum sã se ȋntoarcã ȋn cutia de viteze unde se instauraserã reglajele fine și autocontrolul. Colectivul l-a respins pe Chiru ȋn cȃteva luni.

*

Hala nouã a cutiei de viteze Oltcite era mai luminoasã decȃt cealaltã a Daciei. Utilajele noi lãsau ȋntre ele un spațiu larg. Se ȋmpãrțise personalul ȋn douã și fuseserã implantați ȋn ambele secții angajați tineri. 
Președintele Nicolae Ceaușescu ȋși anunțase o vizitã și de trei zile se muncea numai la curãțenie. Un munte de rumeguș, cãrat cu remorcile, scãdea ȋn spatele secției cu fiecare orã care trecea. Se spãlase cu rumegușul a treia oarã culuarele ȋnnegrite de ulei din secția veche, iar utilajele, șterse cu laveta și revopsite, cãpãtaserã alte straie.

Trasajul dungilor cu vopsea albã era sã producã un dezastru ȋn dreptul liniei de fabricație, prelucrare fontã, condusã de maistrul Cãprescu. Dungile se ȋncãlicaserã, tocmai trecuse Florina, fata blondã de la brigada artisticã, lucra la dispeceri și țigãnușul care trãgea dunga, cu ochii la picioarele ei ce prelungeau frumos tocurile ȋnalte, greșise direcția cadrului. Ca sã repare a mutat cadrul și a mai tras o dungã alãturi de cealaltã, deschizȃnd un V mare de tipar. Bietul Cãprescu sã plezneascã de inimã rea!... Au rãzuit cu cuțitele și au trasat corect ȋn ultimul moment.

Totul era pregãtit. Se instruiserã oamenii. Muncitorii trebuiau sã rãmȃnã ȋn fața utilajelor, musai pornite, iar personalul auxiliar și tehnic urmau sã facã un cordon viu care sã aplaude cȃnd va trece tovarșul și tovarașa.

Cu cȃteva ore ȋnainte de marele eveniment au apãrut directorii, mulți, nu puțini, ca sã verifice. Pãrea cã totul este ȋn regulã. Apoi au verificat traseul securiștii. Ici-colo au lãsat cȃte un om la supraveghere. Și totuși ceva a fost scãpat din vedere. A sosit o camionetã cu douã buchete mari de flori, dar cine sã le ȋnmȃneze? Nu era nimeni pregãtit. Zvonul circula cã cel care ȋnmȃnau florile, trebuiau sã aibã un instructaj special și analizele la zi. A fost desemnat mi se pare sã ȋnmȃneze florile Bulearcã și Adriana Drugulescu. ( Bebe Bulearcã mi-a precizat mai tȃrziu cã el l-a ȋnlocuit pe Pavelescu, refuzat la export ca purtãtor de mustațã!).  L-am auzit pe B.B dupã vizitã cã e pregãtit sã nu se mai spele pe mȃini o sãptãmȃnã.

*

Ȋn timpul vizitei l-am zãrit pe Constantin Ivan, inginerul șef, cel care avea sã ajungã director la ECMA ȋn “democrație”. Se cocoțase pe batiul unei mașini speciale, Alzmetall, abia pusã ȋn funcțiune de echipa de nemți, avea nelãmuriri cum funcționeazã comanda numericã și tot apãsa niște butoane rasfoind cartea tehnicã. M-am desprins din locul de la marginea culuarului unde stãteam sã-l anunț cã deja a intrat delegația ȋn Cutie. Nu s-a sinchisit, a dat din mȃnã a lehamite și a continuat sã analizeze problema.

Ȋndatã s-au alertat doi securiști cu ochii țintã la mișcãrile inginerului. Trecea SOARELE cu tovarãșa. Lumea aplauda furtunos, iar inginerul Ivan, cu spatele,  nu și-a dat jos de pe batiul alzmetalului picioarele...

M-am ȋntors la dȃnsul dupã ce trecuse delegația. Aveam o relație de simpatie reciprocã, eu mai mult de respect și dȃnsul, mai mult de condescendențã. Rangul deh!.

– Ați jucat periculos azi, neȋnțelept, sfidȃnd nația, putea sã iasã scandal!

– Ai, mã Ione, cã tu esti bãiat deștept!... Aratã-mi mai bine mãsurãtorile de la Alzmetall!

Cȃnd era director la ECMA la un moment dat mi-am luat inima ȋn dinți și i-am bãtut la ușã. Mai intrasem ȋn biroul acela mare, dar niciodatã ȋn interes personal.

– Mãi Ionescule, ia zi ce statisticã specialã ȋmi aduci de la cutie? (Mai fãceam rapoarte din cȃnd ȋn cȃnd…)

– Domnule director, știți, și cu un ton de vinovãție, eu scriu poezie și vreau o sponsorizare legalã pentru editura care-mi va tipãri o carte. Se poate dacã doriți!…

M-a privit lung, puțin neȋncrezãtor…

– Ai un manuscris? L-a luat, s-a uitat la titlu (Pasãrea ceții) și i-a dat drumul ȋn geantã

– M-ai bãgat ȋn ceațã, ȋntr-o ceațã deasã. E o documentație interesantã, o iau s-o studiez. Știi, am scris și eu poezie cȃnd eram la liceu, vreau sã vãd dacã pasãrea ta are miez. Vii mȃine sã-ți dau rãspunsul. A doua zi pe birou hȃrtiile erau deja semnate.

– Ai grijã Ioane sã nu le amesteci! Sã faci la pinioane poezie din statisticã, și statisticã din poezie, ȋn lumea artisticã! Ar fi o eroare stilisticã! 
Fãcuse risipã de cuvinte. Vorbea puțin. I se zicea Mutul.

Respect!

Nuntã utecistã cu dar. Povești din Cutia de viteze

Pe inginerul Costescu ȋl stiam, ȋnainte de a-l cunoaște cu adevãrat, dintr-o ȋmprejurare fãrã șanse sã-mi iasã din minte. Eram cu cȃțiva dintre prietenii mei, aspiranți ȋntr-ale literaturii, ȋn restaurantul Muntenia, nu pentru cã ne-ar fi scos banii afarã din casã, ci doar cã acolo lucra Maria una dintre verișoarele mele cu zȃmbet deschis și privirea caldã, de care m-aș fi ȋndrãgostit cu siguranțã dacã n-am fi copilãrit ȋmpreunã și nu ne-am fi știut de veri.

Mã proteja oarecum și auzind de la mine cã ȋmi place Elena, o fatã cu veleitãți de actrițã care se lipise de grupul nostru, s-a gȃndit sã trecem ȋntr-o searã sã o cunoascã.

– Tu te arunci ca bolovanul, fãrã sã cercetezi ȋnainte cȃt e balta de adȃncã!

Nu puteam veni doar cu ea, cã ar fi bãtut la ochi. Așa cã am descins cu tot grupul la o cinã festivã. Ce sã sãrbãtorim? Musai sã fie o aniversare și ne-am gȃndit sã sãrbãtorim 80 de ani pȃnã ce murim. Calculase Iordache, maurul, ziua de apoi și era sigur cã lumea se va sfȃrși odatã cu noi.

Atmosfera era exuberantã, și fetele strãluceau ca niciodatã. Și Gess, și Claudia, și Mariana Ștefan, și Elena, și Aloma. Parcã veniserã de bunã voie la serbãri, sabinele – la Roma.

La um moment dat se ridicã de la masã si veni ȋnspre noi, ȋmpleticindu-se printre scaune, cel pe care aveam sã aflu ulterior cã ȋl chema Costescu. Era musai ca ȋn seara asta s-o rãpeascã pe Sabina. Și se nimerise ca Sabina lui, sã fie Elena mea.

Ȋntre timp, cele douã blonde ȋmbrãcate profesionist, sumar, cu care se aflase Vasile la masã, pãrãsite temporar, reușiserã sã ȋmpartã cinstit banii gãsiți ȋn portofelul lui scos din buzunar. Erau din fauna locului, fete cunoscute dintre cele ce-ți ȋnfrumusețau nopțile pe o friptiurã și un pahar cu vin, la Muntenia ȋn Cartierul roșu al socialismului deplin. Nu gãsiserã nici un strain și se mulțumiserã firescu, cu mai puținul sigur, al lui Vasile Costescu.

Maria ȋncerca sã-l opreascã, cu vocea blȃndã și surȃsul ei diafan:

– Mãi Vasile ai grijã cã sunt doi securiști la masa vecinã.

– Ȋmi bag… ȋn securitatea lor! Și cu avȃnt spre tavan a țȃșnit de pe covor, urcȃndu-se cu picioarele pe masã.

– Bãi securiștilor, ieșiți bãi ȋn aia mea la luminã! Sã vã vadã poporul cu gura plinã!

Elena ȋnghețase și se bãgase strȃns ȋn mine, dar se pare cã Vasile o uitase. Altceva ȋi fierbea dumnealui ȋn vine. Avea un cui pe securitate și, și-ar fi dorit s-o dea pe spate ȋn seara aia, ȋn patul lui.

Pȃnã la urmã Maria a reușit sã-l potoleascã și l-a dus ȋnapoi la blonde. Cele douã l-au ȋncadrat și au plecat cu el sprijinindu-l de brațe, afarã. Cã s-au dus la teatru, sau la garã?… Nu știu ȋncotro au luat-o, n-am un rãspuns, nu știu unde au ajuns, nu i-am urmãrit. 
Nu i-au urmãrit nici securiștii, triștii de ei! Erau ȋntr-o misiune de ascultare pe viu. S-au fãcut cã plouã. Se pare cã noi eram misiunea dumnealor cum am aflat mai tȃrziu.

Maria ne-a dat la urmã toate explicațiile.

– Curvele alea douã l-au ȋmbãtat ca sã-i ia banii. Vasile e inginer la uzinã, un om extraordinar pȃnã ce nu apucã sã bea. Manierat, cumsecade, cȃnd bea e alt om.

                                                                     *

Ne-am reȋntȃlnit la Cutia de viteze, dupã ce avusese loc procesul public de la Casa Tineretului, iar "grupul albaștrilor", scoși din facultãți, dar salvați de pușcãrie ȋn ultimul moment, pentru vina de a gȃndi liber și a scrie poezie abstractã ȋn vers alb, fãrã fior patriotic, fusese trimis la reeducare ȋngroșand rȃndurile clasei muncitoare.

Vasile Costescu era șef de secție. Tehnic! respectat! Nu s-a dat ȋn vorbã, am crezut cã nu m-a reținut din acea ȋntȃmplare. Pe fazã, nici eu n-am spus la nimeni cã l-am cunoscut și ȋn altã ipostazã.

Odatã, trecuserã doi ani, viața mea se calmase cumva, ȋși regãsise un curs. Fusesem reprimit ȋn UTC dupã șase luni de la excludere. Statutul prevedea minim un an, dar se primise dispoziție de la organul central. Probabil se știa cã se facuse o greșealã, sau un abuz de dragul exemplului, și pentru cã nu ȋnfundasem pușcãriile, se temeau sã nu se audã la Europa Liberã.

Am fost ales curȃnd secretar UTC pe secție. Mi se pãrea cã lucrurile intrã ȋn normal și puteam sã-mi reconstruiesc viitorul. Mã ȋndrãgostisem de o colegã de muncã de la calitate, voiam sã ne cãsãtorim, (a ajuns soția mea) și rãmȃneam peste program cȃnd lucra ȋn schimbul de dupã amiazã, ca sã mai stãm de vorbã sã ne punem la cale viața. Se pare cã mã trãgea ața.

Grupa de control avea o cabinã mai feritã cu cȃteva birouri, ȋn interiorul secției. Ioana controlase pe linie niște piese și se spãla pe mȃini. Eram singuri. Ea ȋn fața chiuvetei și eu ȋn spatele ei. Nu m-am putut abține, brațele au vrut s-o cuprindã și am sãrutat-o. S-a deschis ușa… ȋn oglindã, masiv, cu mustãți, fioros, a intrat inginerul sef de productie pe uzinã, inginerul Licu. Mie mi-a scãpat sufletul pe jos.

– Voi ce faceti aici? N-aveti timp acasã? A luat telefonul si a chemat șeful personalului sã ne desfacã la amȃndoi contractul de muncã. A ajuns și Costescu. L-a luat de braț pe Licu și cãtre ușã l-am auzit spunȃnd:

– Știți cum e, ți se mai aprind cãlcȃiele cȃteodatã!

(Licu avea renume, nu era un lucru nou. Se plimba prin uzinã, lua la rȃnd magaziile, spunea glume și unde vedea o fatã frumoasã, o chema la el ȋn birou ȋntrebȃnd-o dacã se ȋncumetã sã-i facã o cafea. Niciodatã nu lua pe cineva direct din producție, sã nu se opreascã, Doamne ferește, banda din cauza  sa. Pe vremea aia mobilierul era complet ȋn birourile șefilor, cu robot de bucãtãrie, bar și canapea. Nu se știa cȃnd dãdea Domnul sã ajungi acasã! Te mai ȋncãiera somnul, uzina era viața ta!)

– Ionescu e un bãiat bun, secretar de UTC pe secție, iar ea, e fata cu care se ȋnsoarã.

Peste 2 sãptãmȃni am facut nuntã, Ghe. Damian secretarul UTC pe uzinã a vrut sã fie nunta utecistã și din partea Comitetului ne-a adus darul.  O ilustrã lustrã, pe care o am și acum pe undeva.

Costescu, fãrã sã vrea a pus umãrul la cãsãtoria mea.