David este
pisicul fiicei mele mezine în care nepotul meu Toma a investit multă preocupare
formativă, dincolo de reforma curriculară care se aplică destul de greu şi în
arealul pisicesc, după cele ce vor urma a fi descrise de mine în rândurile de
faţă.
David este un specimen mai sălbatic
pescuit într-o noapte pe plaja de la Vama Veche dintr-o gheenă. Ce căuta acolo
David? cu siguranţă de mâncare! părăsit de părinţii săi naturali şi adoptat prin
urmare fără acte, de milostenia fiicei mele, inimă de mamă sensibilă, care în
mărinimia ei l-a luat acasă, l-a dus la medic şi i-a făcut card de sănătate şi buletin
de Bucureşti.
Bietul animal speriat săracu de foame nu
i-a venit să creadă când a ajuns în rai şi de aici s-au născut marile drame. În
scurt timp s-a transformat dintr-un fomist social democrat, într-o felină liberală
grasă. Bietul băiat nu se putea opri săracul din mâncat. Mânca şi bea apă şi am
fost sigur din treaba asta că mai devreme sau mai târziu, crapă, dacă nu-şi va
găsi o supapă.
L-am avut în custodie de mai multe ori
şi de-aia ştiu! Nu se mulţumea niciodată cu ce avea, fura şi mâncarea lui Mario
care stătea fără pază. Mario fiind un
pisic educat în casa celeilalte fiice, la bază profesor de matematică şi un bun
pedagog. Situaţia e de natură simpatică la epilog, căci David s-a uitat
împrejur şi-a găsit, nu una, ci două supape. Una pe gură şi alta pe unde alte
animale se ouă…
Dar dragostea de pisică e mare nu e
foarte mică. Şi aici intră în peisaj în ecuaţia ei de pisică, Tomistul, propriul
meu nepot responsabil cu educaţia. Un fel de mister Curaj cu o sumă de idei
novatoare, care ştie tot despre naţia pisicească şi îl îndrumă la reeducare pentru
ca David să nu mai cerşească mâncare cât e ziua de lungă.
În weekendul ăsta am fost la Fundata.
David săracul rămas singur acasă şi-a dat BAC-ul, examenul lui de maturitate. Fiică-mea
a avut emoţii mari.
„Bietul David, tare mi-e frică, leşinat
cum e, că va isprăvi toate bobiţele din prima zi şi să vezi dramă!.”
– Da nu e singur
printre străini mamă! De ce-am făcut şcoală? şcoală bună nu de fiţe!... I-am
lăsat telefonul să-şi cheme două trei fetiţe din vecini să facă împreună
revelionul cu muzică şi joc de lumini, să treacă timpul mai iute, iar fetiţele,
fete cunoscute, nu-s niscaiva paraşute, nu vin niciodată cu mâna goală.
Odată se lăsă tăcerea şi în minţile mute
începu să ardă scânteia… Ştiţi că Tomistul e în clasa treia
– Desigur i-am lăsat
cheia şi zece lei să-şi plătească berea la nenea Nelu la butic dacă-i e sete.
Ăsta da revelion de pisic, măi băiete!
