vineri, 8 septembrie 2017

Stramba-Lemne
















































        Privind clasamentul live WTA după US Open(finala dintre Keys şi Stephens nu poate aduce modificări), am putea remarca faptul că ameninţările curenţilor reci şi valurile uriaşe nu au reuşit s-o măture pe Simona Halep de pe plaja regală, cum şi-ar fi dorit unii, ea rămânând în umbra reginei, căci ţinută prea mult în soare de Sharapova pielea ei fină n-a rezistat la expunere şi s-a încreţit puţin de arsură. Nu-i nimic se repară! A venit şi Pavel lângă Darren să-i întindă alifia pe spate şi să-i arate cum se scote frica din oase

De spus că Muguruzei îi vine bine coroana cea nouă, numai că vine sezonul de ploi, şi când plouă năpădeşte rugina.

Iar ce ne interesează pe noi e că Horia Tecău a devenit omul rău, un fel de Strâmbă Lemne care îi face semne Gloriei şi se urcă pe îndelete, pe scară, în balconul ei. Bravo măi băiete! Ţine-o tot aşa!

marți, 5 septembrie 2017

Poezia este mai vie decât niciodată



         
 
           La ultimul eveniment patronat de Direcţia 9, Festivalul Artgothica, poezia a fost mai vie ca niciodată. Găsiţi mai jos o cronică ce nu a mai fost publicată  integral nici măcar pe blogul meu…
Ce vor izbuti poeţii începând de joi 7 septembrie în Atelierele cele noi deschise la Costineşti, prin extrudare împreună, cu modele lumeşti din nisip, coapse şi sâni fără chip, valuri de licori să mai stingă din dogori, muzici sub clar de lună şi sori mulţi sori dimineaţa, luminând ceaţa şi plesnind pielea udă… Important de ştiut câţi vor fi reuşi să atingă poezia în stare nudă?…
Personal am hotărât să ajung vineri. Măcar noaptea de joi să fie liberă celor tineri…
*

Am în faţă o pagină albă în care ar trebui să schiţez ceea ce s-a întâmplat în cele trei zile artgothice de poezie vie, 21-23 iulie, la Sibiu în curtea ”Casei cu cariatide”, Festivalul Internațional de Poezie ”ARTGOTHICA”. Vreau să precizez dintru început că toată întâmplarea mi s-a părut a fi desfăşurată sub semnul fast al porumbelului, stăpânul acelei curţi, care plimbându-se demn şi liber printre picioarele noastre, sigur pe el  ca o suveică printre vătale într-un război de ţesut, a săvârşit  un covor pe care a putut umbla fără sandale, desculţ, Adrian Suciu (o puteam face şi noi, unii chiar au făcut-o), invitând la microfon poezia în stare nudă, aşa cum a visat-o fiecare dintre poeţi. 
Apoi în aplauzele tuturor, s-o înşire pe sârmă în cleşti de argint. (Mint, cleştii erau din lemn şi exponatele nuduri de pe sârmă, aparţineau unei artiste fotograf curajoase Alexandra Ivănuţ ce a stârnit imaginaţia celor prezenţi!)
Din când în când, ca o adiere a veşniciei şi o aprobare ca o apostilă în acelaşi timp (prin ordonanţa guvernului nr. 15/2015 s-a renunţat la ştampilă…), băteau clopotele Bisericii evanghelice, sau se înălţa vocea de înger a Mariei Gheorghiu.
Nopţile s-au derulat albe, să nu distoneze cu ţinuta de sărbătoare a celor patru bravi organizatori la vedere(au mai fost şi alţii!), Adrian Suciu, Niu Herişanu, Dan Herciu şi Cristina Berinde. Poezia şi vinul de plăcere, paradoxal, ne-au ţinut treji până în zori când soarele se iţea pe vreji dintre nori…
Părerea mea e că Festivalul Internaţional de Poezie ”Mircea Ivănescu” din acest an a avut numai câştigători. S-au făcut ateliere literare, prezentări de cărţi şi reviste, (Cenaclul de la Păltiniş al lui Valentin Leahu şi Silviu Guga, cărţile Drecţiei 9 apărute la Editura Grinta, Antologia lui Romeo Ioan Roşianu şi alte cărţi de la Editura ”e-creativ”.) S-au schiţat proiecte şi colaborări viitoare, s-au legat prietenii, s-au schimbat cărţi, au fost şterse câteva pete negre de pe hărţi…
S-a citit un noian de poezie, de toate genurile și calibrele, cu aplauze mai mult sau mai puțin furtunoase, dar cu siguranță apreciative. Un adevărat regal de poezie.
În general falansterul acesta de 40-50 de poeţi strânşi din toate colţurile ţării, a părut să fie mai puţin învrăjbit şi mai adunat decât de obicei! Să ni se tragă de la tocăniţa de bureţi ce ne-a pregătit-o cu multă dragoste şi cu mâna ei în prima zi Cristina Berinde?... Sau tot de la porumbel…
Şi cum în orice festival trebuie să existe un juriu, cu totul şi cu totul imparţial anunţat dinainte, cu un preşedinte Mioara Bahna şi alţi patru prestatori de service critice: Ciprian Chirvasiu, Silviu Guga, Marius Dumitrescu şi Anda Ionaşi, a fost nevoie să existe şi doi câştigători.
La debut, Irina Lazăr, ”Fragment de joc”, Editura ”Grinta”, 2016;
iar la consacraţi, Silviu Dachin, ”Bilet în lojă”, Editura ”Grinta”, 2016;
Aceleaşi merite şi pentru ceilalţi nominalizaţi pe care ne face plăcere să-i consemnăm aici:
Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de poezie:
 George G. Asztalos, ”mi se ulise”, Editura ”Grinta”, 2016;
Virgil Diaconu, ”Atelierul de fluturi”, Editura ”Tiparg”, 2016;
Gela Enea, ”Cocoșul are dreptul la o secure ascuțită”, Editura ”Aius”, 2016. 
Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de debut în poezie:
 Cornelius Drăgan, ”Mușcătura fluturelui japonez”, Editura ”Junimea”, 2016;
Adi Serafim, ”Ce greu e și ce puțin durează”, Editura ”Integral”, 2016;
Letiția Vladislav, ”Viață într-un pumn de lacrimi”, Editura ”Grinta”, 2016.
Nu s-a acordat premiul Mopete pentru manuscris.
          Era să uit au mai dansat cu noi Tic Petroşel şiValeryi Mayn.
Festivalul Internațional de Poezie Artgothica este organizat, în colaborare, de către Asociația Culturală Artgothica Sibiu și Asociația Culturală Direcția 9, cu sprijinul Primăriei municipiului Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu.
Poezia rămâne mereu vie!

luni, 4 septembrie 2017

Adrian Alui Gheorghe/ Bref editorial/ Ion Toma Ionescu – „Ceară şi miere” (Editura Grinta, 2017)

Ion Toma Ionescu – „Ceară şi miere”  (Editura Grinta,

  Cartea lui Ion Toma Ionescu, „Ceară şi miere”, are şi un subtitlu, „astăzi scriu despre patrie”, o posibilă grilă (sau pistă) de lectură pentru cititorul derutat de azi (şi de oricînd). Urmînd altei cărţi de poezie excelentă, „Argintarium” (Editura ArtCreativ), apărută în anul 2016, noul volum este unul pregnant, cu multe secvenţe antologice. Reţin deocamdată „o secvenţă” din carte, cu menţiunea că asupra poeziei lui Ion Toma Ionescu vom reveni: „în cartea în care scriu eu/ ninge tot timpul/ caligrafiez cu acribie/ literele albe/ zăpada iese din pagini/ abia de mai disting marginile// continui să scriu/ ca şi cum mi-aş tivi sufletul/ dar în noaptea asta/ s-a întîmplat un miracol/ firul de ceară alb din literele mele/ s-a împletit/ cu un fir de mătase de miere// şi să se întregească minunea/ pe covor au nins/ petale roşii/ de trandafiri” (ceară şi miere, 2). Vorba lui Al. Cistelecan, Ion Toma Ionescu „scrie cum îi vine”, mizând în continuare pe un lucru care a scos poezia din rîndul lucrurilor comune: inspiraţia. De reţinut şi de comentat de asemenea, la Ion Toma Ionescu, romanul „Guşterele”, o bijuterie epică care aminteşte, de ce nu, de proza „cinematografică” a lui Guilliermo

La Paloşi



Aş putea vorbi despre ceramica de Horezu cu renumitul cocoş desenat pe vase, aş putea aminti despre mănăstirea construită aici de Brâncoveanu, sau despre ciuhurezii care locuiesc în pădurile apropiate şi care au dat numele localităţii… N-am s-o fac, pentru că eu am rămas în minte cu o altă imagine.

După noaptea lungă din jurul grătarului, m-am trezit dimineaţă şi am privit pe fereastra deschisă, dincolo de piscina cu apă albastră, printre pomii încă plini de frunze o căprioară se mişca încet cu doi pui după ea. Se strecurau agale prin iarbă trei pete maronii, parcă nevrând să scuture stropii de rouă ce scânteiau în razele soarelui.

Căprioara bătrână m-a simţit, a întors capul către mine, eu retrăgându-mă din cadrul ferestrei să-mi iau aparatul de fotografiat. Până să apuc să-l reglez, s-au pierdut în spatele unei căpiţe de fân, în marea de verde…