Nu
s-a dezis de apucăturile sale nici la bătrâneţe, aşteptând să primească aplauze
când apare în haine de general şi-i oferă o floare prinţesei la bal. Indiferent
care va fi prinţesa. L-am văzut nu demult încătuşat cu mâinile la spate, trântit
direct pe şosea când s-a dat jos de pe scuterul său personal, ca într-un vis
urât, căci avea doar permis internaţional de cetăţean (refuzase să-şi lege de
gât şi permisul, made în Teleorman, de la Carmen Dan).
Probabil
că Simona Halep este un geniu uriaş, strângător şi ea mereu de aplauze, zâmbind
cu clauze, rar, doar după ultima minge când are victoria în buzunar, după ce
s-a închinat mai întâi Lui Dumnezeu.
Atâta
forţă mentală într-un arbust încărcat cu
lămâi! Aşa cred eu că e Halep. Un arbust de lămâi crescut pe culmi, într-o
pădure de ulmi, care ne-a făcut să ştim ce gust are gloria.
La
cât cârcotim aproape că nu merităm s-o iubim!
