duminică, 15 iulie 2018

CALE LACTEE MAESTRE


             N-am să pot merge, să asist neputincios, la ceremonia trecerii în nefiinţă a unui mare om! Poetul va rămâne în continuare viu, să ne uimească, atâta timp cât vom simţi nevoia să-l regăsim!...
             Ne cunoaştem de câţiva ani, de când Suciu ne-a luat sub aripa lui la Direcţia 9. Mai dinainte, doar din cărţi şi reviste!
             Am stat de multe ori la aceeaşi masă, schimbând amabilităţi şi tăceri. Foarte rar idei. De ce oare? Pentru că aveam o chimie aproape totală şi darul lui infailibil de a alege ce era valoros, argumentându-şi teoretic opţiunea, coincidea de cele mai multe ori cu alegerile mele, pentru care optam mai mult din instinct.
             Când ne întâlneam, cu lumina lui blândă pe faţă mă întreba: „Sunteţi bine maestre, ce-aţi mai făcut?... Sau se ridica în picioare de la locul lui, întâmpinându-mă şi strângându-mi mâna. după ce recitam ceva în Cenaclul 9: ”Felicitări maestre! ”  Mie apelativul maestre nu mi-a plăcut niciodată! Mi se părea că sună a uzurpator…
             Era un drept exclusiv al lui!
             În viitoarea mea carte la care lucrez(probabil al cincilea anotimp), am o poezie dedicată maestrului


nimeni nu spune pietrei


încotro curg apele
și nici piatra nu
se întreabă mută
se așează în sinea ei
răbdătoare şi
îşi rostogolește la vale 
în unde 
secundele


nimeni nu spune
bobului de grâu
când lucrarea luminii
e încheiată
şi spicul înalt
până la brâu
copt pentru
dreaptă judecată


nimeni nu se întreabă
de ce somnul  
e alb între perne
de piatră...


atât de scurtă
și neînsemnată 
cavalcada de taine
ce transcende
vieţii eterne
încât nici uriașii
nu-și mai ţes
haine de piatră
în legende


şi nici
căţelul
pământului
nu mai latră


Cale Lactee MAESTRE!

vineri, 13 iulie 2018

O lacrimă


               

               Nu ştiu dacă Dumnezeu l-a lăsat să-şi termine  postumele la care el, ne spunea tuturor, că lucrează de ceva vreme!…  Sau, Dumnezeu a vrut să se asigure că le termină acolo în cer şi dă marea lovitură în librăriile îngerilor… avându-l alături pe Nichita când îşi va lansa cartea.

               Ciprian Chirvasiu, un om şi un poet atât de mare, încât n-a mai avut loc pe pământ modestia lui!

               Dunezeu să-i odihnească şi să-i lumineze sufletul, cum ne-a luminat pre noi cuvântul său!

miercuri, 11 iulie 2018

Fluturele




 *             


Ca un fluture prins într-o mie de ace
gol pe dinăuntru
desfrunzit de atingeri
Un cocon de umbră
peste dunele fierbinţi
de nisipuri


Mi s-ar părea firesc
prin geam
în insectar
să am o mie de chipuri
Şi nu le am...

sâmbătă, 7 iulie 2018

Halep rămâne Halep si în genunchi


         
    Ar fi fost o victorie fără glorie! Dar n-a fost nici măcar atât!... Parcă Simona s-ar fi confruntat cu toate misterele Asiei. Parcă toţi şamanii s-ar fi întâlnit în parlamentul lor să facă vrăji, să-i ia puterile Simonei, să-i întunece mintea, să modifice legile şi codurile justiţiei.

             Fata asta, chinezoaica, parcă toata viaţa ei a jucat doar ping pong, sportul ăla pe care ei îl stăpânesc cu îndemânare de când se dau jos din leagăn. Cum să nu-i ajungă covorul verde al ierbii să-şi împrăştie ordonat mingiile ca nişte boabele de orez când s-a trezit în faţă cu o ditamai suprafaţă cât zece mese de ping-pong adunate la un loc,

             Fără complexe, doar cu unghiuri ascuţite şi linişte, din punctul 0 al încheieturii mâinii, într-o ţăcăneală ce parcă nu mai avea sfârşit.

             Cum spuneam, ar fi fost o victorie chinuită a Simonei, dar n-a fost să fie! Nu avem motive să fim supăraţi! Aşa e în tenis!

           Pe mine m-a afectat mai mult cum a scăpat ieri printre degete Buzărneasca, o mare victorie pe care de altfel o merita!

Nota autorului:
Aflu deja tarziu, ca ar fi vietnameza chinezoaica mea. Mi-am luat-o si eu tot ca Simona!...

vineri, 6 iulie 2018

Frunza Evei.


Între darurile pe care omul şi le-a făcut sieşi, singur de Dumnezeu, împrumutând fără îndoială din imaginarul creaţiei, putem număra cu mândrie ca o mare victorie spirituală în patrimoniul umanităţii frunza. Frunza de smochin. Dacă aerul pe care-l respirăm ni s-a dat. Cuvântul pe care-l vorbim (întâiul, desigur!) la fel. Apele şi pământul cu verdeaţă, cerul cu luminătorii lui de asemenea… Frunza, ne-am luat-o singuri.

De fapt Eva a simţit că trebuie să apere de soare, natural, cu frunze, fructul de smochin, punctul sensibil G, rana pe care Dumnezeu i-o lăsase deschisă.

Şi tot schimbând frunzele, mai rotunde, mai late, mai subţiri, ca sa se simtă curată şi să dea bine lui Adam în priviri, aşa s-a insinuat industria fashion, o supapă la modă pentru pasiuni şi iubiri.

Şi când te gândeşti că nu i-a şoptit nimeni, i-a venit aşa de la sine, de amorul artei!... Ne putem închipui cum ar fi arătat pământul fără  extraordinara descoperire din grădina raiului?



Strămoşilor de mai dintâi li s-a făcut foame şi-au omorât animale, ca să se poată hrăni. Cât să trăieşti numai cu poamele din grădina raiului?! Li s-a deschis apetitul, şi devenind lacomi, au vrut mai mult, şi s-au omorât între ei. Organizându-se în grupuri s-au dotat. Mai întâi bâte (bâte de-alea cum au jandarmii în Piaţa Universităţii!). Apoi pietre (ca să arunce în geamurile de la guvern!...). Mai târziu săbii şi arme de foc precum clanurile, declarându-şi unii altora războaie.

Au descoperit roata şi-au cumpărat Mercedes-uri. Au descoperit că autostrăzile sunt puţine, şi alea care sunt se fac cu licitaţii trucate, şi atunci au făcut contestaţii ca să ia toţi banii de la stat. Tot aşa până-n zilele vieţii noastre!

Doar femeia, aşteptând bărbatul să se întoarcă din bătălii, a rămas liberă să cugete  şi să îngrijească misterul şi frumuseţea ei fascinantă. E drept, s-au mai născut şi conflicte de interes, şi invidii. Cum să te simţi când toţi bărbaţii au pornit să cucerească cetatea Elenei din Troia, tu, ca femeie?! 

Aşa s-a dezvoltat industria modei.

S-au deschis ateliere de confecţii şi marochinărie (se uscau pe garduri degeaba pieile animalelor vânate, sau crescute în gospodăria proprie, mă rog, după caz…). S-au deschis lanţuri de magazine specializate, şi s-au declanşat campanii de marketing, şi public relations.

Evoluţia a fost întrutotul spectaculoasă, dar sinuoasă şi lunecoasă ca ţesătura de mătase fină, descoperind supleţea statuară, linia elegantă a unui manechin 609060.

Distanţa de la care s-a pornit până azi, e imensă!

Să ne închipuim! Intră în magazin Adam, să zicem Adam 13(la începutul lumii se pare că toţi oamenii se numeau Adami şi Eve, şi ca să se distingă între ei, purtau un număr tatuat pe piele, ca fotbaliştii de azi pe tricouri. Deci, Adam 13 solicită Evei 17, o frunză de stejar, sau de lotus, după cum ar cere gabaritul personal al iubitei sale, pe care o  chema pe numele predestinat Eva 66. Vânzătoarea, Eva 17, îl măsura din ochi seducătoare, şi dacă aspectual războinicul o incita, îi oferea o frunză de ferigă din colecţia ei personală, toamnă-iarnă, invitându-l în cabina de probă ca să-i arate cât de splendid cădea frunza de pe ea. Ups!...

Acum în epoca modernă nu mai trebuie să pierzi timpul în magazine. Doar că nici la  eMag nu mai găseşti ce-ţi convine. Au defrişat ăştia cu slujba în statul paralel pădurile, cu drujba, şi-au cărat în parlament toată frunza, s-o taie la câini. Lemnul l-au vândut austriecilor, şi petrolul, să se spele cu el pe mâini…

Ce-a mai rămas din frunze apoi, evident au făcut un muşuroi mare la guvern. Li s-a făcut milă(!) şi-au ascuns-o în el ca-ntr-un panaceu modern pe madam Dăncilă, de vie, întocmindu-i la UNESCO dosar (penal?), ca monument universal de prostie.

I-au dat şi pieţei numele ei! Piaţa Viorica Vasilica, dar n-a rămas!...Există o explicaţie! Când premierul a descoperit pânza de pe placă şi a citit cu glas tare pe litere numele, emoţia, frica… A vorbit când trebuia să tacă!… V-ul l-a nimerit! Dar la umplutură a ieşit pe gură ce-a ieşit… şi ne-am pliat pe situaţie. Ca să ieşim din impas, în numele gloriei, Piaţa Viorica Vasilica a rămas tot Piaţa Victoriei. Acesta este din imaginarul creatiei tot un pamflet

(Volum în pregătire. Proză scurtă şi Tablete)