vineri, 12 octombrie 2018

Tabletă de tabără




Am strâns în suflet ca într-un fagure de miere, atâta lumină cât mi-a fost îngăduit, să nu risipesc prea plinul. Zile de prietenie, ca aurul ce stă ascuns sub pământ, aşteptând să fie descoperit.
Nu credeam, în vremi de încercări şi disensiuni, în an de centenar, că tocmai aici unde harta se pune în cui şi de unde spre zările lumii ca să ne fie secătuită puterea, s-au scurs nesfârşite convoaie de căruţe pline cu aur; nu credeam să pot găsi tocmai aici, un filon de minereu cu siguranţă mai valoros decât aurul care ne poate asigura viitorul.
Două momente mi-au rămas puternic în memorie în vremea taberei literare organizate de Romeo Ioan Roşianu sub patronajul Consiliului Judeţean Baia Mare la care mă voi referi ca să explic.
Siseşti. O toamnă superbă, stejari seculari înconjurând un spaţiu plin de istorie. Intrăm în şcoala ridicată de Vasile Lucaciu pentru copiii românilor. Bănci de lemn aşezate pe două rânduri. Tabla pe care e desenat cu creta portretul lui Vasile Lucaciu. Un glob pământesc, o hartă a Daciei Mari şi o socotitoare cu bile din lemn. Soba de teracotă, cancelaria, Câteva cărţi şcolare din acele vremi… Modestie, sobrietate şi rigoare.
Mergem mai departe conduşi de primarul comunei. Biserica greco-catolică a cărei arhitectură imaginată de V. Lucaciu seamănă cu cea a Catedralei Sf. Petru din Roma, are înscris pe frontispiciu sub acoperiş "Pro S Unione Omnium Romanorum" care se traduce „Pentru Unirea Tuturor Românilor.
Undeva în stânga, un foişor uriaş cu mese din lemn solid si bănci pe care au stat memorandiştii să redacteze faimosul Memorandum către împăratul Austro-Ungariei,  Franz Joseph, consemnând nedreptăţile la care erau supuşi românii de către autorităţile maghiare.
Celebră fraza lui V Lucaciu în chemarea la marea luptă, după eşecul memorandiştilor şi instaurarea terorii. "Dacă n-aş avea cerneală v-aş scri-o cu sângele meu, pentru a vă face să lăsaţi teama şi să veniţi să începem lupta, lupta cea mare, care ne va aduce izbăvirea.”
La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Vasile Lucaciu a primit, funcţia de membru în Consiliul Dirigent, ca recunoaştere a eforturilor depuse de Leul din Şişeşti pentru realizarea Marii Uniri.
Stau pe bacă în tăcere, aşezat în istorie sub acoperişul uriaş al foişorului, dând rotocol cu privirea, copleşit de orizontul care se deschide în jur şi mă gândesc dacă e o impietate să stropesc podeaua cu câţiva stropi de palincă din paharul oferit cu generozitate de primar…
Şi al doilea moment, se petrece la Târgu Lăpuş în faţa şi înăuntrul Casei de cultură unde primarul, înconjurat de o ceată de năzdrăvani, băieţi şi fete îmbrăcaţi în frumoasele straie ale locurilor, ne invită să facem o ultimă fotografie, poeţi şi copii împreună, lângă monumentul care de a doua zi nu va mai exista, căci acvila de deasupra va fi înlocuită pe soclu cu o acvilă cu aripile deschise mult mai mare.
Mărturisesc, în Casa de cultură am trăit o bucurie imensă cum nu credeam să mi se mai întâmple vreodată, când micii dansatori s-au dezlănţuit perechi-perechi într-o explozie de vitalitate, naturaleţe, ritm şi culoare, fata înfăşurându-se şi arcuindu-se ca un curcubeu în jurul băiatului, stânga-dreapta, iar întregul imaginii filtrându-se în privirile umezite de o ploaie văratică, direct către inimile noastre
Când dansul părea să se fi sfârşit, odată perechile s-au desprins, fetele s-au îndreptat către scriitori şi băieţii către poete. Dansul s-a înfiripat din nou într-un iureş de Maramureş.
Nu-i de colea să-l vezi pe Augustin în danţuri învârtit de o zgâtie de fată de parcă s-ar fi dat în lanţuri într-un pahar cu vin! Sau pe Hara strânsă de mijloc de un fecioraş cât un ghioc!...
Ştiu acum precis că ţara cu asemenea minereu strălucitor şi viu, e greu să nu aivă viitorul deschis!

marți, 9 octombrie 2018

Zile de poveste în Maramureş



A doua ediţie a Taberei eCreator desfăşurată sub semnul Centenarului unde au ajuns poeţi şi scriitori din diferite colţuri ale ţării şi câţiva din afară, ne-a redat încrederea că pe vatra de românism din Maramureş focul nu se va putea stinge niciodată.
Emoţia întâlnirii scriitorilor, cu copiii maramureşeni mai ales, a fost reciprocă, iar momentul când oarecum cu sfială s-au apropiat de noi, invitându-ne să intrăm în jocul lor, mi-a limpezit sufletul în rouă şi am lăcrimat de bucurie.
Rar mi-a fost dat să văd oameni tineri cu grijă pentru cultură, stând în fruntea judeţului lor! Sau primari asumându-şi educaţia şi viitorul generaţiei următoare, în respect cu tradiţiile bogate ale locurilor ca în Maramureş! De aici ar trebui să înceapă, după umila mea părere, adevăratul proiect de ţară în an de centenar.
Mulţumim pentru darul primit şi respect pentru străduinţa organizatorilor! Nu e nevoie să-i numim, oamenii frumoşi nu-şi poartă numele înaintea prieteniei.











































luni, 1 octombrie 2018

într-o aripă şi-un picior




într-o aripă şi-un picior
 
îmi pot ţine prin urmare
echilibrul  în casă…

ca să pot să zbor
mi-ar trebui
două aripi 
RG de masă lemnoasă
şi două picioare
de aviator