miercuri, 5 decembrie 2018

mi-am schimbat medicul de familie




mi-am schimbat medicul de familie

e ca şi cum viaţa mea s-a schimbat şi ea odată cu trupul
cobor şi alerg pe sensul opus un drum
înapoi în viitor

nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc de-a baba oarba cu lupul
legaţi de păpuşar cu acelaşi fir…   
măcar dansăm amândoi în acelaşi delir
parcă de un veac

respir cu ochi de ciclop
un parfum viu intens şi miop… 
paralel un stafilococ auriu creşte tot creşte
rebel în starea lui de agregare
şi mă izbeşte dens ca o stea căzătoare

şi nu mai ştiu dacă e un ea
sau o el
medicul de la reanimare

marți, 4 decembrie 2018

Albastrii la libraria Mihail Sadoveanu

          Printre cartile ce vor fi lansate la Libraria Mihail Sadoveanu sub sigla Editurii Detectiv Literar se regaseste "Albastrii, dosarul", o carte care lasa urme...

luni, 3 decembrie 2018

un cancer bântuie lumea


un cancer bântuie lumea

arde mocnit mistuind
pădurea de oase

strâng în pumni supradoza
muzici clisoase
glisează evanescent

un anotimp delirant  
se străvede
strident

noroi de confeti
scurse
pe esplanadă

încolonată
pentru paradă
protestează viaţa

ecou al unei
petreceri a burlacilor?…
sau un început de reality show

duminică, 2 decembrie 2018

Fregata îngerilor




I-a lăsat ţara în ger pe locuitori
la centenarul de 1 Decembrie
şi-a urcat cu munţi şi câmpii,
cu păduri şi ape, într-o fregată a îngerilor.
Dincolo de dincolo, România e o fiinţă
care călătoreşte pe drumul ei.

Ura din noi, a alungat-o în cer…

I-a rămas urma ca o gaură neagră
impregnată într-un nor.
Şi norul a înflorit în sufletele
noastre schilodite ca mucegaiul.
Dintr-o vale a plângerii,
încă se mai aude un imn printre huiduieli.