luni, 21 ianuarie 2019

Vrabia şi elefantul.




Melbourne. Simona Halep-SerenaWiliams 1-6/ 6-4/4-6/

Elefantul, o forţă a naturii, a luptat cu o vrabie. În primul set Simona parcă a intrat cu mintea lovită de sabie şi aşa rănită, abia de s-a ţinut în viaţă. Numai că nu s-a retras în loc cu verdeaţă, FOST număr 1 mondial eşuat într-un canal, ci a continuat să lupte şi trezită din pumni a considerat, cu faţa la joc, că poate să rămână în bal. A câştigat setul doi, plimbând-o uţa-uţa stânga-dreapta cu teleguţa pe Serenuţa.

În setul trei vrăbiuţa a avut şansa dumneaei, dar la 3-3 risipeşte trei oportunităţi şi elefantul îşi umflă muşchii cu pompa pe bucăţi şi-şi ridică trompa mai sus.

N-ar mai fi nimic de spus!

Concluzia şi necazul e că după atâta pauză, n-avea cum rămâne în clauză, de la sine vrabia Mălai Viteazul!

Mai bine să-i amintesc Simonei un proverb românesc:

Să nu laşi drumul mare pentru cărare! Pe moment, azi, Serena a fost mai bună, dar nici cu tine nu mi-a fost ruşine! Punct şi de la capăt!


sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Melbourne. Simona Halep-Venus Wiliams 6-2/ 6-3/



Azi Simona a ajuns la nivelul următor. Acela pe care îl aşteptam după câteva luni de pauză fortuită şi la care nu eram sigur după pierderea antrenorului Darren Cahill că poate ajunge de una singură. Ne-a demonstrat în meciul cu Venus că se poate domina pe sine şi cu rigoare şi determinare în consecinţă, va reuşi să se înscrie şi anul acesta pe o traiectorie de care vom fi mândri. Jocul ei în creştere fără îndoială, va avea în viitoarea încleştare de dat un răspuns, dacă hazardul tragerii la sorţi nu i-a adus prea repede în faţă pe Serena Wiliams, sora mai mică dar cea mai mare în grad pe terenurile de tenis.
E de văzut dacă forţa de atac a generalului Serena se va impune în faţa strategiei agile de apărare şi contra-atacat prin învăluire, pe care cu siguranţă o va adopta Simona Halep. Am stat să mă gândesc cu ce argumente intră în luptă românca noastră; viteza de deplasare încă nu a atins cotele ei cele mai înalte şi mi-am dat singur răspuns:
„Cu inima ei mare!”
Vom vedea desigur dacă va fi de-ajuns! Felicitări Simona Halep pentru meciul de azi!

2% pentru Alexandru

2% pentru Alexandru


Povestea ne-o cunoasteti, nu am ascuns-o niciodata. Dimpotriva, ne-am mandrit cu progresele lui Alex. Ne sunteti alaturi de atatia ani si va multumim pentru asta. Pe multi dintre voi nici nu va cunoastem, dar faptul ca ajungeti aici, pe blogul lui, si doar pentru a citi, e un pas important pentru Alexandru. Pentru ca impreuna invatam sa respectam copilul special, adolescentul special. Si cei care-l cunosc pe Alex stiu cat adevar este in vorbele noastre pentru ca sigur Alex v-a zambit, v-a imbratisat sau v-a privit cu ochii lui mari si calzi. Poate uneori v-a strans de mana, mai apasat sau poate mai usor. E modului lui de a ne spune ca e langa noi! Se straduieste mult sa progreseze, orele zilnice de terapie isi spun cuvantul. Oamenii rabdatori din jurul lui nu contenesc sa il ajute. Alex e bine si va fi din ce in ce mai bine!
Si ca in fiecare an, va rugam sa ne sustineti in strangerea de formulare pentru redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit pentru anul 2018.
Va multumim pentru sustinerea terapiei lui Alexandru.
Formularul personalizat il gasiti aici: https://bit.ly/2RxLDq9 .
Dupa completare, il puteti depune la directia financiara de care apartineti sau il puteti expedia pe oricare dintre adresele de e-mail:  cristina.florescu.iw@gmail.com sau laurentiu.florescu01@gmail.com .
Termenul limita este 15.03.2019, data postei.

joi, 17 ianuarie 2019

Nivelul următor



Melbourne. Simona Halep-Sofia Kenin 6-3/ 6-7/ 6-4/


 Era important de văzut dacă Simona Halep poate trece la nivelul următor al ei, în acest nou început de drum la Australian Open. Nu a reuşit! A câştigat meciul cu Sofia Kenin, dar într-un thriller de uzură care a îmbolnăvit cealaltă jumătate din populaţia ce încă nu şi-a luat lunar, reţeta pentru inimă de la medicul de familie.

Aşa e Halep. Si într-un film prost, nu poate trece neobservată căci îşi scrie singură scenariul şi e o scenaristă de geniu, înconjurându-se de o aură de divă periculoasă, de la care nu-ţi poţi lua ochii.

După 6-3 în loc să fie 4-0 în setul doi, liniştit, Sofia Kenin, o tânără ruso-americancă vampir în devenire, a simţit sângele înfigându-şi adânc dinţii în inima din gât a Simonei şi în tie-break, a echilibrat partida

Finalul a fost pe măsură, cu înjurături, respiraţie întretăiată şi un serviciu care nu a trădat-o. Si-a revenit din pumni!



Fato, măcar turul viitor, nu ne mai perpeli pe jar în frisoane reci!… Treci la nivelul următor! Ar fi timpul!

miercuri, 16 ianuarie 2019

Nimic despre Eminescu


Ieri, la fel ca anul trecut, am preferat să nu scriu nimic pe blog despre Domnul Mihai Eminescu. Bănuiam că va fi o inflaţie de osanale care va avea ca rezultat, nimic altceva decât o cădere spectaculoasă a bursei de valori. Valorile, la fel ca la bănci, fie spirituale, fie materiale, trebuie scoase din tezaur şi arătate publicului, rar, doar în momentele potrivite.

În vremi potrivnice se scot în faţă proştii satului!... Ca să-i fie bine împăratului.

Ce să mai spui despre Domnul Eminescu, cel care a învăţat pururea tânăr, taina de a nemuri doar în veşnicia limbii române, când accepţi expunerea la guvern a splendorii nemerniciei în haina de stăpân, a slugii!

 (Plai blai, tablete)