marți, 28 ianuarie 2020

Nopţi albe


Azi noapte pare sa fi cochetat cu escorta. La un moment dat am aprins lumina ca sa o pot desluşi,  să văd şi să analizez cât se poate de neutru, cum se apropie, cum îmi dă târcoale încercând să mă învăluie, să mă păcălească, să-mi distragă atenţia de la viaţă. Mă aflam la capătul unei călătorii într-o vară ce se desprindea greu  dintre dealurile unei copilării ce-si amestecase cumva trăirile cu dorinţele viselor neîntâmplate. Descinsesem la o nuntă la care am ajuns prea târziu. Se spărsese deja evenimentul, mirele şi mireasa plecaseră să-şi numere banii, un prieten străvechi şeful serviciului personal de la Marea Uzină, căzut, călcase greşit, tocmai încerca să se ridice singur şi individualist din praful drumului. Nu prea rezista el la băutură nici când era tânăr, dar se dovedise seara prea tristă ca să nu-şi înece amarul unei decepţii preconizate. M-a recunoscut totuşi şi s-a abandonat într-un zâmbet obtuz, aş fi vrut să-l ajut, dar braţul îmi era amorţit, stângul sau dreptul, care braţ(?), oricum nu ar fi avut relevanţă căci încă nu reuşisem să mă stabilizez, înăuntru sau în exteriorul existenţei.

În stânga şoselei se deschidea un drum către vârful dealului. Spre acolo mă dirijau gânduri neclare rămase dintr-o tinereţe rătăcită. Către marginea satului ştiam un slon plasat mai departe de case cu miros de fân răscopt, dar nu eram sigur că slonul acela nu era cel din Dosarul Albaştrii, dintr-o altă noapte. pârjolită de flăcările ascunse în dansul unei copile (Lady Mara)…

Mai că aş fi vrut acolo să înnoptez în tăcerea mea ca altădată, să sporovăiesc cu stelele. Greierii îmi împuiaseră urechile Nu eram singur în secvenţele ce şerpuiau pe lângă mine în albia nopţii. Trei tinere domnişoare, blonde, verişoare mai de departe ale soţiei, îmi făceau semn să mă apropii de bancă să respir din aerul lor. Mă ştiau desigur, m-am trezit mângâind şoptit sub o indecentă croială, coapsele şi sânii versurilor mele de dragoste. Numai că aveam o problemă chinuitoare fără îndoială şi practic cu o singură ieşire spre o toaletă ecologică, sau un boschet. Presiunea devenea fără limită şi versurile în general scurte ale poeziilor mele s-au dovedit lungi, se scurgeau în jos pe pantaloni. În privirile lor tulburi au început să şiroiască, babalâc bătrân(!) se citea pleonasmul lăbărţat pe buzele lor subţiri…

Am trecut odată cu drumul înapoi, într-o nouă etapă. Mă scăldam în transpiraţie ca într-o apă bolnavă. De partea cealaltă fântâna lui Tobârlan străjuită de nuc. Sub nuc sprijinită de tulpină, mama şi alături în lesă un guştere. Mi-a făcut semn să mă dezbrac, mi-a luat hainele, le-a spălat şi le-a întins pe gard la uscat…

luni, 27 ianuarie 2020

Călărind un cal alb



Cu „bucuria lecturii” citesc ultimele minute de pregătire înaintea partidei. Emoţia vine odată cu imaginile mulţimii care se varsă ca o maree liniştită pe străzile complexului de la Melbourne Parks, către tribunele arenei Rod Laver. E 2 noaptea, ora Bucureştiului şi la antipozi suntem în plină zi. Simona îşi leagă cu grijă şireturile de la adidaşii ei personalizaţi, de parcă şi-ar pune aripi nevăzute la picioare. Îşi potriveşte cozorocul în respect pentru soarele australian care a făcut atâtea ravagii, îşi roteşte în control radarul gâtului, mai face câteva mişcări şi porneşte încrezătoare către dreptunghiul lagunei albastre.
Îi povestise Darren Cahill cum cangurul, într-o luptă cu câinele Dingo, se apără într-un mod foarte interesant, îndreptându-se întotdeauna spre apă, unde încearcă să-şi înece duşmanul. Şi încă un fapt de ţinut minte. Dintre multiplele curiozităţi, cangurii nu ştiu să meargă cu spatele, ei avansează doar cu faţa-nainte.
Mertens îngândurată pare uşor copleşită  Simona intră şi priveşte cu ochii ei senini spre locul în care ştie că o aşteaptă echipa. Şi începe duelul.
Belgianca serveşte mai puternic, dar greşeşte suficient de mult. Simona nu arată încă cea mai bună formă sportivă, dar o analiză făcută cu acurateţe ne arată uşor că a crescut de la meci la meci în acest turneu. De obicei când porneşte greu are viitor, se opreşte sus!
Cum v-am mai spus, o ştim cu toţii, Simona n-ar mai fi Simona, dacă nu ne-ar da emoţii. După un deal, e sigur o vale şi iar un deal!... Important să rămână cu biciul în mână şi călare pe cal!...
Simona Halep - Elisa Mertens 6-4/ 6-4/ O partidă de zile mari
Călărind un cal alb în nopţile albe. Ar mai fi două… Ce strălucitoare nopţi!

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Australian Open. Nopţi albe



Sunt pe planetă nopţi albe fastuoase care se urcă în tren (de preferinţă Orient Expres), undeva într-o gară din estul extrem și trecând peste meridiane și traverse, traverse și meridiane, coboară la capătul călătoriei în aclamaţiile mulţimilor. De exemplu sărbătoarea anului nou, începută la Kiribati sau pe una din insulele Japoniei al cărui cortegiu de focuri de artificii, efecte pirotehnice și lasere,  aprind cerul oră după oră, până în celălalt capăt al drumului, dincolo de insula Samua,.
            Dar sunt și altfel de nopţi albe, când întreaga planetă rezonează în același timp, fără osebire de meridiane, de religii, de speranţe. E un timp al zeilor, trăit cu intensitate și el se proclamă mai ales când omenirea respiră prin plămânii jocurilor sportive. Olimpiade, Turnee Mondiale de Fotbal, sau Turneele de Mare Șlem ale tenisului. Cu siguranţă sunt evenimente şi de altă natură care strâng în jurul televizoarelor sute de milioane de oameni. Mi-aduc aminte primul pas pe lună, ce nebunie ce concentrare globală! Îmi pot închipui şi așteptarea exaltată cu ochii spre bolta cerească a omuleţilor verzi, veniţi sǎ ne salveze cu farfuriile lor zburătoare, înainte ca minţile înfierbântate ale unora sǎ declanșeze butonul roșu…
            O să-mi spuneţi că exagerez! Dar sǎ stai până dimineaţa, cu radarul aţintit pe mingiuca aia cât piersica… Sǎ tremuri la fiecare impuls, la fiecare ezitare, în fluxul exact şi egal al sistolelor electrocardiogramei planetei şi să rămâi în control, în raport cu punctajul înregistrat de racordul fin al rachetei… Să vezi cum pălesc şi se sting pe râd în jur stele strălucitoare precum Serena Williams, Karolina Pliskova, Naomi Osaka şi să te încăpăţânezi să continui să luminezi cum face Halep a noastră pe bucata ei de cer, garantez că nu e o exagerare!
E un privilegiu să te putem urmări Simona şi săptămâna următoare!

vineri, 10 ianuarie 2020

Remake. Miţa Biciclista şi democraţia consolidată


          

           Nu e treaba mea, nu am inventat cuvântul ăsta păcătos, deci în faţa nimănui nu pot răspunde eu, dacă e să răspundă cineva să fie cine l-a  inventat, sau cine contribuie la tonusul colectiv mare al unei naţiuni care iacătă se înghesuie cu ochii bulbucaţi să caşte gura când apare El/Ea pe micul ecran pe post de curvă TV. Altădată la Crucea de piatră, marii bărbaţi intrau discret, să lase un ban la buget şi astfel să contribuie la prosperitatea neamului.

          Da, s-au schimbat vremurile, vremuim şi nu mai ştim să guvernăm nimic. S-a schimbat şi omu, s-a amestecat sexul, unii de bună voie l-au remixat la Ciomu(!)… În democraţia consolidată, nu mai ştii cocoşul dacă e băiat sau fată , Te schimbi nu stai ca bibeloul pe mobilă aşteptând vara în fiecare dimineaţă să-ţi cadă oul ca para mălăiaţă, să-l baţi la pişcoturi… Femeie fi bărbată! Umblă  cu felinarul roşu din poartă-n poartă după voturi, ia-ţi în mâini propria soartă n-o da la câini,  vezi-ţi de drumul tău! Cel mai rău ajungi parte vătămată nobilă. E scris în destin, să scurtezi cuţitele lungi!...

          Zilnic apare la televizor, sclipitor/sclipitoare, ca un soare cu dungi/ca o lună nouă, ruptă-n două când plouă, să-şi verifice cum dă orgasmul la popor şi să-şi valorifice plenar, potenţa certificată de politician gregar, neconflictual, însoţit/însoţită de alaiul de analişti cu vână de bou şi de ziaristele şturlubatice abia ieşite din ou, recitând Tristele lui Ovidiu şi udând batistele la urechişti

          Pe meleagurile noastre doar Miţa Biciclista a mai trăit un asemenea succes:

          „Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau  încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly”

          Ce s-a schimbat de atunci? Doar superba bicicletă, cu o masina de lux şi escorta, iar în cap, în loc de acele încrucişate a la Madame Butterfly, se poartă cu fală ace cu gămălie, iar la piept o broşă mare cât inima de porumbel.

          De la o vreme drumurile la televiziuni parcă s-au mai rărit. S-a săturat şi lumea de minciuni şi optuzisme trucate.

          Chiriac puiule, nu fi trist, mai sunt televiziuni onorate de onorariu... Încă nu-i naufragiu. Dar să ştii de la mine, am premoniţii că la sufragiu, şeful rămâne deasupra Miţii...

joi, 2 ianuarie 2020

20:20





Ascult cum curg literele,
desperecheate
precum clipocitul unei ape,
despletindu-se
şi împletindu-se
în ochiuri vii,
ocolind muchiile
pietrelor
şi îmblânzindu-le,
mângâiate
de stropi argintii.

Dacă pietrele n-ar mai fi
şi nici prietenii,
cine le-ar asculta,
cine le-ar mai citi,
să-ţi dea, sau
să nu-ţi dea dreptate?...
Demult s-ar fi
retras apele,
sau ar fi rămas,
aproapele tulburatele
litere, pustii…

La mulţi ani prieteni! Tot binele!
Un 20:20, egal cu sinele!