Distanţare în paşi

Ar fi fost să fie în acest sfârşit de mai, săptămâna luminată de Bookfest(a XV-a ediţie), dar în starea de pandemie în relaxare controlată, manifestarea a fost anulată. Un bun pretext la două zile de l-a înălţare şi la şapte ani de la înmormântare să dezgropăm din morţi un text de două pagini, şi câteva imagini în context.

   30 mai 2013

   

A început Bookfest-ul într-un uşor anonimat. Prima zi a fost ca bradul miresei la nuntă. După animaţia palidă din pavilioane, părea că mireasa n-ar fi fost nicicum la prima căsătorie și se înfăţișa la vedere, cam petrecută de evenimente. N-am găsit eminamente o expresie mai potrivită, pentru lipsa de orgasm cu care cerul previziona săptămâna de miere.

Zicea cineva odată, persoană-nsemnată, brand, la televizor (Gabriel Liiceanu): „Ai atâtea vieţi de trăit câte cărţi ai citit!”

Mă uit în jur, înşirate pe rafuri un milion de vieţi cu coperţi în culori vii aşteptând blazate să fie luate în stăpânire pe rând, pagină cu pagină, de consumatori.

Să nu mai cârtească cineva că în Românica se trăieşte prost! Dacă ar fi fost aşa, populaţia ar fi dat năvală să-şi schimbe viaţa la târg. Sunt atâtea oferte şi reduceri de sezon, curat chilipir! Intri în greva foamei o lună, şi dacă nu eşti pretenţios să-l cumperi pe Manolescu în coperţi din piei de grifoni, cu o singură pensie poţi achiziţiona 100 de vieţi, la 5 roni.

          Oare de ce nu se-nghesuie lumea? Şi ăştia care sunt, rătăciţi cu ochii pe hărţi, se cunosc de departe că sunt autori de cărţi, nu consumatori… Bieţii de ei/ele, cum îşi numără bănuţii din teşcherele ca să-şi cumpere propria carte. E viaţa lor, o cunosc, ce mai fac cu ea?

Mă gândesc, încerc să-mi explic, ar da rău în branşă, dacă s-ar afla că viaţa ta romanţată, ar rămâne etanşă, n-ar vinde nimic în numele tău!... 

Corectând Tobârlanii

          "Când scriu pentru carte, de obicei lucrez direct pe calculator. Pasajele ce nu mi se par nereuşite le dau în josul paginii, iar deasupra pun textul ce mi se pare bun. Doar atunci când închei un capitol şi poate nici atunci, renunţ la acele schiţe şi le şterg sau le depozitez undeva în arhivă (într-un dosar ciornă). Mi se întâmplă să revin la ele, descoperind o nuanţă care dincolo, la produsul finit, îmi scăpase. Procesez şi revin completând textul principal.

         Toate personajele mele conturate până în momentul de faţă stau amestecate în partea de jos a paginii. Nu am reuşit încă să le dau un rost, să le ridic, să le găsesc locul în ierarhia Tobârlanilor. Încă nu le-am prins legăturile fireşti. Îmi este greu să stabilesc pe cine să scot la rampă. Am zile când nu mă pot apropia de niciun personaj. Sunt neamurile mele, devin nervoase, se ceartă cu mine că le îngroş trăsăturile, că am intrat cu bocancii în intimitatea lor, că-i manipulez şi-l fac de ruşine pe Toma, taică-meu."

Braţ la braţ cu Păcala Făgeţelului. Petruţ Pârvescu

Un cârd de gâşte gălăgioase intrând în magie, agale, de pe uliţa fără case ce însoţea cursul gârlei şi oprindu-se în mijlocul şoselei asfaltate, întinzându-şi aripile să le scuture de praful drumului şi de apa Vezii secate de zăpuşeală. Abia de mai găseai ici-colo  câte-o băltoacă pentru tărbăceală pe care să te bazezi ca să te poţi boteza.

În faţa cârdului, un gâscan între gâscani, unul uriaş, părea că vrea să-şi măsoare puterile cu r.a.t.a. ce tocmai venea de la Drăgăşani, ajunsă la mijlocul podului. Gâscanul, cu nici un chip nu se dădea la o parte şi nici gâştele! Băteau din aripi cu piepturile ridicate şi parcă voiau să oprească autobuzul şi să acopere cu găgăitul lor, sunetul claxonului.

Şoferul pare să fi fost om cu frica lui Dumnezeu, cumsecade, a coborât steagul oprind motorul  şi a lăsat gâştele Cojocarului să treacă.  Cojocaru, chiabur oleacă, era tatăl unui prieten al meu, n-avea alt copil! Stătea cu casele pe malul celălalt. Nu mai  era cojocar, s-a gândit că ar fi util, să nu sufere băiatul la liceu, să-i schimbe numele şi l-a numit Miron Tomescu, ca să rimeze în escu cu fraţii Gherghescu, băieţii primuluisecretar . La fel şi satul când l-au avansat centru de raion, venind în întâmpinarea noului, l-au schimbat în Vedea, din Gura Boului.

Şoferul  a lăsat gâştele să-şi facă damblaua, ocupându-şi tarlaua pe lângă roţile autobuzului, prin ambele părţi. Ultimul a părăsit confruntarea, conform uzului, căpitanul după ce s-a asigurat că plutonul trecuse podul

Mi-am amintit episodul din universul mic al copilăriei mele, uitându-mă în sus către stele şi citind cu încântare un panegiric oniric din universul cel mare al Păcalei Făgeţelului, când pe cer soarele părea că răsare de la apus, strălucind în întuneric.

păcala făgeţelului

nu e un sat

pe valea vezii la deal dincoace de pitești

printre dealuri păduri şi vâlcele

e doar o poveste nescrisă

în care intrăm

uneori

şi ne-aducem aminte!

Felicitări Prietene Petruţ!

Antologia Poezie cu... izoleta

         Din antologia in curs de aparitie la eCreator, Poezie cu... izoleta

         Poezia îşi face jocurile la Baia Mare, unde şi aurul munţilor îşi are izvod, pentru că un voievod a descălecat acolo şi a ştiut cum se sfinţesc, cu prietenie, locurile.

1. Poezie cu... izoleta  /Clic pt lectura

2. Poezie cu... izoleta/ Clic pt lectura

3.Poezie cu... izoleta/ Clic pt lectura

Omul negru

omul cu puşca o eliberase,

scăpase de frustrarea umilinţei…

atâtea nopţi eşuate

în mângâieri sterile şi lungi…

trupul ei devenise

un sloi de gheaţă,

pe care mâinile lui

îl şlefuiseră,

închizându-l apoi

într-un chivot subţire

de tablă…

nu l-a putut ierta,

cum să-i ierţi neputinţa...

era împotriva firii,

el o crease…

întins pe spate,

trupul bronzat al femeii

priponit în miezul zilei de raze,

pe aripa camionului

unde îşi plimba şi vânatul

în văzul lumii

şi sfidarea legii…

scăpat din zăgazuri, trupu-i gol

de căprioară rănită,

legat cu sfori, serba

ultima ei victorie…