joi, 10 septembrie 2020

Moartea revistei Argeş


           Am citit şi am recitit de mai multe ori un text scris acum două ore pe facebook de Doman Augustin şi trăiesc cu stupoare aceeaşi perplexitate pe care am avut-o atunci când Adrian Alui Gheorghe a fost înlăturat de la conducerea Bibliotecii din Piatra Neamţ, pe care el o propulsase la cel mai înalt nivel în circuitul cultural naţional.      
      Acum, Augustin Doman redactorul Şef şi sufletul revistei Argeş, cu care s-a identificat în ultimii 12 ani, ne informează sec şi deprimant că revista Argeş, o revistă de ţinută, a intrat în moarte clinică. Nu mai sunt bani să-şi plătească principalii colaboratori şi e sub demnitatea lui să cerşească Preafericitului mereu prescuri. Cum îl ştiu eu şi-a dat demisia!
        Şi cum l-ai putea contesta pe cel care a aprofundat fenomenul morţii? scriind şi câteva cărţi despre subiect, dintre care îmi amintesc la repezeală: Meseria de a muri, Moartea noastră cea de toate zilele şi Moartea de după moarte.
       Caut în bibliotecă şi deschid la pagina întâi Moartea noastră cea de toate zilele. Mi se pare mie că atunci când Ministerul Culturii te opreşte de la finanţare, pentru că o cEva din conducerea Centrului Cultural Piteşti, a omis să pună o hârtie în proiect, asta nu poate fi decât moarte de toate zilele… şi citesc:
      Adam stătea drept în marginea pământului, sprijinind moartea ca pe o casă înaltă cât nouă ceruri. Trecea Eva pe acolo, mama Eva cea curioasă, înţolită şi încă frumoasă ispită şi-i zicea:„Ce faci tu, bărbate, aici? Sprijini cerul să nu se dărâme?”„Da, femeie!”„Ei, ia treci tu acasă şi cultivă pământul şi hrăneşte animalele!... (Lasă-i pe scriitori că se hrănesc ei!...)
”Adam a mers la treburi, iar casa de aer, înaltă cât nouă ceruri, s-a dărâmat.
(S-a mai dărâmat o dată când a plecat Tomozei!)
       „Şi Eva? Eva cum se poartă după divorţ?” Şi-a pus un şorţ nou, şi caută din poartă-n poartă, peţitori.
       Am glumit, dar nu e loc de glumă. Ne pierdem stâlpii de la casă

Numai artele



                                                                                                   Frederik Weerkamp
Din punctul
de vedere firesc,
moartea adună
întuneric şi tăcere,
împreună
din livresc.

Doar viaţa are
a se teme,
se ia după soare,
se dedulceşte la miere
şi plonjând în durere
o vreme, se însoţesc

cioplind statui,
scriind poeme,
şi dansând
unul într-altul
în ritmul ei sau al lui
din înaltul...

O umbră banală,
în mişcare,
niciodată egală
cu sinele,
care nu înţelege
nici răul, nici binele.

Numai artele,
din departele,
cred că pot aduce
un strop de culoare
şi un dram de candoare,
pe cruce…

marți, 8 septembrie 2020

Schimbare de macaz



Nu mă gândeam să ajung să mai scriu despre fotbal şi iată că Mirel Rădoi m-a obligat, mai întâi cu naţionala de tineret şi acum cu naţionala mare, să încalc un tabu pe care mi-l impusesem. Şi nu neapărat prin prisma rezultatelor care bineînţeles contează şi ele, cât mai ales prin modul de abordare, prin pledoaria sa pentru un joc spectaculos, ofensiv, de amorul artei. Căci este artă la maxim golul acela de la lobul imens al lui Maxim! Sau sarabanda de pase rapide pornită din propriul careu şi încununată de altruismul lui Florinel Coman şi reacţia promptă, tresărirea de orgoliu a unei hibernări prelungite  a Alibabei de Alibec, de la primul gol.
De unde până acum, de teama de a nu plăti parcarea un pol de parale, ne înghesuiam în autobuzul cu geamuri sparte tras în faţa porţii lui Tătăruşanu, se pare că Rădoi cu pasiunea lui mărturisită pentru bolizii de cursă, le-a trezit jucătorilor noştri apetitul de a se urca la volan sărind pe deasupra caroseriei, fără să mai fie nevoie să le încarce memoria cu procedura de deschidere a portierei, dacă vrei după cursă un tur de onoare cu blonda aia de Gloria, să-i simţi parfumul să nu fi făcut drumul degeaba.
Dar să nu ne entuziasmăm prea tare, deja unii care abia de îşi trag nădragii prin presă, au scris, trăgând concluzia că ieri a fost bine că n-a jucat Ianis HAGI!... Ţineţi-vă câinii în lesă şi lăsaţi-l pe Rădoi că ştie ce face, să-i ţină Dumnezeu unghiile!

duminică, 6 septembrie 2020

Sistem binar


(fără legătură cu imaginea)

îmi ajung
degetele
de la o mână…
până
finalizez
de numărat
în gând
prietenii

şi-mi pare
că-s ciung
şi mă doare
când
realizez
că am operat
doar cu numere
binare