Există un însemnat număr de prozatori şi poeţi blestemaţi de soartă, ale căror cărţi merg pe mână moartă, ajungând în mâinile cititorilor cu totul şi cu totul întâmplător. Nu valoarea din păcate este cea care dă şanse vieţii cărţilor, spre marea dezamăgire a celor care cred că odată cu ultimul rând adăugat în manuscris, misiunea li s-a încheiat şi pot da cep vinului să curgă aşteptând mulţumirile, aprecierile, cronicile în reviste literare şi aplauzele dacă s-ar putea iar ei satisfăcuţi că munca lor e cunoscută şi a ajuns unde trebuie încep o nouă călătorie iniţiatică
Nu se pune nici în vis problema de a fi răsplătit şi remunerat căci harul creaţiei primit de la Dumnezeu, e pe gratis!
Lipseşte veriga misionarului, aici e drama! Fără ea nu are cine să răspândească veştile, zvonurile, că doar nu ne permitem toţi pârliţii, PR-ul şi reclama lui Igor Bergler. Despre circulaţia obiectului cărţii, n-ar putea fi vorba, la tirajul confidenţial de 100-200 de exemplare, cum se poartă în majoritatea editurilor, pe banii nebunilor orgolioşi care vor să le rămână numele pe o copertă colorată şi în registrul ISBN, unde când eşti înscris, te poţi socoti deja nemuritor, căci nu există rubrică în sol minor, în care să se consemneze moartea cărţilor.
Sunt perfect conştient că la numărul imens de tipărituri cu strigături, evident că n-are sens să gândeşti optimist! E greu să te regăseşti pe listele cărţilor citite de critici, dar eu tot răsfoiesc lunar revistele literare poate observ vreo muşcătură de „Guştere”…o notă informativă din „Dosar”, sau măcar aflu de jaful secolului la un Argintar…
N.A. Se spune că hoţul n-a avut noroc, arginţii din Argintarium erau de apă şi foc...
