Simţul umorului, îl ai sau nu-l ai în plaiul bălai...

 

ACUM după ce aseară au picat în cap în întreaga lume reţelele Facebook, Instagram şi WhatsApp, putem face o simplă legătură cu conspiraţia mondială, care sătulă de atâtea manifestaţii de natură stradală, antisistem, antivaccin şi toate celelalte antişocuri antice şi semantice, s-a vrut să fie la vedere o mare tăcere.

Ne-au scos din căciulă demonstraţiile lor xenomane de putere, arătându-ne că pot întrerupe la orice oră comunicaţiile înterumane. Noi, respectând procedurile legale în caz de forţă majoră, nu avem altă cale decât, trişti vaccinişti, sau nevaccinişti, să fim pregătiţi şi să ocupăm restul de spaţii de comunicaţii!

Ne-a rămas în ultimul ceas să ne înscriem olograf cu corector ortograf în celelalte reţele Tik-Tok, Telegraf, Twitter şi să nu scăpăm din vedere nicidecum că există şi semnalizarea cu fum.

Luptăm până la capăt!

 

Poeţii cetăţii

 

La Muzeul Ţăranului, lângă Palatul Victoria într-o întâmplare de poveste, participând în felul nostru la proteste... Poeţi şi actori, împreună, am învins pandemia cu poezie bună! Cine a zis că numai vaccinul?...

"Ţestoasele" în formaţie, pregătite să intervină.

Nu lozinci şi pancarte, am adus cărţi... Liiliana Popa

Cu mască sau fără, schimb de opinii între poeţi şi actori...

Recitând Emil Bota, întors dintr-o Ţară de fum...

Despre o crimă în artă, să nu ştii să pui accentul în rimă, între masculin şi feminin...

Nehotărât, între Tobârlanii şi Crucea de piatră... Am s-o citesc pe următoarea.

Nimic despre Câinele cu ochi albaştri, De la un capăt la altul al discursului...— cu Gabriel Dinu.

Dans contemporan. Claudia Duminică ar spune, dans cu "poetul contemporan..." Diverse atitudini contemporane...— cu Liliana Popa.

Îl doare la bască pe Conu, că n-are mască microfonu...

— cu Conu Marius.

Ceva despre premii literare. Mai bine să nu fie decât să fie... sau viceversa

Vântule, vânt nebun stai o clipă să-ţi spun... nu-mi lua foile că mă laşi în ceaţă...— cu Sergiu Cioiu.

Actor, scriitor, muzician, Universitar. Doctor la Teatrul Excelsior, nu le poţi avea chiar pe toate... cărţile. Vrea doar Ţara de fum a Deliei Mateescu. Breasla tot breaslă rămâne!— cu Vasile Menzel.

Doamna Paula Romanescu aduce primăvara in nuce, toamna... şi seduce!

Tot Sergiu Cioiu

Ţara arde protestată şi Gaiţă are în straiţă, umor... câteodată! Avem o ţară bogată şi un popor, sper să guste umorul... de gaiţe! — cu Viorel Gaita.

Poezie în adidaşi şi ie...

Cum ar zice un prieten al meu, Costel Stancu, Ochiul din palmă...

Un scaun şi două găşti... Cu măşti şi fără măşti.

Domnul Angelescu (schiţă)

Personaje:

Vecina. Vecinul Eugen. Domnul Angelescu. Florian. Asistenta Nuţii şi cel care povesteşte

Multe se întâmplă într-o scară de bloc. Felurite poveşti cu largă deschidere în vremile astea schimbătoare.(Curgerea timpului făţuieşte pietrele, d-apăi oamenii!...) Rufele nu se mai spală şi nici rănile nu se mai vindecă în familie, ca pe vremea împuşcatului! Atunci ţi-era frică să nu te faci de râs la servici în adunările colectivelor de oameni ai muncii, unde putea să ţi se ia carnetul de partid, sau în adunările de bloc, cu sectoristul chemat să-ţi ridice buletinul pentru tulburarea liniştii publice şi să-ţi întocmească formele pentru schimbul de domiciliu. Te mutai într-un loc liniştit, cu zăbrele şi sigiliu...

Individul, se mişcă azi cum vrea muşchiul lui. Are un summum de drepturi şi libertăţi pe care nici Dumnezeu nu le poate lua decât o singură dată, când alege El şi nici atunci in integrum, căci dreptul la vot rămâne o vreme şi după moarte, în beneficiul primarului.

E momentul, după acest scurt expozeu, să intre în scenă vecinul Eugen. Personajul a lucrat la Industria porcilor un fel de COMTIM local mai mic şi a ieşit la pensie imediat după Marea Revoluţie a Ignatului din 89, când animalele s-au vorbit că ar fi timpul să se răzvrătească şi ele şi să plece din combinat. către lumea liberă. Mimetismul bată-l norocul!... Depăşind mental propria condiţie au sărit peste gard porcii, leopard după leopard.

Scăpaţi de cuţitul operatorilor măcelari s-au oferit chirurgical plasticienilor, să le ajusteze trăsăturile pentru Marea Transformare, cu intenţia vădită de a-şi schimba nu doar înfăţişarea ci şi anvergura politică. Moda cu schimbarea de sex a apărut mai târziu...

Curând Eugen a putut să constatate că a optat greşit îngroşând în putere rândurile pensionarilor şi, a început să-şi înece în plăcerea băuturii, propria durere. Un supliciu – cultura pensionarului tehui, da viu! Zilnic la cârciumă ca la serviciu, îl înţeleg când scriu!

Vecina, nevasta frustratului, mult mai adaptată, a rămas să presteze în piaţă muncii statului. Oarecum fiecare cu viaţa lui. O chema Nina... sau Lumi. I se mai stingea luminiţa numelui. Pe scară toţi o strigam doar, vecina.

La început, cât putea de ferit, vecina îşi culegea soţul de la birtul ştiut şi-l aducea acasă. Îl căra pe scări până sus la nouă. Uneori când plouă nu urcă liftul de fel. Bine că nu era grasă!... El, ca Isus pe crucea lui, uşor rebel, se lăsa dus.

De la o vreme şi femeia cât să mai îndure, l-a lăsat în plata Domnului... Angelescu, filozoful, un alt vecin de la zece, care în loc de mâncare îşi bea oful vin după vin.

– Femeia măi Eugene, vecine, ia aminte la mine să-ţi fie de învăţătură e mai muieratică; trebuie bătută bine de trei ori pe zi, ascultă la mine! Treaba e matematică. Dimineaţă, prânz şi seară îi dai peste gură, nu-i de şagă. Altfel o ia pe arătură când ţi-e lumea mai dragă.

– Bine dar n-am motiv!
– Măi vecine fii mai creativ!...

Să nu-şi facă învăţătorul de ruşine a aplicat postulatul vecinul Eugen. A început cu vărsatul. Odată ciorba era nesărată şi-i şedea bine vărsată în şifonier. Altădată a izbit cu cănile de pe masă în calorifer, testându-le dacă sunt de fier. Şi tot aşa a spart curând toate vasele, îndreptându-i femeii concomitent oasele.

Într-o seară a făcut-o lată rău! A găsit sub recamier o cutie cu farfurii şi pahare. Ghinion, le ascunsese vecina de nătărău. S-a aprins Eugen de bucurie într-un danţ gen Zorba şi, în tandem cu sinele în reverie se credea campion la talere aruncate din şanţ. Dualitate sau beţie?... Biata vecină avu parte de tot binele din lume din mâinile lui şi căzu în leşin. Văzând-o nemişcată, dintr-o dată Eugen s-a speriat şi s-a tăiat din vin. A retezat nebunul furtunul de la maşina de spălat şi ţintit către ea, a dirijat jetul de apa de la robinet, să bea.

Aşa i-am găsit când am spart uşa. El legănându-si în braţe păpuşa.

Lucrurile s-au mai calmat un pic, pe rând au intervenind vecinii. Florian a adus într-un ibric ceai de sunătoare strecurat prin strecurătoare, într-un borcan de 800, să-l bea cu sorbituri mici, s-o mai ajute amestecat cu un strop de biter pentru culoare feţii. Apoi au chemat-o de la trei pe asistenta Nuţii, dumneaei stă tot la noi în bloc. Cineva strânsese cu o mătură grămada de cioburi să-i facă loc.

Cu 25 de ani în sala de operaţie, asistenta Nuţi şi-a suflecat mânecile meticulos şi cu graţie, a tras-o de degetul mic, a mai ciupit-o un pic şi în alte locuri, după ştiinţa ei incontestabilă şi a înviat-o definitiv. Nu mai era o păpuşă gonflabilă.

Taman ce urca domnul Angelescu. Când nu merge liftul, te-apucă şi plânsul! Etaj cu etaj sprijinind zidul, fierbea lichidul întrânsul!... Când e beat Domnul Angelescu, filozoful, îşi trece limbajul la nivelul următor.

– Cerul mamii lor de guvernanţi că n-au pus etajul zece la parter!
A intrat, a dat din mână a lehamite şi şi-a continuat drumul în cer.

Tobârlanii au ajuns acasă

          Tobârlanii au ajuns acasă. Sunt tare mândru de ei! Mulţumiri domnului ANDY BARCAN şi celor de la Editura Hoffman care au dat făţuire obiectului, în aceeaşi măsură celor de la ziarul Jurnalul cu care s-a distribuit cartea, dar mai ales celor care au însufleţit-o, oferindu-i cu mărinimie din timpul lor preţios. Prietenii Tobârlanilor şi ai mei, sunt: ŞTEFAN MITROI, FLORIN DOCHIA, EVA MONICA SZECHELY, DOMNIŢA NEAGA, MARIAN BARBU. Fie-le numele lăudat!

Surori de inimă

 Ion Toma Ionescu este cu Adrian Suciu

21m  · 

Distribuit pentru: Public

Am citit "Iubesc romănii" o pagină memorabilă a lui Adrian Suciu apărută pe facebook şi înainte să o distribui, am recitit şi o pagină de-a mea din "Tobârlanii", care tocmai ce am fost anunţat azi de Editura Hoffman, că vor ajunge acasă. Cele două pagini mi s-au părut cumva surori de inimă. Poftim de le citiţi împreună:

*

„Poporul român a fost şi va fi un popor de domni. Ne tragem în linie paternă, direct din ramura cu rădăcini înfipte adânc în noianul de voievozi și domnitori ai neamului, iubitori de țară, vinuri și femei: cel Mare, cel Rău, cel Bun, cel Cumplit, cel Viteaz. Toți risipindu-și preaplinul prepuțiului în paturile largi, primitoare, cu așternuturi de atlaz. La soare te puteai uita, dar la pielea albă de domniță, înaintea domnitorului, ba!

Pe boierii cârtitori, i-a mai scurtat dinadins de cap, la mânie și supărare uneori, vreun Despot luminat. Ramura ciuntită a boierilor s-a stins în închisorile comuniste. Astfel s-au așezat la sfori, în vremile triste ale urii, copiii din flori ai dictaturii. Haiduci în cuiburi de cuci, venetici fără cruci, un popor nou de tovarăși domni. Talpa adevărată a țării, tobârlanul, țăranul domn, niciodată n-a contat!

Și odată ni s-a părut, în iarna lui 89, că a ieșit soarele din nori. Prilej pentru unii să întoarcă timpurile de splendori ale gloriei. Chiolhan și huzur la povarna istoriei! Noi, adevăratul popor de țărani luminați, am ajuns meditativi, ne-au cuprins depresiile, fatalmente ne-a pătruns spiritul Mioriței. Ne-a plăcut să ne scufundăm în el și am devenit triști. Așteptându-ne stipendia, la date fixe, invariabil neîndestulătoare!... În culmea răbdării, ne-a cuprins plictiseala, starea de grație a contemplării...

Continuăm să vegetăm, slujiți de ei, suntem cei mai iubiți când îi votăm.

Câțiva, puțini, am intrat în biblioteci. Alții, cei mai mulți, s-au înfundat în fotolii privind la televizor ca la circoteci, roiul de molii și urmărind cum se mișcă reforma statului, ca un șoricel printre elefanți.

Ei, slugile noastre, sicofanți, au evoluat, au gulere albe, nu le mai au albastre. Sunt demnitari pe cai mari la guvern, parlamentari, primari, toți slugi, în slujba domniilor lor țăranii suverani…

Istoric vorbind, slugile au fost întotdeauna hoațe! Și-au tras partea lor, au înșelat, au vândut vinul din beci, au luat viile și moșiile asupră-le, pentru ca stăpânii lor să nu aibă griji, și fără reținere să-și împace spiritul liber, destinele, lenea și vinile, între neveste și amantele tinere și să se joace jocuri erotice în Alpi, sau la mare la soare în Maldivele exotice, de-a baba oarba cu vremea.

„Dar sluga (cum zicea fostul senator Nicolicea), ca o babă surdă, n-are mamă, n-are urdă!”..

Adrian Suciu a adăugat o fotografie nouă în albumul Tratat de mers pe ape.

Favorite  · 1 iunie 2020  · 

IUBESC ROMÂNII

Cei mai mulți dintre români cred că cei mai mulți dintre români sunt proști. Adevărul, însă, e că singurii români proști sunt cei care cred că românii sunt proști. Poporul ăsta a supraviețuit prin șmecherie, învârteală și rezistență surdă, conform principiului ”pupă-l în bot și papă-i tot”. Zeci de imperii și-au frânt gâturile în încercarea de a ne supune și a ne rade de pe fața pământului. Au venit toți să ne fure limba română din cântări, animalele din grajd, femeile din bătătură, mierea din stupi, aurul din munți, lemnul din păduri. ”Cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ”. Neamul de oieri s-a făcut neam de crescători de porci pentru că turcii nu ne luau porcii. Un neam de gospodari s-a făcut un neam de hoți pentru că de la colectiv nu primeai nimic dacă nu furai tu din propria ta muncă. Ne-am ascuns femeile în peșteri, recoltele în pământ, mănăstirile în munți și-am învățat să socotim, cu nestrămutată înțelepciune, că rostul oricărei stăpâniri e să ne fure și să ne mintă. Românii nu sunt proști, românii sunt supraviețuitori! Toate strategiile de adaptare vitale mai bine de un mileniu au intrat în zestrea noastră genetică și nu le scoate nimeni de-acolo!

Așa că eu iubesc românii! Pe toți! Conservatorii știrbi și progresiștii cu dinți! Cocalarii și pițipoancele! Artiștii și badantele. Curvele și filosofii. Nebunii de toate feluri care au ținut vie forma asta neîmblânzită de viețuire. Bunicii mei și toți bunicii care și-au bătut joc de comunism, străbunicii mei și toți străbunicii care și-au bătut joc de regi, împărați și sultani! Până și Papa de la Roma când a ajuns la noi a fost silit să mai lase de la el! Oriunde se întâlnesc doi români, există cel puțin trei forme de nebunie frumoasă cu ei la masă. Cum să îmblânzești un popor care-și bate plua de toate organismele mondiale, de Președinte, Guvern, Patriarh și pandemie?

Românii nu sunt proști! Sunt certăreți, cheflii, insurgenți, indisciplinați. Au văzut destui încrăvățiți cu genți de piele care au venit să-i învețe cum să-și trăiască viețile. ”Cum veniră, se făcură toți a apă și-un pământ.” Îi iubesc pe toți; pe moldoveni, pe mitici, pe ardeleni, pe olteni, toate triburile astea a căror nevastă e mămăliga și nu primesc pizza decât pe post de amantă de ocazie! Băutorii de zaibăr și tulburel, consumatorii de palincă și slană cu ceapă. Au început să mă obosească ăștia pe care-i obosesc românii! Care țin neapărat să-i disciplineze și să-i bage în șabloane. Consumatorii de șămpănii. Frecventatorii de uorcșopuri schizoide de personal căucing. Reformatorii de mucava. Ăștia care au venit peste noi și se vor face toți o apă și-un pământ.

Singurii români proști sunt cei care-i urăsc pe români! Poporul ăsta e o minune a istoriei! N-are nevoie și nici nu o să i se poată vreodată impune ”reforme” inventate de birocrați! Nu vor purta botniță decât ca să-i înjure pe stăpâni din dosul ei. Doar de două lucruri are nevoie poporul român ca să renască: de mai mulți oameni gospodari și de mai puțini tâlhari în funcții înalte! Atât avem de învățat de la alții!

Așa că nu, nu vreau o țară ca afară! Și nu, nu vreau să devenim nemți ori chinezi! Trebuie să fii foarte prost să fii român și să vrei să elimini din ecuație spectacolul fascinant, surprinzător, ultragiant și senzațional care e poporul român! Un popor nebun și nesupus ale cărui brazde sunt înțesate de oasele sfinților neștiuți și ale eroilor necunoscuți! Un popor ușuratic și arțăgos care din supărările lui naște genii și profeți. Un popor a cărui singură ipocrizie e că zice ca tine și face ca el. Și bine face!