Viaţa ne oferă
momente extraordinare când privirile întregii planete se sincronizează cu
privirea Lui Dumnezeu. Poate fi concomitent o privire de îngrijorare la un
dezastru, sau de satisfacţie la o sărbătoare sportivă. Nu ştiu dacă Dumnezeu
are propriile Lui canale de televiziune, CNN-ul sau Eurosportul Lui, dar sigur
trebuie să fie cineva care-i face selecţia de programe, n-are cum să-şi piardă
vremea în breaking-news-urile lui Ciutacu.
Cum spunem, în
aceste zile ochii planetei au fost focusaţi de Marele Slam la antipozi, sau la
graniţa ruşilor cu Ucraina, unde mă tem că şi-a băgat coada dracu, printre
Irozi...
La Melbourne noi
românii am fi vrut-o mai sus pe Simona în ierarhie, n-a fost să fie chindie(!),
dar a demonstrat şi ea şi Sorana, că încă mai au ceva de spus în viitor. I-am
lăsat pe canguri să se bucure de Ash a lor!
Dar marea confruntare
a fost între conquistadorul Nadal şi ţarul Daniil cel Mare. Uriaşul rus, la
început, părea că are trofeul asigurat. N-avea cum să scape victoria! El era leul,
mai puternic şi mai subtil. Dar când să dea muscalii drumul la carnaval, în
setul trei, odată s-a uitat Dumnezeu dintr-un nor pe fereastră la ei. Era arena
Rod Laver cu acoperişul tras şi L-a impresionat sudoarea lui Rafa ce-i curgea
de pe frunte şi-i umezea ceafa. „Omul ăsta e un munte de tenacitate şi voinţă, ar
merită un strop de ingerinţă din partea noastră!”
Şi i-a dat un zvîc!...
Au luptat de la egal la egal, până în miez de noapte, au fost şase ore majore de aprigă încleştare, fără concesii şi fără vărsare de sânge. Abia la sfârşit, împărtăşind impresii cu GLORIA, stând unul pe scaun, celălalt în picioare, s-a văzut că Nadal e mai mare.
Ce va fi să consemneze istoria, la graniţa
ruşilor cu Ucraina, deocamdată taina rămâne la El. Apără-ne Doamne de un măcel!...
