joi, 10 noiembrie 2022

„Casa roșie” a lui Ion Toma Ionescu

Octombrie 2022

(Primele gânduri din Casa Roşie)

 

Am închis „Casa roșie” a lui Ion Toma Ionescu cu sentimentul unei plenitudini avînd senzația că totul e bine, că toate sînt ca mai înainte de cele două năpaste, pandemia si războiul, de parcă înainte era mai bine. Dar nu ajunsesem să fim manevrați precum niște roboți.

Romanul „”Casa roșie”„ este o uluitoare poveste de familie ce curge și apoi se rostogolește cu o tensionată repeziciune încît ai impresia că totul se întîmplă sub ochii tăi.

Pare o narațiune scrisă la persoana întîi povestitorul relatînd evenimente la care a fost martor sau le-a aflat ulterior’, întrepătrunde ușor realul cu imaginarul - porpriul univers real dar sigur și ficțional.

Este un roman social, realist contemporan, romantic, dar obiectiv pe alocuri, în care apar datări ale unor evenimente istorice din arhivele statului din cel de al doilea război mondial, trăite de personajele sale, chiar de către Titi, personajul său principal.

În centrul romanului alcătuit din nuvele stă Titi, fiul maicii Filofteia, maica Teia, cea frumoasă ca o floare de tei. În jurul său roiesc numeroase personaje, construite nicidecum ca arhetipuri.

Personajele lui Ion Toma Ionescu nu au nume întîmplătoare, onomastica folosită de scriitor fiind elocventă pentru numele personajelor sau al locurilor - Titi Epure, Ocoleanu, Izbasescu, Mara, Costel Pistol, Pitigaia, Petre Surdeanu, Zinca, Mara, Daria, Mașa, Petre Surdeanu, Dia, Bulă, Victo, , Gela, Mița, Dona, Gardista.,

Autorul are aici rolul zeiței Moira cea care vrea să intervină asupra destinelor.  Autorul analizează psihologic, drama interioară a personajelor.

Timpul , spațiul se întrepătrund

Misterul îl constituie ulcica umplută cu galbeni căutată de cîțiva. Este de fapt pretextul pentru care autorul declanșează iubiri, tensiuni, pasiuni, sincucideri sau chiar moartea care nu intervine niciodată cînd trebuie

Descrierile sînt de un mare profesionalism.

Confesîndu-se, Ion Toma Ionescu dezvăluie îngrijorarea unei zile întregi cînd aștepta romanul tipărit de la editura Hoffmann pentru întîlnirea ce urma să o aibă cu memmbrii familiei, parte dintre ei personaje...

Vila „Piatra Lotrului”„ construită din lemn și iatră cu acoperișul verde, cu obloane verzi, dar mai ales cu muntele în spate, locul ales pentru lansarea cărții sale și confruntarea cu personajele reale. Vezi cu ochii minții cabana dar mai ales cromatica bine redată de scriitor.

Nu știu dacă am intuit bine, dar mare parte dintre personaje sînt reale. Adevărat ITI ?

 

Liliana Popa

miercuri, 9 noiembrie 2022

Mariupol şi Simona Halep

 



 

Nu am scris nimic până în momentul de faţă, despre războiul de apărare căruia trebuie să-i facă faţă Simona Halep, pentru a ieşi din el cu fruntea sus. E oarecum sinonim, de data asta la scară individuală  cumva forţată, cu războiul Ucrainei, a cărei miză în faţa agresiunii ruşilor este existenţială şi din care nu poate ieşi decât victorioasă, sau dezastrul o va copleşi pe de-antregul!

Îmi vin în minte imaginile terifiante transmise la televizor de la Mariupol, având ca fundal blocurile arse rămase în picioare ca o pădure de mesteceni carbonizată şi privirea aceea a copilului cu ochii senini, aţintiţi dinolo de nori, căutându-şi bunicii pieriţi în explozie şi, răspunzându-i optimist reporterului, încredinţat că-i va găsi până la urmă şi-i va putea atinge curând cu mâna din nou.

N-am să repet povestea tocata mărunt a Simonei în mass-media românească şi cea internaţională, cu argumentele şi înfloriturile ei! După cum e lumea greşit întocmită, unii s-au repezit ca lupii asupra mielului. “De unde să aibă Simona atâta putere în trupu-i plăpând, fără să trişeze ca să ajungă atât de sus?...” Alţii i-au sărit în ajutor.

Inima mea din prima secundă când a răbufnit povestea, mi-a dat semnalul că e ceva putred şi necurat în Danemarca cea rece şi calculată din APROPIERE, nu străină de noua ei echipă. Prea repede au fost scoşi din schemă la un semn al lui Mouratoglou, oamenii de încredere care o înconjuraseră până atunci şi cu care obţinuse victoriile.

Asta cred că a fost marea greşeală a Simonei. Nu singura!

Inima mea a vorbit de la început, dar mintea ce vrea să zică? Mintea m-a îndeamnat să nu mă grăbesc, la o adică într-o lume nebună, astfel de lucruri s-au mai văzut!

Îmi rămâne decât să sper că banii sau iubirea, nu te pot orbi într-atât, dacă eşti Simona Halep! Şi aş mai vrea să cer fanilor adevăraţi, ne stă la îndemână, să-i acordăm lui Darren Cahill din inimă, cetăţenia română.

marți, 8 noiembrie 2022

Jocuri la Bursă





Istoric vorbind Bursa de valori Bucureşti a fost fondată în 1 decembrie 1882, anul când Eminescu desăvârşea Luceafărul. Cu întreruperile datorate în primul rând războaielor, ea a continuat să fiinţeze până în anul 1945, când a fost închisă de regimul comunist şi ulterior, după 50 de ani a fost redeschisă în noiembrie 1995 şi continuă până vor fi dispărut în ţară toate activele.
Şi tot atunci în 1882 Eminul îi povestea într-una din scrisori îngerului său Veronica Micle, despre activele şi pasivele lui sau ale ei, care îşi pot pierde din valoare, nevăzute.
„Măi fată nebună si drăgălaşă,
Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te vad cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? in vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav si descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las in loc?"
De-aia zic, să ne ţinem în vedere activele pe Bursă, fie că e Bursa de valori, fie că e Bursa îngerilor căci dacă nu ne vedem faţă către făţă, lipsiţi, vorba lui Virgil Diaconu de punct şi de virgulă, uităm de noi şi ne deşirăm!
Astăzi 8 noiembrie la 10 ani de la lansarea Bursei Îngerilor facebookul mi-a adus în faţă un Remember. Să vedem cum stăm!
Mai multe despre această carte în dialogul de mai jos cu Denisa Popescu Martin

luni, 7 noiembrie 2022

Autumn is yellow

 



 

În zi de Duminică la Muzeul satului e despre frunze îngălbenite, desprinse din copaci să aştearnă în sufletele poeţilor, ca un amurg înfiorat al cercului, fâşâitul paşilor prinţesei care se întoarce din rătăcire să împartă cu ei în cuvinte prinosul veşniciei luminii.

Poezia toamnei e întotdeauna o introspecţie mai profundă, căci, ca şi cum ai îngenunchea în faţa crucii te reculegi pentru a amâna venirea iernii.

Tocmai de aceea am dat curs cu plăcere invitaţiei gazdelor de a vizita măcar în trecere la sfârşit, după ce ne-am încheiat recitalul, expoziţia cu caracter religios din sălile de alături.

În consecinţă postez lângă imaginile noastre, care, lipsite de cuvinte nu spun mare lucu, câteva imagini cu exponatele, în care tăcerea luminii poate străluci într-atâtea nuanţe.




































joi, 3 noiembrie 2022

Scrisoare deschisă

 Scrisoare deschisă către cei care ne-au felicitat de ziua aniversară, oprind cu noi pe Autostrada 74


Scrisoare deschisă către cei care ne-au felicitat de ziua aniversară, oprind cu noi pe Autostrada 74

 

Şi eu am crezut

în veşnica

tinereţe,

ca şi cum

păcătuind,

mi-am regăsit

paradisul

pierdut

 

Adevărul e

că lăcomind

înscrisul

şi muşcând

din mărul,

L-am provocat

pe Dumnezeu

la nobleţe...

 

Vă mulţumesc tuturor, lume multă, lume bună care ne-aţi făcut urări ieri, de ziua noastră aniversară! Sper de bună seamă din inimă; dimpreună, şi mie, şi Guşterelui! Am descoperit că romanul meu Guşterele s-ar fi lansat în viaţă nu în piaţă, la Biblioteca DENISEI,  în noiembrie la Piteşti. Spre deosebire de mine, Guşterele poate să se lăcomească să crească! El nu îmbătrâneşte dacă lumea îl citeşte...

Şi chiar dacă i-ar tăia cineva coada, oameni mici, coada ar creşte la loc, că aşa e la guşteri. Am dovada aici!




Notă:

 Sunt puţin nemulţumit. Ca un om înfrânt de propria lui modestie, ce nu a primit niciodatǎ cât merita de la ceilalţi! Securiștii m-au plasat pe vremuri în marginea literaturii și se pare cǎ azi, tot ei, îmi dau voie sǎ privesc doar prin gard. N-am apucat sǎ-mi cultiv la timp prieteniile pentru cǎ în tinereţe le-aș fi murdǎrit cu albastru, provocând neplǎceri. Acum e destul de târziu sǎ reînod firele de ieri. Leagǎturile sunt privite cu neîncredere, suspecte, nimic nu mai pare firesc înapoi; “Ǎsta ce vrea cu memoriile lui?…Sǎ ne respecte! Sǎ stea la rând, cǎ el nu s-a sacrificat închinând ode ca noi!”

Sunt un poet incomod, scos din joc, un pic confuz, ras și tuns chilug, și, de parcǎ nu era suficient un beteșug, cochetez acu’ și cu proza. M-a pus dracu sǎ scriu Gușterele! I-am surprins punându-i poza pe copertǎ, dinadins, sǎ arǎt cǎ sunt viu când ei susţin în ofertǎ cǎ nu exist.

“Ce dracu mai e și cu Gușterele ǎsta!?” (Subiectiv, m-am cǎutat în Dicţionarul lui Sergiu I Nicolaescu. Ei au dreptate, nu exist!)(Revin la parantezǎ, m-am regǎsit inclus răsfoind în interior, m-au pierdut doar în cuprins. Se cuvine sǎ cer scuze criticului!)

De-aia sunt trist. La tirajul pe care mi-l permit, cartea mea va rǎmâne de necitit. Nu va ajunge în bibliotecǎ, sau librǎrie, sau în târg la Gaudeamus, faţǎ cǎtre faţǎ cu cititorii. E un produs de casǎ. Câteva exemplare pentru familie, câteva pentru lansare și atât! Bietul Guștere o fi el de rasǎ, dar s-a nǎscut cu funia de gât. Mǎ trec fiori. Mai bine cultivam flori.

– Ionescule nu te lamenta, nu-i frumos!  Faci politici, ai gura spurcatǎ, dai cu ouǎ de guștere în stânga și-n dreapta, în Palatul Victoria, critici USL-ul pe blog, pǎi așa se scrie istoria literaturii? Cum vrei tu sǎ nu fi șters din catalog? Dovedește cǎ mǎcar ai înţeles ceva! Tu, tot pe zonǎ minatǎ! Vrei crescǎtorie de Gușteri pe fonduri europene, așa dintr-o datǎ?...

ŞI încă o notă pentru cei care n-au citit Guşterele reluad şi Casa Roşie. Încă se mai găsesc exemplare rare în librăriile online şi la Editura Hoffman. Pe ceilalţi care sunt prietenii mei pentru că mi-au citit cărţile şi au scris despre ele, i-am tăguit.